Nicolae Moldoveanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Nicolae Moldoveanu (n. 3 februarie 1922 în comuna Movileni, județul Tecuci, actualmente Galați - d. 12 iulie 2007 - Sibiu) a fost un compozitor, poet și scriitor creștin român.

Viata și lucrarea lui s-au desfășurat, în cea mai mare parte, în perioada dictaturii comuniste din România, perioadă ostilă manifestărilor cu caracter creștin. În 1959 a fost închis și condamnat la 12 ani de muncă zilnică, confiscarea averii și 10 ani degradare civică pentru "compunerea de cântări religioase și propagandă religioasă".

A compus peste 8000 imnuri și cântări duhovnicești, incluse într-o măsură semnificativă în repertoriile și cărțile de imnuri ale majorității bisericilor evanghelice din România, precum și ale mișcării Oastea Domnului.

Este imposibilă încadrarea sa într-o denominațiune creștină, întrucât omul Nicolae Moldoveanu s-a dovedit frate nedisimulat al tuturor creștinilor.

Crescut în Biserica Ortodoxă, format în iureșul mișcării Oastea Domnului, mai apoi prieten al oricărui creștin, Nicolae Moldoveanu și-a deschis casa ca loc de adunare pentru frați din toate confesiunile creștine. După ieșirea din Oastea Domnului, nu a mai fost înscris în nicio mișcare sau cult religios. Alături de bogata moștenire de cântări, asupra căreia n-a lăsat nici un drept scris, a scris comentarii la Noul Testament și la o parte din Vechiul Testament. Întreaga viață a cântat și a proclamat Harul fără plată al lui Dumnezeu.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Nicolae Moldoveanu s-a născut primul din cei 15 copii ai mamei Ruxandra (Săndica) și ai tatălui Ioan (Ionică). Părinții lui au avut o aplecare deosebită spre credința creștină. Biblioteca lor însuma câteva zeci de cărți religioase între care "Psaltirea", "Viețile Sfinților", "Oglinda inimii omului" și "Mântuirea păcătoșilor", cărți care și-au găsit un ecou timpuriu în inima micului Nicolae [1].

Pe când Nicolae avea doar 3 ani și jumătate, tatăl său a decedat în urma unei boli necruțătoare, la doar 24 ani. Rămasă singură cu doi copii, mama Săndica s-a recăsătorit după un an și jumătate.

Fiind dus în mod regulat la biserică, Nicolae (sau Culai, cum i se spunea) a început să îndrăgească foarte mult cântările bisericești, fredonându-le oridecâteori avea ocazia. A fost de mic fascinat de tot ce înseamnă muzică, ascultându-i cu interes pe lăutari, ca și orice manifestare muzicală din viața satului. Din fragedă copilărie devine interesat de viața de credință. Culai a fost primit la școală la vârsta de 5 ani și jumătate, dovedindu-se un elev proeminent. Copilăria de acasă a fost însă scurtă. În noiembrie 1934 a fost trimis de părinți în Transilvania pentru a fi înrolat copil de trupă la muzica unității militare din Sfântu Gheorghe. Aici, la vârsta de 12 ani, a fost inițiat în tainele muzicii. A cântat la trompetă, dar a învățat în același timp țambalul, pianul și acordeonul.[1]

În toamna anului 1935, întorcându-se acasă în concediu, a găsit în satul său o adunare creștină nou formată, denumită „Oastea Domnului”, pe care a frecventat-o cu interes deosebit. Aici a fost fascinat de cântările adunării, învățând „Blândul Păstor” și „La miezul nopții va veni” și alte cântări duhovnicești. De un real impact au fost predicile despre Iisus Hristos, despre Sfânta Scriptură și despre mântuire. Aici venea ori de câte ori era în concediu.

