Observatorul Geomagnetic Național Surlari „Liviu Constantinescu”

Adaugă legături
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Observatorul Geomagnetic Național Surlari „Liviu Constantinescu”

Clădirea nouă din 1968 (auditoriu, bibliotecă, ateliere)
OrganizațieInstitutul Geologic al României
LocPădurea Surlari, Gruiu, Județul Ilfov
Coordonate
Altitudine84 m
Fondat1943
Modifică text Consultați documentația formatului

Observatorul Geomagnetic Național Surlari „Liviu Constantinescu”, cunoscut mai adesea sub numele scurt de Observatorul Geomagnetic Surlari, în engleză Surlari Geomagnetic Observatory, a fost fondat în 1943 ca unitate de cercetare a Institutului Geologic al României. Acesta este situat în pădurea Surlari, la circa 35 km NE de București, într-o zonă ferită de perturbații magnetice situată între valea Cociovaliștei și valea Vlăsiei. Numele de „Liviu Constantinescu” aparține primului său conducător științific și organizatoric, care a fost alături de Sabba S. Ștefănescu fondator al școlii române de geofizică.

Observatorul este un centru de cercetare fundamentală în geomagnetism, cu aplicații la prospecțiunea geomagnetică; funcționează totodată ca stație de referință pentru alcătuirea hărților geomagnetice naționale. Aparatura de măsurare existentă furnizează valori definite ca standarde magnetice naționale și este utilizabilă și la etalonarea altor instrumente pentru determinări magnetice în scopuri științifice, prospective sau alte aplicații. Pe plan internațional, observatorul face parte din rețeaua globală de observatoare geomagnetice INTERMAGNET, care studiază structura și fenomenologia câmpului magnetic planetar. Baza de date a Observatorului acoperă șase cicluri solare, începând din anul 1943.

În decursul timpului în cadrul Observatorului, au fost instalate, respectiv scoase din funcțiune, succesiv, câteva sisteme înregistratoare, ținând seama de progresul tehnic și de necesitatea asigurării continuității datelor.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Inițiativa înființării unei stații geomagnetice de bază pentru teritoriul României a avut-o secția de geofizică aplicată din Institutul Geologic al României. Un memoriu în acest sens[1] din anul 1941, formulat de Sabba S. Ștefănescu și adnotat de Mircea Socolescu, a fost avizat de directorul Institutului, Gheorghe Macovei, și susținut de inginerul de mine Toma Petre Ghițulescu. Au urmat curând lucrările de construcție.

Infrastructura (clădirile pentru laboratoare și locuințe) a fost realizată de Institutul Geologic, cu contribuția materială a Administrației Comerciale pentru Prospecțiuni și Exploatări Miniere (ACEX).[2] Sistemul înregistrator magnetic și aparatura pentru măsurători absolute au fost donate de Observatorul Geomagnetic din Potsdam.[3] Mircea Socolescu a avut o contribuție importantă la găsirea amplasamentului noului observator, într-o zonă ferită de perturbații magnetice artificiale, și la proiectarea laboratoarelor amagnetice. Tot el a supravegheat executarea construcțiilor și a adus în țară aparatura, după un stagiu de specializare la Potsdam. Conducerea științifică și organizatorică a observatorului a fost încredințată fizicianului Liviu Constantinescu[4] (fondator alături de Sabba S. Ștefănescu al școlii române de geofizică).[5] Pentru punerea în funcțiune a ansamblului complex de aparate aduse din Germania a sosit de la Potsdam profesorul Richard Bock, împreună cu un asistent.[6]

Inaugurarea Observatorului Geofizic Surlari-Căldărușani (16 octombrie 1943)
Liviu Constantinescu şi soţia Sofia la Observator (ianuarie 1945)

Inaugurarea oficială a avut loc la 16 octombrie 1943, în prezența unor membri ai guvernului, a reprezentanților autorităților și a unor personalități ale mediului științific românesc. Prezentarea făcută de Liviu Constantinescu la această solemnitate descrie scopul mai larg al observatorului, lămurind denumirea inițială de Observatorul Geofizic Surlari-Căldărușani.[7] Au început imediat operațiile de rutină (înregistrarea continuă a variațiilor elementelor câmpului geomagnetic, măsurători periodice ale valorilor absolute); existența și activitatea Observatorului au fost aduse la cunoștința lumii științifice.[8][9][10]

