Nicolae Mareș

Nicolae Mareș
Date personale
Născut	18 aprilie 1938 (86 de ani) Măgurele, România
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor filolog[*]​ traducător diplomat politician specialist în literatură[*]​ cadru didactic universitar[*]​
Limbi vorbite	limba română

Format:ItalianoNicolae Mareș (n. 18 aprilie 1938, în comuna Măgurele - Vălenii de Munte, județul Prahova) a urmat studii de filosofie, filologie și istoria artei la Universitățile din București și Varșovia. Titlul de doctor în științe umaniste i-a fost acordat de Institutul „George Călinescu” al Academiei Române. Doctor Honoris Causa al Universității ”1 Decembrie” din Alba Iulia.

A debutat în 1966, cu reportaje din Polonia, student fiind la Universitatea din Varșovia, a colaborat la radioul polonez, precum și cu presa culturală din această țară. Tot în perioada respectivă a început să scrie versuri și să traducă din literature polonă, activitate de care nu s-a mai despărțit niciodată. A colaborat și mai colaborează cu mai toate publicațiile literare și culturale românești: România literară, Viața Românească, Contemporanul, Luceafărul, Steaua, Tribuna, Familia, Convorbiri literare, Dacia literară, Vatra, Ramuri, Portal Măiastra, Constelații diamantine, Polonus etc. inclusiv cu unele din străinătate:„Przegląd humanistyczny”, „Współczesność”, „Poezja dzisiaj”, „New-York Magazin”, „Lumină lină”.

Din 1980 a fost primit ca membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Cariera diplomatică a îmbrățișat-o în 1966; a trecut, prin concurs, toate gradele diplomatice, de la atașat la ministru plenipotențiar. În anii 1990-1994 am fost director în Ministerul Afacerilor Externe; primul director al Bibliotecii Române  de la Paris; primul șef al Misiunii diplomatice române de la Skopje, prim-colaborator al mai multor șefi de misiune la Varșovia, apreciat fiind încă din tinerețe drept „eminența cenușie” a Ambasadei României, unde a funcționat cca 20 de ani. In septembrie 1999, a ieșit la pensie, la cerere, prilej pentru a se consacra totalmente scrisului și învățământului superior.

Din tinerețe l-a tradus pe Stanisław Jerzy Lec /1970/, a publicat prima monografie despre Polonia /1971/, a tipărit mai multe antologii de poezie poloneză /peste 100 de poeți/, ultima apărută la Editura Academiei Române cu prilejul Centenarului Poloniei. A alcătuit și publicat marele „Dicționar” al înțelepciunii universale /peste 12.000 articole în 2014/; în anii 2000 a tradus și publicat „Cugetările” Sfântului Părinte, Ioan Paul al II-lea; în 2019 ale Mareșalului Józef Piłsudski cât și mongrafia tipărită la 150 de ani de la naștere liderului polonez. Au văzut lumina tiparului volumele  de versuri: Clarobscur în amurg, Raze în apus de soare, Meditații lirice cât și de maxime și aforisme: Gânduri vechi și noi, Maxime militante, Iluminări, etc.

A publicat în presa română și străină peste 2000 de articole, studii și eseuri din domeniile literaturii universale, istorie artei, comparatisticii literare, receptării culturii române în străinătate, precum și din sfera relațiilor diplomatice și economice internaționale, unele incluse în cele trei volume de eseuri publicate de TipoMoldova Iași, în colecția Opera Omnia etc.

Nicolae Mareș este autorul unor lucrări monografice și de referință consacrate Poloniei și relațiilor bilaterale româno-polone, Papei Ioan Paul al II-lea, Mareșalui Józef Piłsudski, artistului S. Wyspiański, receptării Pontifului în România. A semnat în total peste aproape 90 de cărți, apărute într-un tiraj de cca două  milioane de exemplare.  

Pentru lucrarea Sfântul Ioan Paul cel Mare, Papa Francisc i-a decernat, în august 2015, una dintre cele mai importante distincții conferite de Vatican: Pro Ecclesia et Pontifice - Ordin instituit de Leon al XIII-lea în 1888.

În ultimii 20 de ani a elaborat și publicat o seamă de volume de eseistică, în cea mai mare parte având la bază documente inedite de arhivă, cât și analize insolite ale unor evenimente în desfășurare pe arena internațională, fiind în bordul publicațiilor Economistul, Diplomat Club, Portal Măiastra, Constelații diamantine, etc. Nicolae Mareș a fost tradus în polonă, italiană, rusă, engleză, albaneză și alte limbi.

Biografie

Nicolae Mareș este fiul lui Dumitru Mareș și al Elisabetei (n. Senea). Diplomat de carieră (1966-1999); a trecut prin concurs toate treptele diplomatice. A fost Director în Ministerul Afacerilor Externe. A publicat în presa românească și străină peste 2000 de contribuții din domeniul literaturii universale, istoriei artei, comparatisticii literare, istoriei relațiilor româno-polone receptarea culturii române în străinătate, precum și din sfera relațiilor diplomatice și economice, unele cuprinse în volumele de eseuri: Diplomație, Politică, Cultură, Istorie, Spiritualitate. A publicat peste 90 de volume, printre care antologii de poezie poloneză și primitivă. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1980 și a fost membru în conducerea Secției de traduceri: 2009-2013.

Urmează Universitatea din București, Facultatea de Filosofie, 1959-1960; Universitatea din Varșovia: 1960-1966. Deține un Masterat în filologie polonă, din aprilie 1966; Teza de masterat: “Tadeusz Hyzdeu, przedstawiciel polskiego Oswiecenia (Tadeu Hașdeu, reprezentant al Iluminismului polonez). Lucrarea a fost publicată în Przeglad Humanistyczny (nr. 6/1971), revistă editată de Academia Poloneză de Științe, cu titlul: Nieznany polski poeta Tadeusz Hyżdeu (1769-1835) - Necunoscutul poet polonez, Tadeu Hașdeu 1769-1835. Din relațiile româno-polone din secolul al XVIII-lea. Este Doctor în Științe Umaniste, titlu obținut la Academia Română – București, cu o lucrarea de doctorat despre Ioan Paul al II-lea.

Volumele de eseistică apărute în ultimii 20 de ani au la bază documente inedite de arhivă; ele au la bază analize insolite ale unor evenimente în desfășurare pe arena internațională. A fost coptat în bordul publicațiilor Economistul, Diplomat Club, Portal Măiastra, Constelații diamantine, Curierul de pretutindeni din Tel Aviv. Nicolae Mareș a fost tradus în polonă, italiană, rusă, engleză, albaneză și alte limbi.

LIMBI STRĂINE:

- Polonă, rusă, franceză – curent;

- Engleză, macedonă, slovacă – pasiv

Activitate politică și culturală

Activitate în diplomație, presă, învățământ universitar, relații economice multilaterale

Actualmente: scriitor - publicist

1999 - 1 septembrie – ieșire, la cerere, la pensie;

- Angajat pe funcția de consilier al președintelui, director general AVIVA SA (concern englezesc) până la 1 martie 2008;  

1999 – 2007 – Consilier al Președintelui – director general al Concernului englez, Commercial Union (Aviva) în România; consilier al rectorului Universității Spiru Haret;

1996- 1999 - Ministru-plenipotențiar  la Ambasada României la Varșovia;

1994-1995 - Șeful Misiunii Economice și Consulare a României la Skopje;

Chargé d’Affaires în Macedonia, după ce au fost stabilite relațiile diplomatice româno-macedoniene, stadiu pentru care a militat ;

1993 -  Avansat la gradul de ministru-consilier

1990-1994  -  Director al Direcției Relații cu Românii din Afara Granițelor;

1989 - Consilier în Ministerul Afacerilor Externe;

1987- 1988 -   Director al Centrului Cultural Român de la Paris;

1985-1986  -   Consilier la Ambasada României la Varșovia (prim colaborator al șefului misiunii)

1981-1984  -   Prim secretar la Direcția I-a Relații;

1975-1981  -  Al doilea secretar cu probleme de cultură și presă la Ambasada României la Varșovia ;

1972-1974  -   Al treilea secretar la Direcția I-a Relații din MAE;

1967-1971  -  Atașat cultural la Ambasada României la Varșovia;        

1966- 1967 -   Referent Relații la Direcția Culturală din Ministerul Afacerilor Externe.      

Experiență publicistică și editorială

1963-2018 - A publicat în presa românească și străină cca 500 de contribuții din domeniul literaturii universale, istoriei artei, culturii și spiritualității, comparatisticii literare, istoriei relațiilor româno-polone, receptarea culturii române în străinătate, precum și din sfera relațiilor diplomatice și economice. Principalele publicații cu care a colaborat de-a lungul anilor și în care au apărut contribuțiile menționate:  Steaua, România Literară, Luceafărul, Cronica, Tribuna,  Orizont, Ateneu, Argeș, Convorbiri literare, Flacăra, Vatra, Familia, Evenimentul, Romanian Review, Curentul; Viața  Românească,  Ecart, Economistul, Diplomat  Club, Tomis,  Polonus, Portal-Măiastra și altele.

Referințe critice despre autor

Un virtuoz al cuvântului

Cu cele aproximativ 1 500 de aforisme, Lec se dovedește un virtuos al unor înaintași celebri: Euripide, Seneca, Chanfort, Rochefoucauld, Lichtemberg. La noi, îi ține tovărășie demnă Tudor Mușatescu. Nicolae Mareș, el însuși un virtuoz al cuvântului, ne înlesnește prin această traducere o cunoaștere cât mai exactă și expresivă a acestor cristale de înțelepciune umană.

Ion Andreiță, Reconsiderarea aforismului, Magazin, 1991

Sincer prieten al Poloniei

....În ultima vreme mi-au ajuns pe birou două cărți, editate la București, în 1972, în limba română. Tirajele din câte am aflat – s-au epuizat grabnic –  și cu siguranță vor fi în curând reeditate. Prima din ele se prezintă ca un album, consacrată fiind Varșoviei, a doua este o monografie amplă. Ambele au fost scrise de Nicolae Mareș, exeget al  literaturi polone, cercetător al raporturilor polono-române, un sincer prieten al Poloniei. Autorul, ca umanist,consacră numeroase pagini istoriei și culturii poloneze din cele mai vechi timpuri până azi. (...) Pentru acei dintre cititorii  noștri care îi preocupă mai îndeaproape cunoașterea contactelor polono-române ar trebui neapărat să citească această carte: Republica Populară Polonă, scrisă într-o frumoasă limbă română. Găsim în ea alte abordări decât cele cunoscute nouă asupra contactelor bilaterale... Exemple? Cine dintre noi mai știe că Jagillo, pregătindu-se atent pentru bătălia împotriva Cavalerilor Teutoni, a pus la cale o alință. Exact în coaliția respectivă a fost atrasă Moldova. Jagiełło a pregătit până și o întâlnire la vârf cu domnitorul Moldovei, Petru Mușat și cu mitropolitul Kievului. Efectul acestei înâlniri a fost participarea moldovenilor la bătălia de la Grunwald, precum și diversiunea efectuată de aceștia la granița cu Ungaria, aliată a Cavalerilor Teutoni. Cine dintre noi știe că poezia lui Kochanowski era bine cunoscută de români, că aceasta l-a inspirat pe Dosoftei? Etc. etc...

Lectura trezește numeroase reflexii. Ne permite să privim la țara noastră cu ochii amabili ai  unui străin, să aflăm ce l-a frapat mai mult sau mai puțin pe acesta, să cunoaștem părerile și judecățile sale.  Scriind de ani buni despre România, mi-aș dori să ajung cândva la acel grad de penetranță în cunoaștere la care a ajuns în cartea sa domnul Nicolae Mareș, scriind despre Polonia .  

Przemyław Burchard, „Favorabil despre Polonia”, Poznaj Swiat, iunie 1975

Antologie întru totul remarcabilă

.....Sub îngrijirea lui Nicolae Mareș (selecție și traducere), Editura Univers ne oferă un florilegiu reprezentativ din poezia poloneză contemporană, de la Leopold Staff la  Małgorzata Hillar. Sunt prezenți în această antologie zece poeți de primă importanță a căror creație a intrat de-acum în patrimoniul culturii literare polone, fiecare din ei fiind deopotrivă o personalitate și un termen de referință istorico-literară. (...) Antologia întocmită de Nicolae Mareș ni se pare a fi, în ciuda câtorva absențe mari, întru totul remarcabilă, prilejuind cititorului nostru un contact instructiv cu poezia poloneză de azi, o poezie de valoare incontestabilă și de o profund disctinctă personalitate.

Mircea Moga, „Cartea străină: Zece Poeți polonezi”, Contemporanul, nr. 22 (1647) din 2 iunie 1978

Un dar de mare preț

Într-o carte o bibliotecă reală

....Împătimit și tenace, Nicolae Mareș supraveghează, cercetează și interpretează de mai mulți ani la noi, - mi-e teamă să spun de două decenii, deși de atunci se pulverizează studenția noastră! – fenomenul literar polonez și iată că abia acum are cutezanța realizării unei antologii de poezie din acest spațiu și gestul său, în sensul celor spuse mai sus, e semnificativ: abia acum,  presupun, a reușit să știe la ce să renunțe – pentru că aceasta e mare dificultate – și cum să camufleze această renunțare, absențele  nefiind într-un astfel de caz niște simple  eliminări, ci un instrument estetic obligatoriu: singurul care poate condensa într-o carte o bibliotecă reală și de aceea prezentă chiar și atunci când rafturile i-au fost sigilate. (...) ... traducătorul nu este ispitit de a crea în spațiul limbii române, folosind incertitudinea oglinzii, precum o făcea Miron Radu Paraschivescu, alte poeme, ci doar de a le „muta” în sonoritatea noastră, la o scară cât mai apropiată originalului. Astfel spus, el nu aduce, de exemplu, plopii de  aici – arbore blazon al acestei poezii – pentru a-i pune alături de cei ai lui Eminescu, Arghezi, Botta și, mai ales Bacovia, păstrându-i în continuare pe malul Vistulei sau pe străzile Varșoviei, adică acolo unde au încolțit.

Din acest motiv, lectura cărții se  face cu o oarecare distanță, dar încep să cred că e preferabilă unui proces de indigenare. (...)

Trecând peste grafia numelor – consider că fonetica românească are suficiente virtuți pentru o transcriere onomastică fidelă – putem spune că în prag de an nou Nicolae Mareș și Editura Dacia au făcut cititorilor noștri un dar de mare preț.

Darie Novăceanu, „Poezia poloneză contemporană”, „România  Literară”, nr. 3, 1982

Traduceri deseori perfecte;

Cea mai bogată antologie de poezie contemporană din secolul al douăzecilea tipărită în străinătate

.....În urmă cu aproape un an a apărut în România o amplă antologie a poeziei poloneze, cuprinzând peste 80 de autori, de la Leopold Staff până la Ewa Lipska. „Poezia poloneză contemporană”, precedată de o prefață semnată de Vasile Igna, și care prezintă 350 de poezii bine transpuse, traduceri deseori perfecte, efectuate de Nicolae Mareș. Cu siguranță este cea mai bogată antologie de poezie contemporană din secolul al douăzecilea tipărită în străinătate. S-ar putea să o întreacă culegerea extrem de largă pregătită în Iugoslavia de Milovoj Slavic, dar la apariția căruia va trebui să mai așteptăm.

Jan Koprowski, Literatura i sztuka polska w świecie, Obraz nie jest  szary,(Literatura și arta polonă în lume, Imaginea nu este cenușie), în Trybuna Ludu, 1983

Un eveniment extraordinar - Munca uriașă - și să recunoaștem - autorul este fermecat de polonitate

.....Antologia poeziei poloneze contemporane, traducere și note bibliografice de NICOLAE MAREȘ, prefață de Vasile Igna, apărută sub auspiciile Editurii Dacia din Cluj-Napoca, în 1981, 344 de pagini, înseamnă din multe puncte de vedere un eveniment extraordinar. Rar se întâmplă ca selecția și traducerea tuturor poemelor să o facă un singur om, persoană care trebuie să pătrundă în poetici diferite și să găsească corespondențe românești pentru cele mai diverse expresii lirice. Este adevărat că Nicolae Mareș cunoaște excelent limba polonă, a petrecut aproape douăzeci de ani în țara noastră, a studiat la Universitatea din Varșovia, iar în funcția de consilier cultural ala ambasadei române, a stabilit contacte personale, deseori amicale cu poeți și artiști plastici, ceea ce face ca selecția versurilor să fie într-un anumit fel impusă de preferințele  traducătorului și nu de rangul autorilor; reproducerile operelor artiștilor plastici contemporani crează un anumit climat, care permite  cititorului român să înțelegă mai bine creația poetică. (...) Selecția celor treizeci de ilustrații sunt o dovadă a preferințelor artistice ale traducătorului și a înțelegerii sale a curentului profund al culturii poloneze.  (...) Fiecare antologie vorbește mai mult despre creatorul ei decât despre lucrările introduse în ea. Această dovedește, în primul rând, încântarea produsă asupra lui Nicolae Mares de arta țării noastre. (...)

Recenzenții români au subliniat că o valoare deosebită asupra cititorilor din această țară  o are diversitatea operelor transpuse ca și a concepțiilor ideologice și artistice. Pentru prima dată românii au prilejul de a cunoaște poezia poloneză într- o sferă atât de amplu.  Majoritatea numelor le-a fost până acum necunoscută, de multe din fenomenele poetice nu auzise. Chiar și adversarii editărilor de antologii recunosc că cea la care ne referim le face o impresie – fie și în linii mari – asupra poeziei poloneze contemporane. (...) Se cuvine a fi apreciată munca uriașă depusă și să recunoaștem că autorul este într-adevăr  fermecat de polonitate, că polonitatea a lăsat o asemenea urme asupra tinereții sale, în anii maturității lui, că probabil îi va fi în continuare fidel în demersurile sale literare, cât de necesare  în apropierea celor două popoare – care în ciuda atâtor acorduri de colaborare culturală – tot mai puțin știu unul despre celălalt.

Danuta Bieńkowska, Poezia poloneză contemporană în România, în „Literatura na świecie”, nr. 8 (145), 1983

Echivalențe prestigioase

....O șansă în plus pentru intensificarea schimburilor culturale româno-poloneze a reprezentat-o activitatea lui Nicolae Mareș, ca atașat cultural la Ambasada română la Varșovia.

Urmând în post unor personalități ca cea a lui Blaga și Aron Cotruș, N.M. și-a format o platformă culturală serioasă, susținută  și de lucrările semnate de el despre Polonia, Varșovia, Wyspianski etc., ca și de numeroase volume de traduceri din poezia poloneză contemporană, îngrijiri de ediții, tălmăcirea din opera lui Stanislaw Jerzy Lec.

Marcel Mihalaș, Echivalențe prestigioase (Despre transpunerile în limba polonă din Arghezi și Eminescu, despre activitatea atașatului cultural român la Varșovia), Secolul XX/1987.

 

Realizări notabile

Apropiere  de puritățile cristaline ale lui Różewicz  

....Printre specialiștii din generația de  mijloc care trudesc cu hărnicie și pasiune pentru răspândirea prin traduceri a valorilor reprezentative ale literaturii polone pe solul spiritualității românești se înscrie, cu realizări notabile, și Nicolae Mareș. Judecând după cărțile oferite în veșmânt românesc cititorului de la noi după 1970, când debutează editorial, eforturile mai vechiului absolvent al Facultății de polonistică din Varșovia se localizează precumpănitor în spațiul literaturii contemporane, înăuntrul acesteia preferințele îndreptându-se spre poezie.

Înclinația structurală a traducătorului spre poeticile cu limpezimi clasice, spre exprimarea cursivă, este ilustrată și de volumul de versuri „Neliniște”, aparținând lui Tadeusz Różewicz, unul dintre cei mai interesanți poeți polonezi, stârniți de vitregiile războiului. Colecția de largă popularitate BPT asigură o binemeritată difuzare de masă a acestei personalități într-adevăr distincte în peisajul poeziei din Polonia după eliberare. (...)

Nicolae Mareș s-a apropiat de puritățile cristaline ale lui Różewicz  fără complexe stânjenitoare, cu sensibilitate și comperhensiune, intuind întotdeauna cu acuitate tonalitățile emoționale și policromia bogat  nuanțată proprii orginalului polonez. Cunoașterea temeinică a celor două limbi, emițătoare și receptoare, i-au înlesnit opțiuni fericite pentru echivalențele semantice și prozodice.

