Sari la conținut

Sfântul Nicolae

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Nicolae al Mirelor)
Acest articol se referă la un sfânt din secolul al IV-lea. Pentru alte sensuri, vedeți Sfântul Nicolae (dezambiguizare).
Nicolae de Mira
Date personale
Născut15 martie 270
Patara, Licia
Decedat6 decembrie 343 (73 ani)
Myra
ÎnmormântatBazilica Sfântul Nicolae din Bari Modificați la Wikidata
ReligieCreștinismul timpuriu[*]
Nicene Christianity[*][[Nicene Christianity (set of Christian doctrinal traditions reflecting the Nicene Creed)|​]] Modificați la Wikidata
Ocupațieprezbiter[*]
episcop catolic[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba greacă veche Modificați la Wikidata
Venerație
Venerat înÎntreaga creștinătate
Rămășițe pământeștiBazilica Sfântul Nicolae din Bari
Sărbătoare6 decembrie
PatronajeScoția, Serbia, Rusia
Sfinți

Sfântul Nicolae[a] (în mod tradițional n. 15 martie 270, Patara, provincia Licia, Imperiul Roman – d. 6 decembrie 343, Myra, Roma Antică),[1][b] cunoscut și sub numele de Nicolae de Mira, a fost un episcop creștin al orașului maritim antic grecesc Myra din Asia Mică (greacă veche Μύρα, orașul modern Demre, Turcia) în timpul Imperiului roman.[4][5] Sfântul Nicolae este sfântul patron al marinarilor, negustorilor, arcașilor, hoților care regretă, copiilor și studenților din diverse orașe și țări din Europa. Reputația sa a evoluat în rândul credincioșilor, așa cum era obișnuit pentru sfinții creștini, iar legendarul său obicei de a da daruri secrete a dat naștere modelului tradițional al lui Moș Nicolae, apoi al lui Moș Crăciun.

Cele mai vechi relatări ale vieții sale au fost scrise la secole după moartea sa și conțin multe elemente legendare. Se spune că s-a născut în portul grecesc din Patara, regiunea Licia din Asia Mică din părinți creștini înstăriți.[6] Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa, Nona. [7]Într-unul dintre primele incidente atestate și cele mai faimoase din viața sa, se spune că a salvat trei fete de la a fi forțate să se prostitueze, aruncând un sac de monede de aur pe fereastra casei lor în fiecare seară timp de trei nopți, pentru ca tatăl lor să poată plăti o zestre pentru fiecare dintre ele. Alte povești timpurii povestesc despre el calmând o furtună pe mare, salvând trei soldați nevinovați de executarea greșită și tăind un copac stăpânit de un demon. În tinerețe, se spune că a făcut un pelerinaj în Egipt și în zona Palestinei. La scurt timp după întoarcerea sa, a devenit episcop de Myra. Ulterior a fost aruncat în închisoare în timpul persecuției lui Dioclețian, dar a fost eliberat după ascensiunea împăratului Constantin cel Mare. O listă timpurie îl face participant la Primul Conciliu de la Niceea în 325, dar nu este menționat în nicio scriere de către alți participanți. Legendele târzii, nefondate, susțin că el a fost caterisit temporar și a fost întemnițat în timpul conciliului pentru că l-ar fi pălmuit pe ereticul Arie.

Primele mențiuni

[modificare | modificare sursă]

Toate elementele biografice sunt târzii și îndoielnice. Sfântul Nicolae de Mira este menționat pentru prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman; nu era vorba de vreo pomenire ca atare a sfântului, ci doar de vedenia când sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis lui Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte. De fapt, sărbătoarea de pe 6 decembrie pomenește tocmai această vedenie.

Tot în secolul al VI-lea Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, ar fi zidit o biserică în cinstea sfântului Nicolae de Mira Liciei.

Toate celelalte elemente biografice despre sfântul Nicolae provin din Legenda aurea a lui Iacob de Voragina, scrisă în 1264.

Un cult al sfântului Nicolae de Mira își face apariția în Occident, o dată cu Nicolae I († 867), papa Romei, care zidește, în bazilica Santa Maria Maggiore, un altar lateral dedicat patronului său.

În secolul al X-lea cultul sfântului Nicolae s-a răspândit mai departe în Occident: împăratul Otto al III-lea a zidit o biserică de rit bizantin la Burtscheid (lângă Aachen), căreia i-a dat ca ocrotitor pe sfântul Nicolae.

