Panopticon
Panopticonul este un model de clădire instituțională dotată cu un sistem de control integrat, conceput de filosoful și teoreticianul social englez Jeremy Bentham în secolul al XVIII-lea. Conceptul constă în a permite ca toți deținuții unei instituții să fie supravegheați de un singur gardian, fără ca aceștia să știe dacă sunt sau nu observați.
Deși este fizic imposibil ca un singur gardian să observe toate celulele deținuților simultan, faptul că deținuții nu pot ști când sunt supravegheați îi motivează să se comporte ca și cum ar fi supravegheați în permanență. Ei sunt, practic, obligați să se auto-reglementeze. Arhitectura constă într-o rotondă cu o cabină de supraveghere în centru de unde directorul sau personalul pot supraveghea deținuții. Bentham a conceput planul de bază ca fiind aplicabil în egală măsură spitalelor, școlilor, sanatoriilor și azilurilor. El și-a dedicat cea mai mare parte a eforturilor dezvoltării unui proiect pentru o închisoare de tip panopticon, astfel încât termenul se referă acum, de obicei, la aceasta.
Istoria conceptuală
[modificare | modificare sursă]Cuvântul „panopticon” provine din cuvântul grecesc „panoptes”, care înseamnă „cel care vede totul”. [1] În 1785, Jeremy Bentham, reformator social englez și fondator al utilitarismului, a călătorit la Krichev, în gubernia Moghilev din Imperiul Rus ( Belarusul modern), pentru a-și vizita fratele, Samuel, care îl însoțea pe prințul Potemkin. [2] Bentham a sosit în Krichev la începutul anului 1786 [3] și a rămas acolo aproape doi ani. În timp ce locuia cu fratele său în Krichev, Bentham a schițat conceptul panopticonului în scrisori. Bentham a aplicat ideile fratelui său despre observarea constantă a muncitorilor în închisori. Înapoi în Anglia, Bentham, cu ajutorul fratelui său, a continuat să-și dezvolte teoria despre panopticon.[2] Înainte de a-și concretiza ideile privind o închisoare de tip panopticon, Bentham elaborase un cod penal complet și explorase teoria juridică fundamentală. Deși în timpul vieții sale Bentham a fost un scriitor prolific de scrisori, el a publicat puțin și a rămas necunoscut publicului până la moartea sa.[2]
Bentham a continuat să dezvolte conceptul de panopticon în timp ce industrializarea avansa în Anglia iar numărul muncitorilor nevoiți să lucreze în fabrici și mai mari creștea. [4] Acesta angajat un arhitect pentru a îi schița conceptul, anume Willey Reveley. Bentham a considerat că, dacă prizonierii din inchisoarea de tip panopticon nu erau sigur de momentul în care erau observați, doar știau că cineva îi vedea, prizonierii ar urma regulile mereu. Acest concept, susținea Bentham, ar funcționa pentru aziluri, spitale, școli și fabrici. [5]
A rămas însă dezamăgit pentru următorii ani din cauza respingerea schiței panopticonului, convins că regele și elita aristocrată au fost cei care îl împiedicau.
Datorită sentimentului său de nedreptate și frustrare, a dezvoltat ideile privind „interesul sinistru” – adică interesele personale ale celor puternici care conspiră împotriva interesului public mai larg – care au stat la baza multora dintre argumentele sale generale în favoarea reformei.[6]
Designul închisorii
[modificare | modificare sursă]„O clădire circulară – o cușcă de fier, vitrată – o lanternă de sticlă de dimensiunea parcului Ranelagh – Deținuții se află în celulele lor, ocupând circumferința – Agenții în centru. Prin intermediul jaluzelelor și al altor dispozitive, agenții sunt ascunși de privirile deținuților: de aici provine senzația unei omniprezențe invizibile. – Întregul circuit poate fi inspectat cu puține schimbări de loc sau, dacă este necesar, fără nicio schimbare de loc.”