Stan Velea, T. Różewicz – poezia lucidității, România literară, nr. 38, 1984

Dezvăluie  un univers bogat în trăiri și sentimente

....Sub titlul « Cântece vorbite », Editura Junimea din Iași a publicat, recent, un florilegiu folcloric din Africa, America, Asia Centrală, Indochina,  Malaezia, Groenlanda, Melanezia, Micronezia, Noua Guinee și Polinezia.

Selecția și traducerea acestor versuri aparține lui Nicolae Mareș, care subliniază în postfață că « volumul poate demonstra cum, pe culmi înalte de exprimare artistică s-au ridicat popoare noi, denumite până mai ieri primitive, dar care în lirică aduc realmente un suflu nou, dezvăluind un univers bogat în trăiri și sentimente, capacitatea unei spontane și clare exprimări ».

Agerpres « Eveniment literar », ediția din 31 ianuarie 1980

La originile celor dintâi impulsuri artistice, o carte frumoasă

....O apariție remarcabilă, la Editura Junimea, la cumpăna anilor: Cântece vorbite, selecție și traducere de Nicolae Mareș, din poezia anonimă „primitivă” a popoarelor din Africa, Americile roșii, Asia Centrală, Indochina, Malaezia, Groenlanda, Melanezia, Micronezia, Noua Guinee și Polinezia. O carte frumoasă, fără îndoială, unde ai surpriza să întâlnești, nu o dată, începturile imemoriale ale lirismului. Citești și recitești „cântecele” cu sentimentul că ai coborât la originile celor dintâi impulsuri artistice, în afara oricăror preocupări de „tehnică”, unde gândirea mitică, animismul, o întreagă lume ce  vorbește un limbaj antropomorfic își desfășoară fațetele miraculoase. (...) Într-o epocă de luciditate și supremație a tehnologiilor, inclusiv literare, florilegiul lui Nicolae Mareș ne amintește că în adâncurile tainice ale visului suntem asemănători cu toții, iar aspirația spre înălțimi, dincolo de treptele evoluțiilor sociale și determinări geografice, asigură premisele unei reale comuniuni unversale.

Adrian Popescu, Cântece vorbite, Steaua,  nr. 1(392) 1980

Prilej de cunoaștere poetică și artistică remarcabile

....Apariția cărții „Cântece vorbite” la Editura Junimea, în selecția, traducerea și postfața lui Nicolae Mareș este, prin excelență, o noutate.  Amplul periplu desfășurat în timp și spațiu asupra universului liric genuin oferă prilej și cunoaștere poetică și artistică remarcabile; el vizează o lume ancestrală, fixată în limite îndepărtate, dar care survine în prezent cu cele mai bogate tonusuri de trăire umană. Astfel, cititorul va fi solicitat, în și dincolo de mesajul imediat al cuvântului, să urmărească schimbarea teribilă a planurilor de viețuire arhaică în cele de renaștere superioară. (...) Tălmăcirea acestor cântece în limba română, oferă argumentul cunoașterii unei bogate spiritualități, al cărui itinerariu se desfășoară în stratigrafia cea mai insolită a lirismului planetar.

Vasile Popa, Convorbiri literare, nr. 8 (128), 1980

Insolită antologie de versuri

...Nicolae Mareș, cunoscutul traducător de literatură poloneză, ne oferă o insolită antologie de versuri. E vorba de volumul intitulat Cântece vorbite ....din care rezultă că din punctul de vedere al tipologiei umane, formarea limbajului liric și mai ales al structurilor cognitive, comunicarea lirică de gândire asupra lumii înconjurătoare nu diferă de cea a popoarelor europene.

Antologia lui Nicolae Mareș face dovada posibilităților pe care le are folclorul tropical și boreal de a cânta existența în toată varietatea ei de forme și imagini, de la sunetele ei imperceptibile, indiferent de gradul evoluție și civilizație al poporului căruia îi aparține.

M.N. Rusu, Cronica literară – Folclorul tropical și boreal, în „Viața studențească”, nr. 11 din 1980

O antologie întocmită cu pricepere și dragoste

....Poeți de prestigiu și traducători consacrați și-au împletit deseori strădania, asumându-și curajos întreaga responsabilitate, pentru a realiza fapte de cultură pe drept cuvânt referențiale. Exemple meritorii nu lipsesc nici din cultura noastră, totdeauna deschisă cu discernământ  impulsurilor din afară. (...)

Printre inițiativele constructive de acest fel, apărute în ultimii ani, se înscrie Poezia poloneză contemporană. Stabilirea materiei antologate, traducerea în limba română și redactarea notelor biobibliografice aparține lui Nicolae Mareș, unul dintre poloniștii români cu studii încheiate în Polonia. Frecventele și îndelungatele deplasări în Polonia, ca atașat cultural al Ambasadei române, i-au facilitat o cunoaștere nemijlocită a fenomenului cultural din țara prientenă, ale cărui valori s-a străduit să le popularizeze cu zel și dăruire pe sol românesc. Deosebit de util s-a dovedit contactul cu literatura, care – perlungind cercetările de specialitate – a condus spre o temeinică familiarizare în volum și profunzime cu ritmurile și eflorescențele creației literare. (...)

Titlul Poezia poloneză contemporană indică limpede ideea de globalitate, intenția de a înjgheba o imagine de ansamblu; evident, cu acoperire în sfera operelor reprezentative.

În ceea ce privește traducerea sensu stricto a textelor, mai ales în cazul unor texte poetice, cum sunt acestea, prea multe lucruri sunt inutil a se spune, întrucât N. Mareș cunoaște, neîndoielnic, atât limba emițătoare, polona, cât și pe cea receptoare, româna. Formularea unor reguli de transpunere este și ea riscantă, deoarece mai întotdeauna sfera lor de aplicabilitate nu depășește teritoriul jalonat de particularitățile individualității, tălmăcirea efectuându-se sub incidența hotărâtoare a culturii și a sensibilității, a gustului și a temperamentului, a talentului și a concepției estetice, adică în cadrul „citirii” plurale, intertextualizate. Oricât s-ar strădui asupra unor incongruențe de amănunt – semantice, stilistice sau prozodice – concluziile nu vor fi revelatoare, întrucât efectele poetice se localizează în alte registre, superioare – imagistica, simbolurile, muzicalitatea etc.; câteva cărămizi ciobite din zidul unei catedrale nu așează sub semnul întrebării soliditatea și măreția construcției. (...)

Într-un cuvânt,  o antologie întocmită cu pricepere și dragoste de polonistul Nicolae Mareș, a cărei versiune îmbunătățită prin adăogirea zestrei poeților consacrați și prin sporul firesc de calitate la arta traducerii se cuvine așteptată.

Stan Velea, Interferențe literare româno-polone, Editura Minerva, București 1989, p. 209-212

Fericit eveniment literar și spiritual

....Apariția în limba română a volumului Poeme de Karol Wojtyła, actualul Papa Ioan Paul al II-lea, la Editura „Diacon Coresi”, constituie un fericit eveniment literar și spiritual. Este prima carte a Suveranului Pontif care îmbracă haina limbii noastre. Autorul tălmăcirii este Nicolae Mareș, care a publicat mai înainte unele echivalențe lirice din creația lui Karol Wojtyła în diferite reviste  din țară. Versurile lui Karol Wojtyła pot fi asemănate unei călăuze ce ne conduce pașii spre mântuire sufletelor cu aspirații spre fericirea veșnică. Ele sunt o lectură de mângâiere și îmbărbătare în ceasuri de meditație, o armonizare a minții cu inima și credința. Cartea aceasta este doar un început, se vor traduce și altele din gândire actualului Papă, om al păcii, credinței și prieten al oamenilor.

Nae Antonescu, Karol Wojtyła – POEME,  „Viața creștină”, nr. 2, 1992

Lucrare tradusă cu grijă după original

Neamurile trăiesc în taina lui Dumnezeu, graiul lor este prea scump ca să-l poată oricine cumpăra. Sfințenia limbilor, neamurilor, care trăiesc în Biserica lui Hristos din Evanghelie și Euharistie.

Celui ce a recitat în limba română Rugăciunea pentru Maica Domnului a lui Eminescu în Piața Sfintei Catedrale a Bisericii din Roma și l-a trecut în rândul sfinților pe Eremia Valahul, fie ca aceste rânduri ce însoțesc traducerea de față, lucrare cu grijă după original de domnul Nicolae Mareș, să reprezinte un modest prinos de recunoștință și iubire dintr-o țară soră de suferință cu patria iubirii a Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea.

Ioan Alexandru, Adorație și doxologie, în prefața la  Poeme de Karol Wojtyła, București 1992

Varianta românească este mult mai expresivă și dinamică

....Poemele Suveranului Pontif au fost traduse și în franceză, de către poetul-filosof Pierre Emmanuel, încă din 1979, dar nu printr-o cunoaștere directă a limbii, la sursă – ceea ce explică unele uscăciuni de imagine și limbaj. Varianta românească este mult mai expresivă și dinamică, foarte aproape de original, tocmai pentru că Nicolae Mareș este un virtuoz al limbii poloneze. Ceea ce recomandă o dată în plus cartea de poeme ale Papei Ioan Paul al II-lea – apărută și într-o grafică deosebită.

Ion Andreiță, Poezia – călăuză către Dumnezeu, în România liberă, paginaLumea creștină, 14 noiembrie 1992

O clipă unică în felul ei

....Apariția „Poemelor” lui Karol Wojtyła, actualul Papă Ioan Paul al II-lea, în transpunere românească, marchează o clipă unică în felul ei. (...) Tălmăcirea în limba română a acestui florilegiu politico-filosofic, deloc ușoară, și-a asumat-o temerar Nicolae Mareș, un bun polonist, ale cărui eforturi au avut rezultate mai mult decât meritorii.

       

Stan Velea, Dragostea dumnezeirii, Cotidianul, 20 mai 1993

S-a deschis perspectiva resacralizării actului artistic

...Catolicii și nu numai ei au luat cunoștință de Enciclicele Papei Ioan Paul al II-lea, pline de realism creștin autentic, discutând direct problemele stringente de azi (avortul, sărăcia unor țări, ororile războaielor fraterne)....

Lumea a descoperit apoi poetul de o desfășurare claudeliană. Apariția, în traducerea lui Nicolae Mareș, a versurilor Suveranului Pontif ne deschide perspectiva resacralizării actului artistic, înobilarea lui printr-o generoasă dăruire de sine a autorului, scrisul liric devenind o metafizică a dragostei creștine.

Arian Popescu, Portretul unui om pentru eternitate, România literară, martie 1996  

Un neoromantic de talia lui Mickiewicz tradus în românește

....În acest scurt eseu ne vom ocupa numai de opera sa lirică (a lui Karol Wojtyła), având în față o culegere  din versurile sale în traducerea poetului Nicolae Mareș, reputat polonist în patria noastră. (...) Traducătorul acestei opere îl socotește (pe Karol Wojtyła) un neoromantic de talia lui Mickiewicz, marele poet național al Poloniei. Trebuie reținută în final părerea lui Pierre Emmanuel că poezia religioasă a Europei de  azi are un reprezentat de seamă în Sanctitatea Sa.

Emil Manu, Versurile lui Karol Wojtyła, în Adevărul literar și artistic VIII, nr. 467 mai 1999

Sfântul Părinte  văzut din interior

.....Ca polonist, autorul acestei prime monografii apărute într-un spațiu majoritar ortodox, caută să îl înțeleagă pe Sfântul Părinte  din interior. Până în prezent, din câte cunoaștem, nici un biograf al său nu citează cu atâta acribie trăirile cele mai profunde și mai intime ale acestei mari și complexe personalități ale contemporaneității, apelând la Poemele semnate în tinerețe și mai târziu de Karol Wojtyła pe care scriitorul român le-a transpus în limba sa cu ani în urmă, precum și la gândirea filosofică, teologică și umanistă a Suveranului Pontif. Nicolae Mareș a surprins acest pisc de la îngemânarea a două milenii din cele mai diverse unghiuri, dezvoltând teza pe care din 1990 o susține în România, aceea că „Sfântul Părinte a purtat cu sine charisma și chemarea lăuntrică de a orândui mai drept societatea umană, aflată de mai multă vreme într-o puternică derivă” (Memoria, București, 1-1990). Și putem afirma că prin prezenta lucrare a reușit din plin...El ni-o arată pe Papa Ioan Paul al II-lea ca pe unul care a fost însoțitor de drum a diferitelor generații ale secolului care s-a scurs; a trăit el însuși grelele suferințe care au încercat poporul său de origine ca și timpurile cele mai critice prin care a trecut Europa. Devenit succesor al Apostolului Petru acum mai bine de douăzeci de ani, se simte  investit de o paternitate universală care îmbrățișează pe toți oamenii acestei epoci, fără nici o deosebire. Paternitatea universală ține de misiunea sa, și este caracterizată de o optică pozitivă, plină de speranță în legătură cu mântuirea fiecărei persoane.

Episcop mitropolit romano-catolic, Ioan Robu, cuvând înaine ediția I-a a monografiei Ioan Paul al II-lea, Papă pentru mileniul al III-lea, Editura Colosseum, București 2000

Un dar minunat și bine venit făcut cititorilor români

La un an de la istorica vizită a Sfântului Părinte în țara noastră apare o nouă carte dedicată acestui om excepțional care este Karol Wojtyla. O carte substanțială, un document convingător, născută din strădaniile unui român, distinsul polonist Nicolae Mareș.

Dacă până acum fascinația pe care personalitatea Sfântului Părinte o exercita asupra noastră nu se putea hrăni decât cu traducerea sau opera origială ale autorilor străini, iată că monentul de grație 7-9 mai 1999 aduce și un astfel de rod în anul Jubiliar, o carte despre acest Papă minunat.

Ioan Paul al II-lea, Papă pentru mileniul al III-lea în Actualitatea Creștină, nr. 6/2000

Prima monografie despre Ioan Paul al II-lea în lumea ortodoxă

...Cartea care vede lumina tiparului azi este o biografie complexă a Suveranului Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea, scrisă de colegul nostru Nicolae Mareș, prima monografie despre Ioan Paul al II-lea, după știința mea, care apare în spațiul est-european, în lume ortodoxă.

.... Nicolae Mareș are vechi ștate de serviciu în materie de literatură, fiind unul dintre cei mai semnificativi traducători din literatura poloneză în limba română pe care îi avem la această oră. Dacă ar fi să amintim doar faptul că printre autorii traduși de domnul Nicolae Mareș se numără poeți de nivel prim, precum Wisława Szymborska, laureată a Premiului Nobel, Tadeusz Różewicz, Jarosław Iwaszkiewicz, prozatori de o anvergură asemănătoare; dacă avem în vedere numărul mare de cărți pe care domnul Mareș le-a tradus din literatura poloneză, cred ca  avem imaginea completă a unuia dintre cei mai redutabili poloniști din România.

....Tocmai pentru că este atât de  strâns legat de lumea culturală poloneză, Nicolae Mareș a avut ocazia să îl cunoască pe Suveranul Pontif încă, după părerea mea, încă ca scriitorul Karol Wojtyła să devină Ioan Paul al II-lea, pentru că trebuie să știți că actualul Papă s-a afirmat în literatură cu multă vreme înainte de a ocupa Sfântul Scaun.

Sigur că acest amănunt a contat enorm în relația privilegiată pe care Nicolae Mareș a avut-o și o are cu Ioan Paul al II-lea. (Vreau să vă reamintesc că tot lui Nicolae Mareș i se datorează și apariția în limba română, în două ediții – 1992 și 1999, a primei antologii din poezia lui Karol Wojtyła).

Apoi, ceea ce trebuie numaidecât semnalat în legătură cu Nicolae Mareș este că distinsul autor s-a apropiat de subiectul monografiei sale dintr-o dublă perspectivă, care probabil i-a fost sugerată chiar de Ioan Paul al II-lea, acesta spunând, la un moment dat, despre sine însuși că există două moduri de a-l vedea: unul din exterior și altul din interior. Nicolae Mareș a avut, prin urmare, tot grație acestei legături speciale despre care vorbeam, posibilitatea de a-l privi pe Ioan Paul al II-lea deopotrivă din exterior și din interior.

....Nu-mi rămâne decât să-i mulțumesc domnului Nicolae Mareș pentru că s-a nimerit (în cel mai pozitiv sens al cuvântului) ca, în România, opera lui Ioan Paul al II-lea să încapă în mâinile unui om din toate punctele de vedere competent în această privință.

Laurențiu Ulici, Președintele Uniunii Scriitorilor din România, din cuvântul rostit la lansarea monografiei Ioan Paul al II-lea, Papă pentru mileniul al III-lea, București 7 iunie 2000.

Adevărat florilegiu sacru

...Cartea pe care ne-o oferă astăzi distinsul om de cultură Nicolae Mareș este, de fapt, prima biografie, primul eseu de largă respirație spirituală scris în limba română despre Papa Ioan Paul al II-lea. Mă bucur foarte mult să observ că românii sunt interesați de biografia Papei, cititorii acestei cărți având în plus privilegiul de a se întâlni cu o ipoteză dintre cele mai interesante, în paginile deosebit de bine documentatei lucrări a domnului Nicolae Mareș, punându-se în discuție originea românească a Sfântului Părinte.

De fapt, abordându-se această ipoteză, mă simt dator să adaog că, în timpul vizitei pe care  a efectuat-o Sanctitatea Sa în România, s-a reamintit poziția românilor în ceea ce privește originea Papei. Iar Sfântul Scaun nu a contrazis oficial această supoziție.

... Dincolo însă de orice altă discuție pe aceste coordonate, după părerea mea, cel mai important lucru realizat în această biografie este privirea pe care autorul o aruncă asupra Omului care este astăzi capul Bisericii Catolice. Minunata carte a domnului Nicolae Mareș este cu măestrie împodobită cu numeroase fragmente lirice selectate din poemele Sfântului Părinte, fragmente ce se constituie într-un adevărat florilegiu sacru, pe care de-altfel,  cititorul român a avut privilegiul de a-l parcurge  integral în traducerea aceluiași rafinat om de cultură care este domnul Mareș.

....Ceea ce autorul aduce nou în cartea sa este insistența cu care se  oprește asupra valorii umane extraordinare a Papei, lansându-se în comentarii extrem de bine documentate asupra carierei spirituale a acestuia.

Jean-Claude Perisset, nunțiul apostolic la București, din cuvântul rostit la lansarea monografiei Ioan Paul al II-lea – Papă pentru mileniul al III-lea, la sediul Uniunii Scriitorilor, București 7 iunie 2000

O Polonie mai pe înțelesul României

...Prin urmare și această carte, la fel ca și celelalte publicate  de omul de cultură care este Nicolae Mareș, face o Polonie mai pe înțelesul României și, prin zugrăvirea cu măestrie a biografiei Papei, ne face să simțim mult mai pregnant apropierea de structura  care există între cultura poloneză și cea română. Probabil, sper eu, vom intra în mileniul trei și această lucrare își va urma destinul pe care îl merită: acela de a purta un mesaj intens spiritualizat, pe care prin intermediul lui Nicolae Mareș îl transmite Sfântul Părinte dragului popor român.

George Muntean, istoric și critic literar, din din cuvântul rostit la lansarea monografiei Ioan Paul al II-lea – Papă pentru mileniul al III-lea, la sediul Uniunii Scriitorilor, București

7 iunie 2000

Lucrare deosebit de interesantă, îndrăzneață și originală

...Rezultat al unor cercetări temeinice, desfășurate pe o perioadă îndelungată, la un an de la vizita în țara noastră a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, Pontif al Vaticanului, domnul Nicolae Mareș, publică lucrarea deosebit de interesantă, îndrăzneață și originală Ioan Paul al II-lea, Papă pentru mileniul al III-lea.

Bun cunoscător al limbii și culturii polone, absolvent al facultății de litere din Varșovia și diplomat român cu o prodigioasă activitate timp de mai bune de două decenii, nu numai în Polonia, domnul Mareș urmărește insistent și îndeaproape – fiind de-a dreptul fascinat, așa cum rezultă din lucrarea la care ne referim – activitatea filosofică și literară a Sfântului Părinte.

