Pentalagus furnessi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Pentalagus furnessi
Amami rabbit Stuffed specimen.jpg
Specimen împăiat afișat la Kokuritsu Kagaku Hakubutsukan în Tokyo, Japonia
Stare de conservare
Status iucn3.1 EN ro.svg
În pericol (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Mammalia
Supraordin: Euarchontoglires
(neclasificat): Glires
Ordin: Lagomorpha
Familie: Leporidae
Gen: Pentalagus
Lyon, 1904[2]
Specie: P. furnessi
Nume binomial
Pentalagus furnessi
(Stone, 1900)[3]
Amami Rabbit area.png
Arealul speciei Pentalagus furnessi

Pentalagus furnessi este o specie de iepuri cu blana de culoare închisă ce sunt endemici în Amami Ōshima și Toku-no-Shima⁠(en), două insule mici din Japonia. Numită des fosilă vie, această specie este o rămășiță vie a unei specii de iepuri antici care au trăit cândva în Asia continentală, unde au murit cu toții, rămânând doar pe cele două insule japoneze unde trăiesc astăzi.[4] Este afectată de degradarea habitatului[5] și de vânarea sa de către prădători invazivi[1] și este dependentă atât de păduri tinere, cât și de păduri mature.[6] Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii o clasifică ca specie pe cale de dispariție.[1]

Taxonomie și evoluție[modificare | modificare sursă]

Se presupune că Pentalagus este un descendent al Pliopentalagus, cunoscut ca aflându-se în timpul Pliocenului în China și Europa de Est spre Centrală.[7] Specia Pentalagus furnessi a fost descrisă în anul 1900 de către Witmer Stone⁠(en),[3] ca Caprolagus furnessi,[2] locația tipului fiind insulele Amami Ōshima și Toku-no-Shima⁠(en).[a][3] Genul Pentalagus a fost descris de către Marcus Ward Lyon Jr.⁠(en) și Pentalagus furnessi este singura specie extantă din acest gen.[2]

Morfologie[modificare | modificare sursă]

Un iepure din specia Pentalagus furnessi are tălpile și picioarele din spate scurte, un corp oarecum voluminos și gheare oarecum curbate, folosite pentru săpat și uneori pentru cățărat.[8] Urechile sale sunt mici comparativ cu cele ale altor iepuri,[9] lungimea uneia fiind de circa 4,5 cm.[10] Blana este deasă, lânoasă și închisă la culoare și sus de culoare brună, devenind mai brună-roșcată pe laterale.[11] Are gheare mari, lungi și foarte puternice,[11] de 1–2 cm,[10] și sunt aproape drepte la labele din față și curbate la labele din spate.[11] Ochii sunt mici în comparație cu cei ai altor iepuri mai comuni. În medie, greutatea este de 2,5–2,8 kg.[12] Are o lungime de la cap până la corp de circa 42–47 cm.[13] Măsurătorile efectuate pe două specimene de la Muzeul Național de Istorie Naturală din Washington, D.C., SUA, raportează o lungime de la cap până la corp de 43–51 cm, iar a cozii de vreo 1,5 cm. Șanțuri simetrice la cel de-al treilea premolar inferior sunt prezente, la fel ca la Pronolagus și Bunolagus⁠(en). Palatul dur⁠(en) este lung, foramenul incisiv⁠(en) îngust, iar bulele timpanice și orbitele sunt mici.[10] Trăsăturile sale fizice se aseamănă cu cele găsite la fosilele unei specii vechi de acum cel mult 26 de milioane de ani, adică din Miocen, din acest motiv fiind considerată fosilă vie de către oamenii de știință.[13]

Răspândire și habitat[modificare | modificare sursă]

Habitatul ideal pentru acești iepuri este o zonă între păduri tinere și mature.[14] Folosesc pădurile mature dense drept protecție, cât și pentru prezența gramineelor din specia Miscanthus sinensis⁠(en) în vară și a fructelor cu coajă lignificată în iarnă, aceste două lucruri fiind cuprinse în alimentația lor.[15] Se folosesc și de densitatea crescută de graminee perene și de vegetația de plante erbacee de la nivelul solului din pădurile tinere pentru alimentația lor în diferite perioade ale anului.[1][16] De astfel, cel mai bun habitat în care să trăiască este cel în care au acces ușor la păduri tinere și mature fără să existe niciun obstacol între cele două tipuri de păduri.[6]

