Noua Democrație (Grecia)

Oameni cheie
Noua Democrație
Νέα Δημοκρατία Néa Dimokratía

Președinte	Kyriakos Mitsotakis
Vicepreședinți	Adonis Georgiadis^[1] Kostis Hatzidakis^[1]
Secretar	Pavlos Marinakis
Purtător de cuvânt	Anastasios Gaitanis
Fondator(i)	Konstantinos Karamanlis
Date
Înființat	4 octombrie 1974; acum 49 ani, 6 luni și 6 zile (1974-10-04)
Organizație de tineret	Organizația de Tineret a Noii Democrații
Informații
Ideologie oficială	Conservatorism liberal Creștin democrație Pro-europenism
Poziție politică	Centru-dreapta
Afiliere internațională	Partidul Popular European Internaționala Centrist-Democrată Uniunea Democrată Internațională
Afiliere europeană	Partidul Popular European
Grup europarlamentar	Grupul Partidului Popular European
Culori oficiale	Albastru
Parlamentul Greciei	158 / 300
Parlamentul European	7 / 21
Guvernatori regionali	12 / 13
Consilieri regionali	332 / 703
Primari	35 / 332
Prezență online
www.nd.gr
Modifică date / text

Noua Democrație (ND; în greacă Νέα Δημοκρατία, transliterat: Néa Dimokratía), este un partid politic din Grecia liberal-conservator.^[2]^[3]^[4] În politica contemporană a Greciei, Noua Democrație este principalul partid de centru-dreapta^[5] și unul dintre cele două mari partide alături de rivalul său istoric, Mișcarea Socialistă Panelenică (PASOK). Noua Democrație și PASOK au fost create ca urmare a răsturnării juntei militare în 1974, și au alternat la conducerea Greciei timp de patru decenii. Ca urmare a declinului electoral al PASOK, Noua Democrație a rămas unul dintre cele două partide mari în Grecia, celălalt fiind Coaliția Stângii Radicale (SYRIZA).

După ce a petrecut patru ani și jumătate în opoziție contra guvernului condus de SYRIZA, Noua Democrație și-a recăpătat majoritatea în Parlamentul Greciei și a revenit la guvernare sub Kyriakos Mitsotakis după alegerile legislative din 2019.

Sprijinul pentru Noua Democrație vine de la o bază largă de electorat, de la centriști la conservatori și naționaliști la post-moderniști. Din punct de vedere geografic, baza sa principală de sprijin se află în zonele rurale ale Greciei, precum și în centrele orașelor Atena și Salonic. Sprijinul pentru partid este în general mai scăzut în zone precum Arta, Ahaia și Creta, cu excepția unor părți din Chania și Rethymno. În mod tradițional, Noua Democrație primește cele mai mari procente în Laconia, Messinia, Kastoria și Serres.

Partidul a fost fondat în 1974 de Konstantinos Karamanlis și în același an a format primul guvern al celei de A Treia Republici Elene. Noua Democrație este membru al Partidului Popular European, cel mai mare partid politic european din 1999, al Internaționalei Centrist-Democrate^[6] și al Uniunii Democrate Internaționale.^[7]

Ideologie[modificare | modificare sursă]

Poziția politică a partidului Noua Democrație este considerată ca fiind de centru-dreapta.^[8]^[9]^[10]^[11]^[12]^[13]^[14]^[15] Principalele ideologii ale partidului au fost descrise ca fiind liberal-conservatoare,^[2]^[3]^[4] sau conservator-liberale,^[16] creștin democrate,^[4]^[17] și cu o poziție pro-europeană.^[18]

Istorie electorală[modificare | modificare sursă]

Alegeri parlamentare[modificare | modificare sursă]

Votul popular la alegerile parlamentare

Graficele sunt indisponibile din cauza unor probleme tehnice. Mai multe informații se găsesc la Phabricator și la wiki-ul MediaWiki.