În deceniul 1950 tematica cercetărilor a fost extinsă. A fost abordat studiul unor fenomene specifice, ca furtunile magnetice[11][12] și perturbațiile în formă de golf[13][14], cu raportare la morfologia lor. În zona Observatorului a fost instalată prima stație de înregistrare a curenților telurici,[15] ceea ce a permis un prim paralelism între perturbațiile înregistrate magnetic și electric. A fost inițiată măsurarea periodică a distribuției normale și variației seculare a câmpului geomagnetic pe teritoriul României,[16] Observatorul servind drept stație de bază. Cunoașterea câmpului geomagnetic normal fiind importantă pentru prospecțiunile magnetice regionale, pentru asamblarea hărților magnetice la scară națională și pentru raportarea lor la un nivel unitar și la aceeași epocă,[17] lucrările au fost continuate în deceniile următoare.

Participarea lui Liviu Constantinescu la congresul Asociației Internaționale de Geomagnetism și Aeronomie (IAGA) din 1957, cu ocazia primului An Geofizic Internațional, a făcut cunoscut Observatorul pe plan internațional[18][19] și a marcat începutul unei colaborări oficiale în cadrul rețelei mondiale de monitorizare a câmpului magnetic planetar.[2] Observatorul Geomagnetic Surlari a început transmiterea periodică a datelor, prelucrate conform protocoalelor IAGA, la centrele mondiale de colectare acreditate. Începând din 1959 conducerea Observatorului a revenit lui Andrei Soare, care a asigurat continuitatea funcționării într-o perioadă de dificultăți materiale și blocaje de comunicare internațională. Au fost diversificate obiectivele de stație fundamentală și cele aplicative, au fost dezvoltate relațiile cu unități de cercetare din alte țări și au fost modernizate echipamentele de monitorizare și control.

Începând din anul 1961 Observatorul a publicat un Buletin sintetic,[20] devenit în 1962 Anuarul observatorului. În 1996, odată cu trecerea la înregistrarea automată și prelucrarea digitală a datelor, editarea anuarelor a încetat; Observatorul a început trimiterea datelor, în mai puțin de 48 de ore, la nodurile de informație geomagnetică (GIN) ale rețelei INTERMAGNET, iar în 1998 a primit oficial statutul de observator magnetic planetar.[21] Datele INTERMAGNET, stocate într-o bază de date comună, sunt accesibile online și publicate anual pe disc optic.[22]

În anul 2006 Observatorul a devenit instalație de interes național [23] în cadrul unui departament al Institutului Geologic. A urmat restaurarea și reamenajarea tuturor clădirilor; au fost refăcute termostatarea laboratoarelor și conexiunile electrice dintre laboratoare; s-a asigurat continuitatea înregistrărilor prin funcționarea în paralel a două stații trivariaționale digitale (componentele XYZ și câmpul total F).[24] Instalarea legăturii prin satelit cu GIN Paris, realizată cu asistența Observatorului Geomagnetic din Niemegk,[3] face ca în prezent variațiile geomagnetice înregistrate la Surlari să poată fi urmărite în timp real în Internet.[25]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Domeniul Observatorului, cu izodinamele cartării micromagnetice din 1983[26]

Observatorul Geomagnetic Surlari (44°40′40″N 26°15′12″E ({{PAGENAME}}) / 44.67778°N 26.25333°E în zona pilonului geodezic central, altitudine 84 m) este situat în pădurea Surlari, la circa 35 km NE de București, între valea Cociovaliștei și valea Vlăsiei,[4] care se unesc la 1,2 km spre est formând lacul Căldărușani. Amplasarea între cursuri de apă elimină perturbațiile magnetice datorate curenților vagabonzi. Laboratoarele amagnetice se află în centrul unui teren de 3,6 ha; în felul acesta este redus la minim efectul perturbator al gardului metalic înconjurător și al celorlalte clădiri, situate la periferie. Amagnetismul Observatorului este controlat periodic prin cartări micromagnetice precise. Pe planul alăturat sunt indicate clădirile complexului și sunt trasate izodinamele (liniile de intensitate constantă a câmpului geomagnetic, în cazul de față raportat la laboratorul de măsurători absolute) rezultând din verificarea făcută în 1983; se vede că laboratoarele de înregistrări și măsurători absolute sunt ferite de perturbații externe, fiind situate în câmp uniform.