Cultul popular al sfântului Nicolae datează din secolul al XI-lea. Cruciații aduceau moaște din Răsărit, și de obicei marile orașe occidentale care primeau moaștele vreunui sfânt răsăritean, își luau drept patron pe acel sfânt. Astfel, cruciații din Bari (în Italia) au adus cu ei moaștele sfântului Nicolae de Mira. Pe vremea aceea, arhiepiscopul Nicolae al Veneției a zidit două biserici, una în 1036, probabil la Bari, iar cealaltă în 1039 la Veneția, în care să așeze moaștele. Se păstrează două diplome ale acestui episcop, precum și numele celor șaizeci și doi de bărbați care aduseseră moaștele din Răsărit. Cele două biserici au fost târnosite pe 9 mai 1098. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de Bari și Nicolae de Veneția au răspândit cultul sfântului Nicolae în Occident. Mai mult, papa Romei, Urban al II-lea, a cunoscut cultul sfântului Nicolae la Bari, unde s-ar fi făcut minuni, lucru pentru care papa l-a distins pe Ilie cu omoforul.

O icoană modernă de metal a Sf. Nicolae, a artistului bulgar Gheorghi 'Ciapa' Ciapkanov, reprezentându-l pe protectorul pescarilor ținând un pește. Icoana se găsește la Casa "Gilbert" din Stanley, Insulele Falkland/Malvine.

După încreștinarea slavilor, cultul sfântului Nicolae l-a înlocuit pe cel al zeului Mikula, zeul agriculturii. Dar de fapt, unii sunt de părere că rușii l-ar fi cunoscut pe sfântul Nicolae datorită diasporei rusești de la Bari. Aici, rușii au dedicat sfântului Nicolae biserica lor, apoi spitalul și ospiciul. Legenda aurea a fost tradusă în slavonă, de unde a intrat în sinaxarul rusesc.

În secolul al XII-lea sfântul Nicolae intră în cărțile de slujbe de la mănăstirea "Sfântul Trudo" (orașul belgian Sint-Truiden). De aici cultul său ajunge la Roskilde (Danemarca), la Vadstena (Suedia) și în vreo patruzeci de sate din Islanda. În secolul al XIII-lea, părticele din moaștele sfântului Nicolae ajung la catedrala din Canterbury, iar cultul sfântului începe să se răspândească, datorită influenței de pe continent.

Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia și Țările de Jos și Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (Moș Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea lui Moș Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase țări, devenind un prilej pentru a face cadouri, iar pentru comercianți una de a-și spori vânzările, și a apărut chiar și în țări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului Nicolae, precum China.

Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei franțuzești Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici.

Lăcașe de cult

[modificare | modificare sursă]

La mai puțin de 200 de ani de la moartea lui Nicolae, Biserica "Sf. Nicolae" a fost construită în Mira sub ordinele lui Teodosie al II-lea peste locul bisericii în care a servit ca episcop, iar rămășițele lui Nicolae au fost mutate într-un sarcofag din acea biserică. În 1087, în timp ce locuitorii greci creștini din regiune erau subjugați de administrația selgiucidă (turco-persană), un grup de negustori din orașul italian Bari a îndepărtat majoritatea osemintelor lui Nicolae din sarcofagul său din biserică, fără autorizație, și le-au adus în orașul natal, unde sunt acum consacrate în Basilica di San Nicola. Fragmentele osoase rămase din sarcofag au fost îndepărtate ulterior de marinari venețieni și duse la Veneția, în timpul Primei cruciade. Se spune că moaștele sale din Bari emană o substanță uleioasă, motiv pentru care Sfântul Nicolae este socotit „izvorâtor de mir”.


Sfântul Nicolae, pictură de Tintoretto (1518-1594), Muzeul de Istorie a Artei din Viena.

Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situației financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritișului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la ușa casei nobilului, un săculeț cu aur.

Povestea s-a repetat întocmai și când a venit vremea măritișului pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea și celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte l-a văzut pe episcop lăsând săculețul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiș și a dat drumul săculețului prin hornul casei, într-o șosetă pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agățării șosetelor de șemineu.

După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentației de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neașteptat îi mulțumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeți cu aur făcuți cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).

Tot potrivit legendei, Nicolae de Mira ar fi fost unul din cei 318 participanți ai Conciliului de la Niceea (astăzi İznik, Turcia).

Biserica Ortodoxă comemorează pe 9 mai/22 mai mutarea moaștelor sfântului Nicolae de la Myra la Bari, în anul 1087, când regiunea Myra a căzut sub ocupația Imperiului Selgiucid.[8]

Mâna dreaptă a sfântului, primită de Mihai Viteazul ca răsplată pentru meritele sale militare, chiar de la cardinalul din Bari, a fost donată de acesta Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou” din București, în jurul anului 1600.[9]

O părticică din moaștele Sfântului se află și la Biserica "Vatra Luminoasă".

