Pascal Bentoiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pascal Bentoiu
Pascal Bentoiu.jpg
Date personale
Născut România 22 aprilie 1927, București
București, România[1] Modificați la Wikidata
Decedat România 21 februarie 2016, București
București, România Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Annie Bentoiu Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație compozitor, muzician, muzicolog
Activitate
Gen muzical operă  Modificați la Wikidata


Pascal Bentoiu (n. 22 aprilie 1927, București - d. 21 februarie 2016, București) a fost un compozitor, muzician și muzicolog român, doctor honoris causa al mai multor universități din țară și străinătate.[2][3]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Studii[modificare | modificare sursă]

A studiat compoziția în particular cu Mihail Jora. A urmat cursurile Facultății de Drept din București (1945 - 1947) și apoi s-a înscris la Conservatorul din București (în septembrie 1947) însă nu a putut continua studiile din cauza taxelor exorbitante stabilite de regimul comunist pentru copiii personalităților din România interbelică.

Activitate[modificare | modificare sursă]

După o perioadă în care a activat ca cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor din București (1953-1956), Pascal Bentoiu s-a dedicat în întregime vocației de compozitor. A fost secretar al Secției de muzică simfonică, muzică de cameră și operă din cadrul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1968-1973), fiind primul președinte al acesteia ales după Revoluția română din 1989. Pascal Bentoiu a făcut parte din jurii ale unor concursuri de prestigiu.

Este cel mai reputat expert în muzica compozitorului român George Enescu. A analizat toate lucrările acestuia și a completat unele dintre partiturile rămase neterminate: Simfoniile nr. 4 și 5, poemul simfonic Isis, Trioul cu pian în la minor. Este autorul celei mai importante cărți referitoare la opera muzicală a lui George Enescu, Capodopere enesciene (în curs de apariție și în limba engleză, în Statele Unite ale Americii).

În calitate de muzicolog, Pascal Bentoiu a scris mai multe cărți, zeci de articole și studii în revistele de specialitate, a participat la sute de emisiuni de radio și de televiziune. A susținut zeci de conferințe, prelegeri, cursuri de măiestrie, în țară și în străinătate.

Muzica lui Pascal Bentoiu[modificare | modificare sursă]

Trăsături generale[modificare | modificare sursă]

Muzica sa este lirică și colorată, se inspiră din resursele folclorului românesc, precum și din muzica serială și din alte tehnici contemporane. Este un compozitor cu un limbaj rafinat, modern, dar axat pe valorile expresivității muzicii, având tangențe cu neoromantismul. Pascal Bentoiu explorează zonele tonalului, modalului, se bazează pe rigoarea construcției, uneori pe idei programatice. Multe dintre lucrările sale se grupează în cicluri (Cvartetele de coarde nr. 3–6, Simfoniile nr. 6-8).

Bentoiu a compus trei opere, opt simfonii, patru concerte, șase cvartete de coarde, precum și sonate și șase cicluri de melodii. Opera sa Hamlet, terminată în 1974, a fost premiată pe plan internațional și a fost reprezentată în premieră mondială în Franța, la Marsilia. Opera Amorul doctor beneficiază de o înregistrare specială realizată de Radio BBC 3 și de Radio ORTF Paris. Opera Jertfirea Ifigeniei a fost prima creație din categoria opere radiofonice scrisă de un român și a primit Premiul "Italia" al Radiodifuziunii italiene. Trilogia simfoniilor Culori, Imagini și Volume relaționează muzica cu celelalte arte, respectiv pictura, arhitectura și literatura.

Distincții[modificare | modificare sursă]

Este doctor honoris causa al mai multor universități din țară și din străinătate (dr.h.c.mult.), printre care Universitatea Națională de Muzică București, Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași, Academia de muzică "Gheorghe Dima" din Cluj, Central College Pella, Iowa, S.U.A.. A primit numeroase premii și distincții naționale și internaționale, decorații ale statului român. Printre acestea Premiul de Stat (1964), Premiul internațional "Italia" al Radioteleviziunii Italiene (RAI) din Roma (1968), Ordinul Meritul Cultural, cls. a III-a, cls. a II-a (1969, 1971), Premiul internațional "Guido Valcarenghi" din Roma (1970), premiile Academiei Române (1974, 1986) și premiile Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1971, 1975, 1978, 1979, 1980, 1983, 1985, 1987), Premiul Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori ANUC (1992), Premiul revistei "Actualitatea muzicală", Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Mare Ofițer (2000), Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofițer (2007).

