Oceac

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Oceakiv)
Salt la: Navigare, căutare
Oceac
Очаків
—  Oraș regional  —
Oceac
Oceac
Drapel
Drapel
Stemă
Stemă
Oceac is located in Regiunea Mîkolaiv
Oceac
Oceac
Oceac (Regiunea Mîkolaiv)
Poziția geografică
Oceac is located in Ucraina
Oceac
Oceac
Oceac (Ucraina)
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 46°37′7″N 31°32′21″E / 46.61861°N 31.53917°E / 46.61861; 31.5391746°37′7″N 31°32′21″E / 46.61861°N 31.53917°E / 46.61861; 31.53917

Țară Ucraina Ucraina
Regiune Mîkolaiiv
Raion Oceac

Cod KOATUU 4810300000

Suprafață
 - Total 12,49 km²

Populație (2011)
 - Total 14553 (01.03.2014)[1] locuitori
 - Densitate 1,173 loc./km²

Oceac[2], în mediul românesc medieval s-a numit și Vozia[3] (în ucraineană Очаків, transliterat Oceakiv, în rusă Очаков, transliterat Oceakov) este un oraș regional din regiunea Mîkolaiiv, Ucraina. Deși subordonat direct regiunii, orașul este și reședința raionului omonim.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Numele său original în limba română este Vozia,[3] nume care avea să dea denumirea regiunii cunoscuta astăzi sub numele de Transnistria. Conform descrierilor făcute de călători ruși și italieni, peste 90% din locuitorii acestui oraș erau români în secolul al XVIII-lea.[4]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

În 1455 pe timpul lui Petru Aron, pirații moldoveni vor cuceri castelul construit aici de către frații Senarega, alipindu-l principatului Moldovei.[3] Aceștia au încercat, în anii următori, fără succes, să recucerească acest castel. Orașul ce se va forma în jurul castelului era descris în sec. XVI-XVII de către diplomații polonezi ca fiind „cel mai mare târg al Moldovei” sau „cel mai mare târg moldovenesc”.

Pentru o scurtă perioadă de timp, cetatea a fost deținută de către Ștefan cel Mare, în încercarea acestuia de a păzi de departe hotarele Moldovei de prea desele invazii ale tătarilor.[3]

Mihai Viteazul cerea, în tratativele purtate cu regele Sigismund al III-lea al Poloniei, în martie 1600 la Brașov, să i se recunoască stăpânirea asupra „Oceacului de peste Nistru”.[2]

Un călător italian din secolul al XVII-lea, Niccolo Barsi din Luca, trece prin Vozia și descrie cele trei fortărețe existente aici. El menționează că

Cquote2.svg Numai într-o singură fortăreață – unde se făcea piață [deci târg] – puteau să intre turcii și cei din afară care erau valahi. Cquote2.svg

Tot el relatează faptul că împărțise drumul cu delegația moldovenească ce o aducea din Caucaz pe viitoarea soție a lui Vasile Lupu, prințesa circaziană Ecaterina. Pașa de Silistra, aflat și el la Vozia, o vede și și-o dorește în haremul lui. Moldovenii o ascund pe Ecaterina în carele lor, iar oamenii pașalei o caută în special în „hanurile moldovenilor” din tîrg. Tot Niccolo Barsi face o categorică remarcă în privința elementului moldovenesc;

Cquote2.svg Înainte de plecarea din Vozia mă dusei în casa unui moldovean din care, după cum am mai arătat, sînt mulți în acest oraș, și-l rugai să-mi facă niște biscuiți contra plată, deoarece trebuia să trec, timp de trei săptămîni încheiate, prin locuri pustii. Cquote2.svg

[3]

În timpul Marelui Război al Nordului prin Vozia trece călugărul Daniel Krmann, venind de la Poltava. În drum întîlnește moldoveni, iar la Vozia locuiește în tinda „împodobită cu covoare” a casei unui moldovean. La un han local bea, de asemenea, „vin moldovenesc”. Referitor la locuitorii așezării el distinge întîi pe valahi, apoi pe tătari, pe greci și pe turci. Despre valahii din Vozia apreciază că

Cquote2.svg Acest neam de oameni al valahilor are aceeași limbă cu a valahilor [n.c. din arealul românesc] și religia la fel cu a rușilor și a grecilor. Cquote2.svg

Menționarea confesiunii (pe care o deduce din felul în care i-a văzut pe români făcîndu-și cruce) era probabil menită să deosebească pentru cititorii jurnalului său pe băștinași de italieni, dat fiind că numele valah a avut un sens larg în limbile multor popoare și nu era suficient pentru a identifica etnic pe români.[3]

În secolul al XVIII-lea, teritoriul a intrat, treptat, sub stăpânirea țaristă. Recensământul efectuat de către ruși în această regiune a dezvăluit că imensă majoritate a populației creștine era românească. Țarii ruși au încurajat colonizarea acestui teritoriu cu ucraineni, ruși și germani, astfel încât, în 1900, românii reprezentau doar între 10 și 25 % din populația regiunii, iar, ulterior, populația românească a fost asimilată de către cea ucraineană, cel mai adesea prin intermediul bisericii.

Cel de-al doilea război mondial[modificare | modificare sursă]

Între anii 1941 și 1944, orașul Oceacov a fost sediul județului (relativ efemer) omonim, Oceacov.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Demografie[modificare | modificare sursă]




Circle frame.svg

Componența lingvistică a orașului Oceac

     Ucraineană (70.31%)

     Rusă (28.49%)

     Alte limbi (0.53%)

Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Oceac era vorbitoare de ucraineană (70,31%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (28,49%).[5]


Referințe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vedeți și[modificare | modificare sursă]