Persoană protejată

Personalul medical din timpul unui conflict armat care desfășoară muncă umanitară este „persoană protejată” în conformitate cu prevederile legilor internaționale umanitare. Indiferent dacă este militar sau civil, personalul medical este considerat ca fiind necombatant și nu poate fi atacat sau luat prizonier de răboi de părțile aflate în conflict. Ei trebuie să poarte semne distinctive așa cum sunt crucea roșie, semiluna roșie sau cristalul roșu

Persoanele protejate este un termen juridic din dreptul internațional umanitar și se referă la persoanele care se află sub protecția specifică a Convențiilor de la Geneva din 1949, a protocoalelor adiționale din 1977 și a dreptului internațional umanitar cutumiar în timpul unui conflict armat.

Definiția juridică a diferitelor categorii de persoane protejate în conflictele armate se regăsește în fiecare dintre Convențiile de la Geneva din 1949 și în Protocoalele adiționale din 1977. . Gradul de protecție și obligațiile statelor și părților beligerante depind de tipul conflictului armat (internațional sau neinternațional), precum și de categoria persoanelor protejate în funcție de vârstă (adult/copil), sex (bărbat/femeie), participarea la conflictul armat (combatant^⁠(d)/ prizonier de război/persoană civilă) și situația personală (de exemplu, naufragiat, bolnav, rănit etc.).

Drepturile minime și garanțiile fundamentale sunt acordate prin Protocoalele adiționale I și II din 1977 persoanelor care nu sunt acoperite de Convențiile de la Geneva din 1949, indiferent de natura conflictului (internațional sau național). În plus, Protocolul adițional II a extins protecția persoanelor protejate existente în conflictele armate neinternaționale (persoane private de libertate, răniți și bolnavi, personal medical și religios și populația civilă).

Istoric

În 1862, Henri Dunant a publicat o carte, Un souvenir de Solférino (O amintire de la Solferino) , în care descria experiența sa cu ororile războiului din timpul Bătălliei de la Solferino. Aceasta a sporit dorința de a îmbunătăți condițiile răniților din armatele aflate pe câmpul de luptă. În urma conferinței diplomatice inspirate de ideile sale și la care au participat guvernele Europei și ale mai multor state americane, în 1864 a fost semnată prima Convenție de la Geneva de către douăsprezece țări europene. Articolul 6 din această convenție stipula deja: „Combatanții răniți sau bolnavi, indiferent de naționalitatea lor, vor fi adunați și îngrijiți.” Această convenție a fost înlocuită de Convențiile de la Geneva din 1906, 1929 și 1949, pe baza noilor elemente apărute în timpul războaielor ulterioare

Texte aplicabile

În domeniul dreptului internațional umanitar (IHL), cele patru Convenții de la Geneva din 1949, protocoalele adiționale la acestea din 1977 și dreptul internațional umanitar cutumiar constituie sursa drepturilor și protecției pentru diverse categorii de persoane în contextul conflictelor armate internaționale, precum și al conflictelor armate neinternaționale. Aceste texte se concentrează pe protecția victimelor conflictelor armate și se bazează pe un principiu general: obligația de a trata în mod uman persoanele protejate, fără discriminare pe motive de rasă, sex, naționalitate, limbă sau religie.

Convențiile de la Haga din 1899 și 1907 sunt, de asemenea, în vigoare, pe deplin aplicabile și fac parte din dreptul internațional cutumiar. Chiar înainte de Convențiile de la Geneva, acestea conțineau deja o serie de dispoziții importante privind protecția prizonierilor de război (acțiuni interzise) și a persoanelor civile (de exemplu, în timpul ocupației).

În plus, legislația internațională privind drepturile omului se aplică și conflictelor armate și protejează toate persoanele aflate sub jurisdicția statului.

Persoane protejate asociate cu forțele armate

Definiția victimei militare este dată de articolul 13 din Prima Convenție de la Geneva din 1864 și de articolul 4 din A doua Convenție de la Geneva din 1949 pentru îmbunătățirea condițiilor răniților, bolnavilor și naufragiaților din cadrul forțelor armate pe mare. Există mai multe subcategorii de victime militare:

• răniți și bolnavi din forțele armate pe teren;
• membrii forțelor armate răniți, bolnavi și naufragiați pe mare; statutul de naufragiat are o durată determinată și se poate modifica în funcție de evenimentele petrecute pe mare, devenind combatant, internat, prizonier de război (pentru militari); persoană protejată în temeiul articolului 4 din Convenția a IV-a de la Geneva (pentru civili);
• personal medical și religios atașat forțelor armate;
• corespondenți de război.