Specia este endemică în Amami Ōshima și Toku-no-Shima, două insule mici din Japonia.[4] Utilizând sondaje locale și numărul de materii fecale înregistrate, numărul de iepuri din această specie este estimat la 2000–4800 de indivizi rămași pe Insula Amami Ōshima și 120–300 de indivizi rămași pe Insula Toku-no-Shima.[14]

Comportament, reproducere și dietă[modificare | modificare sursă]

Iepurii din specia Pentalagus furnessi se hrănesc cu peste 29 de specii de plante, incluzând 17 specii de arbuști și 12 specii de plante erbacee, hrănindu-se în principal cu germeni⁠(en) de plante, lăstari⁠(en) tineri și fructe cu coajă lignificată.[17] De asemenea, mănâncă și fructele cu coajă lignificată și cambiul⁠(en) unei mari varietăți de specii de plante.[11] S-a observat că această specie consumă și scoarța tulpinilor și crenguțele unor plante arbustive.[11] În timpul verii, Pentalagus furnessi se hrănește în principal cu graminee din specia Miscanthus sinensis, iar în timpul iernii cu fructe cu coajă lignificată de la copaci din genul Lithocarpus⁠(en).[13] Conform afirmațiilor lui Bernhard Grzimek⁠(en) din 1975, iepurii aceștia s-ar hrăni cu tulpini și frunze de cartofi dulci japonezi, lăstari de bambus și fructe de pădure.[10]

Această specie este un locuitor nocturn al pădurii ce se reproduce o singură dată târziu în perioada martie-mai și o singură dată în perioada septembrie-decembrie, de fiecare dată fiind produs unul sau doi pui,[1] sau chiar trei.[10] În timpul zilei, mama sapă o gaură în sol în care să se ascundă puii ei. La noapte deschide intrarea găurii în timp ce se uită după predători (precum șerpi veninoși) și apoi își alăptează puii, după care închide intrarea cu sol și materie vegetală lovind cu labele sale din față.[18] Puii se nasc orbi și golași[10] și ies la suprafață pentru prima oară la vârsta de 6–7 luni.[13] Acești iepuri dorm în timpul zilei în locuri ascunse, precum peșteri.[19] Au fost remarcați și pentru faptul că produc un sunet de chemare similar cu cel al unei lagomorfe din genul Ochotona.[12]

Statutul de specie pe cale de dispariție[modificare | modificare sursă]

Amenințări[modificare | modificare sursă]

Înainte de 1921, vânarea și prinderea în capcană erau alte cauze ale scăderi numărului de indivizi ai populației. În 1921, Japonia a declarat că această specie de iepuri este un „monument natural”, ceea ce a prevenit-o de la a fi vânată.[11] Apoi în 1963, statutul i-a fost schimbat în „monument natural special”, ceea ce prevenit-o și de la a fi prinsă în capcană.[6]

Distrugerea habitatului, precum defrișarea pădurilor în favoarea tăierii comerciale de lemne, spațiilor agricole și zonelor rezidențiale, este cea mai dăunătoare activitate asupra răspândirii acestor iepuri.[5] Din moment ce preferă un habitat format atât din păduri tinere, cât și mature, nu prosperă numai în păduri mature neafectate de distrugere, la fel cum nu prosperă nici numai în păduri noi în creștere.[6] Există planuri de elimina habitatul actual al acestor iepuri pentru a construi terenuri de golf și stațiuni, ceea ce este permis pentru că nu ar ucide în mod direct iepurii, ci doar ar schimba mediul în care trăiesc, lucru legal chiar și sub protecția statutului de monument natural special.[20]

Acești iepuri fac față de asemenea unor amenințări imense din partea prădătorilor invazivi, care reprezintă o cauză majoră pentru scăderea în mărimea populației.[1] Pe Insula Amami Ōshima, manguste Urva javanica⁠(en) au fost eliberate pentru a controla populația unor șerpi veninoși locali, iar numărul lor a crescut foarte mult.[21] Mangustele, alături de pisici și câini sălbaticiți, vânează excesiv acești iepuri.[6] Pisicile sălbăticite și mangustele s-au dovedit a fi o amenințare nu numai pentru acești iepuri, dar și pentru alte câteva specii endemice pe cale de dispariție în zonă, precum pentru corvidele din specia Garrulus lidthi⁠(en).[22]