Infrastructură[modificare | modificare sursă]

  • Clădirea principală (1943) găzduiește laboratoare și birouri; tot aici se află camere pentru personalul științific vizitator. În primii ani ai Observatorului, în clădirea principală locuia și personalul permanent.
  • Laboratorul subteran al înregistratoarelor (1943), construit din materiale amagnetice și termostatat⁠(en)[traduceți], găzduiește sistemele înregistratoare.
  • Laboratorul pentru măsurători de control (1943), construit din materiale amagnetice, a servit inițial ca laborator de măsurători absolute.
  • Pilonul geodezic central (1943) reprezintă stația de referință pentru măsurătorile din rețeaua geomagnetică națională.
  • Locuința pentru personalul permanent (1945) a eliberat spațiul locuit permanent din clădirea principală, oricum insuficient.
  • Laboratorul de măsurători absolute (1964), construit din materiale amagnetice, a preluat această funcție de la vechea clădire din 1943, mai expusă perturbațiilor magnetice exterioare.
  • Clădirea nouă (1968) oferă spațiu unor activități pentru care clădirea principală devenise insuficientă: auditoriu, bibliotecă, ateliere.
  • Infrastructură
  • Clădirea principală (laboratoare şi birouri)
    Clădirea principală (laboratoare şi birouri)
  • Locuinţa pentru personalul permanent
    Locuinţa pentru personalul permanent
  • Laboratorul subteran (înregistratoare)
    Laboratorul subteran (înregistratoare)
  • Pilonul geodezic central
    Pilonul geodezic central
  • Laboratorul de măsurători absolute
    Laboratorul de măsurători absolute

Aparatură[modificare | modificare sursă]

Înregistratoare magnetice[modificare | modificare sursă]

Senzor magnetic triaxial Bartington
Continuitatea înregistrărilor geomagnetice la Surlari
   | 1940 | 1950 | 1960 | 1970 | 1980 | 1990 | 2000
 Askania & Eschenhagen 
 Mating & Wiesenberg 
 Bobrov 
 Photoelectric torsion magnetometer 
 Dimars 
 Bartington 
 FGE & Overhauser 

Observatorul a fost dotat în 1943 cu un sistem de variometre Askania & Eschenhagen, care înregistrau variațiile elementelor H (componenta orizontală), D (declinația) și Z (componenta verticală) ale câmpului geomagnetic.[24] Înregistrarea se făcea optic, pe hârtie fotografică, magnetogramele fiind developate și scanate manual. Magnetogramele furnizate de variometrele Askania dau o reprezentare sugestivă a variațiilor câmpului geomagnetic, de la variația diurnă tipică pentru o perioadă calmă până la manifestări agitate, diferite tipuri de perturbații individuale și furtuni magnetice. Sistemul a funcționat neîntrerupt până în 2004, când furnizorul de hârtie fotografică a încetat producția.

În deceniile următoare au fost instalate, respectiv scoase din funcțiune, succesiv, câteva sisteme înregistratoare, ținând seama de progresul tehnic și de necesitatea asigurării continuității datelor. Un sistem Mating & Wiesenberg, bazat pe același principiu ca Askania & Eschenhagen dar având două viteze de derulare, a funcționat în perioada 1959–1972. Au urmat sistemele Bobrov (unul utilizat la Observator, alte două într-un număr de stații temporare mobile de pe teritoriul țării), un magnetometru trivariațional cu torsiune fotoelectrică, un magnetometru trivariațional Dimars și o stație magnetică digitală cu senzor triaxial Bartington.