Efecte legale

Există două tipuri de obligații care revin țărilor semnatare în temeiul articolului 12 din prima Convenție de la Geneva:

• să respecte, protejeze și salveze militarii răniți și bolnavi;
• să ofere tratament și îngrijire fără nicio discriminare între ei.

În plus, Protocolul adițional I la Convențiile de la Geneva stabilește o protecție unitară pentru toate persoanele bolnave, rănite și naufragiate, indiferent de statutul lor militar sau civil. În schimb, persoanele bolnave și rănite trebuie să se abțină de la orice comportament ostil pentru a beneficia de această protecție.

În caz de necesitate, puterile beligerante pot apela la spiritul de caritate a populației civile. Acestea fiind spuse, populația civilă trebuie doar să „respecte răniții și bolnavii și, în special, să se abțină de la a le face rău”, dar, în același timp, nu poate fi urmărită penal și condamnată „pentru faptul că a acordat îngrijiri răniților sau bolnavilor”.

Prizonieri de război

Definiția juridică a termenului „prizonier de război” este prevăzută la articolul 4 din a treia Convenție de la Geneva și se aplică următoarelor persoane, care „au căzut în mâinile inamicului”:

• combatanții obișnuiți ai adversarului (membri ai forțelor armate, cei mobilizați general, , miliții, membri ai corpurilor de voluntari sau ai mișcărilor de rezistență);
• anumiți civili, cum ar fi membrii civili ai echipajelor aeronavelor militare, corespondenții de război, furnizorii, membrii unităților de muncă sau serviciilor responsabile de bunăstarea forțelor armate;
• personalul medical și capelanii care asistă prizonierii de război nu vor fi considerați prizonieri de război. Cu toate acestea, ei au dreptul la o protecție nu mai puțin favorabilă decât protecția acordată prizonierilor de război.

Mai multe categorii de persoane au dreptul la un tratament egal cu cel al prizonierilor de război, fără a deține acest statut (parlamentari, copii-combatanți). În caz de îndoială, persoana în cauză are dreptul la prezumția statutului de prizonier de război până la stabilirea statutului exact de către instanța competentă.

Persoane cu statut special

Patru categorii de persoane necesită o atenție suplimentară:

• un dezertor aflat în mâinile părții adverse va fi considerat cel puțin prizonier de război, dar poate obține și un alt statut nu mai puțin favorabil;
• un trădător aflat în mâinile statului său de origine nu are dreptul la statutul de prizonier de război, conform practicii internaționale dominante;
• un spion poate fi considerat prizonier de război (combatanți în uniformă sau rezidenți ai teritoriului ocupat) sau nu (persoane civile sau combatanți fără uniformă);
• un mercenar nu are dreptul la statutul de prizonier de război sau combatant, cu condiția să respecte o serie de criterii cumulative(ca de exemplu este recrutat special pentru luptă, participă direct la ostilități, este motivat de câștig personal, nu este cetățean al niciunei părți aflate în conflict sau al forțelor armate ale acestora sau nu este membru al forțelor armate al unei al unui stat care nu este membru al conflictului dar a fost trimis în misiune oficială).

Efectele legale

A treia Convenție de la Geneva descrie în detaliu protecția acordată prizonierilor de război și obligațiile care revin beligeranților:

• Tratamentul uman – prizonierii de război trebuie protejați împotriva actelor de violență, intimidare, insulte și curiozitatea publicului. Ei trebuie cazați și hrăniți corespunzător. Mutilările, experimentele medicale și științifice, prelevarea de organe în scopul transplantului sunt interzise. Au dreptul la cazare, hrană, îmbrăcăminte, igienă, îngrijire medicală, proprietate, reprezentare, și la purtarea însemnelor lor de rang și naționalitate.;
• Tratamentul egal – prizonierii de război vor fi tratați fără nicio discriminare pe bază de rasă, naționalitate, religie, opinii și criterii similare..;
• Securitatea – prizonierii de război vor fi evacuați din zona de luptă și din zona de pericol. Atunci când considerentele militare permit acest lucru, locuințele lor vor fi indicate prin literele PW sau PG sau printr-un alt sistem de marcare, vizibil clar din aer.
• Munca – prizonierii de război pot fi folosiți de către puterea care îi deținea pentru muncă, ținând cont de vârsta, sexul, rangul și aptitudinile fizice ale acestora.
• Măsurile penale și disciplinare” – puterea deținătoare poate judeca prizonierul de război în conformitate cu propriile legi, regulamente și ordine în vigoare. În timpul procesului penal, prizonierul poate refuza să coopereze cu instanța. Procedurile judiciare împotriva prizonierilor de război se desfășoară în conformitate cu principiile unui proces echitabil. Ori de câte ori este posibil, se adoptă măsuri disciplinare în locul celor judiciare. Chiar și după condamnare, prizonierul își păstrează statutul de prizonier de război. Pedeapsa cu moartea este acceptabilă în conformitate cu dreptul cutumiar și convențiile;
• Repatrierea – prizonierii de război grav răniți sau bolnavi vor fi trimiși înapoi în țara lor, indiferent de numărul sau gradul lor. Restul prizonierilor de război vor fi eliberați și repatriați după încetarea ostilităților active..

Persoanele civile

Termenul de persoane civile protejate este descris în articolul 4 din A patra Convenție de la Geneva. Nu protejează toate persoanele civile în general, ci numai pe cele care se află „în mâinile” părții adverse în timpul unui conflict armat internațional. În caz de îndoială, se presupune că persoana respectivă este civilă. Cu alte cuvinte, civilii aflați sub autoritatea națională proprie și cetățenii țărilor care nu sunt părți la Convenția a IV-a de la Geneva nu sunt protejați de aceste texte (limitarea din urmă nu mai are referință practică, având în vedere că ratificarea este acum universală și rolul dreptului internațional umanitar cutumiar). Persoanele neutre care se află pe teritoriul beligerant și resortisanții unui aliat al unui beligerant (cobeligerant) nu sunt protejați atâta timp cât „statul lor de cetățenie menține o reprezentare diplomatică normală cu statul în care se află”.

O altă definiție este dată de articolul 50 din Protocolul adițional I, dar într-un mod negativ – orice persoană care nu aparține forțelor armate sau prizonierilor de război aparține populației civile. Astfel, persoanele care nu erau acoperite de Convențiile de la Geneva beneficiază de o protecție minimă. De fapt, protecția civililor a fost extinsă la cazurile de război de eliberare națională.

Efectul juridic al statutului depinde de categoria persoanelor civile și de locația acestora (pe teritoriul părții adverse sau pe teritoriul ocupat).

Civilii pot pierde protecția împotriva atacurilor dacă participă la ostilități împotriva inamicului.

Protecția generală a persoanelor civile

Conform Convenției de la Geneva, drepturile persoanelor civile protejate sunt absolute și inalienabile. În consecință,

• părțile implicate în conflicte armate nu pot încheia acorduri speciale care „afectează în mod negativ situația persoanelor protejate”;
• persoanele protejate nu pot renunța la drepturile lor;
• persoanele protejate din teritoriile ocupate sau anexate nu pot fi private de drepturile stabilite în Convențiile de la Geneva.

Protocolul adițional I interzice atacurile sau represaliile nediscriminatorii împotriva persoanelor civile, a bunurilor acestora și a bunurilor necesare supraviețuirii lor.

Există o serie de drepturi fundamentale care se aplică persoanelor civile:

• Tratament uman – persoanele protejate „au dreptul, în toate circumstanțele, la respectul pentru persoana, onoarea, drepturile familiale, convingerile și practicile religioase, precum și obiceiurile și tradițiile lor”. Acestea vor fi protejate împotriva actelor de violență, intimidare, insulte și curiozitate publică.
• Equal treatment – protection shall be provided without any discrimination on the basis of race, nationality, religion, opinions. Health, rank, sex and age distinction are accepted.
• Security – protected persons cannot be used as human shields. Corporal punishment, torture, murder, collective penalties and experiments are forbidden. Taking of hostages and pillage are prohibited.

In case of non-international armed conflict, Article 3 of the Third Geneva Convention grants basic rights to civilian persons.

Persoanele civile aflate pe teritoriul beligerant

În cazul în care se aplică Convenția de la Geneva, persoanele protejate pot părăsi teritoriul, cu excepția cazului în care acest lucru ar fi contrar intereselor statului beligerant (de exemplu, bărbații cu vârsta de luptă).