În 1938 Nicolae Moldoveanu ajunge la mântuire și își dedică întreaga viață lui Hristos. Începe să culeagă cântări creștine, punându-le pe note. Copil de trupă fiind, a decis să-și vândă jumătate din rația zilnică de pâine și toată rația de lapte, pentru a-și cumpăra o Biblie și un abonament la revista „Viața Creștină” a Oastei Domnului. La solicitarea publică a revistei către toți credincioșii, Moldoveanu a trimis mai multe cântări pe note, pentru a fi incluse într-o nouă carte de cântări a Oastei Domnului. Ulterior este chemat de urgență la Cluj în vederea alcătuirii acesteia, unde, emoționat, face cunoștință cu Ioan Marini, redactor al revistei și cu poetul Traian Dorz. Aici, Nicolae Moldoveanu a pus pe note cântări ale multor credincioși adunați cu această ocazie la Cluj, din diferite zone ale nordului Transilvaniei. Astfel s-a născut prima sa contribuție semnificativă la o publicație de cântări, care a fost intitulată „Să cântăm Domnului”. În scurt timp a devenit cunoscut în mișcarea Oastea Domnului din toată România.[1]

În 1947 (la 25 ani) s-a căsătorit cu Elena Bogdan din comuna Săsciori, județul Alba, fiind binecuvântați cu o fiică, Daniela. Între 1948 și 1959 a colaborat strâns cu poetul Traian Dorz, publicând împreună “Cântările Psalmilor”, “Cântările Bibliei” și multe alte cântări și imnuri creștine.[1]

Între 1959 și 1964 a fost închis și persecutat de către regimul comunist pentru "compunerea de cântări religioase și propagandă religioasă". În aceasta perioadă a compus poezii memorate si apoi scrise dupa eliberare. Sentința a fost însoțită de confiscarea averii și 10 ani de degradare civică. În perioada detenției a fost coleg de celulă cu pastorul Richard Wurmbrand[necesită citare].

Din 1964 până la sfârșitul vieții a compus alte mii de imnuri și cântări duhovnicești născute dintr-o experiență de viață trăită cu Dumnezeu. În ultima parte a vieții s-a angajat să scrie zilnic câte o cântare și câte o meditație inspirată din Biblie.

A încetat din viață în data de 12 iulie 2007 la Sibiu.

Conflictul cu Traian Dorz[modificare | modificare sursă]

Nicolae Moldoveanu a intrat in randurile Oastei Domnului in anul 1939. Fratele Traian Dorz, inaintasul miscarii Oastei Domnului, a cautat mereu sa-si aproprie tineretul Oastei pentru a creea liderii viitori ce vor duce aceasta miscare duhovniceasca in toate bisericile ortodoxe: "Oastea Domnului este si ramane pe totdeauna si intru totul in Hristos, a Bisericii [Ortodoxe] si in Biserica [Ortodoxa]."(Istoria unei jertfe vol. III, cap. 11, pag. 404). Astfel Nicolae Moldoveanu a fost unul din tinerii pe care fratele Traian Dorz si-a apropiat mult din anul 1940 si pe care la dus in toata tara si l-a facut cunoscut. Pe cand erau in inchisoare in 1960, Nicolae Moldoveanu deci sa treaca la cultul baptist, lucru pentru care fratele Traian Dorz nu-l va ierta niciodata. Relatam mai jos ceea ce a scris fratele Traian Dorz in cartea "Istoria unei jertfe" - vol. III, cap. 11(pag. 395-415):

„Eram intre Cornel si Moldoveanu - doar ei erau cei mai alesi. Ma uitam atent in ochii lor, sa vad cat inteleg si cat simt ei din ceea ce le vorbeam eu. Doream sa le simt duhul cum raspunde duhului meu. Ochii lui Cornel erau limpezi, ma priveau calzi, curati si intelegatori. Ochii fratelui Moldoveanu s-au ferit, privind in alta parte. Iar gura lui, la urma, a dat un raspuns din care sa nu pot intelege nimic. Mi s-a parut pe o clipa ca chiar nu-l intereseaza deloc toate aceastea... Ba parca m-a ispitit o umbra de impresie ca se bucura de sfasierea sufletului meu.

[...]