Conservare[modificare | modificare sursă]

În iulie 2008, rangeri pentru conservarea naturii⁠(en) de la Insula Amami Ōshima au obținut o fotografie a unei pisici sălbăticite ce cară cadavrul unui iepure (oase și blană de iepure în fecale de pisică sau câine erau deja găsite), ceea ce i-a determinat să deschidă discuții despre căi mai bune de a controla animalele de companie.[18] O zonă mică a Insulei Amami Ōshima cuprinde Parcul Național Amami Guntō⁠(en), care prin urmare protejează populația.[23] Au avut loc câteva încercări de restabilire a habitatului⁠(en), dar acești iepuri necesită un amestec de păduri tinere și mature în imediată apropiere, iar atunci când o pădure tânără este recrescută altundeva decât lângă o pădure matură, iepurii probabil că nu ar popula-o.[18] Cercetarea și monitorizarea populației sunt de asemenea în curs de a încerca să evite scăderea numărului de indivizi, chiar dacă nu ar putea fi crescut.[6]

Munca viitoare sugerată pentru conservare include restabilirea habitatului și controlarea populației de prădători. O balanță sănătoasă de păduri tinere și mature încă există la capătul sudic al Insulei Amami Ōshima, așa că acea zonă ar avea nevoie de protecție. Restricționarea tăierii copacilor ar ajuta de asemenea la păstrarea unui număr mai mare de păduri disponibile în care să trăiască iepurii prin lăsarea unei suprafețe împădurite mai mari, precum și prin evitarea perturbării și mai mari a mediului înconjurător.[8] Sfârșirea construirii de șosele forestiere utilizate pentru tăiatul copacilor și călătorit ar proteja și mai mult acești iepuri, căci cauzează fragmentarea habitatului⁠(en) și a populației, le distruge habitatului prim și le oferă prădătorilor acces mai rapid către mijlocul pădurilor unde există o majoritate a populației iepurilor.[1] Controlarea populației de manguste, pisici sălbăticite și câini sălbăticiți este alt mod care ar putea ajuta la susținerea populației de iepuri.[8] Stârpirea locală a acestor manguste, câini și pisici a fost menționată ca necesară, precum și controlarea mai bună a animalelor de companie de către locuitorii locali ai insulei.[6]

Lagomorph Specialist Group („Grupul Specialist în Lagomorfe”) de la Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a propus un plan de conservare în 1990.[8] Pe Insula Amami Ōshimathe, Amami Wildlife Conservation Center („Centrul de Conservare a Sălbăticiei din Amami”) al Ministerului Mediului din Japonia⁠(en) s-a înființat în 1999.[11] A reînceput un program de stârpire locală a mangustelor în 2005 și a desemnat în 2004 specia Pentalagus furnessi ca fiind pe cale de dispariție din Japonia.[12] În prezent, Pentalagus furnessi este clasificată ca specie pe cale de dispariție pe Lista roșie a IUCN.[1]

