Organizația Revoluționară Internă Macedoneană
Organizația Revoluționară Internă Macedoneană (acronim ORIM) a fost o societate revoluționară secretă, activă la sfârșitul secolului al XIX-lea, definită prin numeroasele sale încercări violente de a atinge două obiective: pe de o parte, formarea unui stat autonom macedonean, iar pe de altă parte, promovarea intereselor naționale și politice bulgare.[1]
Organizația a fost fondată în anul 1893 în orașul Salonic, astăzi în Grecia. Printre numeroșii lideri care au succedat la conducere, cei mai importanți au fost: Damyan Gruev(d), Goțe Delcev și Yane Sandanski(d), aceștia având o identitate regională macedoneană, dar considerându-se național bulgari. Scopul principal era obținerea autonomiei pentru o mare parte a regiunii geografice a Macedoniei aflate sub Imperiul Otoman, ca dusă să se treacă la eliberarea populației bulgare din Macedonia și Tracia. Organizația a fost activă, teoretic, până la sfârșitul Primului Război Mondial.[1]
În anul 1903, după ce organizația câștigase un sprijin popular semnificativ din partea slavilor creștini din Macedonia, a izbucnit Răscoala de la Ilinden. Aceasta a avut un impact deosebit, însă a fost înfrântă rapid de autoritățile otomane. După acest eveniment, în cadrul organizației a început o sciziune.
- O parte dintre militanți au optat pentru o politică națională probulgară, activând în armata bulgară în timpul Războaielor Balcanice și al Primului Război Mondial. Aceștia, numiți „vârhoviști” sau „centraliști”, promovau unirea Macedoniei cu Bulgaria și sprijinirea intereselor politice bulgare de la Sofia. Ulterior, această aripă de dreapta, cu sediul mutat în capitala Bulgariei, s-a angajat într-o campanie de teroare și asasinate împotriva adversarilor săi.
- În opoziție, grupul condus de Iane Sandanski susținea o soluție federală a problemei naționale. Aceștia, cunoscuți ca „federaliști”, au reprezentat aripa de stânga, pro-macedoneană, cu sediul în Macedonia, care pleda pentru o Macedonie independentă.[1]
În timpul Războaielor Balcanice din 1912–1913 și al Primului Război Mondial, regiunea Macedoniei a fost împărțită între Serbia, Grecia și Bulgaria. În acești ani, ORIM a acționat prin metode teroriste, ceea ce i-a înstrăinat atât pe susținătorii macedoneni, cât și pe cei bulgari.[2]
Aripa de dreapta, probulgară a organizației, condusă de Todor Aleksandrov(d), a organizat asasinarea prim-ministrului Bulgariei, Aleksandăr Stamboliski, în 1923. În anul următor, însă, Aleksandrov însuși a fost asasinat pe 31 august 1924, lângă satul Sugarevo, în Munții Pirin.[2] Adevărul despre acest asasinat a rămas controversat. După moartea sa, generalul Alexander Protogerov(d) a preluat controlul organizației, dar a fost înlocuit curând de Ivan Mihailov.
Mihailoviștii, așa cum erau cunoscuți, au continuat să se identifice strâns cu Bulgaria și să susțină politica iredentistă bulgară. Ei aveau legături solide cu organizațiile diasporei, cea mai importantă fiind Organizația Politică Macedoneană din Statele Unite și Canada. În 1934, odată cu venirea la putere a unui nou guvern bulgar, ORIM a fost scos în afara legii, iar liderii săi au fost arestați sau expulzați.[1]
În activitatea Organizației Revoluționare Interne Macedonene se pot distinge trei faze:
- 1919–1924 – până la asasinarea lui Todor Aleksandrov;
- 1924–1928 – până la asasinarea generalului Aleksandăr Protogherov;
- 1928–1934 – perioada conducerii lui Ivan Mihailov (1896–1990), mort în exil, când organizația a fost dizolvată.[2]
Organizația Revoluționară Internă Macedoneană „unificată” (ORIM – Unit) a fost creată formal în 1925, desprinzându-se din ORIM ca aripă de stânga, pro-macedoneană. Aceasta a continuat să promoveze cauza naționalismului macedonean și crearea unui stat macedonean independent. Susținută de URSS și Comintern, organizația milita pentru înființarea Federației Comuniste Balcanice, în cadrul căreia Macedonia, în granițele ei etnice, să aibă statut de entitate egală.
Deși a beneficiat inițial de sprijinul partidelor comuniste balcanice, organizația a fost ulterior persecutată de autoritățile iugoslave, care îi considerau pe membrii săi separatiști macedoneni sau naționaliști bulgari, astfel o amenințare la adresa unității statului iugoslav. Între 1936–1937, ORIM (Unit) s-a autodizolvat, iar cei mai mulți membri au intrat în Partidul Comunist Bulgar. În 1944, unii dintre foștii săi lideri au participat la înființarea Republicii Socialiste Macedoniene ca stat federal al viitoarei Republici Socialiste Federative Iugoslavia.
La începutul secolului al XXI-lea, după căderea regimului comunist din Bulgaria, moștenirea istorică a ORIM era încă vizibilă. În 1996 a fost fondat în Bulgaria partidul politic Mișcarea Națională Bulgară, iar în 1990, cu un an înainte ca Republica Macedonia să își declare independența față de Iugoslavia, a fost fondat partidul politic macedonean Partidul Democrat pentru Unitatea Națională Macedoneană.[2]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b c d „Internal Macedonian Revolutionary Organization (IMRO) | History, Leaders, & Facts | Britannica” (în engleză). www.britannica.com. Accesat în .
- ^ a b c d Iordan, Constantin (), „Naționalism, comunism, terorism în Balcani: Organizația Revoluționară Internă Macedoneană și sfârșitul lui Todor Aleksandrov (1924)”, Sud-Estul și Contextul European: SECE, V; anul 1996; subtitlu: Buletin al Institutului de Studii Sud-Est Europene. Mentalitate și politică (Identitate națională și ideologie naționalistă), pp. 33–42, ISSN 2247-9112, accesat în
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Constantin Iordan, Naționalism, comunism, terorism în Balcani: Organizația Revoluționară Internă Macedoneană și sfârșitul lui Todor Aleksandrov, Editura Academiei, București, 1996.