Ioan Gașpar, Nicolae Mareș - Ioan Paul al II-lea – Papă pentru mileniul al III-lea, în Altarul Banatului, nr. 10-12, oct.- dec. 2001

Cunoașterea îndelungată și din interior a literaturii și a culturii poloneze

....Fie că e vorba de lucrări monografice, de popularizare....; ori de volume aparținând, în majoritate, spațiului cultural polonez, Nicolae Mareș înțelege să ofere cititorului român toate datele necesare receptării complete și corecte a unei culturi străine. Interferența în istorie, a destinului celor două țări e un motiv în plus de atentă interpretare a detaliilor, de considerare și reconsiderare a contextului. Traducerile sunt de cele mai multe ori, însoțite de prefețe, postfețe, note explicative, argumente sau fișe  biobibliografice. Fenomenul cultural este  unul viu, în mișcare, traducerea este activitatea necesară, în ciuda „trădării” inerente; de aceea, pentru Nicolae Mareș însoțirea pedantă a variantelor românești cu „dosare” explicative este de la sine înțeleasă. Cunoașterea îndelungată și din interior a literaturii și a culturii poloneze garantează atât menținerea la un nivel acceptabil a subiectivității, în cazul antologiilor, cât și expresivitatea nuanțată a corespondentului românesc.

Irina Petraș, MAREȘ Nicolae, Dicționarul scriitorilor români, M-Q,coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, pp. 79-80, Editura Albatros, București 2001.

Meditație cuprinzătoare asupra locului ocupat de om în univers

....Creația Pontifului-poet, apărută spre amurgul vieții și scrisă cu o aleasă simțire reprezintă o adâncă reflecție asupra lumii, și apreciază prefațatorul și traducătorul, Nicolae Mareș, o meditație cuprinzătoare asupra locului ocupat de om în universul creat de Dumnezeu. Sunt zugrăvite, cu vorbe izvorâte din Scriptură, măreția omului dar și slăbiciunile acestuia, umbrele și luminile existenței umane. Versurile Pontifului Ioan Paul al II-lea, reflecții artistice și teologice, cugetări de mare subtilitate și talent, se cer citite cu pătrundere, înțelese în întreaga lor profunzime, apreciate la dimensiunea valorii lor. Volumul  este cu atât mai atrăgător cu cât cuprinde în paginile sale, subtile și bine alese, reproduceri grafice și fotografice.

Diplomat Club, /Redacția/ Triptic roman, nr. 8, august 2003

Un mesaj umanist de superioară spiritualitate

…Poetul Pontif se remarcă “printr-o mare concentrație cerebrală, amintind pe această linie de abstracțiunile sculpturale ale lui Brâncuși (…) pătrunderea sensurilor de profunzime presupunând nu o dată timp de reflecție, cultură vastă și perspicacitate, ciclurile care alcătuiesc culegerea de Poeme conțin marele întrebări ale existenței umane în relație cu divinitatea. Au deci finalități filosofice integratoare în marele tot, în universalitatea văzută și nevăzută, palpabilă și imaterială…Fiindcă Poemele converg prin a exprima un mesaj umanist de superioară spiritualitate, autorul socotind poezia drept o călăuză a sufletului spre divinitate.” Aceste judecăți se potrivesc de minune cu mesajul ca și cu construcția Tripticului roman, unde “misterul marelui tot are un sens care i se va arăta abia la sfârșitul vieții trudnice dintre naștere și judecarea de apoi. De aici nevoia perseverenței de a tinde mereu spre izvorul care-i va descoperi rosturile fundamentale; indiferent de dificultățile întâmpinate pe parcurs. Marele adevăr s-a născut din El și va fi cunoscut abia la reîntâlnirea celui făcut din humă cu maica-născătoare”.

Iovan Poiată, Poezia – comunicare cu divinitatea, Crai nou, nr 3474, 16 august 2003

Splendidă mărturisire de credință

….apariția florilegiului Papei Ioan Paul al II-lea, a “acestui om providențial, care a scris o pagină de aur în istoria Bisericii, punându-și Pontificatul și viața sub semnul Mariei (“totus tuus ego sum”)” - și care - “dincolo de activitatea sa neobosită ca urmaș al lui Petru și păstor al Bisericii lui Hristos, Sfântul Părinte nu încetează să ne uimească prin multitudinea și bogăția mărturisirilor sale de credință, iar poezia este o splendidă mărturisire de credință”

Ana-Maria Botnaru, Triptic roman, în Curierul creștin, nr. 8-10, 2003

Un om deasupra vremilor, nu sub ele. Versurile traduse în limba română de Nicolae Mareș descopera cititorului un suflu de mare poet religios al secolului Internetului.

Adrian Popescu, iulie 2005- Steaua

O carte mai puțin obișnuită

…La Editura fundației „România de Mâine” a apărut o carte mai puțin obișnuită, care îmbină fericit și incitant încă de pe  copertă poziția supremă a Pontifului catolic, Papa Ioan Paul al II-lea, cu simplitatea și modestia adevărurilor maximale, axiomatice, sugerate de titlul deloc pretențios – Cugetări.

Cu prestații meritorii în  traducerea poeziei din Polonia contemporană (Zece poeți contemporani, 1978; Poezia poloneză contemporană, 1981; Tadeusz Różewicz Neliniște 1984; Poeme 1992; Poezii alese, 1999; Triptic Roman 2003, ultimele trei titluri de Karol Wojtyła, spre exemplu), îngrijitorul ediției, polonistul cu studii filologice încheiate la Varșovia și diplomatul cu îndelungi state de serviciu în Țara Vistulei, Nicolae Mareș, semnează prefața, selecția, și tălmăcirea în limba română  a volumului, certificând încă o dată o mai veche înclinație spre literatura versificată, cultura și filosofia comprimate în vorbe cu tâlc și idei memorabile. Publicate în 1970 (Gânduri nepieptănate); 1980 (Aforisme, versuri și epigrame) și în 1991 (Gânduri nepieptănate, ediție adăogită), culegerile aparținând lui S. J. Lec subliniază convingător această coordonată a intelectului exegetului traducător.

Pe de altă parte, cercetător împătimit al vieții și activității Sfântului Părinte pe mai multe planuri, care apelează frecvent la izvoare și  contacte nemijlocite, N. Mareș este, hotărât lucru, cel mai profund cunoscător român al operei Suveranului Pontif. Informațiile de-a dreptul luxuriante, cuprinse în cele două ediții ale monografiei Ioan Paul al II-lea, Papă pentru mileniul al III-lea, tipărite în anii 2000 și 2001, în studiile și articolele apărute cu diferite prilejuri prin periodice, la care se adaogă ilustrativ poemele transpuse și paragrafele excerpate din contribuțiile ecleziastice, întemeind documentar multitudinea și cutezanța problemelor abordate, stau dovadă peremptorie. Punerea sub semnul discuției a originii românești a lui Karol Wojtyła, printre  altele.

Stan Velea, Cugetând la curgerea de lume (I), Crai Nou, 3 aprilie 2004

O mărturie dincolo de timp

Triptic roman sună plin, calm și firesc în românește

....Am sub ochi un volum, Triptic roman, care sună plin, calm și firesc în românește, datorat eminentului polonist Nicolae Mareș. Lucrările traducătorului și monografului papei vor fi, de  altfel, analizate în paginile următoare ale revistei, de cunoscutul specialist Stan Velea. Eu mă opresc doar asupra poeziei recente a Suveranului Pontif, cea inspirată de Capela Sixtină, poezii alcătuind un volum lansat în 2003 la Cracovia, apoi tradus în mai multe limbi, printre care și româna. Editura Colosseum are meritul tipăririi titlurilor dedicate de  Nicolae Mareș papei care, în 1999, ne-a vizitat țara.

Adrian Popescu, Ochii care văd începutul și sfârșitul, Steaua nr. 1-2, ianuarie 2005

Un exeget destoinic al vieții și operei culturale și patristice a Suveranului Pontif

Ajuns la o vârstă venerabilă, Poeta-Pontifex a adăogat zestrei spirituale a omenirii o consistentă operă scrisă – literară și pastorală. Iar prin osârdia, talentul și știința unui contemporan al nostru, scrieri wojtyliene semnificative au fost oferite spre lectură, spre meditație și cititorilor români. Traducătorul în limba română și biograful Papei Ioan Paul al II-lea este NICOLAE MAREȘ.(...).

Nicolae Mares este  și un exeget destoinic al vieții și operei culturale și patristice a Suveranului Pontif, autor al primei monografii asupra personalității Papei Ioan Paul al II-lea apărute în spațiul ortodoxiei: Ioan Paul al II-lea – Papă pentru mileniul al treilea, cu un cuvânt înainte de arhiepiscop-mitropolit Ioan Robu – ediția a doua a apărut, într-o aleasă ținută grafică, la Editura  Hiparion din Cluj-Napoca, în anul 2001.

Biograful român – pe baza unor surse  istorice autentice, dar și având în vedere unele considerații sentimentale – avansează ipoteza măgulitoare pentru noi, a unei străvechi rădăcini valahe a celui ce s-a născut  la Wadowice, de la poalele Beskizilor polonezi, în data de 18 mai 1920, pentru a deveni unul din cei mai de  seamă  succesori ai Sfântului Apostol Petru în scaunul pontifical de la Roma și, totodată, o copleșitoare personalitate  a lumii contemporane.  

Andrei Milca, Modele tutelare, în Ecart nr. 275, 29 aprilie 2004

Lucrare cu caracter interdisciplinar, alchimie mirabilă

....Precedate de  numeroase intervenții publicistice în reviste din România și Polonia, investigațiile și exegezele autorului s-au închegat în forme coerente în alcătuirea unei lucrări întemeiate pe o documentare exemplară; informațiile de-a dreptul luxuriante provenind din planuri multiple, încearcă o explicitare din interior a uneia dintre cele mai complexe personalități ale vremii noastre – poetul, dramaturgul și ecleziastului-papă Ioan Paul al II-lea pe numele-i adevărat Karol Wojtyła. (...)

Între cărțile pe care polonistul român le-a consacrat reconstituirii vieții și operei Sfântului Părinte, Receptarea Papei Ioan Paul al II-lea în România sau despre intrarea Pontifului în conștiința românilor are un regim aparte. Deși continuă informațional pe alte paliere, ca și celelalte, expunerea monografică amintită, materia înfățișată și structura acesteia sunt acum subordonate altor criterii, lucrarea înscriindu-se precumpănitor în tipologia studiilor comparatiste. Chiar dacă și aici se fac simțite, e drept, într-o măsură mai restrânsă, și procedeele istoriei literare sau al altor discipline înrudite. Natura mirifică și sorgintea teologică, filosofică, istorică, estetică etc. a informațiilor și comentarea lor într-o curgere logică accentuează diversitatea derutantă, fără exagerare, a discursului care  se dovedește mai puțin recalcitrant față de intențiile ordonatoare ale autorului, în special pe direcțiile nu atât de constrângătoare și mai tolerante ale comparatismului. Iată de ce textul dens în idei abundă de asocieri, asemănări sau deosebiri, și de puneri în ecuație, care înșiruite cu ingeniozitate, cronologic și tematic, îi imprimă cel mai adesea un caracter interdisciplinar. (...) Alchimie mirabilă, fără tăgadă, aparținând specialistului, vrednică de laudă și așteptarea posterității.

Stan Velea, Papa Ioan Paul al II-lea în conștiința românilor, Steaua, nr. 1-2, 2005

Într-o tonalitate înaltă - Triptic roman

Poet vizionar, Ioan Paul al II-lea amintește, în toata opera sa poetică, dar mai ales în "Triptic roman", prin tonalitatea înaltă, de sentenșiozitatea densă a lui T.S. Eliot, "Sfârșitul este la fel de invizibil ca și începutul", sau de claritatea energiei latine regăsite de un Claudel în teatrul lui sacru. De Ioan al Crucii, cum bine remarca un concetățean al papei, Tadeusz Rostorowski, preot si monograf, ieșean o vreme, prin adopție, de poeții polonezi romantici sau neoromantici, citați uneori, admirați, Mickiewicz, Slowacki, Norwid, menționati de Nicolae Mareș, traducătorul lucrărilor lirice ale Papei.

Adrian Popescu, ZF, aprilie 2005

Un demers cordial despre ceea ce a însemnat marele Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea

La Editura Fundației România de Mâine a apărut, recent, monografia, David și Păstor, semnată de scriitorul Nicolae Mareș, o abordare cu mult mai amplă și mai articulată a personalității Pontifului, după volumul Ioan Paul al II-lea, Papă pentru mileniul al III-lea (în două ediții), aparținând acestui exeget și traducător al operei semnate de Karol Wojyla, în România. Noua lucrare se dorește a fi un demers cordial despre ceea ce a însemnat marele Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea, pentru Biserica Universală, dar și în plan istoric, spiritual, cultural, științific și moral, la îngemănararea celor două milenii. Autorul evidențiază rolul deosebit, jucat de luminatul Episcop al Romei, în demolarea răului instaurat în lumea bipolară, urmare a hotărârilor  arbitrare ale marilor puteri, luate la sfârșitul celei de al doilea război mondial, proces care a început chiar de la inaugurarea Pontificatului, ca cel de al 264-lea Papă, cu acel memorabil: Nu vă temeți! - din 22 octombrie 1978 - și  cu enciclica Redemptor hominis, emisă în martie, anul următor.

Urmărind „căile wojtyliene din interior” – așa cum și-a dorit din totdeauna Pontiful - Nicolae Mareș nu se sfiește să afirme că Papa Wojtyła, Cel înălțat în jilțul Sfântului Petru, format și crescut în cultura poloneză și a Cetății Eterne, datorită harului său  dumnezeiesc, a formației sale renascentiste, a dăruirii fără margini pentru instaurarea valorilor creștine, puse neobosit în slujba omului și a credinței, prin opera sa de largă cuprindere și mai ales prin activitatea de aproape 27 de ani în Sfântul Scaun, a devenit unul dintre cei mai mari lideri ai contemporaneității, un Papă Sfânt, chiar înainte de a fi sanctificat.

Un rol distinct în economia lucrării îl ocupă receptarea creației poetice, filosofice, ecumenice, a gândirii marelui umanist, în ansamblu, de „națiunea mult dragă” Pontifului nepereche, analiză care se face pentru prima dată într-o țară ortodoxă. Se evidențiază rolul deosebit avut de vizita efectuată de Episcopul Romei pe meleagurile apropiate de Pontul Euxin, cumva pe urmele Sfântului Andrei, în mai 1999, cu remarci insolite la adresa poporului român, a culturii sale și a maritirilor săi, aprecieri nefolosite nici până acum, ca vector de acțiune imediată și totodată de imagine pentru țară de către autoritățile românești, ci mai degrabă pentru a se autolăuda, așa cum s-a remarcat, recent. Lucrarea pune în evidență reverberațiile puternice avute în sufletul românilor de evenimentul memorabil al rusaliilor de atunci, unice în istoria României.  

Dic Baboian, Ioan Paul al II-lea: „Nu vă temeți!” Diplomat Club, nr. 5, mai 2005

Interesant eseu

În numărul dublu din „Oglinzi paralele” 3-4 din 2005, în secțiunea română, citim cu mare interes eseul lui Nicolae Mareș despre Papa Ioan Paul al II-lea, de fapt un comentariu sintetic la lucrarea proprie David și Pastor, aceasta fiind o exegeza vizând personalitatea Episcopului Romei, a poetului Karol Wojtyła și a cărturarului teolog, care s-a aplecat cu har și persuasiune asupra operelor unor mari filosofi (Aristotel, Toma d'Aquino, Hume, Kant, Scheler etc.). Textul a fost comunicat și la Institutul de Istorie și Teorie Literara „G. Călinescu” al Academiei. Un capitol aparte este dedicat – cum precizeaza N. Mareș – ipotezei originii române a lui Karol Wojtyła, cu argumentații lingvistice, istorice, toponomastice, viitorul papa Ioan Paul al II-lea „trăgdu-se din transhumanța românească”. În final, autorul conchide: „Sfântul Scaun nu a contrazis oficial această supoziție”. Reamintim că teza a fost expusă în paginile „României literare” (1999), înaintea vizitei Înaltului Pontif în România, iar nunțiul apostolic la Bucuresti, Jean-Claude Pérrisset, cu prilejul lansării ediției a doua a monografiei, la sediul Uniunii Scriitorilor, declara că ipoteza este „dintre cele mai interesante, punându-se în discuție originalitatea românească a Sfântului Părinte”.

Vasile Iancu, Convorbiri literare, febr. 2005, idem (http://convorbiri-literare.dntis.ro/IANCUfeb6.htm)

Nicolae Mareș – Omul zilei

Nicolae Mareș, fost diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, și-a lansat ieri volumul “Încă Polonia...”, publicat la Editura Colosseum. Cartea prezintă cititorilor articole pe care autorul le-a scris și publicat de-a lungul anilor în diferite ziare și reviste românești, toate consacrate Poloniei. “Îmi doresc ca prin această lucrare să contribui la o mai bună cunoaștere reciprocă între cele două țări, prin prezentarea cîtorva reflecții asupra evoluțiilor actuale din Polonia”, a spus autorul. Nicolae Mareș este absolvent al Universității din Varșovia. Diplomat de carieră (’66-’99), Mareș a trecut prin concurs toate treptele diplomatice. A fost director în Ministerul Afacerilor Externe (’90-’94) și este membru al Uniunii Scriitorilor din 1980. Pentru noua sa apariție editorială, Jurnalul Național îl declară pe Nicolae Mareș “Omul Zilei”.

Jurnalul Național, 21 aprilie 2008

Scriitorul Nicolae Mareș, fost diplomat in Ministerul Afacerilor Externe, și-a lansat, ieri, în Sala Gafencu, volumul Încă Polonia...

Cartea prezintă cititorilor articole pe care autorul le-a scris și publicat de-a lungul anilor în diferite ziare și reviste românești, toate consacrate Poloniei, artei și literaturii acestei țări, prezențelor culturale reciproce în cele două spații, precum și raporturilor bilaterale. Volumul introduce în circuitul științific o culegere de consemnări și analize istorice, diplomatice și culturale, evocate prin prisma unui polonofil și diplomat, care promovează importanța culturii.

Postul de radio – România Cultural, 21 aprilie 2008

Un îndreptar util pentru o introducere în cultura poloneză

Profesorul Nicolae Mareș nu este „unul dintre“ cei mai avizați cunoscători ai civilizației si culturii poloneze din spațiul românesc. Este, nu risc dacă spun, „cel mai“ avizat. Mi-e greu să cred că experiența lui de lingvist, diplomat, traducător si animator cultural orientat spre limba și cultura polonă are un egal la noi. S-ar cuveni de fapt, și Nicolae Mareș o argumentează, să fie altfel si mai ales să existe o reciprocitate. O cultură de mărimea si importanța celei poloneze este încă prea puțin cunoscută la noi și, de asemenea, prea puțin este exportată cultura românească în Polonia, acolo unde ar putea avea un ecou însemnat si un public numeros.  .Aceste lipsuri a căutat să le acopere Nicolae Mareș și încearcă să o facă și prin volumul „Încă Polonia...“, Editura Colosseum, care ne restituie o parte a demersurilor sale susținute.

Cu acest prilej încearcă să ne facă mai cunoscute, încă o dată, valorile poloneze. Cele 400 de pagini ale cărții cuprind reportaje si consemnări despre Polonia, despre cultura poloneză si creatorii ei, despre scriitorii români traduși acolo și despre fenomenul literar polonez receptat în România. De la reflecții istorice precum cele despre discreditarea imaginii lui Sobieski al III-lea pentru campania sa în Moldova până la acelea despre opera marelui polonez care a fost Karol Wojtyła, pontif sub numele de Ioan Paul al II-lea, cartea-mozaic a lui Nicolae Mares cuprinde date si meditații interesante, o informație bogată si o exemplară aplicare la subiect.

Literatura si arta poloneză au repere în general stiute prin numele lor, dar puțin cunoscute în substanța lor adâncă în România. Desi acelasi Nicolae Mareș a tradus mult din scrierile lui Karol Wojtyła, de pildă, și a prezentat în mai multe volume biografia lui, nu se poate vorbi de o familiarizare suficientă a publicului cu personalitatea acestuia care, indiscutabil, a fost una dintre marile figuri ale secolului XX. La fel stau lucrurile cu literatura poloneză clasică, la care românii au avut acces, o literatură care a dat nu numai câțiva laureați ai premiului Nobel, dar si o pleiadă de autori remarcabili de toate genurile. Un inventar de nume si titluri se află în memoria fiecărui cititor, fără a fi neapărat siguri că s-au parcurs efectiv acele cărți. În privința literaturii contemporane însă, s-a tradus și s-a publicat puțin. Nu altfel stau lucrurile, ne asigură în cunostință de cauză Nicolae Mareș, cu literatura română în percepția publicului polonez. Și se poate continua cu filmul, arta plastică, muzica din ultimele decenii.

Cu rigoare în documentare si cu stil agreabil, pledoaria lui Nicolae Mareș pentru relații culturale strânse româno-polone se cuvine ascultată. Dincolo de ea, cartea este în sine un îndreptar util pentru o introducere în cultura poloneză.

