Peștera din Valea Rea

Geografie
Peștera din Valea Rea
Localizare	comuna Pietroasa, județul Bihor
Lungime	21 km
Adâncime	-320 m
Altitudine	1350 m.d.M.
Descoperire	1986
Geologie	Calcare
Număr de intrări	1
Alte informații
Peșteră activă
Modifică date / text

Peștera din Valea Rea este una din cele mai mari și mai dificile din România.

Localizare[modificare | modificare sursă]

Peștera se află în zona Valea Rea - Cornu Munților la 1350 m altitudine în apropierea golului alpin în partea nord-vestică a platoului carstic Padiș.

Istoric[modificare | modificare sursă]

În 1986 o echipa formată din Liviu Vălenaș și Adrian Vălenaș de la Z Oradea descoperă o gură de aven^[1] , situată la 1350 m altitudine în apropierea golului alpin. Avenul este explorat abia în 1987 până la o strâmtoare situată la -29. Obstacolul este derocat și se descoperă o succesiune de strâmtori care duc pe buza unui puț, din care răzbate zgomotul produs de un curs de apă.

Explorările avansează greu datorită dificultăților de pe parcurs. Cota -118 este atinsă abia în 1990, în urma unor acțiuni complexe, desfășurate de către o echipă interclub, formata din "Z" Oradea, "Speotelex", "Labirint" București, Speo.Comp.Paragina.

În 1993 este în fine găsită continuarea, sub forma unui pasaj suspendat deasupra terminusului de la -118. După un traseu complicat, presărat cu numeroase strâmtori, se coboară la -140 la un lac-sifon. Aici se explorează peste 1 km de râu subteran, atingând la cota de -240 sifonul din Sala cu Nisip. Urmează trei noi ture de explorare în care pe lângă identificarea unui etaj fosil este descoperit Labirintul Ascuns, care asigură un acces mult mai ușor în profunzimile cavității. Continuarea din Sala cu Nisip este descoperită în luna august a aceluiași an. În 1994, când în urma unui bivuac cu o participare numeroasă se atinge Sifonul ^[2] de la Capătul Lumii (-264). Sunt descoperirea apoi Sala Giganților (104/40/30 m) și escaladarea pe +71 m a cascadei V, Speo Club Romaentilatorului. După o perioadă de relativă "stagnare" a descoperirilor, în 1996 se depășește sifonul de la -264 și se atinge un nou sifon la -320. Dezvoltarea actuală a P. din Valea Rea este de 21 km.

Cucerirea zecilor de km s-a putut face datorita tenacității echipelor de explorare din care au făcut parte: M.Botez, M. Burcu, H.Corbeanu, P.Damm, R.Daniel, I.Dezsõ, C.Gagea, G.Keserű, F.Magyari, H.Mitrofan, K.Moréh, K. Perényi,D.Pitic, R.Pop, Simone Re, Sz.Szűcs, G.Șchiopu, A.Valenaș, L.Valenaș, R.Vâlceleanu, J.Zih, I.Zima.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Peștera din Valea Rea este una din cele mai dificile din România. Un sistem complex de galerii orizontale, puțuri și hornuri verticale, săli gigantice, curs de apă subteran care străbate canioane, gururi, marmite turbionare^[3] tapetate cu lingurițe ^[4] . Aici se află cea mai înaltă cascadă din România, Cascada Ventilatorului de 82 m dintr-o bucată. Formațiuni de depunere și prelingere foarte numeroase si deosebit de frumoase sunt net depășite de cele de cristalizare. Un adevărat muzeu al mineralogiei se înșiră de-a lungul galeriilor. Nu un muzeu cu exponate de duzina. Numai rarități și inedite. Geologii au identificat 37 de minereuri, din care 6 necunoscute până atunci, 23 în compoziția unor speleoteme. Aragonit ^[5], gips, cuarț, celestit^[6], malachit^[7], rodocrozit^[8], metatyuyamunit... Cristale de gips, formațiuni calcit-aragonit, stalactite^[9], stalagmite^[10], cristale pe zeci de mii de metri pătrați, în toate mărimile si culorile posibile. Peștera oferă cea mai mare bogăție și varietate a cristalizărilor de gips existentă în România.

Condiții de vizitare[modificare | modificare sursă]

Peștera este declarată rezervație științifică, accesul turistic fiind strict interzis.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

CIUBOTĂRESCU C., DAMM P., POPESCU D.(1998): Buletin Speologic Gârda, vol.1, Gârda.
CONSTANTIN S., MITROFAN H. (in print): Atlas of Great Romanian Cavities.
DAMM P., PERÉNYI K., POP C., SZŰCS SZ., ZIH J. (1996): Considerații asupra peșterii din Valea Rea: Cercetari Speologice, pp.21-23, Bucuresti.
GORAN C. (1982): Catalogul sistematic al peșterilor din România, ed.CNEFS, Bucuresti.
HALASI G. (1984): Scurtă prezentare a sifoanelor din România (partea 1), Styx nr.1, pp.21-38, Oradea.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Pestera din Valea Rea
Foto
[1] Arhivat în 19 septembrie 2009, la Wayback Machine.
Huda lui Papara. PAGINA OFICIALA Arhivat în 19 octombrie 2010, la Wayback Machine.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

