Odo I de Troyes

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Odo (sau Eudes) I (d. 10 iunie 871) a fost conte de Troyes de la 852 la 859.

Originile lui Odo nu sunt cunoscute cu certitudine. Onomastica l-ar plasa în extinsa familie a contelui Odo I de Orléans. Cele mai recente studii îl consideră drept fiu al contelui Robert de Oberrheingau și Wormsgau cu Waldrada, fiică a lui Odo de Orléans. Dacă această ultimă ipoteză este adevărată, el a fost fratele mai mare al lui Robert cel Puternic, markgraf de Neustria.

Ca și ceilalți membri ai familiei, Odo a fost un susținător loial al lui Carol cel Pleșuv. Deși înzestrat cu moșii în Austrasia, ca și fratele său Robert, el le-a abandonat după tratatul de la Verdun din 843, cu scopul de a se ralia lui Carol cel Pleșuv, aflat în Neustria. În 846, i s-au conferit domenii în regiunea Châteaudun, a fost numit conte de Anjou, și s-a căsătorit cu Wandilmodis.

În 852, după moartea contelui Aleran de Troyes, Odo a fost numit să ocupe poziția rămasă vacantă, iar fratele său Robert i-a succedat în Anjou. În 858, Carol l-a numit pe fiul său Ludovic cel Gângav la conducerea ducatus Cenomannicus iar Robert, iritat de pierderea sa de influență în regiune, s-a revoltat și a solicitat sprijinul lui Ludovic Germanul. Odo i s-a alăturat curând. Cei doi frați au fost ca urmare alungați din stăpânirile lor, iar Troyes a fost confiscat și încredințat lui Rudolf.

S-ar putea ca Odo să fi recuperat Troyes după moartea lui Rudolf (866), însă este incert. În orice caz, fratele său s-a supus în 861 și a reprimit în schimb Marca de Neustria. Fiul eponim al lui Odo a fost născut în Troyes în 876. Cu Wandilmodis, Odo a avut trei copii:

  • Odo, succesor la conducerea comitatului de Troyes
  • Robert, de asemenea devenit conte de Troyes
  • o fiică al cărei nume este necunoscut, căsătorită cu Emenon, conte de Poitou

Surse[modificare | modificare sursă]

  • de Saint Phalle, Édouard, "Comtes de Troyes et de Poitiers au IXe siècle : histoire d’un double échec", în Christian Settipani și Katharine S. B. Keats-Rohan, Onomastique et Parenté dans l'Occident médiéval, 2000.