— Jeremy Bentham (1791). „Panopticon”, sau „Casa de inspecție”
ÎÎn 1812, problemele persistente legate de închisoarea Newgate și de alte închisori londoneze au determinat guvernul britanic să finanțeze construirea unei închisori în Millbank, pe cheltuiala contribuabililor. Bazată pe planurile panopticonului lui Bentham, Penitenciarul Național și-a deschis porțile în 1821.Închisoarea Millbank, așa cum a devenit cunoscută, a fost controversată și și-a dezvoltat o reputație proastă din cauza focarelor de boli. Cu toate acestea, guvernul britanic a pus un accent din ce în ce mai mare pe ca deținuții să facă o muncă semnificativă, în loc să se angajeze în perioade de umilire și fără sens. [7] Bentham a trăit pentru a vedea construirea închisorii Millbank și nu a susținut abordarea adoptată de guvernul britanic. Scrierile sale nu au avut practic niciun efect imediat asupra arhitecturii închisorilor finanțate de contribuabili care urmau să fie construite. Între 1818 și 1821, o mică închisoare pentru femei a fost construită în Lancaster. S-a observat că arhitectul Joseph Gandy a modelat-o foarte îndeaproape pe planurile panoptice ale lui Bentham. Aripa K de lângă închisoarea Castelului Lancaster este o semi-rotondă cu un turn central pentru supraveghetor și cinci etaje, cu câte nouă celule pe fiecare etaj. [8]
Închisoarea Pentonville, construită la Londra după moartea lui Bentham în 1832, a servit drept model pentru alte 54 de închisori din Marea Britanie victoriană. Construită între 1840 și 1842 după planurile lui Joshua Jebb, închisoarea Pentonville avea o sală centrală cu aripi radiale.[8] S-a afirmat că panopticonul lui Bentham a influențat designul radial al închisorilor din secolul al XIX-lea construite pe principiile „sistemului separat”, inclusiv Penitenciarul de Stat din Est din Philadelphia, care s-a deschis în 1829. Dar modelul arhitectural Pennsylvania–Pentonville, cu aripile sale radiale, nu a fost conceput pentru a facilita supravegherea constantă a deținuților individuali. Gardienii trebuiau să meargă pe jos de la hol de-a lungul coridoarelor radiale și puteau să-i observe pe deținuți în celulele lor doar uitându-se prin vizorul ușii celulei.[9]
„Panopticonul [...] trebuie înțeles ca un model generalizabil de funcționare; o modalitate de a defini relațiile de putere în termenii vieții cotidiene a oamenilor. Fără îndoială, Bentham îl prezintă ca pe o instituție particulară, închisă în sine. [...] Dar panopticonul nu trebuie înțeles ca o clădire de vis: este diagrama unui mecanism de putere redus la forma sa ideală; funcționarea sa, abstractizată de orice obstacol, rezistență sau fricțiune, trebuie reprezentată ca un sistem arhitectural și optic pur: este, de fapt, o figură a tehnologiei politice care poate și trebuie detașată de orice utilizare specifică.”
