Peziza
| Peziza | |
|---|---|
| |
| Peziza vesiculosa (găocele) | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Ascomycota |
| Subdiviziune: | Pezizomycotina |
| Clasă: | Pezizomycetes |
| Ordin: | Pezizales |
| Familie: | Pezizaceae |
| Gen: | Peziza (Dill.) Fr. (1822) |
| Specia tip | |
| Peziza vesiculosa Bull. (1790) | |
| Sinonime | |
Modifică text  |
|
Peziza, (Johann Jacob Dillenius, 1719 ex Elias Magnus Fries, 1822)[1] este un gen de ciuperci din încrengătura Ascomycota, în ordinul Pezizales și familia Pezizaceae, care cuprinde în prezent conform filogeneticii moleculare moderne, după Paul M. Kirk și colaboratori global mai mult de 100 specii, în Europa ceva mai puține.[2] Este cunoscut în popor în regulă sub denumirea urechiușe.[3] Tip de specie este ''Peziza vesiculosa''.[4][5][6]
Taxonomie[modificare | modificare sursă]
Deja în prima parte a secolului al XVIII-lea, botanistul german Johann Jacob Dillen(ius) (1684-1747) a descris genul sub numele actual, dar nu după criteriile nomenclaturii binare ale lui Carl von Linné. În consecință, renumitul micolog suedez Elias Magnus Fries a rescris genul sub aceiași denumire, de verificat în volumul 2 al operei sale Systema mycologicum, sistens fungorum ordines, genera et species din 1822.[7]. Ea este actuală până în prezent (2019).
Toate celelalte încercări de redenumire nu sunt folosite și pot fi neglijate.
Mai este de menționat:[8] Denumirea Peziza a fost folosită în trecut de mai mulți savanți pentru genuri care poartă astăzi alte nume binomiale sau sunt neacceptate, astfel Peziza L. 1753, azi Cyathus Haller (1768), Peziza Pers. (1801) bazând pe Linné (neacceptată) sau Peziza Fuckel (1870), transferată de el însuși la genul său nou creat Aleuria.[9]
Habitat[modificare | modificare sursă]
Acest soi predominant saprofit este în mod predominant locuitor de sol sol gras calcaros și argilos, crescând prin diferite feluri de păduri, dar, depinde de specie, apare de asemenea pe mulci, pe sol fertilizat, paturi de plante și chiar pe grămezi vechi de gunoi de grajd și paie.[10]
Descriere[modificare | modificare sursă]
- Corpul fructifer: are un diametru de 2-15 cm și o înălțime de 2-7 cm și o grosime de 2-5 mm, este la început închis și sferic, apoi ia formă de bol sau cupă, mai târziu se aplatizează la cele mai multe specii, fiind de multe ori neregulat și voluminos îndoit cu marginea ondulată, câteodată crestată, la nu puține soiuri mai mult sau mai puțin răsucită, având o oarecare asemănare cu o ureche. Suprafață inferioară (superioară), cea fertilă (adică cea căptușită cu stratul himenal care va produce sporii), este netedă și glabră și în cele mai multe cazuri mai închisă în culoare decât cea sterilă exterioară, care are un aspect între prăfos, catifelat, solzos cleios-pâslos și/sau veziculos. Coloritul variază de la ocru-gălbui, ocru, ocru-maroniu, brun până la brun-negricios, Peziza subviolacea și Peziza violacea cu nuanțe liliacee.
- Sporii: sunt elipsoidali, hialini (translucizi), granulați și reticulat ornamentați pe suprafață, deseori cu două picături de ulei, ascele cu 8 spori. Pulberea lor depinde de soi.
- Piciorul: are la bază un picioruș foarte scurt, alb-flocos și lățos, la multe specii lipsește.
- Carnea: este ceroasă, fragilă, câteodată ușor apoasă (unele specii emană chiar și un suc transparent sau colorat), coloritul fiind de aceeași culoare cu exteriorul. Cele mai multe specii au un miros și un gust imperceptibil, unele miroasă plăcut aromatic de ciuperci, de exemplu Peziza badia.[4][5][6][10]
- Reacții chimice: pentru ciupercă (aspect exterior, carne) nu sunt cunoscute.[11] Vârfurile ascelor se colorează într-o soluție de iod iodurat violet[12] și cu iod albastru.[13]
Valorificare[modificare | modificare sursă]
Toate speciile ale genului sunt în principiu comestibile, deși nu pot fi mâncată crud, pentru că conțin toxina hidrazină care se dizolvă în timpul fierberii sau la uscare. De asemenea, consumat în porții mari, ciupercile pot crea reacții neplăcute la persoane sensibile, pentru că buretele este cam greu de digerat ca de exemplu și soiurile ale genului Morchella.[14] Unele sunt de nici o valoare culinară.
Specii ale genului (selecție)[modificare | modificare sursă]
Specii incluse sunt între altele:[15]
Speciile genului în imagini (selecție)[modificare | modificare sursă]
-
Peziza arvernensis -
Peziza badia -
Peziza badioconfusa -
Peziza-cerea -
Peziza domiciliana -
Peziza fimeti -
Peziza michelii -
Peziza micropus -
Peziza petersii -
Peziza phyllogena
.jpg)
.jpg)
-
Peziza praetervisa -
Peziza repanda -
Peziza ripensis -
Peziza saniosa -
Peziza subviolacea -
Peziza succosa -
Peziza varia -
Peziza vesiculosa -
Peziza violacea -
Peziza whitei
_Brumm_928325.jpg)
.jpg)
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Index Fungorum 1
- ^ P. M. Kirk, P. F. Cannon, D. W. Minter, J. A. Stalpers: „Dictionary of the Fungi”, ediția a 10-ea, Wallingford 2008, p. 512, ISBN 0-85199-826-7
- ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 518, ISBN 978-606-12-1535-5
- ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 330-331, ISBN 978-3-440-13447-4
- ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 53-55, ISBN 3-405-12116-7
- ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 674-677, ISBN 978-3-440-14530-2
- ^ Elias Fries: „Systema mycologicum, sistens fungorum ordines, genera et species”, vol. 2, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1822, p. 40 [1]
- ^ Index Fungorum 2
- ^ Leopold Fuckel: „Symbolae mycologicae - Beiträge zur Kenntnis der Rheinischen Pilze”, Editura J. Niedner, Wiesbaden, 1869 și în: „Jahrbücher des Nassauischen Vereins für Naturkunde”, vol. 23/24, Wiesbaden 1870, p. 325
- ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 642-647, ISBN 978-3-8354-1839-4
- ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 663, ISBN 3-85502-0450
- ^ Bernhard Anders: „Mikrobiologie - Ein Arbeitsbuch für Schüler”, Editura Volk und Wissen, Berlin 1991, p. 175 pp.
- ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 664-668 ISBN 3-85502-0450
- ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 224-225, 231, ISBN 978-3-8427-0483-1
- ^ Mycobank
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
- J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
- Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger: Eine Einführung in das Studium der blütenlosen Gewächse für Studierende und Liebhaber“, vol. 2, Editura Julius Springer, Berlin 1922
- Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
- Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde“, vol. 2: „Nichtblätterpilze (Basidiomyzeten ohne Blätter, Askomyzeten)“, editia a 3-a, Editura Fischer, Jena 1986, ISBN 3-437-30347-3
- Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze – vol. II a.: „Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”, Editura Gustav Fischer, Jena 1963
- Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0
Legături externe[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Peziza la Wikimedia Commons