Persoana protejată are posibilitatea de a contesta refuzul permisiunii de părăsire a teritoriului. Procedura se desfășoară în conformitate cu principiile unui proces echitabil.

Mai multe restricții ar putea fi aplicate cetățenilor părții adverse (reședință atribuită, internare, înregistrare etc.), dar ar trebui să poată beneficia de asistență medicală, să-și practice religia, să se mute din zone periculoase sau militare și să găsească un loc de muncă remunerat.

Persoanele civile din teritoriile ocupate

Puterile ocupante vor respecta cel puțin următoarele drepturi:

• deportarea persoanelor protejate din teritoriul ocupat este interzisă, cu excepția cazurilor de evacuare din motive de securitate sau din motive militare imperative; în cazul în care astfel de evacuări au loc, ele vor fi temporare; puterea ocupantă nu va transfera niciodată propria populație civilă în teritoriul ocupat.
• în caz de evacuare și transfer, puterea ocupantă va asigura tratamentul uman și securitatea persoanelor protejate;
• munca forțată este interzisă;
• distrugerea bunurilor imobile și mobile este interzisă;
• puterea ocupantă va asigura și menține aprovizionarea cu alimente și medicamente, precum și îngrijirea medicală a populației din teritoriile ocupate.

Personal medical, religios și umanitar

Personalul medical beneficiază de protecția tuturor celor patru Convenții de la Geneva . De fapt, această categorie de persoane protejate pune în aplicare protecția persoanelor protejate stabilită de dreptul internațional umanitar, în special combatanții răniți și bolnavi. Aceștia nu trebuie atacați, ci, dimpotrivă, respectați, ținuți departe de pericol și lăsați liberi să-și îndeplinească îndatoririle medicale sau spirituale cu excepția cazului în care sunt utilizați ca să comită acte dăunătoare inamicului. Această protecție se aplică personalului medical permanent și auxiliar, clericilor, personalului Societăților Naționale ale Crucii Roșii și Semilunii Roșii și altor societăți de ajutor voluntar, societăți neutre ale statului, dacă acest lucru este convenit cu părțile implicate în conflict. Spitalele, mijloacele de transport medical, navele, unitățile și instituțiile sunt, de asemenea, protejate și trebuie să poarte embleme și semne distinctive.

Personalul permanent reținut nu este considerat prizonier de război, dar ar trebui să beneficieze cel puțin de aceeași protecție. Personalul auxiliar va fi considerat prizonieri de război.

Femeile

Convențiile de la Geneva acordă protecție specială femeilor în toate circumstanțele. Femeile rănite și bolnave (membre ale armatei, prizoniere de război) vor fi tratate ținând cont de sexul lor. În timpul captivității, acestea ar trebui să fie cazate în dormitoare separate de bărbați, să aibă istalații sanitare separate și să fie sub supravegherea femeilor . „Femeile trebuie protejate în mod special împotriva oricărui atac la adresa onoarei lor, în special împotriva violului, prostituției forțate sau oricărei forme de agresiune sexuală”. Femeile însărcinate, femeile care nasc, femeile care alăptează sau care au copii mici cu vârsta sub 7 ani sunt considerate bolnave și rănite.

Copii

Mai multe prevederi ale Convențiilor de la Geneva acordă o protecție specială copiilor cu vârsta sub cincisprezece ani.

Copiii sunt protejați ca victime ale conflictelor armate. Ei pot beneficia de spitale speciale și zone de siguranță în timp de pace și în cazul izbucnirii ostilităților, precum și de evacuarea din zonele asediate sau încercuite. Se vor lua măsurile necesare pentru a asigura întreținerea, exercitarea religiei și educația acestora, dacă este posibil, de către persoane de aceeași naționalitate, limbă și religie. They shall benefit from the same preferential treatment as nationals of the enemy< ref>A patra Convenție de la Geneva, articolul 38.5.</ref>.

În timpul detenției sau internării, aceștia vor fi cazați separat de adulți, cu excepția cazului în care sunt împreună cu părinții și membrii familiei lor. Trebuie furnizate alimente suplimentare copiilor, ținând cont de nevoile fiziologice ale acestora .

Copiii beneficiază de protecție suplimentară în calitate de copii-combatanți. Părțile implicate în conflict vor lua toate măsurile posibile pentru a se asigura că aceștia nu participă direct la ostilități, inclusiv prin abținerea de la recrutarea lor. În cazul în care copii totuși participă la acțiuni combatante, ei continuă să beneficieze de protecție specială . Pedeapsa cu moartea nu se aplică persoanelor care aveau sub 18 ani la momentul comiterii infracțiunii.