A fost decorat în 20 aprilie 1971 cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[4]

Viață personală[modificare | modificare sursă]

Pascal este fiul avocatului Aurelian Bentoiu[5]; este fratele scriitoarei Marta Cozmin și cumnatul scriitorului Alexandru Miran. A fost căsătorit cu scriitoarea Annie Bentoiu. Fiica lor este soprana și profesoara Ioana Bentoiu, stabilită în Elveția.

Compoziții[modificare | modificare sursă]

Opere[modificare | modificare sursă]

Muzică orchestrală și concertantă[modificare | modificare sursă]

  • Simfonia nr. 1, op.16 (1965)
  • Simfonia nr. 2, op.20 (1974)
  • Simfonia nr. 3, op.22 (1976)
  • Simfonia nr. 4, op.25 (1978)
  • Simfonia nr. 5, op.26 (1979)
  • Simfonia nr. 6 „Culori”, op.28 (1985)
  • Simfonia nr. 7 „Volume”, op.29 (1986)
  • Simfonia nr. 8 „Imagini”, op.30 (1987)
  • "Eminesciana III", concert pentru orchestră, op. 23 (1976)
  • Poemul simfonic „Luceafărul”, op. 7, după Mihai Eminescu (1957)
  • Suita simfonică „Imagini bucureștene”, op. 10 (1959)
  • Suita ardelenească, op. 6 (1955)
  • Uvertura de concert, op. 2 (1948)
  • Concertul pentru pian și orchestră nr. 1, op. 5 (1954)
  • Concertul pentru pian și orchestră nr. 2, op. 12 (1960)
  • Concertul pentru vioară și orchestră, op. 9 (1958)
  • Concertul pentru violoncel și orchestră, op. 31 (1989)

Muzică de scenă[modificare | modificare sursă]

Pentru următoarele piese de teatru:

precum și pentru alte piese, de alți autori (Eschil, Euripide, Camus, Rostand ș.a.)

Muzică de cameră[modificare | modificare sursă]

  • Sonata pt. pian, op. 1 (1947, revizuită în 1957)
  • Sonata op. 14 pentru vioară și pian (1962)
  • Cvartetul de coarde nr. 1, op. 3 (1953)
  • Cvartetul de coarde nr. 2 „al consonanțelor”, op. 19, (1973)
  • Cvartetul de coarde nr. 3, op. 27a (1981)
  • Cvartetul de coarde nr. 4, op. 27b (1981)
  • Cvartetul de coarde nr. 5, op. 27c (1982)
  • Cvartetul de coarde nr. 6, op. 27d (1982)

Lieduri[modificare | modificare sursă]

Cărți[modificare | modificare sursă]

  • Imagine și sens (Editura Muzicală, București, 1971, ed. 2/1973, versiune franceză 1979)
  • Deschideri spre lumea muzicii (Editura Muzicală, București, 1973)
  • Gândirea muzicală (Editura Muzicala, București, 1975)
  • Capodopere enesciene (Editura Muzicala, București, 1984)
  • Breviar enescian (Editura UNMB, București, 2005)
  • Opt simfonii și un poem (Editura UNMB, București, 2007)
  • Masterworks of George Enescu. A Detailed Analysis. Translated by Lory Wallfisch. (Scarecrow Press, Lanham, Maryland, 2010)[7]. Versiunea în limba engleză a volumului „Capodopere enesciene”.
  • George Enescu: Meisterwerke – Pascal Bentoiu, Frank & Timme, Berlin, 2015. Traducere de Larisa Schippel și Julia Richter a volumului „Capodopere enesciene”.

Referințe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cosma, Viorel: Muzicieni din România, vol. 1 (A-C), București, Editura Muzicală, 1989, pp. 111-118
  • Cosma, V. (2005). Enciclopedia muzicii românești, vol. 1 (A-B). București: Ed. „Arc 2000”
  • Bentoiu, P. (2007). Opt simfonii și un poem. București: Ed. Universității Naționale de Muzică.
  • Radu, S. (2008). În jurul lui Pascal Bentoiu. vol.1 Sonatele cu pian, vol.2 Liedurile, București: Ed. Universității Naționale de Muzică
  • Laskay A., A kolozsvári Állami Magyar Opera 50 éve [Cincizeci de ani ai Operei Maghiare de Stat clujene], Erdélyi Hiradó Kiadó, 2003
  • Manoleanu, R. (2008). Paradigme ludice în muzica românească. București: Ed. Universității Naționale de Muzică
  • Rotărescu, E. (2010). Creația concertantă a lui Pascal Bentoiu, București: Ed. Universității Naționale de Muzică

Legături externe[modificare | modificare sursă]