În ianuarie 2010 erau în funcțiune două stații Bartington și un magnetometru protonic Overhauser cu înregistrator Geometrics (FGE).

  • Sistemul de variometre înregistratoare Askania & Eschenhagen
  • Variometru Askania H (componenta orizontală)
    Variometru Askania H (componenta orizontală)
  • Variometru Askania D (declinometru)
    Variometru Askania D (declinometru)
  • Variometru Askania Z (componenta verticală)
    Variometru Askania Z (componenta verticală)
  • Magnetogramă Askania (variaţie diurnă calmă)
    Magnetogramă Askania (variaţie diurnă calmă)
  • Magnetogramă Askania (furtună magnetică)
    Magnetogramă Askania (furtună magnetică)

Măsurători absolute[modificare | modificare sursă]

Teodolit magnetic DI Flux Bartington

Măsurătorile absolute ale câmpului geomagnetic s-au făcut la început (1943) cu un teodolit magnetic Askania cu inductor terestru. În deceniile următoare el a fost înlocuit printr-un sistem similar Mating & Wiesenberg și s-au adăugat un magnetometru orizontal cu cuarț QHM și o balanță magnetică BMZ. Aceste sisteme se utilizează în prezent mai mult în scopuri didactice.

Aparatura funcțională în ianuarie 2010 consta din:[24]

  • un magnetometru protonic Varian (utilizat permanent pentru determinarea câmpului total F);
  • un magnetometru protonic vectorial Elsec (utilizat pentru determinarea câmpului total F, a componentelor H și Z, și pentru un control reciproc al valorilor absolute);
  • teodolitul cu senzor DI Flux Bartington (utilizat în permanență la determinarea direcțiilor D și I ale vectorului F);
  • magnetometrul protonic de tip Overhauser (utilizat la controlul nivelului absolut al înregistrărilor digitale prin înregistrarea câmpului total F).

Aceste sisteme, instalate în laboratorul amagnetic pentru măsurători absolute, sunt utilizabile și la etalonarea altor instrumente pentru determinări magnetice în scopuri științifice, prospective sau alte aplicații. Valorile furnizate de ele sunt definite ca standarde magnetice naționale.

Activitate[modificare | modificare sursă]

Principalul obiectiv permanent al Observatorului este înregistrarea continuă și pe termen lung a variațiilor temporale ale vectorului câmpului magnetic terestru, precum și măsurarea cu mare precizie a valorilor sale absolute, ca bază de raportare pentru înregistrări.[27]

Datele achiziționate cu sistemele analogice sau/și digitale calibrate cu instrumentele absolute sunt elaborate prin metode convenite de protocoale internaționale. Se urmărește prin aceasta punerea în evidență și separarea fenomenelor complexe care caracterizează câmpul geomagnetic cu cauze în interiorul adânc al Pământului (curenții de convecție din nucleul extern) precum și câmpul cu cauze externe, extins la mare distanță în spațiul extraterestru (curenți ionosferici, centurile de radiație, structura magnetosferei). Câmpul extern se manifestă printr-un spectru de variații larg și se datorează fluxului radiațiilor solare electromagnetice și corpusculare.

Acest proces de monitorizare conduce la următoarele direcții de cercetare cu rezultate mai importante:

  • Variația diurnă calmă face obiectul unor studii ionosferice și servește drept bază pentru elaborarea corecțiilor necesare la lucrările de prospecțiune magnetică.[28]
  • Erupțiile cromosferice, perturbațiile de furtună și furtunile cu început brusc.[11][12][29]
  • Perturbațiile în formă de golf, a căror morfologie interesează atât ionosfera cât și scoarța Pământului.[14][28]
  • Variația seculară și câmpul geomagnetic normal sunt urmărite în rețeaua națională de stații având ca bază Surlari, cu importante aplicații la asamblarea hărților magnetice la scară națională prin raportarea lor la un nivel unitar și aducerea la aceeași epocă, precum și pentru separarea anomaliilor magnetice. Măsurătorile în această rețea sunt reiterate periodic.[16][17][19][30]
  • Caracterizarea activității magnetice prin determinarea unor indici globali pentru cunoașterea obiectivă a unor efecte perturbante asupra sistemelor de transmisie a energiei electrice, în radiocomunicații sau chiar în biosferă.[31]
  • Înregistrarea și studiul curenților induși în subsol de variațiile geomagnetice (curenți telurici).[15]
  • Realizarea unui prim sondaj magnetoteluric la Surlari.[32]
  • Măsurători de comparație a nivelelor de înregistrare cu alte observatoare europene pentru calibrarea standardelor naționale și corelarea hărților transnaționale.[33][34]
  • Inițierea unui program de înregistrare a variațiilor magnetice în peste 200 de stații temporare pe teritoriul României și calculul distribuției vectorilor de inducție electromagnetică cu informații asupra structurii geologice de adâncime.[35]
  • Profile de sondaje geomagnetice pe două traverse în Carpații Meridionali și în Carpații Orientali.[36][37]
  • Utilizarea magnetometriei protonice la elaborarea primei hărți cu anomalii magnetice pe Marea Neagră, în dreptul litoralului românesc.[38][39]
  • Posibilități de utilizare a fenomenelor geomagnetice ca eventuali factori de predicție pentru seisme majore.[40]
  • Utilizarea seriilor lungi de timp de la Surlari și a valorilor declinației și înclinației magnetice extrapolate din trecut la realizarea diagramei Bauer, imagine comparată cu cele similare obținute la Londra, Paris, Roma și Dusheti.[41]

Participarea Observatorului Geomagnetic Surlari la programul internațional de monitorizare complexă a câmpului magnetic planetar (INTERMAGNET) aduce o contribuție la reevaluarea periodică a modelului acestuia prin stabilirea Câmpului Geomagnetic Internațional de Referință (IGRF).