Imaginea lui Moș Nicolae în universul copiilor

[modificare | modificare sursă]

În noaptea dintre 5 spre 6 decembrie, copiii obișnuiesc să își lase ghetele curățate în fața ușii, așteptând în speranța că vor primi cadouri constând, în general, în dulciuri. În unele zone, copiii îi lasă moșului apă sau morcovi pentru calul său. În multe regiuni ale României și R. Moldova, copiii găsesc în dimineața zilei de 6 decembrie, pe lângă dulciuri, bomboane și fructe (sau o jucărie sau câteva monezi) – dacă au fost cuminți, o nuielușă (sau un cartof sau un cărbune) – dacă au fost obraznici. [10] [11]

Note de completare

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ greacă Ἅγιος Νικόλαος, Hágios Nikólaos; latină Sanctus Nicolaus
  2. ^ Data nașterii și anul decesului sunt incerte,[2] dar 6 decembrie este de multă vreme stabilită drept zi a decesului.[2] Jeremy Seal remarca: „cum vampirii se feresc de lumina zilei, și sfinții se disting de muritorii de rând după aniversările pe care le țin. Se comemorează data morții lor, și nu cea a nașterii.”[3]

Note bibliografice

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ „St. Nicholas”. Orthodox America. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ a b Seal 2005, p. 2.
  3. ^ Seal 2005, pp. 2–3.
  4. ^ Lloyd, John; Mitchinson, John (decembrie 2008). The book of general ignorance (Noticeably stouter edition). Faber and Faber. p. 318. ISBN 978-0-571-24692-2. 
  5. ^ Cunningham, Lawrence (). A brief history of saints. Wiley-Blackwell. p. 33. ISBN 978-1-4051-1402-8. The fourth-century Saint Nikolaos of Myra, Greek Anatolia (in present-day Turkey) spread to Europe through the port city of Bari in southern Italy... Devotion to the saint in the Low countries became blended with Nordic folktales, transforming this early Greek Orthodox Bishop into that Christmas icon, Santa Claus. 
  6. ^ Collins, Ace (). Stories Behind Men of Faith. Zondervan. p. 121. ISBN 9780310564560. Nicholas was born in the Greek city of Patara around 270 AD. The son of a businessman named Theophanes and his wife, Nonna, the child's earliest years were spent in Myra… As a port on the Mediterranean Sea, in the middle of the sea lanes that linked Egypt, Greece and Rome, Myra was a destination for traders, fishermen, and merchant sailors. Spawned by the spirit of both the city’s Greek heritage and the ruling Roman government, cultural endeavours such as art, drama, and music were mainstays of everyday life. 
  7. ^ Lascarov-Moldovanu, Al. (). Viețile sfinților, vol.7. Artemis. p. 119. 
  8. ^ Mutarea moaștelor Sfântului Nicolae, ortodox.md. Accesat la 8 iunie 2023.
  9. ^ O enigmă istorică descifrată de EVZ: Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae este la București!, 19 iulie 2014, Mihnea-Petru Pârvu, Evenimentul zilei, accesat la 20 iulie 2014
  10. ^ Legenda lui Mos Nicolae
  11. ^ Ioana Alexandra. „Moș Nicolae: Tradiții, obiceiuri și legende din România și Europa”. mondonews.ro. Accesat în 1 decembrie 2021.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  • Les RR PP Bénédictins de Paris (ed), Vie des saints et des bienheureux. Tome VII. Juillet, Paris 1949, pp 300–302. (Fără copyright).
  • Lothar Heiser: Nikolaus von Myra. Heiliger der ungeteilten Christenheit. Paulinus-Verlag, Trier 1978. ISBN 3-7902-1448-5
  • Roman Mensing: Nikolaus von Myra. Patmos Verlag, Düsseldorf 2001, Neuausgabe 2007. ISBN 3-491-70343-3
  • deKlaus Guth:  Nikolaus von Myra în Biografii din bibliografia lexiconului bisericesc (BBKL). Bd. 6, Herzberg 1993, ISBN 3-88309-044-1, Sp. 915–920.
  • Manfred Becker-Huberti: Der heilige Nikolaus. Leben, Legenden und Bräuche. Greven-Verlag, Köln 2005. ISBN 3-7743-0371-1
  • Martin Hallinger: Der Nikolaus und seine Buttnmandl. Verlag Plenk, Berchtesgaden 2004. ISBN 3-927957-59-3
  • Patrik Hof: Wie der Nikolaus die Herzen der Menschen eroberte. PM History 12/2006, S. 6–13. ISSN 0176-4152
  • Karl Meisen: Nikolauskult und Nikolausbrauch im Abendlande. Verlag L.Schwann, Düsseldorf 1931
  • Werner Mezger: Sankt Nikolaus. Zwischen Kult und Klamauk. Schwabenverlag, Ostfildern 1993. ISBN 3-7966-0723-3
  • Helga Mondschein: Der heilige Nikolaus. Geschichten & Legenden. St. Benno, Leipzig 2004. ISBN 3-7462-1729-6
  • Chlaus. In: Schweizerisches Idiotikon. Vol. 3, Coloana 687–698.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]