Sari la conținut

Nicolae Soreanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nicolae Soreanu
Date personale
Născut1873 Modificați la Wikidata
Decedat (77 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Bellu[1] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieactor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea Națională de Muzică București
Prezență online

Nicolae Soreanu (n. 1873 – d. 1950) a fost un actor român.

A studiat arta dramatică cu Constantin Nottara, Aristizza Romanescu și Ștefan Vellescu la Conservatorul din București. A absolvit Conservatorul cu monologul lui Harpagon din Avarul. Din 1896 a jucat la Teatrul Național din București. În timpul directoratului lui Ștefan Sileanu, în 1903, Nicolae Soreanu a fost înaintat societar clasa a III-a, Alexandru Davila l-a avansat, ulterior, societar clasa a II-a, distribuindu-l în roluri de comedie, dramă sau operetă (în rolul Cerceluș, în opereta comică Vagabonzii de Ziehrer Carl Michael, în regia lui Paul Gusty, regizorul care a contribuit la formarea sa ulterioară) iar în 1925, sub directoratul lui Pompiliu Eliade, a fost avansat societar clasa I.[2] Soreanu a interpretat un repertoriu de roluri variat, de la comedia clasică la drama psihologică modernă, în piese de Molière, Ibsen, Bjørnson, H. Bernstein etc. Actor realist, Soreanu a avut realizări memorabile prin autenticitate și prin forța de particularizare. Din 1915 a fost profesor la Conservatorul din București, avându-i ca elevi pe: George Vraca, Nicolae Brancomir, Ion Finteșteanu, Jenica Athanasiu, Maria Botta, Alexandru Finți și mulți alții.

A decedat în 1950 și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.[3]

  1. ^ a b „A încetat din viață artistul Nicolae Soreanu” (PDF). Partidul Comunist Român. . p. 2. Wikidata Q2659862. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  2. ^ Fosian, F.O. 87 artiști bucureșteni din teatru, opera și revistă: portrete – biografii - amintiri. București: Editura Cultura Poporului. pp. 55–56. 
  3. ^ Gh. Bezviconi, Necropola Capitalei, Institutul de Istorie „N. Iorga”, București, 1972, p. 253.
  • Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964