  • Măsurători absolute în reţeaua naţională de câmp normal şi variaţie seculară şi în staţia de bază Surlari
  • Nicolae Milea şi Liviu Constantinescu (1950)[16]
    Nicolae Milea şi Liviu Constantinescu (1950)[16]
  • Nicolae Milea şi Liviu Constantinescu (1951)[17]
    Nicolae Milea şi Liviu Constantinescu (1951)[17]
  • Liviu Constantinescu (1951)[17]
    Liviu Constantinescu (1951)[17]
  • Nicolae Milea şi Andrei Soare (1956)[42]
    Nicolae Milea şi Andrei Soare (1956)[42]
  • Andrei Soare (1956)[42]
    Andrei Soare (1956)[42]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Sabba S. Ștefănescu și Mircea Socolescu: „Printre cercetările științifice de ordin general pe care țările civilizate le întreprind în scopul cunoașterii cât mai aprofundate a teritoriului lor, figurează la loc de frunte măsurătorile câmpului magnetic terestru. Atât pentru studiul fundamentului geologic al țării cât și pentru soluționarea a numeroase probleme practice de geofizică și geodezie cu caracter național, măsurătorile de magnetism terestru au o însemnătate de mult cunoscută mediilor științifice și tehnice de specialitate. În România, măsurători de acest gen au fost întreprinse de o serie de cercetători, mai multe laboratoare universitare precum și secțiunea de Geofizică Aplicată a Institutului Geologic al României [...] Pentru coordonarea și unificarea rezultatelor obținute, precum și pentru executarea unor măsurători magnetice în condițiuni moderne, apare însă ca absolut necesară crearea unui observator magnetic central, destinat a servi ca bază permanentă de înregistrare a variațiilor câmpului magnetic terestru [...] Având în vedere și faptul că țările învecinate [...] posedă de multă vreme instituții similare, crearea unui observator magnetic apare astăzi ca o chestiune de prestigiu național, care necesită o imediată și completă soluționare.” – Arhiva Observatorului Geomagnetic Surlari
  2. ^ a b Școala românească de geologie și istoria Institutului Geologic al României Arhivat în , la Wayback Machine. (accesat la 17 martie 2017).
  3. ^ a b GFZ Helmholtz-Zentrum Potsdam: Geomagnetisches Observatorium Surlari (SUA) Arhivat în , la Wayback Machine. (accesat la 17 martie 2017).
  4. ^ a b Andrei Alexandru Soare: Profesorul Liviu Constantinescu, întemeietorul Observatorului Geofizic Surlari, Studii și cercetări de geofizică, Tom. 42, 2004, pp. 102–109.
  5. ^ Tudor A. Marian, Liviu Constantinescu: o sută de ani de la naștere, Curierul de Fizică, nr. 77, septembrie 2014, p. 1
  6. ^ Andrei Alexandru Soare: Profesorul Liviu Constantinescu, întemeietorul Observatorului Geofizic Surlari, Studii și Cercetări de Geofizică, tom. 42, 2004, pp. 102–109.
  7. ^ Liviu Constantinescu: „Dacă este adevărat că observatorul [...] este în primul rând un observator magnetic, nu e mai puțin adevărat că el merită totuși titlul oficial de observator geofizic deoarece în incinta sa se află situate și o serie de încăperi destinate altor determinări geofizice. La subsol o cameră destinată stațiunii de bază a măsurătorilor cu pendulul și prevăzută cu un pilon independent de podea, pe care se pot executa în cele mai bune condițiuni, atât măsurătorile de legătură (începerea și încheierea unui ciclu de determinări pe teren) cât și determinarea absolută a intensității gravitației. O altă cameră servește la punerea la punct a balanțelor de torsiune, operațiune ce nu se poate executa decât într-un loc fără trepidațiuni și pe cât posibil, fără variații de temperatură. La parter, pe lângă biroul central în care e instalată pendula cu contacte orare și se păstrează diagramele magnetice, se mai găsesc un laborator în care se copiază diagramele și în care se vor face și măsurători de curenți telurici, o cameră cu un pilon independent de podea pentru gravimetrul static precum și laboratorul fotografic.” – Arhiva Observatorului Geomagnetic Surlari
  8. ^ Liviu Constantinescu: Observatorul geofizic Surlari-Căldărușani, Revista științifică „V. Adamachi”, Tom. XXIX, Nr. 3–4, 1943, pp. 329–332.
  9. ^ Liviu Constantinescu: Kurzer Bericht über die Tätigkeit des magnetischen Observatoriums Surlari-Căldărușani, Geomagnetisches Institut Potsdam, 1944.