Mi s-a parut in clipa aceea ca el era ca mama falsa care s-a dus la judecata lui Solomon, careia nu-i pasa daca va fi taiat copilul. "Daca nu poate fi al meu, sa nu fie nici al ei" - gandea ea cu duh rau si cu suflet ucigas(1 Imp. 3, 26).

-E asa greu oare, frate, sa pricepi cat de insemnat este ca Oastea sa traiasca aici ? Sa lucreze aici ? Sa ramana aici ? Aici unde a pus-o Dumnezeu ? Si asa cum a nascut-o El ?

Da, era greu de priceput asta! Pentru fratele Moldoveanu aceasta se dovedea pe zi ce trece to mai greu de inteles si cu neputinta de primit. El nu numai ca nu mai tacea si nu mai vorbea decat cu jumatati de vorbe impotriva noastra, ci incepuse sa vorbeasca cu tot mai hotarata si mai intreaga impotrivire la tot ce-i spuneam eu. La tot ce eram noi si Oastea.

[...]

Intr-o seara din acele zile indraznete, dupa cina, cand inca nu se sunase stingerea, dar eu eram culcat, veni la patul meu, furios peste masura. Niciodata nu-l mai vazusem astfel.

-Vei fi pedepsit de Dumnezeu! imi zise el indraznet, cu un glas pe care nu i-l mai auzisem. Lupti contra adevarului si ai corupt pe frati sa ma ocoleasca. Strici Cuvantul lui Dumnezeu si vrei sa duci Lucrea Domnului la formele acestei Biserici [se refera la Biserica Ortodoxa] care este o corabie ce se scufunda, iar pe adevaratii credinciosi ii urasti. Eram uimit si zdrobit.

-Acuma iti dai pe fata adevarata stare! i-am raspuns indurerat. Acuma vorbesti ca un leu. Pana acuma ai vorbit ca un miel. Acuma n-ai nevoie sa mai vorbesti ca un miel. Acuma ai crescut mare si ai uitat ca douazeci de ani te-am ajutat si te-am dus pe umerii mei si te-am hranit cu painea mea...

-Si pe dumneata te-a ajutat altul. Asa ca n-ai facut decat ceea ce erai dator! Iar acum esti gelos si plin de rautate impotriva mea.

-Numai ca eu m-am purtat altfel fata de cel care m-a ajutat pe mine. Daca m-as fi purtat asa cum te porti acuma dumneata, cred ca s-ar fi deschis pamantul si m-ar fi inghitit de viu. Si as fi meritat. Dar Dumnezeu nu m-a lasat sa ma port asa cu nimeni. Ma mir cum te temi tu de Dumnezeu...

Te rog du-te si lasa-ma. Nu te mai pot auzi! Ma doare capul si ma doare inima...

Dar el izbucni din nou in cuvinte de o nestapanita furie si in ocari impotriva mea. Era o dezlantuire de vorbe dintre cele mai grele si pe tonul cel mai ridicat, cum intr-adevar nu crezusem niciodata ca este in stare sa rosteasca acest om cu o infatisare atat de blanda si chiar miloaga, de pana atunci... [...] Atunci, in noaptea aceea, am compus una dintre cele mai amare lucrari ale mele: "Am ingropat un inger drag"...

Am ingropat un inger drag

- pe cel mai drag vietii mele...

pe albul sufletului steag

o mare cruce neagra trag

si-o-ngrop in lacrimile grele...


La harfa inimii s-a rupt

chiar coarda cea mai minunata;

imi arde sufletul si lupt

sa nu ma-ngroape dedesubt

o jale nemaiincercata.

...Te-ai rupt, amagitoare stea,

indoliind in prabusire

frumosul cer ce-ncununa

in nimb senin icoana ta

cu-o mare, unica iubire.


O, cum sa cred c-am fost mintit

si moartea e adevarata ?

...Ingrop cu sufletul zdrobit

tot ce-a purtat si ce-a simtit o partasie sfasiata.”[2]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Nicolae Moldoveanu, Cântările Harului, Notă biografică. Editura Stephanus, 1990, p.III-VI
  2. ^ Traian Dorz, Istoria unei jertfe vol. III, cap. 11, pp. 395-415

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]