Protecția în timpul conflictelor armate neinternaționale

După cel de-al Doilea Război Mondial s-a observat o creștere a numărului conflictelor armate neinternaționale. Aceste conflicte sunt caracterizate de doi factori:

• părțile implicate în conflict ar putea aparține aceleiași jurisdicții; în consecință, este dificil să se stabilească când civilii se află în mâinile inamicului;
• cel puțin una dintre părți este compusă din forțe armate neguvernamentale.

În consecință, obiectivul principal al dreptului internațional umanitar nu este protecția civililor, ci protecția tuturor persoanelor care nu participă la conflict (indiferent de natura puterii care le reține).

Tratamentul uman este garantat de articolul 3 comun al Convențiilor de la Geneva. Acesta interzice:

• „violența împotriva vieții și persoanei (adică omor și tortură);
• „luarea de ostatici”;
• „atentate la demnitatea personală, în special tratamente umilitoare și degradante”;
• „pronunțarea sentințelor și executarea pedepselor fără un proces prealabil pronunțat de un tribunal constituit în mod regulamentar, care să ofere toate garanțiile judiciare recunoscute ca fiind indispensabile de către popoarele civilizate”.

Protocolul adițional II completează articolul 3 din Convențiile de la Geneva, adaugă mai multe acțiuni interzise și acordă persoanelor protejate dreptul la „respectul pentru persoana, onoarea și convingerile lor, precum și pentru practicile religioase”. Copiii continuă să beneficieze de protecție specială.

Protocolul adițional II interzice, de asemenea, deplasarea forțată a civililor.

Sfârșitul conflictului armat

În lumea modernă, devine din ce în ce mai dificil să se determine sfârșitul conflictelor armate și, în consecință, aplicarea dreptului internațional umanitar în general și a celui referitor la persoanele protejate în special. Cu toate acestea, în toate circumstanțele, persoanele protejate rămân protejate de garanțiile minime și de dreptul internațional al drepturilor omului.

Sancțiuni

Convențiile de la Geneva prevăd sancțiuni penale pentru persoanele care au comis sau au ordonat să se comită încălcări grave împotriva persoanelor protejate. Încălcările grave sunt calificate ca un subtip al crimelor de război.

Bibliografie

• Deyra, Michel (1998). Droit international humanitaire [Drept internațional umanitar] (în franceză). Paris: Gualino éditeur. p. 128. ISBN 2-84200-160-5. 
• Kolb, Robert (2003). Ius in Bello [Legea în timp de război] (în franceză). Basel: Helbing & Lichtenhann. p. 560. ISBN 3-7190-2234-X. 
• Goniewicz, M.; Goniewicz, K. (2013). „Protection of medical personnel in armed conflicts—case study: Afghanistan” [Protecția personalului medical în conflictele armate – studiu de caz: Afganistan]. European Journal of Trauma and Emergency Surgery (în engleză). Springer. 39 (2): 107–112. doi:10.1007/s00068-013-0251-0. PMC 3611028 . PMID 23555320. 
• Sassoli , Marco; Bouvier, Antoine A.; Quintin, Anne (2012). Un droit dans la guerre? [Un drept în timpul războiului?] (în franceză). I. Geneva: CICR. p. 400. ISBN 978-2-940396-23-8. Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
• „CONVENȚIE DE LA GENEVA din 12 august 1949 privitoare la protecția persoanelor civile în timp de război”. 
• „PROTOCOL ADIȚIONAL nr. 1 din 10 iunie 1977 la conventiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protectia victimelor conflictelor armate internationale”. 
• „PROTOCOL ADIȚIONAL nr. 2 din 10 iunie 1977 la conventiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protectia victimelor conflictelor armate fără caracter international”. 
• „PROTOCOL ADIȚIONAL nr. 3 din 20 iunie 2006 la convențiile de la Geneva din 12 august 1949 referitor la adoptarea unui semn distinctiv adițional (Protocolul III)”. 
• „Additional Protocols to the Geneva Conventions of 1949” [Protocoale adiționale la Convențiile de la Geneva din 1949] (PDF) (în engleză). 
• ICRC. „The Geneva Conventions of 1949 and their Additional Protocols” [Convențiile de la Geneva din 1949 și protocoalele adiționale la acestea] (în engleză).