Pălăria popii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Infundibulicybe gibba sin.

Clitocybe gibba

2006-08-10 Infundibulicybe gibba 2.jpg
Pălăria popii, pâlnioară cocoșată
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Hymenomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Infundibulicybe
Specie: I. gibba
Nume binomial
Infundibulicybe gibba
(Pers.) Harmaja (2003)
Sinonime
  • Agaricus membranaceus Vahl (1790)
  • Agaricus gibbus Pers. (1801)
  • Omphalia gibba (Pers.) Gray (1821)
  • Agaricus gibbus var. membranaceus (Vahl) Fr. (1828)
  • Clitocybe gibba (Pers.) P.Kumm. (1871)
  • Clitocybe membranacea (Vahl) Sacc. (1887)
  • Clitocybe infundibuliformis f. gibba (Pers.) Sacc. (1887)
  • Clitocybe australis Murrill (1944)

Infundibulicybe gibba (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Harmaja, 2003) sin. Clitocybe gibba (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Paul Kummer, 1871), este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Tricholomataceae și de genul Infundibulicybe.[1][2] Ea este numită în popor pâlnioară cocoșată,[3] pălăria popii sau tolceraș.[4] Acest burete este o specie saprofită care crește printre frunzele adunate de sub gardurile vii rareori solitar, de obicei în grupuri precum în tufe mai mici și se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord prin păduri de foioase și la marginea lor, preferat pe lângă fagi, mai rar și sub carpeni sau stejari, dar ocazional de asemenea în cele de conifere. Apar de la câmpie până la deal, mai rar în regiuni montane, din iunie până în septembrie (octombrie).[5][6]

Epitetul se trage din cuvântul latin (latină gibbus=cocoș, rotunjire, tumor).[7]

Istoric[modificare | modificare sursă]

C. H. Persoon

Fapt acceptat de majoritatea micologilor este prim-descrierea speciei prin renumitul micolog sudafrican Christian Hendrik Persoon ca Agaricus gibbus în volumul 2 al lucrării sale Synopsis methodica Fungorum din 1801[8] și mai departe orânduirea speciei în genul Clitocybe, determinat de micologul german Paul Kummer nou, de verificat în marea sa operă Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen („Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici”) din 1871.[9]

Dar acum încep difuziile: Unii autori se referă la Agaricus infundibuliformis (referitor la Jacob Christian Schäffer, 1774), transferat de micologul francez Lucien Quélet ca Clitocybe infundibuliformis în 1872,[10] în timp ce alții l-au considerat chiar sinonim cu Lepista flaccida a lui Narcisse Théophile Patouillard. Dar aceste încercări de redenumire sunt neglijabile. Lepista flaccida (Sowerby, 1799 ex Pat., 1887) este astăzi o specie din genul Lepista.[11]

Studii recente au arătat că genul Clitocybe se împarte în mai multe linii. Prin urmare, micologul finlandez Harri Harmaja a definit genul Infundibulicybe cu Infundibulicybe gibba ca tip de specie,[12] ce este între timp acceptat și de Index Fungorum, și de Mycobank (2019).

După ce în România ciuperca este cunoscută până în prezent aproape mereu numai sub taxonul lui Kummer (2019), și, de asemenea, denumirea Clitocybe gibba se poate găsi exclusiv în cele mai multe cărți micologice cu renume până astăzi, taxonul rămâne accesibil pentru acest articol.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Clitocybe gibba
  • Pălăria: are o mărime de 3-9 cm, este destul de moale, inițial convexă cu marginea răsfrântă în jos, apoi plată, repede adâncită în mijloc și la sfârșitul perioadei de maturizare în formă de pâlnie, câteodată cu un gurgui central nu prea signifiant, marginea fiind atunci canelată, ondulată, pe alocuri cu rupturi. Cuticula netedă, uscată și catifelată este de culoare crem-maronie, adesea cu tentă de roz, decolorându-se la bătrânețe.
  • Lamelele: sunt foarte dese, subțiri, lung decurente la picior, parțial bifurcate și de culoare mai deschisă ca pălăria, tinere chiar albicioase.
  • Sporii: sunt elipsoidali, ușor în formă de picătură, netezi, hialini (translucizi), neamiloizi (nu intră în reacție cu iod), având o mărime de 5,5-7,5 x 3,5-4,5 microni. Pulberea lor este albă.
  • Piciorul: are o înălțime de 4–8 cm și o lățime de 0,5-1 cm, este neted, albicios, subțire și cilindric, fibros și rezistent, în partea inferioară puțin îngroșat, nu rar ca o măciucă, la început plin până împăiat, apoi complet gol în interior. Coloritul este albicios, în orișice caz mai deschis ca pălăria, prezentând un fetru micelian gros și alb la bază. Tija nu are inel.
  • Carnea: este subțire, higrofilă, moale în pălărie, dar destul de consistentă și fibroasă în picior, coloritul fiind palid ocru. Mirosul dulceag amintește ceva de migdale amare și gustul este plăcut și aromat.[5][6]