Horia Gîrbea :  Polonia - o cultură prea puțin cunoscută, Săptămâna finanicară, prima pagină, 16 mai 2008

Interesantă privire asupra poeziei unei țări sau Ochii versului polonez

La Nădlac, sub oblăduirea lui Ondrej Štefanko, ființează editura Societății Culturale și Științifice Ivan Krasko, sub egida căreia apare revista Oglinzi paralele (Rovnobe né Zrkadlá), care a oferit cititorilor, ca supliment, în colecția Punți, o serie de volume de poezie, unele bilingve (mai ales română-slovacă). Despre parte din acestea am scris la vremea lor. (1)

O apariție recentă la Editura Societății Culturale și Științifice Ivan Krasko din Arad a Antologiei poeziei poloneze, sub semnătura lui Nicolae Mareș este o interesantă privire asupra poeziei unei țări, a unei limbi care a dat patru laureați Nobel dintre care doi sunt poeți.

Nicolae Mareș alege, spun eu nimerit, să înceapă antologia cu poeți ca Stanislaw Wyspiański (1869-1907), Leopold Staf (1878-1957), Kazimiera Iłłakowiczówna (1892-1983), Jarosłav Iwaszkiewicz (1894-1979) – afirmat în cadrul grupului Skamander, Kazimierz Wierzyński (1894-19569) – printre fondatorii grupării/ revistei Skamander, ca și Julian Tuwim ori Antoni Słonimski. Apoi, până la Julian Przyboś, sunt antologați Władyslaw Broniwski, Janina Brzostowska (a tradus prima în limba polonă un grupaj de poezie eminesciană), Włodzimierz Słobodnik, membru al grupării literare Smok (4), și Aleksander Wat. Sunt nume importante ale literaturii poloneze (parte emigrați și în România, pentru scurte perioade, în preajma celui de-al doilea război mondial – printre aceștia Czesław Miłosz, Julian Tuwim, Kazimiera Iłłakowiczówna, care a învățat românește pentru a-l putea citi pe Eminescu în limba noastră, traducându-l apoi în polonă; a tradus și din Sorescu, Blaga, Bacovia ș.a.), reformatori (Stanislaw Wyspiański, de pildă, este considerat „unul dintre reformatorii de seamă ai teatrului național”, un personaj aparte din cultura poloneză, una din piesele sale, Wesele/ Nunta, e apreciată drept una din cele mai importante drame poloneze din secolul al XX-lea fondând/ colaborând la sau conducând mișcări/ grupări literare, edituri, reviste (ca Smok, Skamander, Zwrotnica, Linia) ș.a.. „Lista” poeților antologați se încheie cu Anna Janko (n. 1957) și Zbigniew Machej (n. 1958).

Fiecare dintre aceste nume reprezintă, în sine, o pagină din istoria literaturii poloneze.

După ce prezintă siluietele multor poeți și creația acestora, exegetul că acestea "sunt numai câteva aspecte care relevă spectaculozitatea, efervescența literaturii, a poeziei poloneze despre care mulți spun că mai mereu este foarte dificil de tradus.

Nicolae Mareș a antologat (alegând drept criteriu de „ordonare” anul nașterii) multe dintre numele importante ale poeziei poloneze, de la Czesław Miłosz (laureat Nobel în 1980, care, în preajma războiului al II-lea Mondial, a emigrat în România, pentru scurt timp, plecând apoi la Vilnius pentru ca, după ocuparea Lituaniei de sovietici, 14 iunie 1940, să revină la Varșovia, stabilindu-se din 1958 în SUA) la, de pildă, Wisława Szymborska – al patrulea scriitor polonez care a primit premiul Nobel – despre a cărei poezie traducătorii spun că, din cauza varietății stilistice, este foarte dificil de tradus. Ori la Karol Wojtyla (devenit Papa Ioan Paul al II-lea), Tadeusz Kubiak, Herbert Zbigniew, Mieczysław Jastrun (pe numele adevărat Mieczysław Agatstein; comparat adesea cu Rilke, pe care l-a tradus strălucit) sau pitorescul Jerzy Ficowski (1924 – 2006), considerat un exeget al lui Bruno Schulz (15) , și având o afinitate aparte față de cultura țiganilor. De altfel, pentru a le învăța limba, timp de mai mulți ani a călătorit cu o șatră de țigani. Ficowski a fost și un cunoscut traducător. Între altele, în 2004, la Editura Pogranicze, a publicat volumul Meșterul Manole și alte tălmăciri, în care sunt și mai multe versiuni poloneze ale unor creații populare românești.

Poate că un studiu critic ar fi fost bine venit pentru o mai bună familiarizare a cititorilor cu ce înseamnă literatura/ poezia de limbă polonă, poate că ar fi fost mai nimerit și un titlu de tipul „O antologie a…”. Dar, la urma urmei, orice antologie este, într-un fel, aidoma unei fotografii a unui loc de suflet, a unei nații ș.a.. Limitele și calitățile depind de ochiul/ poziția fotografului, modul în care alege să încadreze elementele ș.a.. Cred că această antologie este, în sine, o realizare bine venită, și care trebuie premarcata.              

Marius Chelaru, Ochii versului polonez în limba română, în Convorbiri literare,februarie 2008

Eveniment editorial

« Peste patru decenii de cultură diplomatică și diplomație culturală în Polonia, în cuprinsul celor 400 de pagini ale culegerii de consemnări, reportaje și analize istorice, diplomatice și culturale despre Polonia, cultura poloneză și creatorii ei, scriitori români traduși în Țara Vistulei și receptarea fenomenului literar polon în România.

Autorul cărții "ÎNCĂ POLONIA", apărută în luna aprilie a acestui an, 2008, la Editura "Colosseum" din București, prestigiosul diplomat de carieră, publicist, traducător, polonist și animator cultural, prof. dr. NICOLAE MAREȘ va fi oaspetele ediției de vineri, 30.05.2008, a Cetății Radiofonice a Cărții ».

Silvia Blendea, redactor, realizatoarea programului – Bibliopolis a Radiodifuziunii române , 30 mai 2008

Cercetare curajoasă și pasionată

Așa cum spune și titlul acestei cărți, și eu cred, împreună cu domnul Mareș și cu mulți alții, că Ioan Paul al II-lea a fost un Papă Sfânt, iar Biserica noastră se pregătește să-l ridice la cinstea altarelor. Este curajoasă și pasionată cercetarea la care domnul Mareș ne ia ca martori, pentru a cunoaște mai bine istoria acestui Papă, și, de aceea, vă recomand din inimă lucrarea de față,  reținând că autorul studiului ar în România cele mai multe lucrări despre Papa Ioan Paul al II-lea, la care se adaugă și traducerile din operele sale. (În total 13).

Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit al Arhiepiscopiei Catolice de București

Pledoarie pentru înțelegere între state și culturi

Cartea -  Diplomație, politică, spiritualitate, cultură - scrisă de Nicolae Mareș, apărută la  Editura Prut internațional - cuprinde eseuri pe temele enunțate în titlu. Preocupat de diplomație, relațiile și afinitățile între popoare, profesorul și traducătorul  realizează o pledoarie pentru cooperare și înțelegere între state și culturi.

Horia Gîrbea, Cărți noi! Miscellanea, 12 decembrie 2010

Un excelent diplomat-scriitor

„Sunt câțiva diplomați-scriitori autentici, pe care i-am cunoscut în perioada când eram activi în diplomație, iar mai apoi în domeniul scrisului literar, eseistic, memorialistic. Printre ei, un condei afirmat plenar în ultimele trei decenii, NICOLAE MAREȘ, autorul mai multor cărți temeinic gândite și inspirat scrise. L-am remarcat mai cu seamă de când a început să se dedice studiului biografic și traducerii operei strălucitului Papă Ioan Paul al II-lea. O făcea și în calitatea sa de mai vechi cunoscător și tălmăcitor al poeziei și prozei poloneze. /.../ Dintre cele peste 50 de volume publicate, au fost remarcate lucrările sale monografice și de referință, dedicate Poloniei, limbii, culturii, artei și literaturii acestei țări. Trei dintre cele mai recente sunt: Antologia poeziei poloneze, 2007; Încă Polonia, 2008; Ioan Paul al II-lea – un Papă sfânt, publicat la Editura „Curtea Veche” în 2009. Dintre cele anterioare, originală și plină de interes s-a dovedit antologia din 1979, Cântece vorbite, lirica primitivă.

Așadar, o muncă imensă, orizonturi largi de cultură națională și universală. /..../

Recent, ne-am întâlnit la presitigioasa Fundație Europeană „Titulescu” (14 mai 2010) să cinstim memoria Papei Ioan Paul al II-lea, reînviată prin cărțile lui Nicolae Mareș, și considerațiile unor personalități recunoscătoare la împlinirea a 90 de ani de la naștere. /.../

Săvârșind lectura capitolelor inspirat intitulate /prezentate de Ion Brad/, rămânem cu senzația și convingerea că, dincolo de acribia istoricului și pasiunea literatului, valurile de admirație nu puteau veni decât de la omul și diplomatul care l-a cunoscut personal, l-a vizitat și corespondat cu neuitatul Papă. De aici, poate, și unele exagerări de ton și sugestii, dar care fac și trebuie să facă bine sufletelor noastre, însetate de dragoste, de adevăruri sacre. Nu știu ce păcate a putut avea în viața sa de septuagenar Nicolae Mareș, dar sunt convins că toate i se vor ierta pentru devotamentul și efortul său imens de a ne aduce mai aproape și a permanetiza memoria celui care se va ruga, în Ceruri, și pentru noi.

Cealaltă carte, Diplomație, Politică, Spiritualitate, Cultură, sintetizează toate virtuțile de diplomat și scriitor ale lui Nicolae Mareș, de istoric care caută să descopere adevărul în documente, în cărți, în evenimente, în viața și opera unor personalități contemporane. /.../

N-aș putea încheia mai potrivit, cred, această schiță de portret spiritual al diplomatului scriitor Nicolae Mareș, decât mulțumindu-i și pentru capitolul „La Blaj sau despre un nobil gest reparator” în care Nicolae Mareș gravează parcă în marmură rânduri memorabile (spuse de Ioan Paul al II-lea despre cardinalul Alexandru Todea sau arhiepiscopul Gheorghe Guțiu).

Asemenea cărți să tot scrie Nicolae Mareș și noi să le tot citim!”

Ion Brad, Printre alte mii de scrisori, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2010, pp.367-377

Remarcabila carte a lui Nicolae Mareș despre Lucian Blaga - diplomat la Varșovia.

Un excelent și bine-venit manual de diplomație activă.

/.../Demersul lui Nicoale Mareș, om de cultură și diplomat cu o prodigioasă activitate pe tărâmul relațiilor româno-poloneze, este o supriză. În primul rând, pentru că aduce la lumină o latură încă, puțin cunoscută a personalității lui Lucian Blaga- diplomația-, mai ales, perioada de început, despre care nu s-a vorbit decât în treacăt. Este vorba despre cele zece luni din anii 1926-1927, cât acesta a funcționat ca atașat de presă la ambasada română de la Varșovia. Practic, despre rapoartele și informațiile de presă pe care Blaga le trimitea la București nu se cunoștea mai nimic. Ele nu figurează în cele trei volume ale crestomației ”Blaga. Din activitatea diplomatică” alcătuită de profesorul Pavel Țugui și poate că, fără eforturile de desfoliere a dosarelor din Arhiva Ministerului de Externe depuse de Nicolae Mareș, acolo ar fi rămas...

Așa încât observația lui Nicolae Mareș mi se pare perfect îndreptățită: ”Lucian Blaga a devenit în cele zece luni cât a lucrat la Varșovia, o veritabilă instituție de dezmințire și de contracarare a informațiilor false, defăimătoare sau rău voitoare la adresa României, strecurate în presă sau intrate în circuitul informativ al diferitelor agenții care funcționau în această țară.”

Aș fi putut încheia aceste însemnări cu o paralelă între ceea ce a făcut Blaga pentru țara sa, ca atașat de presă, în decursul mandatului la Varșovia și unele realități, deloc măgulitoare, din actualitatea imediată. Mă abțin (vorba aceea "prietenii știu de ce…”) și rămân la a recomanda remarcabila carte a lui Nicolae Mareș despre Lucian Blaga diplomat la Varșovia, ca pe un excelent și bine-venit manual de diplomație activă.

Serban Cionoff - Lucian Blaga, o lecție de diplomație activă - JURNALUL    NATIONAL, 9 mai 2011

Înfățișarea unor procese istorice, într-o etapă decisivă,  urmărite în desfășurarea lor universală;

O contribuție importantă și meritorie  la istoriografia relațiilor istorice româno-polone

Domnul Nicolae Mareș, diplomat încercat, și-a consacrat viața relațiilor româno-polone. Bun cunoscător al limbii, dar și al istoriei polone, a reprezentat mulți ani România la Varșovia (...)

După alte cărți și numeroase studii, de data aceasta ne înfățișează masiva lucrare în care a abordat unul din momentele istorice cele mai de seamă ale relațiilor româno-polone, dar în același timp și o etapă dramatică a istoriei universale. (...) Deși se acordă o legitimă prioritate izvoarelor românești și polone, autorul mai are și meritul de a fi făcut apel la o informație cu mult mai largă și de a nu fi restrâns demersul său numai la cadrul româno-polon, ci de a-l fi extins la dimensiunea de istorie a diplomției. Lucrarea - întemeiată pe bogate surse arhivistice și ilustrată prin fotografii sugestive - reprezintă prin aceasta în ansamblu înfățișarea unor procese istorice, într-o etapă decisivă, procese urmărite în desfășurarea lor universală.  Autorul, integrat timp de ani de zile culturii dar și societății poloneze, demonstrează o înțelegere remarcabilă a dramaticei etape istorice pe care o studiază în acest volum. (...) În ceea ce privește România, se urmăresc, pe temeiul documentelor delicatele acțiuni diplomatice în anii 1938-1939, pentru a se face față presiunilor crescânde ale Germaniei. Nicolae Mareș demonstrează lealitatea față de Polonia a guvernului român. Ultima parte a lucrării este dedicată izbucnirii războiului, politicii de amiciție și sprijin a României față de Polonia și evident refugiului polonezilor pe teritoriul românesc, inclusiv a diriguitorilor Poloniei și a unei părți din armată. Noua carte reprezintă o contribuție importantă și meritorie a domnului Mareș la istoriografia relațiilor istorice româno-polone. Ea a rezultat având la temei bogatele cunoștințe ale autorului, dar și talentul de care dă dovadă în expunerea cursivă și plăcută a unor pagini de istorie de accentuat interes. Lucrarea ilustrează un momnet tragic al istoriei părții continentului european căruia îi aparțin atât românii cât și polonezii, dar și pagini de prietenie care nu se cuvin a fi uitate de generațiile următoare".

Academician, Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, Cuvânt înainte,  noiembrie 2010, pp. 15-16

Lucrare - exemplu în domeniu

Comunicarea susținută de dl Nicolae Mareș (Sebeș 2010 - Lucian Blaga la Varșovia. Începuturile diplomatice sub o zodie norocoasă), a trezit un interes aparte, mai ales că autorul era îndeobște recunoscut ca unul din cei mai buni cunoscători ai spațiului cultural polonez, lingvist, diplomat, traducător și animator cultural. Excelent diplomat-scriitor, dl Nicolae Mareș, autor a peste 50 de titluri, a publicat monografii substanțiale despre Polonia și relațiile româno-polone de-a lungul timpului, despre tradițiile, cultura și spiritualitatea poloneză, traduceri din literatura poloneză, la care se adaugă excelenta evocare a Suveranului Pontif, nimeni altul decât scriitorul Karol Wojtyla ....  Se adaugă la aceste excelente monografii-evocări (lucrări de pionierat în Ortodoxia Răsăriteană) numeroase alte traduceri din literatura lui Karol Wojtyla, care întregesc portretul de excepție și rolul de mare lider al Suveranului Pontif în cadrul Bisericii Universale, dar și pe scena istorică a Umanității la confluența celor două milenii.

Augmentată cu o bogată informație din arhive românești și străine, comunicarea susținută la Sebeș în 2010 a devenit o lucrare de sine stătătoare de aproape 400 de pagini, care aduce la lumină, după 83 de ani de latență arhivistică, rapoarte și informații de presă transmise de Lucian Blaga, în anii 1926-1927, la Palatul Sturdza din București.

Zenovie CÂRLUGEA, în PortalMăiastra, Anul VII, 1/28, 2011, pp. 14-15, 1 ianuarie, 2011

Un spirit metodic cu larg orizont documentar

Lucian Blaga – diplomat la Varșovia este un foarte aplecat studiu monografic privind perioada varșoviană a diplomației blagiene. Autorul, petrecându-și aproape 20 de ani în capitala de pe Vistula, ca atașat cultural, consilier și ministru la Ambasada României din „Chopin 10”, precizează:

„Am citit și văzut rapoartele și informările marelui predecesor și prin prisma experienței publicistice de peste 40 de ani, în presa din cele două țări, cât și prin aceea de scriitor în același timp… Concluzia pe care am desprins-o a fost că materialul redactat și înaintat de Lucian Blaga, începătorul atașat de presă, care se simțea, inițial, datorită și modestiei ce îl caracteriza, «la marginea diplomației», nu este cu nimic mai prejos decât travaliul predecesorilor și contemporanilor lui la misiune. Din tot «Fondul 71» pe relația România-Polonia, din corespondența confidențială semnată de șeful său direct, ministrul Alexandru Iakovaky, se degajă o anumită simpatie față de noul atașat.”

Lucrarea vine să completeze cu „episodul Varșovia” cercetarea întreprinsă de Pavel Țugui, fiind deopotrivă plină de interes atât pentru cercetătorii polonezi cât mai ales pentru oamenii de cultură și istoricii literari români. Cu toate că „stația” varșoviană a însemnat doar zece luni din activitatea diplomatică de 13 ani a lui Lucian Blaga, aceasta este una densă și plină de momente din cele mai importante în biografia lui și a relațiilor româno-poloneze. Este, mai întâi, perioada formării sale diplomatice, care implică ferventă manifestare intelectuală și civică, ba chiar simț patriotic, dacă avem în vedere intervențiile și luările de atitudine la unele încercări de discreditare a statului român lansate de unele publicații poloneze. Sejurul varșovian al poetului care a compus Oraș vechi și Varșovia, a fost, de asemenea, fructuos și sub aspect dramatic, aici finalizându-și piesa de teatru Meșterul Manole (jucată abia în 1934 la Lemberg/Lwow, cu un succes fără precedent), iar gânditorul redactându-și Daimonion-ul și o parte din Eonul dogmatic.

Nicolae Mareș se dovedește un spirit metodic și de larg orizont documentar, începându-și lucrarea cu evocarea relațiilor româno-polone după Primul Război Mondial Lucrarea dlui N. Mareș, impecabil structurată, rezervă cca 250 de pagini (din 400) reproducerii rapoartelor și informărilor în anii 1926-1927, mai exact în perioada noiembrie 1926 – septembrie 1927, -  în general buletine ale presei poloneze, -  trimise Direcției Generale a Presei și Propagandei, direct ministrului Ion Mitilineu al Afacerilor Străine.

Acuratețea informației, esențializarea mesajului, întrevederea unor interese politico-economice și strategice în articolele comentate, care ar putea atinge și interesele României, respectul față de adevăr și discreditarea promptă a unor răstălmăciri defăimătoare la adresa statului român, pericolul bolșevismului, dar și al național-socialismului german, ca și multe alte idei în mers, fac din prestația diplomatică varșoviană a lui Blaga un domeniu de afirmare a valorilor morale și culturale, patriotice și umanitare.

Foarte utilă în cunoașterea fațetei diplomatice a scriitorului și gânditorului român, lucrarea dlui Mareș este un exemplu în domeniu, mai ales pentru eventualele cercetări ce se vor întreprinde în arhivele naționale dar și în cele străine pentru celelalte „stații” diplomatice: Praga, Berna, Viena, Lisabona.

Zenovie CÂRLUGEA, în Portal Măiastra, Anul VII, 3/28, 2011, pp. 14-15, 1 august, 2011

Model de investigație

Monografie de sine stătătoare, după modelul investigației privind episodul Varșovia, cercetat de Nicolae Mareș, ar merita fiecare „stație” diplomatică în parte (Praga, Viena, cele două sejururi la Berna, Lisabona) /.../ Aceasta pe baze strict documentar-arhivistice, în spiritul în care diplomatul de carieră Nicolae Mareș a evocat „stația” Varșovia din lungul periplu diplomatic european al lui Lucian Blaga.