^ Gol subteran care începe cu o galerie verticală și se dezvoltă cu precădere în adâncime printr-o succesiune de puțuri separate prin galerii suborizontale meandrate
^ Galerie in forma de "U" inundată în partea inferioară
^ Marmitele sunt excavații circulare, de dimensiuni variate, de la câțiva centimetri la 3—4 m diametru, situate de obicei în podeaua galeriilor . Marmitele sînt formate prin mișcarea circulară a apei ce antrenează nisip și pietre și care, rostogolite violent și mereu în același sens, sapă și lustruiesc stânca. În toate marmitele se găsesc pietre șlefuite, mai mult sau mai puțin sferice și nisip. Foarte adesea marmitele se găsesc la piciorul cascadelor și se dispun în lanț, unele sub altele, cu mici denivelări între ele. Marmitele nu se găsesc exclusiv în peșteri. Ele apar și în văile de suprafață, în calcare sau alte roci.
^ Lingurițele sunt formele cele mai frecvente în galeriile de râuri subterane și în același timp cele mai enigmatice ca geneză. Lingurițele sunt excavațiuni de 3—30 cm lărgime, ce se succed ca valuri, acoperind pe mari suprafețe podeaua și pereții galeriilor. Acolo unde apar, calcarul este foarte lustruit. Caracteristic lingurițelor este asimetria lor. Ele au o parte mai lină și cealaltă mai abruptă, iar creasta despărțitoare dintre două excavații relativ ascuțită. O scobitură de acest tip nu apare niciodată singură, ca la excavațiile de rodaj, ci într-o grupare, astfel încât depresiunile se îmbucă perfect unele în altele, fiind separate de creste. Adâncimea dintre creastă și fundul excavației nu este mare, variind de la câțiva milimetri la maximum doi centimetri; exista de altfel o proporționalitate între lărgimea și adâncimea unei lingurițe
^ Carbonat natural de calciu izomorf cu calcitul, de care se deosebește cristalizând rombic. Se formează în ultimele faze ale proceselor hidrotermale și din depunerile izvoarelor minerale termale, formând tufuri calcaroase sau pisolite. Are culoare alb-gălbuie, violetă sau cenușie, luciu sticlos și aspect de agregat radiar sau compact. Este utilizat ca piatră de ornament, constituie mase principală a perlelor și formează stratul de sidef al cochiliilor moluștelor.
^ Mineral natural semitransparent sau ușor colorat, întrebuințat ca materie primă la prepararea sărurilor de stronțiu și în industria farmaceutică
^ Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele.
^ carburant natural de mangan, de culoare roz.
^ Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe tavanul unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă.
^ Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe podeaua unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă care se scurg din vârful stalactitelor

[1] Gol subteran care începe cu o galerie verticală și se dezvoltă cu precădere în adâncime printr-o succesiune de puțuri separate prin galerii suborizontale meandrate

[2] Galerie in forma de "U" inundată în partea inferioară

[3] Marmitele sunt excavații circulare, de dimensiuni variate, de la câțiva centimetri la 3—4 m diametru, situate de obicei în podeaua galeriilor . Marmitele sînt formate prin mișcarea circulară a apei ce antrenează nisip și pietre și care, rostogolite violent și mereu în același sens, sapă și lustruiesc stânca. În toate marmitele se găsesc pietre șlefuite, mai mult sau mai puțin sferice și nisip. Foarte adesea marmitele se găsesc la piciorul cascadelor și se dispun în lanț, unele sub altele, cu mici denivelări între ele. Marmitele nu se găsesc exclusiv în peșteri. Ele apar și în văile de suprafață, în calcare sau alte roci.

[4] Lingurițele sunt formele cele mai frecvente în galeriile de râuri subterane și în același timp cele mai enigmatice ca geneză. Lingurițele sunt excavațiuni de 3—30 cm lărgime, ce se succed ca valuri, acoperind pe mari suprafețe podeaua și pereții galeriilor. Acolo unde apar, calcarul este foarte lustruit. Caracteristic lingurițelor este asimetria lor. Ele au o parte mai lină și cealaltă mai abruptă, iar creasta despărțitoare dintre două excavații relativ ascuțită. O scobitură de acest tip nu apare niciodată singură, ca la excavațiile de rodaj, ci într-o grupare, astfel încât depresiunile se îmbucă perfect unele în altele, fiind separate de creste. Adâncimea dintre creastă și fundul excavației nu este mare, variind de la câțiva milimetri la maximum doi centimetri; exista de altfel o proporționalitate între lărgimea și adâncimea unei lingurițe

[5] Carbonat natural de calciu izomorf cu calcitul, de care se deosebește cristalizând rombic. Se formează în ultimele faze ale proceselor hidrotermale și din depunerile izvoarelor minerale termale, formând tufuri calcaroase sau pisolite. Are culoare alb-gălbuie, violetă sau cenușie, luciu sticlos și aspect de agregat radiar sau compact. Este utilizat ca piatră de ornament, constituie mase principală a perlelor și formează stratul de sidef al cochiliilor moluștelor.

[6] Mineral natural semitransparent sau ușor colorat, întrebuințat ca materie primă la prepararea sărurilor de stronțiu și în industria farmaceutică

[7] Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele.

[8] rburant natural de mangan, de culoare roz.

[9] Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe tavanul unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă.

[10] Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe podeaua unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă care se scurg din vârful stalactitelor

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]