Alegeri	Parlamentul Greciei					Poziție	Guvern	Leader
Alegeri	Voturi	%	±pp	Locuri câștigate	+/−	Poziție	Guvern	Leader
1974	2,669,133	54.37%	New	220 / 300	▲ 220	#1	Guvern	Konstantinos Karamanlis
1977	2,146,365	41.84%	-12.53	171 / 300	▼ 49	#1	Guvern	Konstantinos Karamanlis
1981	2,034,496	35.88%	-5.96	115 / 300	▼ 56	#2	Opoziție	Georgios Rallis
1985	2,599,681	40.85%	+4.97	126 / 300	▲ 11	#2	Opoziție	Constantine Mitsotakis
Iunie 1989	2,887,488	44.28%	+3.43	145 / 300	▲ 19	#1	Guvern minoritar apoi interimar
Noiembrie 1989	3,093,479	46.19%	+1.91	148 / 300	▲ 3	#1	Guvern interimar
1990	3,088,137	46.89%	+0.70	150 / 300	▲ 2	#1	Guvern
1993	2,711,737	39.30%	-7.59	111 / 300	▼ 39	#2	Opoziție
1996	2,586,089	38.12%	-1.18	108 / 300	▼ 3	#2	Opoziție	Miltiadis Evert
2000	2,935,196	42.74%	+4.62	125 / 300	▲ 17	#2	Opoziție	Kostas Karamanlis
2004	3,360,424	45.36%	+2.62	165 / 300	▲ 40	#1	Guvern
2007	2,994,979	41.87%	-3.49	152 / 300	▼ 13	#1	Guvern
2009	2,295,967	33.47%	-8.40	91 / 300	▼ 61	#2	Opoziție
Mai 2012	1,192,103	18.85%	-14.62	108 / 300	▲ 17	#1	Guvern interimar	Antonis Samaras
Iunie 2012	1,825,497	29.66%	+10.81	129 / 300	▲ 21	#1	Guvern de coaliție
Ianuarie 2015	1,718,694	27.81%	-1.85	76 / 300	▼ 53	#2	Opoziție
Septembrie 2015	1,526,205	28.09%	+0.28	75 / 300	▼ 1	#2	Opoziție	Vangelis Meimarakis
2019	2,251,411	39.85%	+11.76	158 / 300	▲ 83	#1	Guvern	Kyriakos Mitsotakis
Mai 2023	2,407,860	40.79%	+0.94	146 / 300	▼ 12	#1	Alegeri anticipate
Iunie 2023	2,113,087	40.55%	-0.24	158 / 300	▲ 12	#1	Guvern

Alegeri pentru Parlamentul European[modificare | modificare sursă]

Parlamentul European
Alegeri	Voturi	%	±pp	Locuri câștigate	+/−	Poziție	Lider
1981	1,779,462	31.3%	New	8 / 24	▲ 8	#2	Georgios Rallis
1984	2,266,568	38.1%	+6.8	9 / 24	▲ 1	#2	Evangelos Averoff
1989	2,647,215	40.5%	+2.4	10 / 24	▲ 1	#1	Constantine Mitsotakis
1994	2,133,372	32.7%	-7.8	9 / 25	▼ 1	#2	Miltiadis Evert
1999	2,314,371	36.0%	+3.3	9 / 25	▬ 0	#1	Kostas Karamanlis
2004^A	2,633,961	43.0%	+4.7	11 / 24	▲ 2	#1
2009	1,655,636	32.3%	-10.7	8 / 22	▼ 3	#2
2014	1,298,713	22.7%	-9.6	5 / 21	▼ 3	#2	Antonis Samaras
2019	1,872,814	33.1%	+10.4	8 / 21	▲ 3	#1	Kyriakos Mitsotakis

^A Rezultatele din 2004 sunt comparate cu totalurile combinate pentru totalurile ND și partidul Primăvara Politică în alegerile din 1999.

Note[modificare | modificare sursă]

^ ^a ^b "Kostis Hatzidakis and Adonis Georgiadis appointed New Democracy VPs". To Vima. 18 January 2016.
^ ^a ^b José M. Magone (2003). The Politics of Southern Europe: Integration into the European Union. Praeger. p. 148. ISBN 978-0-275-97787-0.
^ ^a ^b Derek W. Urwin (2014). The Community of Europe: A History of European Integration Since 1945. Routledge. p. 206. ISBN 978-1-317-89252-6.
^ ^a ^b ^c Nordsieck, Wolfram (2019). „Greece”. Parties and Elections in Europe. Accesat în 30 decembrie 2020.
^ Robert Thomson (2011). Resolving Controversy in the European Union: Legislative Decision-Making before and after Enlargement. Cambridge University Press. p. 90. ISBN 978-1-139-50517-8.
^ „Parties”. Centrist Democrat International. Arhivat din original la 27 martie 2012. Accesat în 6 iunie 2012.
^ „Member parties”. International Democrat Union. Arhivat din original la 1 iulie 2014. Accesat în 30 ianuarie 2015.
^ Pappas, Takis S.; Dinas, Elias (1 decembrie 2006). „From Opposition to Power: Greek Conservatism Reinvented”. South European Society and Politics. 11 (3–4): 477–495. doi:10.1080/13608740600856520. ISSN 1360-8746.
^ Thomson, Robert (15 septembrie 2011). Resolving Controversy in the European Union: Legislative Decision-Making before and after Enlargement (în engleză). Cambridge University Press. ISBN 978-1-139-50517-8.
^ Bailey, David; Waele, Jean-Michel De; Escalona, Fabien; Vieira, Mathieu (19 noiembrie 2014). European Social Democracy During the Global Economic Crisis: Renovation Or Resignation? (în engleză). Manchester University Press. ISBN 978-0-7190-9195-7.
^ Hutter, Swen; Kriesi, Hanspeter (27 iunie 2019). European Party Politics in Times of Crisis (în engleză). Cambridge University Press. ISBN 978-1-108-48379-7.
^ Montgomery, Molly (9 iulie 2019). „The center right ousts leftists in Greece”. Brookings (în engleză). Accesat în 19 ianuarie 2022.
^ „Greek elections: landslide victory for centre-right New Democracy party”. the Guardian (în engleză). 7 iulie 2019. Accesat în 19 ianuarie 2022.
^ „Greece elections: Centre-right regains power under Kyriakos Mitsotakis”. BBC News (în engleză). 8 iulie 2019. Accesat în 19 ianuarie 2022.
^ „Greek Centre-Right Party Wins Landslide Election Victory”. Balkan Insight (în engleză). 8 iulie 2019. Accesat în 19 ianuarie 2022.
^ Jörg Arnold (2006). „Criminal Law as a Reaction to System Crime: Policy for Dealing with the Past in European Transitions”. În Jerzy W. Borejsza; Klaus Ziemer. Totalitarian and Authoritarian Regimes in Europe: Legacies and Lessons from the Twentieth Century. Berghahn Books. p. 410. ISBN 1-57181-641-0.
^ Lawrence Ezrow (2011). „Electoral systems and party responsiveness”. În Norman Schofield; Gonzalo Caballero. Political Economy of Institutions, Democracy and Voting. Springer Science & Business Media. p. 320. ISBN 978-3-642-19519-8.
^ „Greece”. Europe Elects (în engleză). Accesat în 19 ianuarie 2022.

