Partidul Liberal al Canadei
| Partidul Liberal al Canadei | |
| Liberal Party of Canada Parti libéral du Canada | |
 | |
| Abreviere | LPC PLC |
|---|---|
| Oameni cheie | |
| Conducător | Mark Carney |
| Președinte | Sachit Mehra |
| Lider în Camera Comunelor | Arielle Kayabaga |
| Fondator(i) | George Brown |
| Date | |
| Înființat | 1 iulie 1867 |
| Sediu | Constitution Squar, 350 Albert Street Suite 920, Ottawa, Ontario |
| Organizație de tineret | Tinerii Liberali din Canada |
| Număr de membri (2025) | ▲ ~400,000[1][a] |
| Format din | Parti Rouge (Canada de Est) Clear Grits (Canada de Vest) |
| Informații | |
| Ideologie oficială | Liberalism (Canadian) Liberalism social[2] |
| Poziție politică | Centru spre centru-stânga |
| Afiliere internațională | Internaționala Liberală |
| Culori oficiale | Roșu |
| Senatul Canadei | 0 / 105 |
| Camera Comunelor | 152 / 338 |
| Prezență online | |
| liberal.ca | |
Modifică date / text  | |
Partidul Liberal al Canadei (în engleză Liberal Party of Canada; în franceză Parti Libéral du Canada) este cel mai vechi și cel mai mare partid politic din Canada. Principiile sale sunt înrădăcinate în liberalism și este considerat un partid de centru-stânga în spectrul politic canadian, deși are și tendințe de centru, fiind denumit uneori o „partidă care prinde toate”.[3][4][5][5][6]
Partidul a deținut de mult timp în politica națională canadiană, conducând guvernul național timp de aproape 69 de ani de-a lungul secolului al XX-lea - mai mult decât orice partid dintr-o țară dezvoltată - și, prin urmare, mulți îi descriu pe liberali drept „partidul natural al guvernării”. Multe dintre marile politici implementate și apărate de liberali au fost crearea unui sistem național de sănătate, serviciul de asigurări sociale, Planul de pensii al Canadei, recunoașterea a două limbi oficiale în țară, apărarea multiculturalismului, repatrierea Constituție (inclusiv Carta Canadiană a Drepturilor și Libertăților și Actul Clarității) și recunoașterea căsătoriei între persoane de același sex.
La începutul secolului XXI, liberalii au început să-și piardă o mare parte din forța electorală în favoarea Partidului Conservator, precum și în favoarea Noului Partid Democrat, atingând punctul cel mai scăzut la alegerile din 2011, în care, pentru prima timp în istorie, a devenit al treilea partid al țării, cu doar 19% din voturi. În 2015, partidul a surprins, revenind la marile rezultate din trecut, câștigând alegerile cu aproape 40% din voturi și recuperând majoritatea absolută în parlament, iar astfel revenind la guvernare, 9 ani, sub conducerea lui Justin Trudeau, fiul liderului istoric liberal Pierre Trudeau.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Partidul Liberal al Canadei nu are un membrii plătiți, dar oferă în schimb posibilitatea de a se „înregistra” ca liberali gratuit.
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ „Liberal Party of Canada announces nearly 400,000 Registered Liberals ahead of leadership vote | Liberal Party of Canada”. liberal.ca (în engleză). Accesat în .
- ^
- Law Commission of Canada (). Law and Citizenship. UBC Press. p. 6. ISBN 9780774840798.
The party became infused with social liberalism in the 1940s and 1950s.
- Susan Prentice, "Manitoba's childcare regime: Social liberalism in flux". Canadian Journal of Sociology 29.2 (2004): 193-207.
- Michael J. Prince, "Canadian disability activism and political ideas: In and between neo-liberalism and social liberalism". Canadian Journal of Disability Studies 1.1 (2012): 1-34.
- Smith, Miriam (). „Social Movements and Judicial Empowerment: Courts, Public Policy, and Lesbian and Gay Organizing in Canada”. Politics & Society. 33 (2): 327–353. doi:10.1177/0032329205275193.
- Law Commission of Canada (). Law and Citizenship. UBC Press. p. 6. ISBN 9780774840798.
- ^ Amanda Bittner; Royce Koop (). Parties, Elections, and the Future of Canadian Politics. UBC Press. pp. 300–. ISBN 978-0-7748-2411-8. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Andrea Olive (). The Canadian Environment in Political Context. University of Toronto Press. p. 55. ISBN 978-1-4426-0871-9.
- ^ a b David Rayside (). Faith, Politics, and Sexual Diversity in Canada and the United States. UBC Press. p. 22. ISBN 978-0-7748-2011-0.
- ^ Richard Collin; Pamela L. Martin (). An Introduction to World Politics: Conflict and Consensus on a Small Planet. Rowman & Littlefield. p. 138. ISBN 978-1-4422-1803-1.