Note explicative[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Scris ca „Liu Kiu Islands”.[3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h Pentalagus furnessi. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. .  Listed as Endangered (B1ab(ii,iii,v)+2ab(ii,iii,v)
  2. ^ a b c Wilson, D.E.; Reeder, D.M., ed. (). „Genus Pentalagus. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 206. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  3. ^ a b c d Wilson, D.E.; Reeder, D.M., ed. (). „Species Pentalagus furnessi. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 206. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  4. ^ a b Robinson, T.; Yang, F.; Harrison, W. (). „Chromosome painting refines the history of genome evolution in hares and rabbits (order Lagomorpha)”. Cytogenetic and Genome Research. 96 (1–4): 223–227. doi:10.1159/000063034. PMID 12438803. 
  5. ^ a b „Rabbits: Habits, Diet & Other Facts”. Live Science. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ a b c d e f g Sugimura, K.; Sato, S.; Yamado, F.; Abe, S.; Hirakawa, H.; Handa, Y. (). „Distribution and abundance of the Amami rabbit Pentalagus furnessi in the Amami and Tokuno Islands, Japan”. Oryx. 34 (3): 198–206. doi:10.1046/j.1365-3008.2000.00119.xAccesibil gratuit. 
  7. ^ Yamada, Fumio (), Alves, Paulo C.; Ferrand, Nuno; Hackländer, Klaus, ed., „A Review of the Biology and Conservation of the Amami Rabbit (Pentalagus furnessi)”, Lagomorph Biology (în engleză), Berlin, Heidelberg: Springer Berlin Heidelberg, pp. 369–377, doi:10.1007/978-3-540-72446-9_25, ISBN 978-3-540-72445-2, accesat în  
  8. ^ a b c d Yamada, Fumio; Cervantes, Fernando A. (). „Pentalagus furnessi”. Mammalian Species. 782: 1–5. doi:10.1644/782.1Accesibil gratuit. ISSN 0076-3519. 
  9. ^ Taylor, Marianne (). The Way of the Hare (în engleză). Bloomsbury Publishing. ISBN 9781472909909. 
  10. ^ a b c d e f Nowak, Ronald M.; Walker, Ernest Pillsbury (). Walker's mammals of the world. 1 (ed. 5). Johns Hopkins University Press. p. 544-545. 
  11. ^ a b c d e f g Alves, Paulo C.; Ferrand, Nuno; Hackländer, Klaus (). Lagomorph Biology: Evolution, Ecology, and Conservation (în engleză). Springer Science & Business Media. ISBN 9783540724469. 
  12. ^ a b c Yamada, F.; Cervantes, F. (). „Pentalagus fernessi”. Mammalian Species. 782: 1–5. doi:10.1644/782.1Accesibil gratuit. 
  13. ^ a b c d Corporation, Marshall Cavendish (februarie 1993). Endangered wildlife of the worldNecesită înregistrare gratuită (în engleză). Marshall Cavendish. 
  14. ^ a b „Pentalagus furnessi (Amami rabbit)”. Animal Diversity Web (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  15. ^ Nowak, Ronald M. (). Walker's Mammals of the WorldNecesită înregistrare gratuită (în engleză). Johns Hopkins University Press. ISBN 9780801857898. 
  16. ^ Watari, Yuya; Nishijima, Shota; Fukasawa, Marina; Yamada, Fumio; Abe, Shintaro; Miyashita, Tadashi (). „Evaluating the "recovery level" of endangered species without prior information before alien invasion”. Ecology and Evolution. 3 (14): 4711–4721. doi:10.1002/ece3.863. ISSN 2045-7758. PMC 3867906Accesibil gratuit. PMID 24363899. 
  17. ^ Ohdachi, Satoshi D.; Ishibashi, Yasuyuki; Iwasa, Masahiro A. (). The Wild Mammals of Japan (în engleză). Shoukadoh Book Sellers. ISBN 9784879746269. 
  18. ^ a b c Dixon, Kristina. Rabbits, Pikas and Dwarf Rabbits (în engleză). Lulu.com. ISBN 9781105564963. 
  19. ^ redOrbit. „Amami Rabbit - Redorbit”. Redorbit (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ Gielen, D.; Kurihara, R.; Moriguchi, Y. (). „The Environmental Impacts of Japanese Tourism and Leisure”. Journal of Environmental Assessment Policy & Management. 4 (4): 397–424. doi:10.1142/S146433320200111X. 
  21. ^ Hays, W.; Conant, S. (). „Biology and Impacts of Pacific Island Invasive Species. 1. A Worldwide Review of Effects of the Small Indian Mongoose, Herpestes javanicus (Carnivora: Herpestidae)” (PDF). Pacific Science. 61: 3–16. doi:10.1353/psc.2007.0006. hdl:10125/22595Accesibil gratuit. 
  22. ^ Shionosaki, K.; Yamada, F.; Ishikawa, T.; Shibata, S. (). „Feral cat diet and predation on endangered endemic mammals on a biodiversity hot spot (Amami–Ohshima island, japan)”. Wildlife Research. 42 (4): 343–352. doi:10.1071/WR14161. 
  23. ^ Secretariat, International Union for Conservation of Nature and Natural Resources; Parks, International Commission on National (). World directory of national parks and other protected areas (în engleză). IUCN. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]