[VPs-1] "Kostis Hatzidakis and Adonis Georgiadis appointed New Democracy VPs". To Vima. 18 January 2016.

[Magone2003-2] José M. Magone (2003). The Politics of Southern Europe: Integration into the European Union. Praeger. p. 148. ISBN 978-0-275-97787-0.

[Urwin2014-3] Derek W. Urwin (2014). The Community of Europe: A History of European Integration Since 1945. Routledge. p. 206. ISBN 978-1-317-89252-6.

[PEE-4] Nordsieck, Wolfram (2019). „Greece”. Parties and Elections in Europe. Accesat în 30 decembrie 2020.

[Thomson2011-5] Robert Thomson (2011). Resolving Controversy in the European Union: Legislative Decision-Making before and after Enlargement. Cambridge University Press. p. 90. ISBN 978-1-139-50517-8.

[6] „Parties”. Centrist Democrat International. Arhivat din original la 27 martie 2012. Accesat în 6 iunie 2012.

[7] „Member parties”. International Democrat Union. Arhivat din original la 1 iulie 2014. Accesat în 30 ianuarie 2015.

[8] Pappas, Takis S.; Dinas, Elias (1 decembrie 2006). „From Opposition to Power: Greek Conservatism Reinvented”. South European Society and Politics. 11 (3–4): 477–495. doi:10.1080/13608740600856520. ISSN 1360-8746.

[9] Thomson, Robert (15 septembrie 2011). Resolving Controversy in the European Union: Legislative Decision-Making before and after Enlargement (în engleză). Cambridge University Press. ISBN 978-1-139-50517-8.

[10] Bailey, David; Waele, Jean-Michel De; Escalona, Fabien; Vieira, Mathieu (19 noiembrie 2014). European Social Democracy During the Global Economic Crisis: Renovation Or Resignation? (în engleză). Manchester University Press. ISBN 978-0-7190-9195-7.

[11] Hutter, Swen; Kriesi, Hanspeter (27 iunie 2019). European Party Politics in Times of Crisis (în engleză). Cambridge University Press. ISBN 978-1-108-48379-7.

[12] Montgomery, Molly (9 iulie 2019). „The center right ousts leftists in Greece”. Brookings (în engleză). Accesat în 19 ianuarie 2022.

[13] „Greek elections: landslide victory for centre-right New Democracy party”. the Guardian (în engleză). 7 iulie 2019. Accesat în 19 ianuarie 2022.

[14] „Greece elections: Centre-right regains power under Kyriakos Mitsotakis”. BBC News (în engleză). 8 iulie 2019. Accesat în 19 ianuarie 2022.

[15] „Greek Centre-Right Party Wins Landslide Election Victory”. Balkan Insight (în engleză). 8 iulie 2019. Accesat în 19 ianuarie 2022.

[Arnold2006-16] Jörg Arnold (2006). „Criminal Law as a Reaction to System Crime: Policy for Dealing with the Past in European Transitions”. În Jerzy W. Borejsza; Klaus Ziemer. Totalitarian and Authoritarian Regimes in Europe: Legacies and Lessons from the Twentieth Century. Berghahn Books. p. 410. ISBN 1-57181-641-0.

[Ezrow2011-17] Lawrence Ezrow (2011). „Electoral systems and party responsiveness”. În Norman Schofield; Gonzalo Caballero. Political Economy of Institutions, Democracy and Voting. Springer Science & Business Media. p. 320. ISBN 978-3-642-19519-8.

[18] „Greece”. Europe Elects (în engleză). Accesat în 19 ianuarie 2022.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]