  10. ^ Liviu Constantinescu: Establishment of a Magnetic Observatory in Romania, International Union of Geodesy and Geophysics: Association of Terrestrial Magnetism and Electricity, Oslo Meeting, 17–28 august 1948.
  11. ^ a b L. Constantinescu: Începuturi brusce de furtuni magnetice între anii 1944 și 1949, Lucrările sesiunii generale științifice a Academiei R.P.R., iunie 1950, pp. 398–412.
  12. ^ a b L. Constantinescu: Contribuții la studiul morfologiei furtunilor magnetice, Buletinul științific al Academiei R.P.R., Secția de științe matematice și fizice, Tom. VI, Nr. 3, 1954, pp. 651–665.
  13. ^ L. Constantinescu și A. Soare: Caracteristici ale distribuției și propagării perturbațiilor geomagnetice în formă de golf, Studii și cercetări de geofizică, Tom. 1, Nr. 2, 1963, pp. 297–311.
  14. ^ a b L. Constantinescu și A. Soare: Particularități ale perturbațiilor geomagnetice în golf înregistrate la Observatorul geofizic Surlari în ciclul de activitate solară 1947–1957, Academia R.P.R., Probleme de geofizică, Tom. II, 1963, pp. 147–162.
  15. ^ a b L. Constantinescu și N. Milea: Contribuții la studiul curenților telurici. I. Amplasamentul și sistemul de înregistrare. Perturbații de tip golf., Buletinul științific al Academiei R.P.R., Secția de științe matematice și fizice, Tom. VII, Nr. 3, 1955, pp. 803–817.
  16. ^ a b c L. Constantinescu: Cu privire la variația seculară a elementelor geomagnetice pe teritoriul R.P.R., Studii și cercetări de fizică, Tom. V, Nr. 1–2, 1954, pp. 73–83.
  17. ^ a b c d L. Constantinescu și N. Milea: Contribuție la studiul câmpului geomagnetic normal. III. Distribuția normală a valorilor înclinației magnetice în R.P.R., Studii și cercetări de fizică, Tom. VI, Nr. 3, 1955, pp. 451–457.
  18. ^ Liviu Constantinescu: în Descriptions of Geomagnetic Observatories III, U.S. Coast and Geodetic Survey, Washington D.C., 1959, pp. 69–72.
  19. ^ a b L. Constantinescu: Distribution normale du champ géomagnétique en Roumanie pour l'époque 1953.0, International Union of Geodesy and Geophysics, International Association of Geomagnetism and Aeronomy, Transactions of the Toronto Meeting (1957), 1960, pp. 354–355.
  20. ^ L. Constantinescu, A. Soare și Al. Soare: Buletinul geomagnetic sintetic al Observatorului geofizic Surlari pentru anul 1961, Studii și cercetări de geofizică, Tom. 1, Nr. 2, 1963, pp. 357–377.
  21. ^ INTERMAGNET: Photos of IMOs Arhivat în , la Wayback Machine. (accesat la 17 martie 2017).
  22. ^ INTERMAGNET: List of IMOs Arhivat în , la Wayback Machine. (accesat la 17 martie 2017).
  23. ^ Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei și Teledetecției - IGR București Arhivat în , la Wayback Machine. (accesat la 17 martie 2017).
  24. ^ a b c Elementele vectorului câmp geomagnetic F sunt descrise într-un sistem de referință cartezian local XYZ, unde X = componenta nord, Y = componenta est și Z = componenta verticală (cu valori pozitive în jos). Se folosesc notațiile standard H = componenta orizontală a vectorului F de-a lungul meridianului magnetic local (H2 = X2 + Y2, cu valori pozitive spre nord), D = declinația magnetică (unghiul dintre direcția nord geografică și direcția nord magnetică, cu valori pozitive spre est), I = înclinația magnetică (unghiul dintre vectorul componentă orizontală H și vectorul câmp geomagnetic F, cu valori pozitive în jos) și F = intensitatea totală a câmpului geomagnetic F (F2 = X2 + Y2 + Z2, cu valori totdeauna pozitive).
  25. ^ Anca Isac, Hans-Joachim Linthe, Mioara Mandea și Luminita Iancu: The renewing of Surlari Observatory: targets and present status of its data quality[nefuncțională] (accesat la 17 martie 2017).
  26. ^ A. Soare, G. Cucu, G. Manea şi G. Mateescu: Long-term stability of the magnetic field in the Surlari National Geomagnetic Observatory area, Studii şi cercetări de geofizică, Tom. 42, 2004, pp. 63–68.
  27. ^ Proiectul EPOS – Raport de activitate final: Secțiunea II.5 Arhivat în , la Wayback Machine..
  28. ^ a b L. Constantinescu, A. Ionescu, A. Soare și V. Șteflea: Contribuții la studiul variației magnetice calme diurne scalare Sq pe baza înregistrărilor Observatorului Geofizic Surlari (România). Partea I. Declinația, componenta orizontală și componenta verticală, Studii și cercetări de geologie, geofizică și geografie, Seria geofizică, Tom. 17, Nr. 2, 1969, pp. 163–180.