— Michel Foucault, Disciplină și pedeapsă: Nașterea închisorii (1977)
Foucault susținea că disciplina depășise deja pragul tehnologic la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când dreptul de a observa și de a acumula cunoștințe se extinsese de la închisoare la spitale, școli și, mai târziu, la fabrici. În analiza sa istorică, Foucault a argumentat că, odată cu dispariția execuțiilor publice, durerea fusese eliminată treptat ca pedeapsă într-o societate guvernată de rațiune. Închisoarea modernă din anii 1970, cu tehnologia sa corectivă, își avea rădăcinile în puterile juridice în schimbare ale statului. În timp ce acceptarea pedepselor corporale a scăzut, statul a câștigat dreptul de a aplica metode mai subtile de pedeapsă, cum ar fi observarea. Sociologul francez Henri Lefebvre a studiat spațiul urban și interpretarea lui Foucault asupra închisorii panopticon, ajungând la concluzia că spațialitatea este un fenomen social. Lefebvre a susținut că arhitectura nu este altceva decât relația dintre panopticon, oameni și obiecte. În studiile urbane, academicieni precum Marc Schuilenburg susțin că o conștiință de sine diferită apare în rândul oamenilor care trăiesc într-o zonă urbană.[10]
Metafora închisorii panopticon a fost utilizată pentru a analiza semnificația socială a supravegherii prin intermediul camerelor de televiziune cu circuit închis (CCTV) în spațiile publice. În 1990, Mike Davis a analizat proiectarea și funcționarea unui centru comercial, cu camera sa de control centralizată, camerele CCTV și agenții de pază, și a ajuns la concluzia că acesta „plagiază fără rușine renumitul proiect al lui Jeremy Bentham din secolul al XIX-lea” . În studiul lor din 1996 privind instalările de camere CCTV în orașele britanice, Nicholas Fyfe și Jon Bannister au numit politicile guvernului central și local care au facilitat răspândirea rapidă a supravegherii CCTV o dispersare a unui „panopticon electronic”. O atenție deosebită a fost acordată similitudinilor dintre CCTV și proiectul de închisoare al lui Bentham, deoarece tehnologia CCTV a permis, de fapt, existența unui turn de observație central, deservit de un observator invizibil. [11]
Angajare și management
[modificare | modificare sursă]În cartea publicată în 1988 „In the Age of the Smart Machine: The future of Work and Power”, Shoshana Zuboff a folosit metafora panoticonului ca să descrie cum tehnologica face munca mult mai vizibilă. A explicat cum sistemele computerelor sunt folosite pentru a monitoriza angajații, să le observe comportamentul și productivitatea. A folosit termenul de „panopticon” deoarece angajații nu erau conștienți că erau urmăriți. Zuboff a susținut că există o responsabilitate colectivă formată de ierarhie în panopticonul informațional care elimină opiniile subiective și judecățile managerilor asupra angajaților lor. Deoarece contribuția fiecărui angajat la procesul de producție este tradusă în date obiective, devine mai important ca managerii să poată analiza munca, mai degrabă decât să analizeze oamenii.
Teoria lui Foucault a pozitionat conceptul de închisoare tip panopticon dupa Bentham în structura socială a Europei în anii 1970. Acest lucru a dus la folosirea conceptului în literatură, jocuri, emisiuni TV.[12]
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ↑ Alan Briskin (). Stirring of Soul in the Workplace. Berrett-Koehler Publishers. p. 77. ISBN 9781605096162.
- 1 2 3 Sprigge, Timothy L. S.; Burns, J. H., ed. (). Correspondence of Jeremy Bentham, Volume 1: 1752 to 1776. UCL Press. ISBN 9781911576051.
- ↑ Gillian Darley (). Factory. Reaktion Books. pp. 52. ISBN 9781861891556.
- ↑ Alan Briskin (). Stirring of Soul in the Workplace. Berrett-Koehler Publishers. p. 78. ISBN 9781605096162.
- ↑ Gold, Joel; Gold, Ian (). Suspicious Minds: How Culture Shapes Madness. Simon and Schuster. p. 210. ISBN 9781439181560.
- ↑ Philip Schofield (). Bentham: a guide for the perplexed. London: Continuum. pp. 90–93. ISBN 978-0-8264-9589-1.
- ↑ Gary Kelly (). Newgate Narratives. Routledge. ISBN 9781351221405.
- 1 2 Jonathan Simon (). Architecture and Justice: Judicial Meanings in the Public Realm. Routledge. p. 43. ISBN 9781317179382.
- ↑ Jacqueline Z. Wilson (). Prison: Cultural Memory and Dark Tourism. Peter Lang. p. 37. ISBN 9781433102790.
- ↑ de Jong, Alex; Schuilenburg, Marc (). Mediapolis: Popular Culture and the City. 010 Publishers. p. 146. ISBN 9789064506284.
- ↑ Lyon, David (). Surveillance as Social Sorting: Privacy, Risk, and Digital Discrimination. Psychology Press. ISBN 9780415278737.
- ↑ Rose Harris-Birtill (). David Mitchell's Post-Secular World: Buddhism, Belief and the Urgency of Compassion. Bloomsbury Publishing. p. 120. ISBN 9781350078604.