Parazitism social
Parazitismul social a fost un delict politic(d) în Uniunea Sovietică și în alte țări comuniste (precum România) în care făptuitorul era acuzat că trăiește pe cheltuiala altor oameni sau a societății. Mai mulți intelectuali și dizidenți sovietici, printre care Iosif Brodski, Iosif Begun(d), Vladimir Voinovici, Lev Kopelev(d) și Andrei Amalrik(d), au fost acuzați de parazitism social.[1]
Uniunea Sovietică[modificare | modificare sursă]
În Uniunea Sovietică, care s-a declarat a fi un stat al clasei muncitoare, fiecare persoană adultă aptă de muncă trebuia să muncească până când urma să fie pensionată. Astfel, șomajul a fost eliminat oficial și teoretic. Persoanele care refuzau să muncească(d), să studieze sau să slujească într-un alt mod riscau să fie acuzați și trimiși în judecată pentru parazitism social (în rusă тунеядство, transliterat: tuneiadstvo, [[{{{2}}}|тунеядцы]](en)[traduceți] [tuneiadeț/tuneiadțî]),[2] în conformitate cu principiul socialist „de la fiecare după capacități, fiecăruia după contribuție(d)”.[3]
Autoritățile din Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă au identificat în anul 1961 un număr de 130.000 de persoane care aveau un „mod de viață antisocial(d) și parazitar”.[4] Acuzațiile de parazitism erau aplicate frecvent dizidenților și refuznicilor(d) (persoane care doreau să emigreze), dintre care mulți erau intelectuali. Întrucât scrierile lor erau considerate antisistem, autoritățile îi împiedicau să obțină un loc de muncă. În aceste condiții, pentru a evita să fie acuzați de parazitism, mulți intelectuali dizidenți au acceptat posturi de muncă necalificate (dar care nu erau, totuși, consumatoare de timp) precum măturători de stradă sau fochiști, care le-au permis să-și continue celelalte activități.[5]
De exemplu, poetul rus Iosif Brodski a fost acuzat de parazitism social de către autoritățile sovietice.[6] A fost judecat în 1964, iar tribunalul a constatat că slujbele ciudate pe care le-a practicat și activitatea sa de poet nu au adus societății o contribuție suficientă.
Belarus[modificare | modificare sursă]
Politicile introduse în Belarus în anul 2015, care semănau, potrivit observatorilor, cu inițiativele din epoca sovietică, prevedeau o taxă pentru cei care erau considerați „paraziți sociali”,[7] adică pentru persoanele care munceau mai puțin de 183 de zile într-un an, cu excepția gospodinelor(d) și a fermierilor ce practicau agricultura de subzistență(d).[8] Implementarea așa-numitei taxe pentru paraziți a fost suspendată după protestele din mai multe centre urbane importante(d).[8]
România[modificare | modificare sursă]
Regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu a incriminat parazitismul social prin Decretul Consiliului de Stat nr. 153 din 24 martie 1970 pentru stabilirea și sancționarea unor contravenții privind regulile de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică. Regimul considera că tinerii erau persoane potențial destabilizatoare și îi avea în vedere pe cei care nu corespundeau normelor socialiste. Cetățenii puteau fi opriți de Miliție dacă erau găsiți pe stradă în orele în care ar fi trebuit să fie la serviciu sau la școală și puteau fi trimiși în judecată.[9]
Potrivit decretului sus-menționat, sustragerea unor persoane „de la îndatorirea cetățenească de a-și asigura mijloacele de existență prin muncă, tinzînd la practicarea unui mod de viața parazitar” (precum cerșetoria, prostituția, practicarea unor jocuri de noroc neautorizate, comportamentul social ce „exprimă o concepție de viață parazitară sau anarhică, contrară regulilor elementare de bună-cuviință, străină principiilor de conviețuire socialistă”) era considerată contravenție (în cazul că nu întrunea condițiile de a fi încadrată ca infracțiune) și se sancționa cu închisoare contravențională de la o lună la 6 luni sau cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei. În același timp, săvârșirea în public de gesturi și fapte indecente sau folosirea unor expresii obscene era sancționată cu închisoare contravențională de la 20 zile la 3 luni sau cu amendă de la 500 la 2.000 de lei.[9][10]
Campania împotriva parazitismului a fost extinsă prin Legea nr. 25 din 5 noiembrie 1976 care prevedea că persoana aptă de muncă, care refuza fără motive întemeiate un loc de muncă, putea fi obligată prin hotărâre judecătorească să lucreze timp de un an pe șantiere de construcții, în unități agricole, forestiere și în alte unități economice.[9][11] Miliția a fost însărcinată cu aplicarea acestor măsuri, iar acțiunile sale erau adesea arbitrare.[9]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ „Кто не работает, того под арест” [Cine nu muncești va fi arestat], Kommersant(d), , accesat în
- ^ B.G. Pavlov, Questions of criminal responsibility for the parasitic way of life (Russian) Arhivat în , la Wayback Machine., în Jurisprudence, Universitatea de Stat din Leningrad
- ^ Gregory, Paul R.; Stuart, Robert C. (). Comparing Economic Systems in the Twenty-First Century. South-Western College Pub. p. 118. ISBN 0-618-26181-8.
Under socialism, each individual would be expected to contribute according to capability, and rewards would be distributed in proportion to that contribution.
- ^ Евгений Жирнов [Evgheni Jirnov] (), „„Внушить полезный страх". „Очистить участок от дрянных элементов"” [„Insuflați o frică utilă”. „Curățați zona de elemente dăunătoare”], Kommersant(d), accesat în
- ^ "Злоупотребления законодательством о труде" Arhivat în , la Wayback Machine., un document al Grupului Helsinki de la Moscova(d).
- ^ Remnick, David (). „Gulag Lite”. The New Yorker. Accesat în .
- ^ Erickson, Amanda (). „Belarus wanted to tax its unemployed 'parasites.' Then the protests started”. Washington Post (în engleză). ISSN 0190-8286. Accesat în .
- ^ a b „Belarus suspends 'social parasite' tax”. BBC News (în engleză). . Accesat în .
- ^ a b c d Roxana Tarhon, „Cum arătau și cine erau cei care asigurau ordinea în societatea comunistă”, TVR, 28 aprilie 2020.
- ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 153 din 24 martie 1970 pentru stabilirea și sancționarea unor contravenții privind regulile de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, publicat în Buletinul Oficial nr. 33 din 13 aprilie 1970.
- ^ Legea nr. 25 din 5 noiembrie 1976 privind încadrarea într-o muncă utilă a persoanelor apte de muncă, publicată în Buletinul Oficial nr. 98 din 11 noiembrie 1976.