Dan Radu Abrudan, Lucian Blaga în diplomația românească, în Portal – Măiastra, Anul VII, 3/28, 2011, pp. 14-15, 5 august 2011

O lecție de diplomație culturală; documente aduse în premieră la lumină

..... Și-a asumat misiunea de a restabili adevărul despre Eugen Ionescu, pe bază de documente politico-diplomatice, Nicolae Mareș în cartea sa „Eugen Ionescu diplomat român în Franța”

El însuși diplomat de carieră, Nicolae Mareș nu este la prima incursiune, domnia sa find autorul unei substanțiale sinteze despre activitatea lui Lucian Blaga la ambasada din Varșovia și, într-un sens mai larg, despre diplomația culturală.

„ Ar fi, credem, un sacrilegiu - scrie Nicolae Mareș - ca aproape trei ani din viața unui scriitor de talia lui Eugen Ionescu să fie dați uitării. Și ce ani dramatici, plini de un zbucium  interior intens, pentru viitorul dramaturg și eseist”....  

O sinecură, am spune azi, judecând după câteva stânjenitoare  exemple în materie. Dar nu și pentru cel în cauză, de vreme ce, așa după cum demonstrează Nicole Mareș, acesta „nu a privit postul de secretar cultural și de presă, pe care îl deținea, ca pe o  sinecură  și nici ca pe un refugiu călduț și, mai ales, sigur, în străinătate.”  

Întregesc în chip fericit remarcabia carte a lui Nicolae Mareș, documentele incluse în volum, aflate în arhivele diplomatice și aduse, în premieră, la lumină, din care putem alcătui un pasionant scenariu, o demonstrație inclusă în fapte, a ceea ce se numește lecția de diplomație culturală a lui Eugen Ionescu. O lecție din care diplomații noștri au și, cu siguranță, vor avea multe de învățat. Mai ales acum, când așteptăm ca diplomația de la București să redevină, cu adevărat, o diplomație în sprijinul intereselor României și nu doar al unor anume grupuri de interese…

Șerban Cionoff - Eugen Ionescu, o lecție de diplomație culturală –  Jurnalul Național, 7 mai 2012

Ioan Paul al II-lea - poet modern

„Papă pentru mileniul al III-lea”, cum inspirat l-a considerat Nicolae Mareș în biografia pe care i-a dedicat-o în 2001, „singura monografie despre Ioan Paul al II-lea [...] care apare în spațiul est european” (L.Ulici), este cea mai carismatică personalitate a sfârșitului și începutului de mileniu, jucând un rol decisiv în politica mondială.

Se pare – și Vaticanul nu a contestat – că marele om ar fi de o

rigine română, căci istoricul polonez care lucra la „arborele genealogic” al Papei s-a interesat de la Nicolae Mareș „ce ar putea să însemne în limba română, [...] Wojtyła”.

Acesta consideră că cel mai apropiat etimon ar putea fi acest gen de nume tipic la români”, precum „Vintilă, Voicilă”... La întâlnirea lui Nicolae Mareș cu Papa, acesta l-a întrebat: „Ce se mai aude prin România noastră?”, iar în discursurile ținute în limba română cu prilejul vizitei la București (7-9 mai 1999) se găsesc expresii precum: „România, națiune dragă mie”, „România – «grădina Maicii Domnului»”, „regăsire frățească”, „evanghelizarea și formarea primelor comunități creștine au coincis cu formarea străvechiului și nobilului vostru Popor”, „multele mărturii luminoase înflorite pe pământ românesc”, „tradițiile voastre cele mai sănătoase”, „iubit pământ al României”, „invoc [...] asupra întregii populații a României belșugul Bivecuvîntărilor divine”, „omagiu Poporului român”, „pământul vostru este presărat cu mănăstiri”, „invoc ocrotirea Mariei, slăvita Maică a lui Dumnezeu, peste toți cetățenii iubitei Românii”.

Cărturar complex (poet, dramaturg, filolog, filosof, teolog, fin politician), Karol Wojtyła (18 mai 1920 – 2 aprilie 2005) a știut pătrunde „în misterul cuvântului” care „trăiește mai întâi în istoria omului, constituie dimensiunea de bază a vieții sale spirituale.” (Dar și taină, p.10-11)

După ce autoarea face o anliză pertinentă a poemelor semnate de poetul polonez, transpus pentru prima oară în limba română, consideră că "prin cultivarea versului alb, lipsit de ritm și rimă, având măsură variabilă, în funcție de lungimea ideii poetice, Karol Wojtyła este un poet profund modern.

Lirismul și exprimarea metaforică sunt proprii marelui om de cultură și cu alte ocazii: „după iarna cumplită a dominației totalitare, a început primăvara speranței”, „comorile de spiritualitate și sfințenie [...] au făcut prețioasa istorie seculară a României” etc.

Iată cum un Papă care – în pelerinajele sale – a înconjurat de 28 de ori pământul, străbătând de trei ori distanța de la pământ la lună, a intervenit ferm pentru aplanarea conflictelor, a transmis omenirii mesajul său ferm pentru libertate, adevăr și demnitate.

Autocaracterizându-se, Papa se confundă –metaforic–cu istoria: „Mă-nalț ca un copac/ și arborele în mine îl simt./ Copacul e un corp fizic ce se înalță;/ Istoria oamenilor al ei corp și-l caută.” (Încep convorbirea cu mine însumi). El a militat pentru „o nouă știință pentru om”, a militat pentru „cultura inimii” și a militat profund și convingător pentru „familie”.

În luna mai, 2011, Achille Silvestrini, secretarul personal al Papei Paul al II-lea, a sfințit Biserica din Poiana Mică, județul Suceava, aducând o picătură din sângele Papei și decretându-l pe Papa Paul al II-lea patronul acesteia.

Maria Toma-Damșa „Frumosul rănit de sabia realului”. Editura Emma, pp. 5-12, 2012

O lecție de diplomație culturală pentru posteritate

Nicolae Mareș subliniaza - în cartea recent apărută: Eugen Ionescu - diplomat român în Franța că în această calitate secretarul cultural român pe timp de război a avut capacitatea de a susține și apăra în anii 1942-1944 în Franța, urmare a instrucțiunilor primite din țară și a îndrumărilor șefului secției de presă, Ion Dragu, cu profundă  convingere cauza românească, aceasta dintr-o postură patriotică, angajantă. Înfruntând vitregiile acelor vremuri grele,  literatul bucureștean a găsit resursele interioare de a susține interesele pe plan mai larg ale țării de obârșie, și de a promova din răsputeri cultura  și prestigiul României, împotriva unei propagande iredentiste, extrem de virulente, dusă de Budapesta. Fără a-i invidia pe confrații săi scriitori, poeți, critici, eseiști, de data aceasta din postul diplomatic pe care îl deținea, secretarul cultural și de presă, Eugen Ionescu, s-a zbătut pentru a le răspândi convingător opera, la fel și pe cea a înaintașilor săi, deja clasici; a uitat definitiv de aprecierile făcute la adresa unora dintre contemporani în « falsul tratat de critică literară » intitulat Nu.

Nicolae Mareș subliniază că Eugen Ionescu a plecat, în calitatea încredințată de autorități  - de diplomat cultural -   de la importantele realizări înfăptuite de  cultura românească de-a lungul secolelor, valori pe care chiar francezii cu care se afla în contact le sprijineau, promovând astfel  pe meleaguri franceze tot ceea ce era peren în patrimoniul național. Steagul de cultură – cum definea Nicolae Iorga aceste înfăptuiri – va deveni drapelul cu care va defila cu mândrie și demnitate Eugen Ionescu în paginile revistelor franceze din sud, și pe unde hertziene la Marsilia, Nisa, Montpelier, Toulouse, ulterior și la Paris. Pe flamurile lui tricolore figurau numele lui Arghezi și Blaga, la fel și ale lui Camil Petrescu, Tudor Vianu, Nae Ionescu, Pavel Dan etc.

În opinia domnului Nicolae Mareș vedem în paginile rapoartelor scrise de autor (anexate) o lecție de diplomație culturală pentru posteritate, mai ales pentru cea păguboasă și incompetentă de azi, care nici nu le bagă în seamă.

Felicia Marinescu, Diplomat Club, nr. 4-7 (241-244),  2012

Activitatea diplomatică a "părintelui teatrului absurdului" scoasă la lumină într-un studiu temeinic

După lucrările de revelație arhivistică dedicate „astrului din Lancrămul transilvan” (Lucian Blaga la Varșovia, 2011) ; Lucian Blaga – Epistolarul de la Academia Română, 2012), cercetătorul Nicolae Mareș  a scos la lumină  activitatea de diplomat la Vichy a marelui dramaturg român,  Eugen Ionescu, viitorul membru al Academiei Franceze. Studiul documentar al diplomatului de carieră, dl Nicolae Mareș, privind activitatea lui Eugen Ionescu în cadrul Ministerului Propagandei – ca secretar de presă („diurnist”)... este unul temeinic, beneficiind de nu mai puțin de cinci Anexe (cu facsimilarea unor rapoarte, informări și fișe de activitate, dar și cu reproducerea „Scrisorilor din Franța” și a Testamentului publicat în 1994 în „Le Figaro litteraire”).

Abordat de Nicolae Mareș, în mai multe ipostaze, prin studii publicate în unele periodice („România literară”, „Diplomat Club” ș.a.), cariera diplomatică a lui Eugen Ionescu este adunată acum într-un studiu coerent, menit a lumina „perioada diplomaticã” din viața lui,  fără de care nu poate fi înțeleasă  evoluția ulterioarã a personalității scriitorului, îndeosebi momentul opțiunii pentru Occident. Decizie destul de inspiratã cu consecințe din cele mai spectaculoase în cariera de dramaturg și de teoretician al avangardei” teatrale din deceniul al șaselea al sec. al XX-lea, a ceea ce îndeobște numim „teatrul absurdului”

Zenovie Cârlugea, Eugen Ionescu, "perioada diplomatică", în Tribuna, nr. 249/31 ianurie, 2013

Lămuriri inedite prezentate într-un volum coerent cu privire la viața și activitatea marelului dramaturg Eugen Ionescu

După lucrările de o surprinzătoare revelație arhivistică  dedicate „astrului din Lancrămul transilvan” (Lucian Blaga la Varșovia, 2011; Lucian Blaga – Epistolarul de la Academia Română, 2012), cercetătorul Nicolae Mareș a scos la lumină activitatea de diplomat la Vichy a marelui dramaturg român Eugen Ionescu, viitorul membru al Academiei Franceze. Lucrarea se circumscrie, iată, interesului tot mai pregnant manifestat de conaționali atât față de viața marelui dramaturg francez de origine română cât și față de aspecte profunde ale operei.

Pornind de la considerentul că anii 1942-1944 nu pot fi considerați nesemnificativi în viața scriitorului, dl N. Mareș își propune a lămuri această perioadă aproape necunoscută. Sunt ani dramatici „plini de zbucium interior intens, pentru viitorul dramaturg și eseist”, iar activitatea de diplomat cu forme în regulă la Legația României din Franța, la Vichy și Marsilia, a autorului rinocerilor” este cu atât mai plină de înțelesuri cu cât aceasta se desfășoară în contextul celei de doua conflagrații mondiale, când țara noastră era deja angajată în războiul din Răsărit.

Cercetând documentele din Arhiva Ministerului Afacerilor Externe al României, autorul stabilește că, practicând meseria de diplomat, E. Ionescu „a acționat dinamic și inspirat în sudul Franței, sub cerul înalt mediteranean, de care s-a simțit legat prin toți porii, îndeosebi de oamenii de cultură și de acțiune pe care i-a cunoscut la Vichy, Marsilia, Montpellier, Toulouse etc., și pe care îi invocă în rapoartele sale.”   Comportându-se ca un „român și în același timp european”, cum ar zice A. Marino, atașatul cultural și de presă „a apărat cauza românească”, în ciuda unor idiosincrazii și rețineri față de familia rămasă în țară, înfruntând totodată vitregiile caracteristice în timp de război. Rapoartele și notele întocmite de scriitorul român nu sunt multe, dar ele se dovedesc substanțiale și pline de un anumit „zbucium interior”, uneori chiar pline de amărăciunea de a nu i se răspunde prompt de către superiorii săi direcți și mai ales de cei din țară, îndrituiți cu coordonarea relațiilor internaționale ale statului român.  

Abordat în mai multe ipostaze, prin studii publicate în unele periodice („România literară”, „Diplomat Club” ș.a.), subiectul este adunat acum într-un studiu coerent, menit a lumina „perioada diplomatică” din viața lui Eugen Ionescu, fără de care nu poate fi înțeleasă evoluția ulterioară a personalității scriitorului, îndeosebi momentul opțiunii pentru Occident. Decizie destul de inspirată cu consecințe din cele mai spectaculoase în cariera de dramaturg și de teoretician al „avangardei” teatrale din deceniul al șaselea al sec. al XX-lea, a ceea ce îndeobște numim „teatrul absurdului”.

Mircea IERUBA, Portal – Măiastra, Anul IX, nr. 1, 34- 2013, p. 9

Lucrare de o autenticitate nedezmințită, savoare bibliofilă și gust estetic

Între exegeții de prim-plan ai biografiei diplomatice și literare a lui Lucian Blaga, dl. Nicolae Mareș ne-a surprins plăcut în ultimii ani cu adevărate lucrări de referință, peste care viitorul cercetător al vieții și operei blagiene nu poate să treacă.

Scrisorile valorificate, recent, aruncă noi lumini ale diplomatului și profesorului, între care se impune via conștiință a operei (teatrale, ca în dialogul epistolar purtat cu Liviu Rebreanu), ca și sprijinirea unor tineri capabili pentru care intervine cu generoasă disponibilitate (Octavian Beu, Ion Desideriu Sârbu, Hermann Roth ș.a.).

 „Tălmăcirea lui Faust a fost o problemă care a ispitit de mai multe ori pe poeții români. După tălmăcirile lui Al. Macedonski (începutul poemului), Ion Gorun (partea întâi), T.U. Soricu și Larisa Dragomirescu, Lucian Blaga dă acum o nouă versiune. Sub noul veșmânt, traducerea poemului lui Goethe este menită să-și găsească alți mulți cititori, bucuroși desigur să afle, transpusă în limba noastră, una din cele mai reprezentative ale geniului poetic modern.”

Din toate aceste epistole, multe aduse în lumină pentru prima dată din „colbul colecțiilor BAR”, se desprinde chipul luminos al poetului, dornic de comunicare, mereu în rugăminți și solicitări, mereu în așteptarea unui răspuns - „cum aștepți o sentință de viață sau de moarte”, după cum se exprimă într-o scrisoare adresată lui Rebreanu, în legătură cu montarea piesei „Tulburarea apelor”, la 22 noiembrie 1929.

Zenovie Cârlugea, Nicolae Mareș - Lucian Blaga – Epistolarul de la Academia Română”, ALTIP, Alba Iulia, 2012. În « Portal-Măiastra »,  nr. 3(32), 2012

Se acoperă un gol care se resimțea de multă vreme în istoriografia din țara noastră

Datorăm  diplomatului și scriitorului  dr. Nicolae Mareș o nouă lucrare de seamă menită să contribuie la mai buna cunoaștere a relațiilor dintre români și polonezi.  Volumul reprezintă o cronică riguroasă a trecutului relațiilor dintre cele două popoare, încă de la începuturile acestora, din secolul al XIII-lea, acoperind astfel în mod necesar un gol care se resimțea de multă vreme în istoriografia din țara noastră. Autorul aduce în cercetarea temei argumentele unor reputați savanți și specialiști din perioadele modernă și contemporană, ca Nicolae Iorga, Stanisław Łukasik, Dumitru Mototolescu, Constantin Rezachevici ș.a. Acestora li se adaugă considerațiile personale ale autorului volumului, care demonstrează că „păstorii români au fost cei care au strămutat în Munții Beschizi și în Tatra, pe terenuri nelocuite, habitatul românesc, un mod de viață care se păstrează până în zilele noastre pe meleagurile montane din Polonia; păstorii din Moldova și Transilvania au fost cei care au dus cu ei pe actualul teritoriu polonez sau moravian cultură românească”.

Partea cea mai consistentă a lucrării(145 de pagini) se referă la raporturile româno-polone în secolul al XX-lea, cu accent pe prolifica perioadă interbelică. Autorul se dovedește un spirit metodic și de larg orizont documentar, evocând contextul în care relațiile dintre români și polonezi au atins cele mai înalte cote, după Primul Război Mondial, când în toamna lui 1918 Polonia își redobândește independența de stat (11 noiembrie), iar România își desăvârșește unitatea statală la 1 decembrie. Lucrarea pune pentru prima dată în valoare rolul pe care l-a jucat întâlnirea avută la Paris, la jumătatea lunii aprilie 1919, dintre Regina Maria a României și premierul polonez Ignacy Paderewski, despre care Regina avea să scrie cu un anumit farmec scriitoresc, în Memoriile sale : „Entuziasmul era la maximum și au fost rostite multe cuvinte amabile și flatante. Discursul gazdelor suna ca și când viitorul bunăstării Europei depindea de colaborarea reginei României!”. În acele momente grele, România Mare a ajutat substanțial armata poloneză să se retragă pe teritoriul natal din adâncurile Rusiei, a acordat poporului polonez sprijin material în grâu, de câteva ori mai ieftin decât cel asigurat de americani, a intervenit diplomatic pentru stabilirea de granițe comune între cele două țări și pentru dobândirea de către statul polonez a Galiției, a elaborat o strategie comună de luptă împotriva bolșevismului etc. Toate acestea au facilitat semnarea, la 3 martie 1921, a Convenției de alianță defesnsivă între Regatul României și Republica Polonă de către Take Ionescu și Eustachy Sapieha. Posteritatea avea să recunoască, mai puțin în timpul comunismului, că „în perioada când ocupanții au șters Polonia de pe harta Europei și când patrioții români doar năzuiau la crearea unui stat independent și unit, I. C. Brătianu – renumitul dumneavoastră om politic din acea perioadă – își exprima speranța că viitoarea Românie va reprezenta un sprijin pentru Polonia în aspirațiile ei de reconstituire a statalității sale. Tocmai din această moștenire istorică și din această filozoofie a relațiilor de prietenie și parteneriat dintre popoarele noastre s-a născut, câteva zeci de ani mai târziu, în 1921, Tratatul de alianță polono-român”(Al. Kwasniewski, Alocuțiune în Parlamentul României, București, 14 mai 1996).

Volumul aduce la zi evoluția relațiilor bilaterale după cel de-Al Doilea Război Mondial, relevând inclusiv sinuozitățile existente, în pofida declarațiilor de solidaritate frățească în cadrul Tratatului de la Varșovia, dar și pozițiile diametral opuse ale celor două țări în mișcarea comunistă și muncitorească, în ce privește raporturile dintre China și URSS, abordarea problemelor din Orientul Mijlociu(raporturile cu Israelul), stabilirea de relații diplomatice normale cu Republica Federală a Germaniei, sau neparticiparea României, împreună cu alte țări membre ale Tratatului de la Varșovia la intervenția împotriva Cehoslovaciei în timpul evenimentelor din 1968 legate de „Primăvara de la Praga” etc.

În partea finală a lucrării, autorul relevă că, după un recul de peste un deceniu, în anii 1990-2000, al schimburilor economice, la începutul mileniului al treilea, acestea s-au intensificat potrivit potențialului economic din cele două țări, depășită fiind azi cifra de 3 miliarde de euro, dar perpetuându-se continuu soldul pasiv, din partea României. Referindu-se la un proiect de anvergură pe care Grigore Gafencu l-a prezentat părții polone în martie 1939 privind construirea unui canal navigabil Marea Baltică-Marea Neagră nu a mai fost trecut pe agenda raporturilor bilaterale timp de 70 de ani, Dl. dr. Nicolae Mareș consideră că „ar fi, poate, timpul ca el să devină un proiect de anvergură europeană, prin folosirea comună de fonduri europene”.  

Utilitatea documentară și științifică a acestui volum este considerabil sporită prin datele puse la dispoziția cititorului, cu privire la cadrul juridic al relațiilor româno-polone, evoluția schimburilor comerciale bilaterale(2003-2011), comunitatea românească din Republica Polonă, cât și prin indicele de nume din finalul lucrării.