  29. ^ L. Constantinescu: Efecte geomagnetice de erupții solare cromosferice în ciclul de activitate solară 1944-1954, Studii și cercetări de fizică, Tom. VI, Nr. 4, 1955, pp. 629–698.
  30. ^ L. Constantinescu și V. Șteflea: Variația seculară a câmpului geomagnetic pe teritoriul Republicii Populare Române în intervalul 1950–1960, Probleme de geofizică, Tom. I, 1961, pp. 249–257.
  31. ^ L. Constantinescu, A. Soare și Al. Soare: Gradul de perturbație geomagnetică în intervalul 1954–1959 pe baza înregistrărilor de la Observatorul Geofizic Surlari, Probleme de geofizică, Tom. I, 1961, pp. 259–273.
  32. ^ A. Soare și R. Segall: Résultats des mésures magnéto-telluriques exécutées à l'Observatoire de Surlari, Revue roumaine de géologie, géophysique et géographie, Série de géophysique, Tom. 15, Nr. 1, 1971, pp. 143–148.
  33. ^ T. Neștianu și V. Șteflea: Măsurători magnetice de legătură între Observatorul Surlari (Republica Socialistă România) și observatoarele Krasnaia Pahra (U.R.S.S.) și Niemegk (R.D.G.), Studii și cercetări de geologie, geofizică și geografie, Seria geofizică, Tom. 3, Nr. 2, 1965, pp. 281–290.
  34. ^ A. Soare și V. Șteflea: Compararea nivelului absolut al înregistrărilor variațiilor geomagnetice la observatoarele Surlari (România) și Panagjuriste (Bulgaria), Studii și cercetări de geologie, geofizică și geografie, Tom. 4, Nr. 2, 1966, pp. 212–217.
  35. ^ A. Soare, F. Calotă, I. Cîlțan, Al. Ionescu și V. Șteflea: Înregistrări de variații geomagnetice pe teritoriul României (partea I), Studii și cercetări de geologie, geofizică și geografie, Seria geofizică, Tom. 9, Nr. 2, 1971, pp. 323–331.
  36. ^ A. Soare, G. Corrado, E. Pinna, A. Rapolla, D. Romanescu, D. Stănică și V. Vâjdea: Preliminary magnetotelluric studies on the profile crossing Meridional Carpathians, Revue roumaine de géologie, géophysique et géographie, Série de géophysique, Tom. 21, Nr. 1, 1977, pp. 135–142.
  37. ^ A. Soare, G. Cucu și M. Alexandrescu: Information about Deep Structures on a Profile across the Eastern Carpathians using Geomagnetic Welling, Revue roumaine de géologie, géophysique et géographie, Série de géophysique, Tom. 33, 1989, pp. 49–56.
  38. ^ A. Soare, D. Romanescu și V. Roșca: Recherches magnétometriques sur la plate-forme continentale de la Mer Noire au large des côtes roumaines, Revue roumaine de géologie, géophysique et géographie, Série de géophysique, Tom. 16, Nr. 1, 1972, pp. 103–107.
  39. ^ A. Soare, D. Romanescu și V. Roșca: Contribution à l'interprétation de la carte magnétique de la plate-forme continentale de la Mer Noire au large des côtes roumaines, Revue roumaine de géologie, géophysique et géographie, Série de géophysique, Tom. 19, 1975, pp. 55–62.
  40. ^ A. Soare: Preliminary Results of Some Tectonomagnetic Researches at the Surlari Geophysical Observatory, Revue roumaine de géologie, géophysique et géographie, Série de géophysique, Tom. 33, 1989, p. 43–47.
  41. ^ A. Soare, G. Cucu și M. Mandea Alexandrescu: Longues périodes du champ géomagnétique en Roumanie, Revue roumaine de géophysique, Tom. 43, 1999, pp. 57–74.
  42. ^ a b A. Soare: Un procedeu pentru calculul componentei orizontale a câmpului geomagnetic, măsurată cu teodolitul magnetic, Studii şi cercetări de geologie, geofizică şi geografie, Tom. 1, Nr. 1, 1963, pp. 213–216.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marius Visarion: Istoria geofizicii românești, Vol. I, Vergiliu, București, 2004, pp. 199-207. ISBN 973-86827-2-X
  • Andrei Alexandru Soare: Profesorul Liviu Constantinescu, întemeietorul Observatorului Geofizic Surlari, Studii și Cercetări de Geofizică, tom. 42, 2004, pp. 102–109.
  • Andrei-Alexandru Soare și Dan H. Constantinescu: Retrospectivă la 70 de ani: Observatorul Geomagnetic Național Surlari „Liviu Constantinescu”, Curierul de Fizică, Nr. 76, februarie 2014, p. 5. (accesat la 17 martie 2017)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Observatorul_Geomagnetic_Național_Surlari_„Liviu_Constantinescu”&oldid=15841549