Mai există o formă uriașă a acestei specii, denumită Clitocybe maxima (vezi imaginea mai jos).[13]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Tolcerașul poate fi confundat cu mai multe alte soiuri comestibile până letale, de exemplu cu: Calocybe gambosa (comestibil, mai puternic, miros de făină), [14] Clitocybe amoenolens – fără imagine (letal, cuticula de colorit mai brun-roz, lamelele foarte asemănătoare, miros puternic de iasomie, pere coapte sau viorele, nu de migdale),[15] Clitocybe clavipes sin. Ampulloclitocybe clavipes (comestibil, dar otrăvitor cu alcool, miros de ciuperci, slab fructuos),[16] Clitocybe geotropa (comestibil, mai mare, miroase asemănător),[17] Clitocybe odora (comestibil, miros de anason),[18][19] Clitocybe phyllophila sin. Clitocybe cerussata (letal, miros ceva rășinos la maturitate, niciodată de migdale amare),[20] Clitocybe sinopica (comestibil),[21] Clitocybe squamulosa (comestibil),[22] Clitopilus prunulus (comestibil),[23] Hygrophoropsis aurantiaca (comestibil),[24] Lepista flaccida sin. Clitocybe flaccida (comestibil)[25] sau Lepista gilva (comestibil, mai mare, cu pete apoase pe pălărie).[26]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Pâlnioară cocoșată se consumă cel mai bine proaspătă, la fel ca Calocybe gambosa. Astfel ea poate fi preparată ca ciulama de ciuperci cu smântâna sau într-o salată cu cașcaval și iaurt,[27] mai departe ca sos la un fileu de pește (de exemplu cod), într-un gratinat cu roșii, ceapă și brânză, într-un sos cu carne tocată și usturoi la macaroane sau ca partea unui pateu de ciuperci.[28]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank 1
  3. ^ Denumire RO 1
  4. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 506, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 2, 3
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 338-339, ISBN 3-405-12116-7
  6. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 134-135, ISBN 978-3-440-13447-4
  7. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 515
  8. ^ C. H. Persoon: „'Synopsis methodica Fungorum”, vol. 2, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p. 449 [http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k97341x/f1.item.zoom
  9. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen, cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 123
  10. ^ EOL
  11. ^ Mycobank 2
  12. ^ Harri Harmaja: „Notes on Clitocybe s. lato (Agaricales)”, în: „Annales botanici Fennici”, vol. 40, Editura Finnish Zoological and Botanical Pub. Board, Helsinki 2003, p. 213-218, ISSN 0003-3847
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, 368-369, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 128-130
  15. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 33, 117, 120, ISBN 978-1-4454-8404-4
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 340-341, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 332-333, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 322-323/1, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 354-355, ISBN 88-85013-46-5
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, 364-365/2, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 148-150
  24. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 92-93, ISBN 978-3-440-14530-2
  25. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 142-143, ISBN 978-3-440-14530-2
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 28-99, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 62-64, ISBN 3-453-40334-7
  28. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 48-51

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-3, 5 vezi sub "Note"
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, ISBN 3-85604-060-9
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]