Considerăm lucrarea drept o contribuție valoroasă, solidă ca informație, riguroasă ca tratare, nuanțată ca analiză. Ea se adresează atât specialiștilor, cât și marelui public, fiind un excelent mijloc pus la dispoziția tuturor celor care se interesează de evoluția relațiilor bilaterale: studenți, politologi, membri ai societății civile, oameni de cultură, publiciști etc.

Ion Constantin, O contribuție valoroasă, solidă ca informație, riguroasă ca tratare, nuanțată ca analiză în   Economistul,  sept. 2013; idem Polonus, aug. 2013; idem. Romanoslavica LI-3 pp. 149-154.

Foaie de temperatură sufletească

Un florilegiu poetic ce transmite energii spirituale și nutrienți livrești de origine polonă ori românească este opul aniversar „Clarobscur în amurg” al cărturarului, diplomatului și sensibilului scriitor Nicolae Mareș. Pentru orfevrierul unor traduceri din Papa Ioan Paul al II-lea -  dovadă 11 cărți din scrierile în poloneză ale lui Karol Józef Wojtyła sau despre personalitatea planetară a Ponfului - , cât și pentru atentul cercetător al arhivelor diplomatice (amintesc aici despre restituirile diplomatice și epistolare ce îl au ca personaj principal pe Lucian Blaga care și-a început, la 1 noiembrie 1926, lungul periplu diplomatic european ca atașat de presă la Varșovia!). A venit vremea  ca ambasadorul relațiilor culturale româno-poloneze  să întreprindă o călătorie profundă și interioară prin intermediul unei noi cărți cu subtitlul “poeme culese din sertare și din gazete”.

Poezia este pentru Nicolae Mareș un prilej și de rememorare a unei existențe trăite ori visate, și terapie de a sublima întunericul din ființă și din labirintul interior. Poetul are conștiința fragilității sale existențiale,  proiecțiile sale fiind  prilej de nostalgie, spirit elegiac și de căutare a luminii. În “orice punct cardinal” al poemelor din „Clarobscur în amurg” pândesc Efemeritatea și Întunericul. Cheia de lectură a unui “clarobscur” născut și crescut în cosmosul unei identități cu mai multe fețe și cu mai multe posibilități de traducere și intermediere deschide o poartă spre dualitățile dintotdeauna ale spiritului postromantic. Clarobscurul este o foaie de temperatură sufletească prin intermediul căreia poți scoate lumina, credința și devenirea din cel mai entropic întuneric. Întunericul este conceptul pe care trebuie să-l aprofundezi pentru a scoate din el paradoxul poetic al luminii născute din haos și efemeritate.  Am ales câteva versuri edificatoare pentru nevoia de lumină și de sens spiritual:“Soarele și luna / Nu văd întunericul / Doar noi îl vedem / Oamenii. /Eu am văzut clarobscurul / Și m-am îngrozit ce întuneric se face ziua” ori „Prin beznă / Nu vezi țelul.” sau „Până și soarele /intră în eclipsă / dimineața / în miezul zilei / sau în amurgul ei / Nu-i om / să nu fi văzut eclipe de lună // El care este eclipsat / și de propria-i umbră / Iar umbra altora / Doare / Și doare.. // Întunericul îngheață / Umbra îngheață și ea // Nu mă ține Doamne / în umbră”.

Poemele căutării Luminii și ale terapiei de sine sunt rezonate de gravurile Maestrului Marcel Chirnoagă, artist care face din clarobscur o dexteritate stilistică, cu tensiuni vizuale și interioare pregnante. Lucrările lui Chirnoagă rezonează cu universul poetic, nu sunt o ilustrare mecanică a poemelor scrise de Nicolae Mareș în spirit de haiku ori ca autentice solilocvii postromantice.

Rememorarea unei vieți trăite și a unei vieți visate ne oferă o carte de poezie la capătul căreia Efemeritatea și Întunericul „Ne obligă / Să luăm / Totul de la început”. Nicolae Mareș ne oferă, astfel, un „clarobscur” poetic din care se poate intui Răsăritul!

Dan Mircea CIPARIU - prefață la volumul Clarobscur în amurg sau cum să scoatem lumina, credința și devenirea din cel mai entropic întuneric?

Lacrimi păstrate pentru eternitate în chihlimbarul silabelor

Versurile din diferite perioade ale creației scriitorului Nicolae Mareș, grupate în volumul Clarobscur în amurg,  le putem asemui cu niște stropi de timp încremenit în cuvinte, cu niște broboane de sudoare sau, poate, cu niște lacrimi păstrate pentru eternitate în chihlimbarul silabelor. Ele sunt mici ferestre prin care putem privi, înțelege și admira grădinile bogate în culori și miresme ale unei viziuni artistice rotunde – închegate, mature, împlinite.

Poemele se structurează adesea ca frunzele mici și dese ale unui copac, un copac al gândirii și simțirii, al trăirilor pline de miez, de semnificație. De aceea, fiecare dintre ele devine pentru cititor un punct de plecare într-o călătorie interioară, într-un efort de autodescoperire. Aceste puncte de plecare sunt tot mai necesare în viața tumultuoasă, dar prozaică, pe care o ducem în prezent.

Vasile POENARU, Din întâmpinarea la volumul Clarobscur în amurg

LIRICĂ SAPIENȚIALĂ

Apariția volumului Clarobscur în amurg este un debut matur, care definește semnificativ o  personalitate creatoare, cu o viziune distinctă, pătrunzătoare, asupra rostului nostru între pământ și cer, între virtute și servitute, între omenie și ticăloșie, între a fi și a nu mai fi, și - îndeosebi - asupra statutului Poetului și al Poeziei, într-o lume plină de contradicții. (...) poezia lui Nicolae Mareș este, în primul rând, o mărturisire, despre noi, despre existență și moarte, despre veșnicie și efemeritatea proiectată în orice punct cardinal, "de magma înfierbântată a pămâtului" (Ergo sum).  

Lirica poetului Nicolae Mareș nu este deloc festivistă, pedantă și idilică, e o poezie în haine "prozaice" de lucru, fără podoabe și zorzoane stilistice, dar admirabilă în nuditatea, franchețea și robustețea ei simplă, fără a fi simbolistă. Uneori poezia lui Nicolae Mareș se înfățișează într-o prozodie mai puțin obișnuită, fără exigența ritmului, a rimei și a punctuației tradiționale, într-o arhitectonică amintind plăcut de unele experiențe și înfățișări moderniste, chiar de avangardă, puțin cultivate în lirica românească.Cititorul poate avea uneori senzația că citește poeme în proză și poeme într-un vers, ca la Ion Pillat și Gheorghe Tomozei, ori sugestive anecdote ultra concentrate, mult deosebite de ale lui Anton Pann, de pildă, prin ținuta lor intelectuală.

Aplicând o mărturisire a lui Lucian Blaga la creația lirică a lui Nicolae Mareș am putea spune că în poezia lui fiecare sentiment are un gând care îi dă profunzime și fiecare gând un sentiment care-l luminează. E o lirică sapiențială, cu formulări gnomice, de proverb isteț, e o mărturisire sinceră, nu declarație retorică nestăpânită, chiar când e vorba de dragoste: "Și ziua și noaptea/Luminează pe cer o stea/ Ești numai tu/Ești dragostea mea". Sau, din același ciclu, poemul: Când lipsește dragostea: "Ne naștem /Și tot mai mult ne lipsește ceva./ Ne lipsește dragostea./ Murim./ Și tot mai mult ne lipsește ceva/ Ne lipsește dragostea". E o poezie în care sunt îngemănate gânduri cu nuanțe filozofice și simțiri sincere, care curge firesc din viață precum rășina din trunchiul bradului, e o meditație gravă despre firea umană și soartă, ca o moira grecească ori un fatum latinesc din viziunea atâtor poeți ai Antichității și din Sfânta Scriptură, o meditație despre ceea ce suntem și probabil vom fi.

Pretutindeni oamenii nu fac decât

ceea ce știu mai bine: își schimbă culoarea

și mai deloc năravurile.

Tot o frunză suntem.

Depinde când și unde cădem.

Ne poartă vântul în altă parte

Decât în neant?

                                            (Citind tineri poeți)

Aceastei tulburătoare interogații, fiecare receptor e liber să-și răspundă singur, în funcție de concepția lui despre moarte și eternitate, despre locul veșniciei sau despre necunoscutul neant. Plăcut în poezia lui Nicolae Mareș este această implicare a cititorului în răspunsul dat întrebării misterioase. E o meditație deschisă despre multe din cele omenești: solidaritate, revoltă, dragoste, efemeritatea existenței și veșnicia morții, cu reflecții subtile despre  natură, cu parfumul din căpița cu fân și florile care se conservă în arșița lacrimei, despre patrie și tragice evenimente politice și istorice, despre personalități din cultura poloneză (Jan Kochanowski, Tadeusz Rózewicz și Stanisław Jerzy Lec etc., din lumea cunoscută acolo, când lucra la Ambasadă României în Polonia, despre Auschwitz și Insurecția din Varșovia, dar și despre simbolul eternului Meșter Manole).  

Titlurile poeziei sale, inspirate bine și temeinic gândite, hotărnicesc, în ansamblu, universul liricii  evocat de noi mai sus: Ergo sum, Străin pe Galaxia Pământ, Începutul sfârșitului, Nemăsura, Singurătate, Dilemă, Înstrăinare, Roata istoriei, Quo Vadis, În țărână mă prefac. Titlurile  absorb esența și mesajul poeziei...

Cititorul volumului va fi surprins de o structură prozodică neobișnuită, din care ideile cheie urcă singular ca un crin dintr-o glastră cu flori. De aceea imaginea geometrică a prozodiei poate lăsa pe alocuri impresia de haos, în fond fiind vorba numai de unele cuceriri suprarealiste din poezia ultramodernă.

Unele versuri ale sale cu ecouri din senectute par desenate în câteva linii pe pietre de gând, ca niște inscripții: "De la un timp nu mai dorm - mă pregătesc să adorm de tot" sau "Viitorul e numai ceea ce facem și va rămâne făcut" ori "Nu pot dărâma ceea ce - a fost zidit."

Ruga lui nu e religioasă, ca la Nichifor Crainic, V. Voiculescu și chiar Arghezi, ci are, ca la Goga - dar în alt stil -  un caracter patriotic, social, combativ pentru alungarea "buruienilor", a neghinii, răului și urâtului dintre noi. Un exemplu de o tulburătoare puritate de gândire și simțire care caracterizează întregul său univers poetic:....

Nicolae Mareș e un poet cu un foarte dezvoltat simț moral în majoritatea poeziilor sale, fără a fi, însă, un anacronic moralist.

Poezia lui exprimă  principii de comportare în viață, gânduri înalte și simțăminte profunde, curate, despre felurite ipostaze existențiale.

Se vede că poetul a studiat filosofia.

Ion Dodu BĂLAN, Gând și sentiment în poezie în Tribuna, nr. 1/2014, idem http://.revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2014/01/272net.pdf

Realizare de pionerat în promovarea valorilor românești în spațiul universalității

Consistentă în privința opțiunii valorice și aproape fără cusur în alcătuirea ei arhitecturală, antologia / culegerea de poezie blagiană româno-poloneză semnată de dl N. Mareș este nu numai o realizare de pionierat, ci și un reper de prim-plan în impulsionarea unei mai susținute acțiuni de promovare a valorilor românești în spațiul universalității creatoare.

Întruchipând pasiunea unui cercetător cu o bogată bibliografie în domeniul traducerilor și cercetării relațiilor româno-poloneze, dar și capacitatea plină de har a unui creator pe planul meditației lirice și aforistice, dl Nicolae Mareș se dovedește atât unul din polonologii noștri de marcă cât și un literat complex, de mari disponibilități creatoare.

Zenovie CÂRLUGEA,  Martie 2014, Postfață la volumul Lucian Blaga în limba polonă

Volum monumental

Acest volum monumental, care cuprinde o mare varietate de eseuri, într-o panoramă enciclopedică, se bucură de o bogată iconografie, în alb-negru și color, încât parcurgerea celor aproape 600 de pagini devine mai atrăgătoare, mai fluentă, mai edificatoare. Este opera acestui excelent diplomat și scriitor care, după ce și-a făcut studiile universitare la Varșovia, a rămas intermitent, peste 20 de ani în serviciul nostru diplomatic în Polonia, devenind cel mai autorizat cunoscător al relațiilor româno-polone, de-a lungul istoriei și în toate domeniile. Predilecte, însă, s-au dovedit cele spirituale, pe care talentul și vredincia sa le-a ilustrat în zeci de volume, care premerg și sunt prelungite în cartea de față.

”Cultura - liantul polononității” este chiar capitolul de început (...) considerată a fi - prin marile ei personalități - ”martorul care n-a lăsat niciodată edificiul național, Polonia, să se prăbușească”.

”Așa citim în capitolul: /Chopin în conștiința românilor/ despre ”Carol Miculi - discipol al lui Chopin” - o poveste care începe de la Cernăuți și se prelungește la Paris .... Avem o seamă de date și  despre ”Carol Filtsch - primul discipol transilvan al lui Chopin” -  ajungând până la pianiștii și chopinologii români de azi. Printre concertele și partiturile lor, Nicolae Mareș se plimbă ca la el acasă. La fel procedează scriind despre ”Wladimir Hegel și arta monumentală românească”....La fel de interesante și binevenite sunt paginile:  ”Iorga despre Polonia și cultura poloneză” împreună cu ”Cinstirea reciprocă a cărturarilor polonezi și români” sau ”Banca națională a României gazda ospitalieră și salvatoare a aurului polonez”.

”Dar,  pe lângă toate acestea, în cadrul ”Confluențelor literare româno-poloneze”, importante și revelatoare sunte studiile dedicate lui Lucian Blaga, ajuns diplomat la Varșovia în 1926. Primul dintre ele, ”Lucian Blaga despre lirica interbelică românească - contribuție inedită a poetului român, tipărită numai în limba polonă”, apoi ”Lucian Blaga despre critica literară românească”; 80 de ani de la prezentarea ”Meșterului Manole” de Lucian Blaga pe scena Teatrului din Lwow”; ”Blaga - Goethe”; ”Blaga în Polonia sau de la Meșterul Manole la Mirabila sămânță și multe altele, care singure pot alcătui un volum dedicat marelui poet, filosof și diplomat român.

La fel de interesante și proaspete ne apar paginile despre ”Eugen Ionescu - diplomat român în Franța” și ”Primul raport diplomatic redactat de Eugen Ionescu la Vichy”, document plin de amănunte caracteristice publicistului diplomat, care era pe-atunci viitorul mare dramaturg. Printre acestea, cele referitoare la ”Misionarismul cultural maghiar în 1943 la Vishy și Paris”, necesitatea contracarării acestei propagande pernicioase, în paralel cu ”propagarea celor mai de seamă și autentice valori românești în sudul Franței” și ”Folosirea undelor herziene în propagarea culturii românești”.

Numeroase și interesante capitole dedică Nicolae Mareș unor mari scriitori și artiști contemporani polonezi, cu care a fost în contact timp de patru decenii, și din opera cărora a tradus în românește: Tadeusz Różewicz, Czesław Miłosz, Wisława Szymborska, Danuta Bieńkowska, Kazimiera Iłłakowiczowna etc. (...) Dar cele mai multe pagini i le închină, pe bună dreaptate, Papei Ioan Paul al II-lea, într-un ”Triptic pentru măreția credinței și-a cunoașterii”. ....”Nu am spațiu pentru a reliefa cum se cuvine toate virtuțile acestui volum enciclopedic pe care eminentul nostru coleg Nicolae Mareș ni-l face cadou cu generozitatea lui proverbială.”

Ion Brad, Cărțile prietenilor mei, Editura Anamarol, 2014 pp. 220-223 Grupaje consistente din poezia poloneză și din Papa Wojtyla

Poemele Papei Ioan Paul al II-lea

Uniunii Scriitorilor din România, „Steaua” i-a dat doi președinți, doi prozatori de forță, D.R. Popescu și Eugen Uricaru. Dar și un postmodernist, Leonida Neamțu, un narator clasic, Mircea Tomuș. Literaturii noastre un stil poetic, ceremonios-hieratic, dar cu priză la real, o (re)deschidere timpurie de orizont cultural european.Traducerile lui Petre Stoica, Franz Hodjak, eseurile lui Peter Motzan, grupajul consistent de poezie poloneză contemporană, în colaborare cu revista Poezja (vezi interviul cu exigentul ei red.-șef polon, din Rom. lit., nr.31’2014), sunt o parte infimă. Publicarea unor Szilagy Domokos, Kanyadi Sandor, Letay Lajos, Kiraly Laszlo, a multor poeți «cu probleme», ca Janos Pilinsky, sau Czeslaw Milosz, prin anii ’80... S-au adunat prețioase traduceri din Mario Luzi, prin Nicu Caranica, din poeții francezi, prin, mai ales, Aurel Rău, din poemele lui Ioan Paul al II-lea, prin Nicolae Mareș, din poezia ligură, prin Ștefan Damian.Recent, o serie de traduceri din poezia americană feminină de top, prin Lavinia Rogojină.

Ce trebuie spus în încheiere este că literatura neomodernistă la noi nu începe, desigur, cu apariția revistei „Steaua”, în 1954, dar poezia sa anunță generația șaizecistă, de peste un deceniu, îi pregătește momentul de strălucire. Dacă vrem sa-i găsim „Stelei” defecte, neapărat, utilizând grila valorilor rizomice de azi, relativizând totul, putem s-o învinuim, eventual, de esențialism, dar nu de lipsa simțului critic, nici de narcisism, sau de încântări selfie, etc. „Steaua” are, a avut mereu rădăcini spirituale bine înfipte în realitate, imposibil de tăiat de cineva. Locul revistei „Steaua” (blazonul, legenda, substanța) este doar al ei, nu poate fi luat de nimeni, în memoria cititorului.

Adrian Popescu - România literară 41/2014

Literatură sapiențială*)

”Abia înțelese, pline de înțelesuri” - așa definea genialul Eminescu proverbele, speciile sapiențiale - cu profunzimea lui de gândire și inegalabila forță expresivă. Se știe, în limba română, proverbul face parte din seria sinonimiei ca: maximă, aforism, vorba cu tâlc, etc. Asemenea creații găsiți și în această carte de înțelepciune și frumusețe morală.

Poet, eseist, critic și istoric literar, intelectual de factură modernă și aleasă cultură, Nicolae Mareș aduce acum pe piața cărții un volum de aforisme maxime și proverbe originale, după ce - în prealabil - a publicat la eLiteratura Cartea înțelepciunii universale, un monumental Dicționar de maxime și aforisme din cultura română și universală, despre care talentatul editor și scriitor Vasile Poenaru îi spunea cititorului: ”ții în mâinile tale un tezaur de o  valoare inestimabilă. Cartea de față cuprinde - grupate peste 1200 de teme, circa paisprezece mii de maxime, aforisme, cugetări, proverbe și zicători...”. În ansamblul operei mareșiene (studii de morală și sociologie, de istoria culturii și a filosofiei, traduceri și poezie originală) nu mă surprinde dacă ne amintim că universul liricii sale e punctat de numeroase versuri sapiențiale. Spuneam, într-o cronică închinată volumului său de poezii - Clarobscur în amurg - că anumite pasaje ar putea fi extrase și publicate ca maxime și aforisme, căci Mareș isbutește ca filosoful și poetul din personalitatea sa să coexiste, spre folosul amândurura.

Maximele, aforismele și anumite proverbe din prezenta carte a scriitorului Nicolae Mareș s-ar putea înscrie în prelungirea cunoscutelor lucrări din literatura noastră semnate de Titu Maiorescu: cugetări și aforisme, de Nicolae Iorga (Cugetări din 1905 și altele), de Lucian Blaga (Discobolul, Pietre pentru templul meu).

Termenii  aforism, maximă fac parte din aceeași familie semantică, la care în limba română se mai pot adăuga sinonimele: vorbe cu tâlc, vorba ăluia, zicătoare, vorbe din bătrâni... În ultimă instanță toate aceste specii sapiențiale se pot cuibări sub noțiunea de literatură sapiențială.

”Proverbele - scria aforistic Lucian Blaga - le fac numai cei pățiți, înțelegând prin termenul pățit nu numai suferință, durere fizică sau morală, ci și experiențe de viața îndurată în felurite conjuncturi ale existenței”. Proverbele și toate celelalte specii amintite, firește, au nuanțele necesare.

Pățit e omul care s-a lovit puternic de viață, care a îndurat relații sociale dintre cele mai diverse, care a fost încercat de soartă, care a văzut și observat multe despre firea omenească.

