Panaeolus semiovatus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Panaeolus semiovatus
Panaeolus semiovatus.jpg
Ouă pestrițe
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Bolbitiaceae
Gen: Panaeolus
Specie: P. semiovatus
Nume binomial
Panaeolus semiovatus
(Sowerby) S.Lundell & Nannf. (1938)
Sinonime
  • Agaricus separatus L. (1753)
  • Agaricus ciliaris Bolton (1788)
  • Agaricus semiovatus Sowerby (1798)
  • Agaricus phalaenarum Fr. (1838)
  • Anellaria separata (L.) P.Karsten (1879)
  • Pholiota separata P.Kumm. (1871)
  • Panaeolus phalaenarum (Fr.) Quél. (1872)
  • Stropharia separata (L.) J.E. Lange (1923)
  • Anellaria phalaenarum (Fr.) M.M. Moser (1967)

Panaeolus semiovatus (James Sowerby, 1798 ex Seth Lundell & John Axel Nannfeldt, 1938), din încrengătura Basidiomycota, în familia Bolbitiaceae și de genul Panaeolus','[1] denumită în popor ou pestriț,[2] este o specie saprofită, coprofilă[3] de ciuperci necomestibile, fiind destul de des întâlnită. În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă solitară sau în grupuri mai mici, prin pășuni și câmpuri, numai pe bălegarul de cai sau vite din aprilie până în noiembrie (decembrie), până la primul ger.[4][5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.:P. Phalaenarum

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[6]

  • Pălăria: are un diametru de aproximativ 3-8 cm și o înălțime de 4-5 cm, este subțire și moale, amenajată central peste picior. La început este semisferică, apoi în formă de clopot, devenind mai târziu convexă și parabolică, la bătrânețe și uscare cu crăpături. Cuticula este lipicioasă și unsuroasă, câteodată zonară cu resturi ale vălului parțial. Ea variază în colorit de la alb de fildeș, peste gri-maro pal ca chitul, brun-ocraceu ca lutul până la cafeniu deschis, fiind în vârsta de multe ori încrețită.
  • Lamelele: sunt aglomerate, subțiri, bifurcate, emarginate adânc, adnate la picior, inițial de culoare gri maronie, însă repede brun-negricioase până negre cu muchii albuie, având un aspect pestriț.
  • Piciorul: are o lungime de 5-12 (15) cm și o lățime de 0,5-0,8 (1) cm, este cilindric, fragil, gol în interior, la bază ușor îngroșat, de aceeași culoare cu pălăria și cu un inel membranos albui care atârnă în jos și devine negricios pe partea superioară (datorită pulberea sporilor) la bătrânețe.
  • Carnea: este albicioasă până crem (în picior mereu ceva mai închisă), moale, descompunându-se repede, cu un miros și gust imperceptibil, după unii slab de ciuperci. Se colorează cu Hidroxid de potasiu brun-negricios.
  • Caracteristici microscopice: are spori mari, elipsoidali și netezi, având o mărime de 15-22 x 9-13 microni. Pulberea lor este neagră.[4][5]
  • Reacții chimice: Buretele se colorează cu Hidroxid de potasiu brun-negricios.[5]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Oul pestriț poate fi confundat cu alte specii necomestibile, în primul rând cu suratele lui Panaeolus fimicola[7] și Panaeolus papilionaceus[8] sau cu Stropharia semiglobata,[9][10] fiind de asemenea locuitori de bălegar. Dacă nu se ia în seamă locul semnificativ al dezvoltării, atunci ciuperca se poate confunda și cu comestibilele Volvariella bombycina,[11] Volvariella specioasa sin. Volvopluteus gloiocephalus,[12] Volvariella surrecta,[13][14] sau Volvariella volvacea.[15]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Buretele nu este otrăvitor și ar putea fi consumat, dar din cauza cărnii subțiri și inconsistente precum dezvoltării lui numai pe bălegar este văzut culinar neînsemnător.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ Dicționar general de botanică (…C)
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 88-89, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ a b c Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 264-265, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  7. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 90-91, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 90-91, ISBN 3-405-12124-8
  9. ^ Lucien Quélet: „Les champignons du Jura et des Vosges, vol. I, în: Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard, seria 2, nr. 5, Editura Imprimerie et Lithographie de Henri Barbier, Montbéliard 1872, p. 143
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 349, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 124-125, ISBN 3-405-11774-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 34-35, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 36-37, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 316-317, ISBN 88-85013-37-6
  15. ^ Pier Andrea Saccardo: „Sylloge fungorum omnium husque cognitorum”, vol. 11, Editura Typis seminarii,Padova 1895, p. 43

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]