Os (anatomie)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Os (dezambiguizare).

Osul reprezintă elementul de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă. Cel mai lung os este femurul piciorului, de obicei de peste 50 cm, iar cel mic este „scărița” din ureche.

Numărul oaselor se reduce la om, prin fuzionare, odată cu vârsta, de la 350 la un nou-născut la 206 la un adult.[1]

Rolul oaselor[modificare | modificare sursă]

Oasele, sau scheletul, au mai multe funcțiuni:

  • Rol de parghii ale aparatului locomotor. Asupra lor actioneaza muschii, asigurand sustinerea corpului si locomotia. Se constituie astfel, parghii de trei ordine:
    • I - articulatia craniului cu coloana vertebrala
    • II - articulatia dintre oasele gambei si picior
    • III - articulatia dintre osul bratului si cele ale antebratului.
  • Rol de protectie a unor organe vitale
    • Cutia craniana pentru encefal
    • Canalul rahidian pentru maduva spinarii
    • Cutia toracica pentru inima si plamani
    • Bazinul osos pentru organele pelviene
  • Rol antitoxic
    • Oasele retin numeroase substante toxice(Hg, Pb, F) patrunse accidental in organism si le elibereaza treptat, fiind apoi eliminate renal. In felul acesta, concentratia sangvina a toxicului nu creste prea mult si sunt prevenite efectele nocive asupra altor organe.
  • Rol de sediu principal al organelor hematopoietice
    • La copii toate oasele, iiar, la adult oasele late contin maduva rosie, hematogena. La adult, maduva din canalul central al diafizei oaselor lungi este galbena (tesut adipos cu rol de rezerva), iar la varstnici, este cenusie, nefunctionala.
  • Rol in metabolismul calciului, fosforului si electrolitilor
    • Oasele reprezinta principalul rezervor de substante minerale ale organismului.

Caracteristici esențiale ale oaselor[modificare | modificare sursă]

Structura osului[modificare | modificare sursă]

Osul este alcatuit din 2 tipuri de tesut:

  • [Tesut osos compact|Osul lung] - partea de mijloc a osului lung,numita corpul osului sau diafiza.La exterior exista o membrana numita periost,pe seama caruia osul creste in grosime.In interiorul diafizei avem un canal care strabate diafiza in lungimea ei,numit canal medular in care se gaseste maduva hematogena cu rol in producerea elementelor figurate ale sangelui(eritrocite,leucocite,trombocite).De mentionat faptul ca la copii toate oasele produc aceasta maduva si va avea o culoare rosie,la adult doar oasele late si va fi galbena iar la varstnici va fi gri-cenusie si va fi nefunctionala.
  • [Tesut osos sponginos] - extremitatile osului lung ,numite epifize .Formate din 95% tesut osos spongios la interior si 5% tesut osos compact spre exterior.Intre epifiza si diafiza se afla metafiza,sau cartilajul de crestere epifizo-diafizar pe seama caruia osul lung creste in lungime.Cresterea va fi dinspre epifize spre diafiza.Suprafata de articulare a epifizei este formata dintr-un strat subtire de tesut cartilaginos hialin.

Compoziția osului[modificare | modificare sursă]

Osul este format din 20% apa si 80% reziduu uscat. Este alcatuit dintr-o matrice organica solida, care este intarita de depozitele de saruri de calciu.

  • Matricea organica a osului
    • Este alcauita din din 90-95% fibre de colagen, iar restul este un mediu omogen numit substanta fundamentala, impreuna constituiind oseina. Fibrele de colagen se extind in primul rand de-a lungul liniilor de forta de tensiune si dau osului marea sa rezistenta la tensiune.
  • Sarurile minerale
    • Sunt reprezentate in special de fosfatul de calciu(CaPO4), iar cea mai importanta substanta cristalina e hidroxiapatita(Ca5(PO4)3OH).
  • La nuvelul oaselor au loc procese metabolice similare celorlaltor organe. O particularitate metabolica o constituie marea afinitate a substantei fundamentale fata de sarurile minerale.