În acest sens, diplomatul și scriitorul Nicolae Mareș este un om pățit, pe deplin îndreptățit să scrie PROVERBE, MAXIME, și AFORISME.  După opinia lui Lucian Blaga proverbul este un aforism țărănesc. El, un temeinic om de cultură și-a orientat sfera de preocupări și cuprindere a proverbelor sale parcă inspirat din Pildele sau proverbele lui Solomon din Vechiul Testament, de ce nu ale fostului Cardinal de Cracovia și  Episcop al Romei, Papa Ioan Paul al II-lea, acum Sfânt, din opera căruia - cele 3000 de omilii și cazanii, a publicat, în 2004, o culegere de Cugetări. Citind cartea lui Nicolae Mareș te surprinde cât de mult răspunde ea prin tematica scopurilor Proverbelor biblice: ”pentru cunoașterea înțelepciunii și învățăturii /.../pentru căpătarea învățăturilor de bun simț, de dreptate, de judecată și de nepărtinire, ca să dea celor neîncercați agerime de minte, tânărului cunoștință și chibzuință” (cap. I, v. 2,3,4). Pe asemenea coordonate se înscrie sfera codului moral al tuturor proverbelor, aforismele inclusiv ale lui Nicolae Mareș, menite să instruiască, să educe, să cunoască natura umană, să respecte valorile etice, binele, adevărul, omenia, buna purtare și pe cele estetice, să condamne viciile, invidia, nestatornicia în atitudini și sentimente. ”Nu crede - ne îndeamnă autorul pildelor din acest volum - în cei care își schimbă stindardele sau opțiunile precum șosetele!” Veștejește prefăcătoria, lingușeala: ”Limba lingușitorului e unsă cu miere, dar și cu fiere”; învață autoritar: ”Să știți că lăcomia, până la urmă, crunt se răzbună”, confirmând parcă adevărul din vorbele cronicarului moldovean: ”Lăcomia vinde neamul și moșia”. Alte învățături sunt legate strict de actualitate ”Lasă stresul la ușă: când intri cu el în pat îți curmi din viață”. Ca intelectual diplomat, cu o temeinică pregătire filosofică și sociologică, Nicolae Mareș exprimă și o convingătoare judecată asupra societății și lumii contemporane.

Nicolae Mareș oferă un fericit exemplu al faptului că unele proverbe se fac tot din proverbe adaptate unor experiențe, personale sau colective, din alte împrejurări și momente istorice: ”Nu doar pe copii ci pe toată țara a aruncat-o Băse cu scalda”. Nu e greu să ne amintim zicătoare, vorba cu tâlc din bătrâni: O dată cu apa murdară a aruncat și copilul din copaie.

Unele aforisme ale lui N. Mareș sunt judecăți curajoase și drepte privitoare la morală și la viața social-politică: ”Normalitatea a devenit azi o floare rară” sau ”Democrația originalădevine paradoxală: nu contează câți votează, contează indicațiile Bruxellesului și verdictul Curții Constituționale, cea din care - în majoritate - lipsesc judecătorii de profesie”.

Un sfat bun și un îndemn foarte înțelept de pedagogie tradițională și modernă, totodată, se exprimă cu simplitate salutară: ”Când te judeci singur, nu fi blând, ci dur”. Aforismele lui Nicolae Mareș cer omului o permanentă exigență față de ținta morală a omului.

Mesajul multor aforisme, maxime, pilde, vorbe cu tâlc - oricum le-am numi - e fericit relevat de excelentele desene ale lui Octavian Bour, mult mai elevate, mai moderne și mai sugestive decât cele ale lui Jules Perahim foarte folositoare și ele,  în procesul de înțelegere a proverbelor și a literaturii - și se pare singurele - sapiențiale, în genere.

Maximele și aforismele lui Nicolae Mareș au în ele multe din caracteristicile acestei specii: formulări dense, percutante, unele rime interioare cu funcție mnemotehnică, înțelepciune, dragoste de om și de viață, înțelegerea omenescului din noi, umor, spirit de observație și analiză, judecăți de valoare exacte și îndrăznețe și uneori un previzibil didacticism moralizator. Pe-alocuri sunt ca niște biciuiri focoase, dar și gingașe ca niște flori; altele mai ermetice, cu anumite taine în ele, și foarte multe cu toate ferestrele gândului deschise încât se vede până-n adâncimi. Majoritatea aforismelor lui Nicolae Mareș respectă cerințele lui Lucian Blaga din Discobolul: ”Când formulezi un aforism trebuie să-l aduci în situația de a refuza orice adaos. Un aforism trebuie să fie ceva laconic, încheiat ca Biblia.

O asemenea lucrare, așa de mult pătrunsă de spiritualitatea autohtonă și universală, merită să fie cunoscută, să fie mereu la îndemâna omului, ca un ghid de comportare în viață, pentru cititori din toate generațiile și cu cea mai diversă pregătire școlară.  

Prof. univ. dr Ion Dodu BĂLAN - Nicolae Mareș, Maxime și aforisme, Editura e-Literatura, București

O solidă monografie despre mareșalul polonez Józef Piłsudski

Prolific autor al unor volume de referință pe tema istoriei Poloniei și a relațiilor româno-polone, scriitorul și diplomatul  dr. Nicolae Mareș a publicat de curând o masivă monografie (440 pagini, în format A4), consacrată mareșalului  Józef Piłsudski, proeminentă personalitate a istoriei contemporane poloneze și universale.

Publicată în format electronic și tipărit la Editura „ePublishers” din București, în anul 2015, lucrarea a apărut într-un moment aniversar deosebit ocazionat de împlinirea unui secol de la izbucnirea Primului Război Mondial și a optzeci de ani de la trecerea în veșnicie a mareșalului Józef Piłsudski, „unul dintre cei mai mari lideri din istoria contemporană poloneză și universală, conducător puternic atașat de poporul român și de cauza pentru care au luptat românii în urmă cu o sută de ani”, așa cum consemnează autorul în prefața volumului. Ea a fost elaborată în baza unei minuțioase activități de cercetare a arhivelor diplomatice de la București, cât și a celor de la Institutele Piłsudski din New-York și Londra, a presei românești și poloneze, precum și a bibliografiei aferente, care i-au oferit autorului prilejul de a analiza sub multiple aspecte climatul în care a trăit și a muncit liderul polonez, atașamentul colaboratorilor săi și a posterității față de cauza pentru care aceștia au luptat. /.../

După ce prezintă pe larg construcția lucrării și judecățile de valoare, autorul recenziei remarcă că  ”partea a IV-a a monografiei  cuprinde un număr de 27 rapoarte ale Legației României de la Varșovia, referitoare la situația din Polonia în perioada 1920-1927, relațiile româno-polone și atitudinea șefului statului polonez față de România. Aceste documente, cărora li se adaugă în final (partea a V-a) un calendar cronologic al vieții și activității mareșalului Józef Piłsudski, sporesc utilitatea științifico-documentară a monografiei Domnului Dr. Nicolae Mareș.

În concluzie, monografia consacrată mareșalului polonez Józef Piłsudski, pe care o pune la dispoziția cititorilor scriitorul și diplomatul Dr. Nicolae Mareș, este o lucrare solidă și valoroasă, mai ales sub aspectul informației noi aduse în dezbaterea temei, cu multe elemente inedite, fiind un excelent mijloc de a cunoaște mai bine, dintr-o perspectivă pluridisciplinară, nu numai figura proeminentă a eroului cărții, ci și o pagină de seamă din bogata istorie a relațiilor româno-polone. O recomand cu căldură tuturor celor interesați de literatură istorică serioasă, atât specialiștilor, cât și publicului larg cititor.

Ion Constantin, dr. în Economistul

                 

O lucrare – piatră de hotar în cercetarea vieții și operei Papei Ioan Paul al II-lea

„Un eveniment editorial de prim rang, ce ar merita o mediatizare  mult mai extinsă decât o simplă consemnare de carte o constituie apariția cărții d-lui Nicolae Mareș la Editura Tipomoldova din Iași, 2015, în cadrul Colecției Opera Omnia”: Ioan Paul cel Mare”. Urmează o prezentare amplă a celor cinci părți ale opusului, recenzentul pleacând de la fraza aparținând autorului:Cititind în ultimul timp mai tot ce a fost posibil din și despre Karol Wojtyla, mi-am dat seama de precocitatea, seriozitatea, profunzimea, credința, iubirea, devotamentul, curajul, dragostea, dăruirea de sine cu care viitorul Papă a abordat viața din cea mai fragedă vârstă. [....]

„Evident, o lucrare temeinică ce rămâne ca o piatră de hotar în cercetarea vieții și operei Papei Ioan Paul al II-lea, iar pentru efortul depus îl felicităm pe dl. Nicolae Mareș”.

Ionel  Savitescu, Viața și opera sanctității Sale, Ioan Paul al II-lea,  în Scriptor,Iași, 2016, pp. 60-62

„O carte de învățătură”

„Cugetări și aforisme”, aparținând titanului rus Lev Tolstoi, culegere concepută și adaptată de cunoscutul scriitor și diplomat Nicolae Mareș pot îmbogăți bibliotecile celor preocupați de  cunoașterea gândirii umane slujitoare a vieții trăite în demnitate, iubitoare de om și de frumos. /..../ O carte de învățătură, cum nu sunt cele mai multe în care  ”plâng pădurile ajunse hârtie”

Ion Brad, O carte de învățătură, în „Acasă”, nr.2(32)/2017, p. 162

Un bildungsroman

Lucrarea intitulată Sfântul Ioan Paul cel Mare, publicată de către Nicolae Mareș – reputat critic și istoric al culturii și civilizației europene – a fost  elaborată cu talent și rigoare științifică, după consultarea nu numai a altor biografii închinate Sfântului Pontif, apărute de-a lungul timpului în diverse colțuri ale lumii, ci și pe baza cercetării minuțioase a numeroase documente aflate în arhivele și bibliotecile din Polonia, România și chiar de la Vatican, precum și a cunoașterii nemijlocite a marelui sacerdot de către autor, cât și a unor persoane foarte apropiate din suita sa.  În această monumentală operă – de aproape 700 de pagini – pe care o consider o radiografiere convingătoare a unei îndelungate perioade din zbuciumata istorie a Poloniei, ni se prezintă, ca într-un bildungsroman, prin fotografii și comentarii inspirate, evoluția spectaculoasă a personalității emblematice a lui Józef Karol Wojtyła, din fragedă copilărie și adolescență până la maturitate, când a îndeplinit, pentru mulți ani, cea mai înaltă demnitate eclesiastică în lumea catolică, aceea de papă. Un Papă simbol al Credinței și al Speranței.

Din această minuțioasă cercetare, cu adevărat științifică, aflăm că Józef Karol Wojtyła s-a născut la 18 mai 1920 într-o modestă familie de polonezi și că „s-a dus la casa Tatălui Ceresc” la 2 aprilie 2005. Copilăria nu i-a fost ușoară, pentru că a rămas orfan de mamă la o vârstă fragedă, și-a pierdut, apoi, unicul frate și a rămas doar cu tatăl său, un om foarte ordonat, harnic și credincios.

Trecerea prin lume a acestui „om între oameni” face parte implicită din istoria Poloniei, a Europei, a catolicismului, a atmosferei înăbușitoare cauzate, mai ales, de apăsarea celor două dictaturi de tristă amintire: dictatura hitleristă și cea stalinistă.

Evocând elemente semnificative, autorul monografiei, Nicolae Mareș, prezintă devenirea în timp a personajului ceretării sale, subliniind din interior etapele cele mai interesante din viața acestuia, de la leagăn la mormânt, de la Karol Wojtyła – simplu cetățean din Polonia – la primul papă de origine slavă și până la Sfântul Ioan Paul al II-lea, ”cel Mare”.

Deosebit de important pentru noi, românii, este că aflăm multe detalii biografice pe care autorul acestei cărți ni le prezintă. Demonstrația pe care o face, pe bază de documente, se referă la „rădăcinile valahe” ale marelui Pontif, datorate prezenței valahilor (românilor) în ținuturile unde Karol Wojtyła s-a născut. Mai aflăm că, încă din secolul al XIII-lea, valahii sosiți în Polonia au întemeiat numeroase sate (dintre care unele mai păstrează și azi denumiri cu rezonanțe românești), localități organizate conform rânduielilor din țara de baștină, a dreptului valah /jus valahorum/. Într-unul dintre acele sate (Czaniec) s-a născut străbunicul lui Karol Wojtyła.

În localitatea Wadowice, mărturisește Pontiful, „totul a început pentru mine: și viața, și școala, și studiile, și teatrul, și preoția”. Astfel că, în 1938, susține examenul de bacalaureat și își începe studiile filologice pe care le-a întrerupt, fiind nevoit să lucreze într-o carieră de piatră. În 1942 este admis la Facultatea de Teologie, care a funcționat în timpul războiului în mod clandestin, iar, în paralel cu studiile universitare, scrie poezii și piese de teatru, interpretând, ca actor amator, roluri în piese importante din dramaturgia poloneză și universală.

După patru ani de la absolvirea studiilor teologice este hirotonisit preot și își continuă studiile doctorale la Roma (1946-1948); întors în țară, este repartizat preot la țară (în localitatea Negowic), apoi la Cracovia, unde își va susține doctoratul, devenind conferențiar universitar, slujind, în paralel, la altar. Avansează în cariera teologică: de la preot la episcop, la arhiepiscop și cardinal la Cracovia.

Pe 16 octombrie 1978 este ales papă, demnitate în care a desfășurat o impresionantă activitate de cercetător științific pe teme de teologie și de istorie a catolicismului devenind, prin scrierile și predicile sale – ținute pe toate continentele – un idol al credincioșilor din lumea întreagă.

Dar niciodată nu și-a uitat de țara de origine și poporul din care provenea, despre care afirma: „Poporul meu este o turmă de oi pierdute”.

Papa Ioan Paul al II-lea (filosof, teolog, poet, dramaturg) atât de fructuos implicat în istoria umanității, s-a vrut și a fost „înainte de toate p ă s t o r”, solidar cu toți semenii, îndemnându-i pe credincioși să se roage pentru cei bolnavi, pentru cei neajutorați și săraci, afirmând că „tainele Crucii nu pot fi explicate”, iar prezența Divinității este veșnică și universală, așa cum reiese și din versurile care îi aparțin:

  DOAMNE,

în acest univers

în lumea fără de sfârșit

  EXIȘTI

și aici am și eu un al meu rost

pogorât să fiu în mormânt

din moarte pre moarte călcând

dacă în țărână sunt transformat

o părticică din Pasca Ta sunt.

Papa Ioan Paul al II-lea nu este numai „păstorul credincioșilor”, ci și cel ce-i învață ce înseamnă „morala creștină azi”. Autorul monografiei precizează  că Sfântul Părinte a acționat curajos și cu înțelepciune pentru ca libertatea să fie coordonată cu răspunderea, în favoarea unui parteneriat între Cultură și Biserică, pentru ecumenism, pentru abordarea dinamică a colegialității, pentru istorie – având ca stindard patria – ca legământ pentru unitatea creștină între catolicism, ortodoxie și alte religii care îl recunosc pe Iisus Hristos ca fiu al lui Dumnezeu.

Nicolae Mareș – excelent istoric, traducător și publicist – evocând vizita Papei în România subliniază una dintre punțile cele mai trainice între cultura română și cea poloneză, între Papa Ioan Paul al II-lea și spiritualitatea românilor, a creștinilor orodocși. Despre această vizită, Papa declara: Am dorit, cu acest pelerinaj, să aduc un omagiu poporului român și rădăcinilor lui creștine... în decursul secolelor seva rădăcinilor creștine a alimentat – prin numeroși martiri și mărturisitori ai credinței – o nesecată venă de sfințenie. Ție, cerească mamă a speranței, îți încredințez, îndeosebi, familiile și tinerii care sunt viitorul iubitului popor al României.

Ideile sale generoase, formulările memorabile, cu valoare aforistică și poetică sunt relevate de Nicolae Mareș în cele cinci părți ale lucrării structurate într-o arhitectonică solidă, bazată pe documente istorice dintre cele mai diverse. Personajul omagiat, păstor al creștinilor catolici, este prezentat ca un model a cărui sensibilitate, credință și înțelepciune pot constitui un reper de gândire pentru orice om care dorește să trăiască în demnitate, respectând preceptele moralei creștine, fără deosebire de confesiune sau religie. Un călăuzitor al milosteniei, al iubirii față de semeni.

Aceste trăsături de sfințenie și înțelegere a vieții în esența ei sunt comentate cu pertinență și sobrietate de către autorul cărții dedicate marelui Pontif și ilustrate cu pagini din opera poetică a lui Karol Wojtyła, referitoare la dialogul său cu Dumneeu și cu oamenii de pe tot mapamondul, în vizitele sale pastorale:

Tu ești fratele meu scump

ce-n tine simt pământul imens

în care râurile se pierd brusc...

Vai, ce bucurie să constați

că gândurile noastre sunt puse

în aceeași balanță,

strălucind altfel în ochii mei și ai tăi,

dar conținând aceeași substanță.

Cartea se sprijină pe o impresionantă iconografie care atestă prezența lui Karol Wojtyła, din anii copilăriei în Polonia, în Cetatea Eternă și la Vatican, continuând cu pelerinajele sale prin lumea mare, pentru că i s-a recunoscut vocația de Papă pelerin.

Totodată, din numeroasele fragmente citate din creația pontifului-poet și traduse într-o frumoasă limbă română literară, reiese credința lui nemărginită în Dumnezeu, dragostea de viață și de semeni, mila pentru cei în suferință, convingerea că perfecționarea morală este posibilă fără deosebire de religie, confesiune ori naționalitate. Un exemplu personal este și gestul creștinesc al Papei atunci când l-a iertat pe musulmanul care îl împușcase în Piața San Marco și, după însănătoșire, l-a vizitat în închisoarea unde se afla cel condamnat.

Din opera Sfântului Părinte, autorul monografiei a ales, pe lângă alte poezii, un fragment referitor la „marea trecere” care sintetizează gâdirea sa de teolog-filosof, dăruit de dumnezeire, cu vocație de sfințenie:

Moartea-i, totuși, încercarea de pe urmă,

ceva din neființă, prin speranță „eu-l” îl scot și îl smulg

ca deasupra neantului să mă împlânt...

Totodată, încă de la începutul carierei de om al bisericii, prin creația sa de poet, teolog și filosof, marele Pontif dezvăluie noi dimensiuni ale preceptelor creștine, cu referire la puterea iubirii și a credinței.

Încă de la urcarea pe tronul papal, din balconul bazilicii Sfântul Petru de la Roma, s-a adresat mulțimii cu îndemnul: „Nu vă temeți, căci, prin credință și iubire, omul poate învinge suferințele”.

Acest simbol al credinței și al iubirii de semeni, a dorit să viziteze și țara noastră, în luna mai, 1999, despre care mărturisea: Gândul meu se întoarce mereu, cu vie emoție, la vizita pe care, cu voia lui Dumnezeu, am avut ocazia să o efectuez în România. A fost vorba de un eveniment cu dimensiune istorică, fiind prima mea călătorie într-o țară unde creștinii sunt, în majoritate, ortodocși.

Recomand călduros această splendidă monografie, precum și alte lucrări consacrate Marelui Pontif realizate de istoricul, publicistul și diplomatul de carieră, scriitorul Nicolae Mareș.

Ion Dodu Bălan, aprilie 2018

NICOLAE IORGA: „C U G E T Ă R I” Antologie, prefață și note de NICOLAE MAREȘ (eLiteratura, București, 2021, 380 p.)

Pentru diplomatul polonolog și cărturarul de mare orizont cultural Nicolae Mareș, la rândul lui autor de poeme și cugetări, dar și realizator în 2014 al unui „Dicționar de maxime și aforisme din cultura universală / Cartea Înțelepciunii Universale”, grupând 14.000 de maxime și aforisme în 1200 de teme), personalitatea lui Nicolae Iorga este una exemplară. Precum a unui Eugen Ionescu sau, mult mai aplicat, a lui Lucian Blaga, redescoperit de cercetător în arhivele poloneze și cele de la Academia Română. Autorul „Poemelor luminii”și al „Pietrelor pentru templul meu” din 1919 a constituit subiectul unor lucrări importante de documentare bio-bibliografică și de comentarii istorico-literare („Lucian Blaga – diplomat la Varșovia”, 2011; „Lucian Blaga – epistolarul de la Academia Română”, 2012; „Lucian Blaga în limba polonă. Studiu și antologie lirică bilingvă română-polonă, 2014; „Lucian Blaga – traducător, traductolog”, 2020).

