Partidul Democrat (Italia)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Partidul Democrat
Partito Democratico
SecretarEnrico Letta
VicesecretarIrene Tinagli
Peppe Provenzano
PreședinteValentina Cuppi
VicepreședințiDebora Serracchiani
Anna Ascani
Fondat14 octombrie 2007; acum 14 ani, 10 luni și 27 zile (2007-10-14)
Fuzionat cuDemocrații Stângii
Democrația este Libertate
mai multe partide mici
SediuVia Sant'Andrea delle Fratte 16 (Largo del Nazareno), Roma
ZiarL'Unità (2007–2014)
Europa (2007–2014)
Democratica (2017–2019)
Immagina (2020–prezent)
Youth wingTinerii Democrați
Membership  (2020)412,675[1]
IdeologieSocial democrație[2][3][4]
Facțiuni:
Stânga creștină[4][5]
Liberalism social[6][7][8]
Poziție politicăCentru-stânga[9][10]
Afiliere naționalăCoaliția de centru stânga
Italia Democrată și Progresistă
Afiliere internaționalăAlianța Progresistă
Afiliere europeanăPartidul Socialiștilor Europeni
Grup EuroparlamentarAlianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților
Culori     Roșu      Verde
Camera Deputaților
97 / 630
Senat
40 / 315
Parlamentul European
14 / 76
Consilii regionale
187 / 897
Conferința regiunilor
5 / 21
Site web
partitodemocratico.it

Partito Democratico (Partidul Democrat, PD) este un partid politic social democrat din Italia.[2][3][4] Secretarul partidului este Enrico Letta, care a fost ales de adunarea națională în marite 2021,[11] după demisia fostului lider Nicola Zingaretti,[12] în timp ce președintele este Valentina Cuppi.[13]

PD a fost fondat în 2007 după fuziunea mai multor partide de centru-stânga care au făcut parte din lista alianței numită Măslinul la alegerile din 2006, în principal social-democrații Democrații Stângii (DS), succesorul Partidului Comunist Italian și Partidul Democrat aș Stângii, care a fost pliat cu mai multe partide social-democrate (Federația Muncii și Social Creștinii, printre altele) în 1998, precum și Democrația este Libertatea – Margareta (DL), de inspirație în mare parte catolică, o fuziune a Partidului Popular Italian (moștenitorul aripii de stânga a Partidului Democrație Creștină), Democrații și Reînnoirea Italiană în 2002.[14] Deși partidul a fost influențat și de liberalismul social și de progresismul calei a treia, în special sub conducerea lui Matteo Renzi, principalele tendințe ideologice ale PD sunt social-democrația și tradiția creștină de stânga.[15][16][17]

Între 2013 și 2018, guvernul italian a fost condus de trei prim-miniștri democrați succesivi, și anume Letta (2013-2014), Renzi (2014-2016) și Paolo Gentiloni (2016-2018). PD a fost al doilea partid ca mărime la alegerile generale din 2018, dar coaliția de centru-stânga a ajuns pe locul trei. Partidul a revenit la guvernare în septembrie 2019 cu Cabinetul Conte 2, în calitate de partener junior al Mișcării Cinci Stele, și s-a alăturat guvernului de uniune națională, cel al lui Draghi, care cuprinde și Liga și Forza Italia, în februarie 2021. Începând cu 2021, partidul conduce cinci guverne regionale.

Democrații proeminenți includ foștii lideri Walter Veltroni, Dario Franceschini, Maurizio Martina și Nicola Zingaretti. Fosti membri includ Giorgio Napolitano (Președintele Italiei, 2006–2015), Sergio Mattarella (Președintele Italiei, 2015–prezent), patru prim-miniștri (Romano Prodi, Giuliano Amato, Massimo D'Alema și Renzi) și trei foști lideri (Pier Luigi Bersani, Guglielmo Epifani și Renzi), precum și David Sassoli (Președintele Parlamentului European, 2019-2022), Francesco Rutelli, Pietro Grasso și Carlo Calenda.

Personalități[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Pd, al via la campagna di tesseramento: "Non per l'io ma per il noi". . 
  2. ^ a b Richard Collin; Pamela L. Martin (). An Introduction to World Politics: Conflict and Consensus on a Small Planet. Rowman & Littlefield. p. 218. ISBN 978-1-4422-1803-1. Accesat în . 
  3. ^ a b Gianfranco Pasquino (). „Italy”. În Jean-Michel de Waele; Fabien Escalona; Mathieu Vieira. The Palgrave Handbook of Social Democracy in the European Union. Palgrave Macmillan. p. 238. ISBN 978-1-137-29380-0. 
  4. ^ a b c Nordsieck, Wolfram (). „Italy”. Parties and Elections in Europe. 
  5. ^ Fotia, Mauro (). Il consociativismo infinito: dal centro-sinistra al Partito democratico. Edizioni Dedalo. Bari. p. 232. ISBN 9788822063182. 
  6. ^ „Salvati: "La maggioranza liberale di sinistra ha rigenerato il partito democratico". LaStampa.it. mai 2017. 
  7. ^ „I «liberal» del Pd: intestarsi l'agenda Draghi. La minoranza dem si scalda per il dopo comunali”. Il Sole 24 Ore. . 
  8. ^ Dario De Lucia (). Dal PCI al PD. ISBN 978-8-82646-230-1. 
  9. ^ Britannica Educational Publishing (). Italy. Britanncia Educational Publishing. p. 57. ISBN 978-1-61530-989-4. 
  10. ^ „Il Pd come la Dc? Le coincidenze e le differenze” (în italiană). Europa. . Arhivat din original la . Accesat în . il Pd ... continua a sostenere la tesi che la sua area di riferimento è la sinistra e il centro sinistra e non-un "centro che guarda a sinistra" di degasperiana memoria. 
  11. ^ Letta: "Non vi serve un nuovo segretario, ma un nuovo Pd", Huffington Post
  12. ^ „Primarie Pd, vince Zingaretti. Il comitato del neosegretario: 'Siamo oltre il 67%. affluenza a 1milione e 800mila, meglio del 2017'. La Repubblica. . Accesat în . 
  13. ^ „Pd, l'Assemblea nazionale elegge Valentina Cuppi presidente”. la Repubblica (în italiană). . Accesat în . 
  14. ^ Hans Slomp (). Europe, a Political Profile: An American Companion to European Politics. ABC-CLIO. p. 406. ISBN 978-0-313-39181-1. Accesat în . 
  15. ^ Vespa, Bruno (). Il Cuore e la Spada: Storia politica e romantica dell'Italia unita, 1861–2011. Mondadori. p. 650. ISBN 9788852017285. 
  16. ^ Augusto, Giuliano (), „De profundis per il Pd”, Rinascita, arhivat din original la  
  17. ^ Gioli, Sergio (), „Ultimo treno a sinistra”, Quotidiano.net 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons-logo.svg Materiale media legate de Partito Democratico la Wikimedia Commons