Tipuri de oase[modificare | modificare sursă]

Oasele scheletului sunt împărțite în patru grupe:

  • oasele lungi, care sunt alungite, cu rolul de a amortiza șocurile. Acestea au o parte interioara, numită diafiză și două capete numite epifiză. Regiunile intre diafize si epifize se numesc metafiză. Oasele lungi sunt mai compacte decât celellalte oase. Din această categorie fac parte oasele membrelor, precum femurul, tibia si falangele.
  • oasele scurte, care sunt mai puțin compacte, destul de subțiri, mici. Exemple de așa oase sunt: oasele carpiene și metacarpiene, vertebre;
  • oasele neregulate, care au forme și dimensiuni variate, de exemplu: oasele bazinului.
  • oasele late, oase subțiri, curbate, de dimensiuni mici, exemple sunt: oasele pieptului, oasele craniului.
  • oasele pneumatice, in jurul foselor nazale, frontal, maxilar, sfenoid, etnoid.
  • in lungimea unui tendon-> rotula

Scheletul[modificare | modificare sursă]

Reprezinta totalitatea oaselor corpului uman asezate in pozitie anatomica. Format din : scheletul capului,trunchiului,scheletul membrelor si centurile membrelor.

Craniul[modificare | modificare sursă]

Oasele neurocraniului[modificare | modificare sursă]

Oasele viscerocraniului[modificare | modificare sursă]

Coloana vertebrală[modificare | modificare sursă]

Este alcătuită din 33-34 de vertebre:

  • Vertebre cervicale: 7 (prima atlas,a doua axis)
  • Vertebre toracice: 12
  • Vertebre lombare: 5
  • Vertebre sacrale: 5 unite, formând osul sacru
  • Vertebre coccigiene: 4-5 unite între ele

Cutia toracică[modificare | modificare sursă]

  • Vertebrele toracale 12
  • Stern
  • Coaste

Bazinul[modificare | modificare sursă]

  • Osul coxal 2 oase unite anterior intre ele formand simfiza pubiana
  • Osul sacru 5 vertebre sacrale unite intre ele si articulate lateral cu oasele coxale

Membrele superioare[modificare | modificare sursă]

Membrele inferioare[modificare | modificare sursă]

Boli ale oaselor[modificare | modificare sursă]

  • Deformarile- Pot aparea la nivelul oricarui component al sistemului osos.Cele mai des intalnite sunt cele de la nivelul coloanei vertebrale: cifoza,lordoza si scolioza.
  • Cifoza reprezinta o exagerare a curburii coloanei vertebrale la nivel toracal si sacral.Privita in plan sagital, concavitatea va privii anterior.
  • Lordoza reprezinta o exagerare a curburii coloanei vertebrale la nivel cervical sau lombar.Privita in plan sagital,concavitatea va privii posterior.
  • Scolioza reprezinta o exagerare a curburii laterale a coloanei vertebrale putand aparea la orice nivel al acesteia.Privita in plan frontal,curbura va avea o directie laterala(stanga sau dreapta).
  • Fracturile- Se definesc ca o intrerupere a continuitatii anatomice a unui os.De regula survin in urma traumatismelor,dar si in cazul unor deficiente hormonale sau boli,cand pot fi spontane.
  • Entorsele- Se definesc prin alungirea ligamentelor componente ale unei articulatii precum si a ligamentelor de vecinatate.Pot avea diverse grade de gravitate.Se asociaza frecvent cu sinovitele.
  • Luxatile- Se definesc ca fiind dislocarea elementelor componente ale unei articulatii,in special a suprafetelor de articulatie.Cele mai frecvente fiind luxatile articulatilor umarului si genunchiului.
  • Artritele- Se definesc ca fiind afectiuni articulare avand ca simptom edemul,inflamatia si durerea.Se cunosc peste 50 de afectiuni articulare,numite pe larg "boli reumatismale".Cauzele celor mai multe artrite sunt necunoscute ,darmulte dintre ele survin pe seama unor traumatisme sau procese infectioase.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Wie viele Knochen hat ein Mensch?”. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]