Tot astfel, la împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Nicolae Iorga (n. 5 iunie 1871, Botoșani), editura Fundației România de Mâine ne propunea, în colecția Multilingvism și culturi în dialog,  lucrarea dlui Nicolae Mareș – „Nicolae Iorga și Polonia”, înmănunchind nu mai puțin de unsprezece studii-eseuri evocând, pe coordonatele unei admirabile documentări, atitudinea de înțelegere, de simpatie și solidaritate pe care marele cărturar, foarte bun cunoscător al istoriei și culturii poloneze, le-a avut față de poporul polonez, tot mai prezent în diplomația și politica europeană după Primul Război Mondial. Ilustrativă era cronologia vieții și operei istoricului savant Nicolae Iorga, implicat în acțiunea cultural-politică și diplomatică a Statului român, atitudini pentru care a plătit cu o viață de martir în fața extremismului legionar din anii 40 ai secolului trecut (asasinatul de la 27 noiembrie 1940, Strejnic, Prahova).

Considerat de cercetător „cel mai de seamă istoric, literat, cărturar și savant român de la Cantemir încoace” de care societatea românească de azi „ar avea o mare nevoie, mai mult decât oricând”, Nicolae Iorga – cel considerat încă din timpul vieții „Dascăl al Neamului Românesc” sau „colos al culturii românești” (M. Eliade) – este readus în atenție prin prezenta antologie de cugetări cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naștere:

„O nouă lectură a maximelor și aforismelor istoricului – precizează dl N. Mareș în prefața „Iorga – cugetător de mare actualitate” – ne arată că întocmai ca viața pe care a trăit-o la cea mai înaltă tensiune, acestea nu numai că își păstrează actualitatea, dar au devenit lecții de mare profunzime intelectuală, morală și culturală lăsate moștenire de înfăptuitorul unei opere unice în cultura românească și universală, creație neîntrecută până azi în lume.”

Timp de o jumătate de secol, N. Iorga a scris o întreagă bibliotecă, în câteva limbi (peste 1000 de cărți și cca 20.000 de studii, articole, recenzii), care, iată, nici la 80 de ani de la moartea sa nu a fost recuperată într-o ediție integrală și critică.

Prezenta antologie pornește de la volumul din 1911 tipărit la Vălenii de Munte de cel care împlinea atunci doar 30 de ani și cunoscuse multe țări europene, îndeosebi Franța și Germania, unde își obținuse doctoratul cu învățați de seamă ai timpului. În efervescența aceea de idei de la sfârșitul secolului al XIX-lea (fin de siècle) și începutul secolului al XX-lea până la Marea Unire, care încununa eforturile de veacuri ale unui popor dornic de libertate și independență, într-un rost identitar istoric și cultural, se vor ivi personalități de marjă europeană atât în cultura (Arghezi, Blaga, Brâncuși) cât și în politica și diplomația românească (de la I. I. C. Brătianu și I. G. Duca, la Take Ionescu la Nicolae Titulescu)...

Prin „apoftegmele” sale – observă antologatorul – „cărturarul a dat o nouă dimensiune aforisticii românești, urmată fiind la scurt timp de opusul blagian Pietre pentru templul meu, tipărit imediat după Marea Unire, și care s-a bucurat de o receptare mult mai largă. Dând Cezarului ce este al Cezarului, trebuie spus că primatul în promovarea gândirii aforistice la români îl are bardul de la Vălenii de Munte.”

Deși cugetarea – ca specie sentențială – are o veche tradiție în cultura română, de la paremiologia prezentă în scrierile umanismului și iluminismului românesc (Grigore Ureche, Miron Costin, Dosoftei, D. Cantemir), la autorii din secolul romantismului pașoptist, postpașoptist și matur (adică de la scriitorii poporani Anton Pann și Ion Creangă, la Alecsandri, Eminescu, Slavici, Titu Maiorescu ș.a.), Iorga va simți nevoia, ca recunoscut pedagog al neamului, să-și înnobileze publicistica cu maxime și aforisme constituind, în principal, îndemnuri la muncă neobosită și cinstită, reînviind, paradoxal, „genul literar pe care îl va ridica pe noi trepte, în măsură să exprime adevăruri indubitabile și perene. Și nu într-o manieră plutind în abstractizări, ci într-un limbaj limpede și direct, vizând realități imediate, avute în vedere de ziarist, de orator, de omul de cultură, acoperind aspecte cât mai diverse din societate, de la politica ce se făcea fie la Palatul Victoria, fie sus la Cotroceni Așa cum rezultă nu numai din textele „Cugetărilor” din 1911, ci și din alte scrieri și pe care antologatorul le reține ca fiind și acestea de „factură tolstoiană” în sens stilistic: *Sunt oameni, cari se hrănesc numai din jignirea altora. Și ei sug sânge; *Fug oamenii de cine sunt deprinși să fugă, nu de cine-i poate bate; *Cei ce merg toată viața lor în trăsura altora pentru a-și cruța picioarele, trebuie să și plătească pentru aceasta; *Nu întoarce întotdeauna vorba înapoi, fiindcă se poate să te lovești tu însuși pe tine. Sau cugetări privind destinul poporului român în istoria europeană, foarte actuale și azi în epoca globalismului și tuturor amenințărilor: *Suntem un stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică și veghind asupra Gurilor Dunării, străjuind aici în numele și interesul întregii Europe din spatele ei, ba încă și mai departe, se cheamă că România noastră trăiește și vorbește aici nu numai pentru dânsa singură. Statul nostru este deci în atenția estului și vestului, nordului și sudului deopotrivă și în tot timpul.” * Statul român deține, cum s-a spus, o pozițiune cheie, iar atenția aceasta a altuia pentru tine poate fi grijă și simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi și apetit sau primejdie. Un stat cu o astfel de situație în care te urmează în tot locul vânturile valurile, dator este cel dintâi să cunoască această situație, să-și dea permanent seama de toate, bune și rele, câte se ascund într-însa.” * Boala cea mai gravă, care macină societatea românească, este lipsa caracterelor; *Independența nu este un dar pe care ni-l face Europa, ci o recunoaștere a drepturilor străbune ale românilor, în conformitate cu sacrificiile lor; *În vecii vecilor, cât va dăinui suflarea românească pe acest pământ, să nu-i ierte Dumnezeu pe netrebnicii și făcătorii de rele.  

Este indiscutabil că maximele și aforismele lui Nicolae Iorga – pe care autorul le considera „scântei” ale gândirii - au un grad mare de perenitate, iată de ce unele sunt considerate de antologator drept „arzătoare”, chiar „aviz Bruxelles-ului de azi”, precum: „Sunt popoare superioare legilor lor și altele, inferioare. Cele dintâi le calcă cu nerușinare, celelalte cu pietate.; sau acest aforism cu adrese precise în politica românească și nu numai din timpul lui Iorga: „Bărbat de Stat e unul care nu spune ce știe, până ce, la urmă, nu știe de spune.” – ca să ne oprimi la cel din urmă panseu:

„Megieș al Vălenilor de Munte” – de unde am vorbit în vara aceasta la telefon -, dl Nicolae Mareș a avut față de marele polihistor Nicolae Iorga un mare sentiment de prețuire, considerându-l valoare indimenticabilă „în Panteonul culturii românești” și atât de actual „prin premonițiile din cugetările lui patriotice”. Iar antologia realizată, cu prefața mișcătoare și notele lămuritoare, vine să readucă în actualitate (cum de ani buni face, bunăoară, cărturarul-editor Valeriu Râpeanu) gândirea unui titan al culturii române care, în ciuda tuturor observațiilor privind acțiunea sa culturală și politică, merită o mai dreaptă prețuire din partea posterității, prea ingrată, vorba poetului, și prea uitătoare de „repere” naționale...

Zenovie Cârlugea, Târgu-Jiu, Iulie 2021, în Portal-Măiastra

Nicolae Mareș este profesionistul care care a rămas credincios ideii că diplomația cultura și literatura joacă un rol important în viața individului. În plus, el este unul dintre puținii exegeți ai politicii externe, care a spus lucrurilor pe nume în ceea ce privește manifestarea aceasteia în deceniile de tranziție. De subliniat că el nu doar spune, ci își și asumă public judecățile făcute.  

Dumitru Avram, Flacăra lui Păunescu , februarie 2023

Varianta românească este mult mai expresivă și dinamică

....Poemele Suveranului Pontif au fost traduse și în franceză, de către poetul-filosof Pierre Emmanuel, încă din 1979, dar nu printr-o cunoaștere directă a limbii, la sursă – ceea ce explică unele uscăciuni de imagine și limbaj. Varianta românească este mult mai expresivă și dinamică, foarte aproape de original, tocmai pentru că Nicolae Mareș este un virtuoz al limbii poloneze. Ceea ce recomandă o dată în plus cartea de poeme ale Papei Ioan Paul al II-lea – apărută și într-o grafică deosebită.

Ion Andreiță, Poezia – călăuză către Dumnezeu, România liberă,  14 noiembrie 1992

O clipă unică în felul ei

....Apariția „Poemelor” lui Karol Wojtyła, actualul Papă Ioan Paul al II-lea, în transpunere românească, marchează o clipă unică în felul ei. /.../ Tălmăcirea în limba română a acestui florilegiu politico-filosofic, deloc ușoară, și-a asumat-o temerar Nicolae Mareș, un bun polonist, ale cărui eforturi au avut rezultate mai mult decât meritorii.

Stan Velea, Dragostea dumnezeirii, Cotidianul, 20 mai 1993

S-a deschis perspectiva resacralizării actului artistic

...Catolicii și nu numai ei au luat cunoștință de Enciclicele Papei Ioan Paul al II-lea, pline de realism creștin autentic, discutând direct problemele stringente de azi (avortul, sărăcia unor țări, ororile războaielor fraterne /.../Lumea a descoperit apoi poetul de o desfășurare claudeliană. Apariția, în traducerea lui Nicolae Mareș, a versurilor Suveranului Pontif ne deschide perspectiva resacralizării actului artistic, înobilarea lui printr-o generoasă dăruire de sine a autorului, scrisul liric devenind o metafizică a dragostei creștine.

Arian Popescu, Portretul unui om pentru eternitate, România literară, martie 1996  

Un neoromantic de talia lui Mickiewicz tradus în românește

....În acest scurt eseu ne vom ocupa numai de opera sa lirică (a lui Karol Wojtyła), având în față o culegere  din versurile sale în traducerea poetului Nicolae Mareș, reputat polonist în patria noastră. (...) Traducătorul acestei opere îl socotește (pe Karol Wojtyła) un neoromantic de talia lui Mickiewicz, marele poet național al Poloniei. Trebuie reținută în final părerea lui Pierre Emmanuel că poezia religioasă a Europei de  azi are un reprezentat de seamă în Sanctitatea Sa.

Emil Manu, Versurile lui Karol Wojtyła, Adevărul literar și artistic VIII, nr. 467 mai 1999

Sfântul Părinte  văzut din interior

.....Ca polonist, autorul acestei prime monografii apărute într-un spațiu majoritar ortodox, caută să îl înțeleagă pe Sfântul Părinte  din interior. Până în prezent, din câte cunoaștem, nici un biograf al său nu citează cu atâta acribie trăirile cele mai profunde și mai intime ale acestei mari și complexe personalități ale contemporaneității, apelând la Poemele semnate în tinerețe și mai târziu de Karol Wojtyła pe care scriitorul român le-a transpus în limba sa cu ani în urmă, precum și la gândirea filosofică, teologică și umanistă a Suveranului Pontif. Nicolae Mareș a surprins acest pisc de la îngemânarea a două milenii din cele mai diverse unghiuri, dezvoltând teza pe care din 1990 o susține în România, aceea că „Sfântul Părinte a purtat cu sine charisma și chemarea lăuntrică de a orândui mai drept societatea umană, aflată de mai multă vreme într-o puternică derivă” (Memoria, București, 1-1990). Și putem afirma că prin prezenta lucrare a reușit din plin...El ni-o arată pe Papa Ioan Paul al II-lea ca pe unul care a fost însoțitor de drum a diferitelor generații ale secolului care s-a scurs; a trăit el însuși grelele suferințe care au încercat poporul său de origine ca și timpurile cele mai critice prin care a trecut Europa. Devenit succesor al Apostolului Petru acum mai bine de douăzeci de ani, se simte  investit de o paternitate universală care îmbrățișează pe toți oamenii acestei epoci, fără nici o deosebire. Paternitatea universală ține de misiunea sa, și este caracterizată de o optică pozitivă, plină de speranță în legătură cu mântuirea fiecărei persoane.

+ Episcop mitropolit romano-catolic, Ioan Robu, cuvând înaine ediția I-a a monografiei Ioan Paul al II-lea, Papă pentru mileniul al III-lea, Editura Colosseum, București 2000

Prima monografie despre Ioan Paul al II-lea în lumea ortodoxă

...Cartea care vede lumina tiparului azi este o biografie complexă a Suveranului Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea, scrisă de colegul nostru Nicolae Mareș, prima monografie despre Ioan Paul al II-lea, după știința mea, care apare în spațiul est-european, în lume ortodoxă. /.../ Nicolae Mareș are vechi ștate de serviciu în materie de literatură, fiind unul dintre cei mai semnificativi traducători din literatura poloneză în limba română pe care îi avem la această oră. Dacă ar fi să amintim doar faptul că printre autorii traduși de domnul Nicolae Mareș se numără poeți de nivel prim, precum Wisława Szymborska, laureată a Premiului Nobel, Tadeusz Różewicz, Jarosław Iwaszkiewicz, prozatori de o anvergură asemănătoare; dacă avem în vedere numărul mare de cărți pe care domnul Mareș le-a tradus din literatura poloneză, cred ca  avem imaginea completă a unuia dintre cei mai redutabili poloniști din România./.../ Vreau să vă reamintesc că tot lui Nicolae Mareș i se datorează și apariția în limba română, în două ediții – 1992 și 1999, a primei antologii din poezia lui Karol Wojtyła./.../ Apoi, ceea ce trebuie numaidecât semnalat în legătură cu Nicolae Mareș este că distinsul autor s-a apropiat de subiectul monografiei sale dintr-o dublă perspectivă, care probabil i-a fost sugerată chiar de Ioan Paul al II-lea, acesta spunând, la un moment dat, despre sine însuși că există două moduri de a-l vedea: unul din exterior și altul din interior. Nicolae Mareș a avut, prin urmare, tot grație acestei legături speciale despre care vorbeam, posibilitatea de a-l privi pe Ioan Paul al II-lea deopotrivă din exterior și din interior./..../Nu-mi rămâne decât să-i mulțumesc domnului Nicolae Mareș pentru că s-a nimerit (în cel mai pozitiv sens al cuvântului) ca, în România, opera lui Ioan Paul al II-lea să încapă în mâinile unui om din toate punctele de vedere competent în această privință.

Laurențiu Ulici, președintele Uniunii Scriitorilor din România, din cuvântul rostit la lansarea monografiei Ioan Paul al II-lea, Papă pentru mileniul al III-lea, București 7 iunie 2000.

Adevărat florilegiu sacru

...Cartea pe care ne-o oferă astăzi distinsul om de cultură Nicolae Mareș este, de fapt, prima biografie, primul eseu de largă respirație spirituală scris în limba română despre Papa Ioan Paul al II-lea. Mă bucur foarte mult să observ că românii sunt interesați de biografia Papei, cititorii acestei cărți având în plus privilegiul de a se întâlni cu o ipoteză dintre cele mai interesante, în paginile deosebit de bine documentatei lucrări a domnului Nicolae Mareș, punându-se în discuție originea românească a Sfântului Părinte.

De fapt, abordându-se această ipoteză, mă simt dator să adaog că, în timpul vizitei pe care  a efectuat-o Sanctitatea Sa în România, s-a reamintit poziția românilor în ceea ce privește originea Papei. Iar Sfântul Scaun nu a contrazis oficial această supoziție.

... Dincolo însă de orice altă discuție pe aceste coordonate, după părerea mea, cel mai important lucru realizat în această biografie este privirea pe care autorul o aruncă asupra Omului care este astăzi capul Bisericii Catolice. Minunata carte a domnului Nicolae Mareș este cu măestrie împodobită cu numeroase fragmente lirice selectate din poemele Sfântului Părinte, fragmente ce se constituie într-un adevărat florilegiu sacru, pe care de-altfel,  cititorul român a avut privilegiul de a-l parcurge  integral în traducerea aceluiași rafinat om de cultură care este domnul Mareș.

....Ceea ce autorul aduce nou în cartea sa este insistența cu care se  oprește asupra valorii umane extraordinare a Papei, lansându-se în comentarii extrem de bine documentate asupra carierei spirituale a acestuia

+ Jean-Claude Perisset, nunțiul apostolic la București, din cuvântul rostit la lansarea monografiei Ioan Paul al II-lea – Papă pentru mileniul al III-lea, la sediul Uniunii Scriitorilor, București 7 iunie 2000

Cunoașterea îndelungată și din interior a literaturii și a culturii poloneze

....Fie că e vorba de lucrări monografice, de popularizare/..../; ori de volume aparținând, în majoritate, spațiului cultural polonez, Nicolae Mareș înțelege să ofere cititorului român toate datele necesare receptării complete și corecte a unei culturi străine. Interferența în istorie, a destinului celor două țări e un motiv în plus de atentă interpretare a detaliilor, de considerare și reconsiderare a contextului. Traducerile sunt de cele mai multe ori, însoțite de prefețe, postfețe, note explicative, argumente sau fișe  biobibliografice. Fenomenul cultural este  unul viu, în mișcare, traducerea este activitatea necesară, în ciuda „trădării” inerente; de aceea, pentru Nicolae Mareș însoțirea pedantă a variantelor românești cu „dosare” explicative este de la sine înțeleasă. Cunoașterea îndelungată și din interior a literaturii și a culturii poloneze garantează atât menținerea la un nivel acceptabil a subiectivității, în cazul antologiilor, cât și expresivitatea nuanțată a corespondentului românesc.

Irina Petraș, MAREȘ Nicolae, Dicționarul scriitorilor români, M-Q, Editura Albatros, București 2001

Un om deasupra vremilor, nu sub ele. Versurile traduse în limba română de Nicolae Mareș descopera cititorului un suflu de mare poet religios al secolului Internetului. Adrian Popescu, iulie 2005-Societate

Splendidă mărturisire de credință

….apariția florilegiului Papei Ioan Paul al II-lea, a “acestui om providențial, care a scris o pagină de aur în istoria Bisericii, punându-și Pontificatul și viața sub semnul Mariei (“totus tuus ego sum”)” - și care - “dincolo de activitatea sa neobosită ca urmaș al lui Petru și păstor al Bisericii lui Hristos, Sfântul Părinte nu încetează să ne uimească prin multitudinea și bogăția mărturisirilor sale de credință, iar poezia este o splendidă mărturisire de credință”

Ana-Maria Botnaru, Triptic roman, Curierul creștin, București nr. 8-10, 200

O carte mai puțin obișnuită

…La Editura Fundației „România de Mâine” a apărut o carte mai puțin obișnuită, care îmbină fericit și incitant încă de pe  copertă poziția supremă a Pontifului catolic, Papa Ioan Paul al II-lea, cu simplitatea și modestia adevărurilor maximale, axiomatice, sugerate de titlul deloc pretențios – Cugetări.

Cercetător împătimit al vieții și activității Sfântului Părinte pe mai multe planuri, care apelează frecvent la izvoare și  contacte nemijlocite, N. Mareș este, hotărât lucru, cel mai profund cunoscător român al operei Suveranului Pontif. Informațiile de-a dreptul luxuriante, cuprinse în cele două ediții ale monografiei Ioan Paul al II-lea, Papă pentru mileniul al III-lea, tipărite în anii 2000 și 2001, în studiile și articolele apărute cu diferite prilejuri prin periodice, la care se adaogă ilustrativ poemele transpuse și paragrafele excerpate din contribuțiile ecleziastice, întemeind documentar multitudinea și cutezanța problemelor abordate, stau dovadă peremptorie. Punerea sub semnul discuției a originii românești a lui Karol Wojtyła, printre  altele.

                          Stan Velea, Cugetând la curgerea de lume (I), Crai Nou, 3 aprilie 2004

O mărturie dincolo de timp

.....Receptarea Papei Ioan Paul al II-lea în România (2004, Editura Colosseum) apare ca o mărturie dincolo de timp, pentru cei ce vor veni, dar și pentru noi, cei care vom aminti mereu că Suveranul Pontif a trecut peste aceste meleaguri, reunite sub metafora „Grădina Maicii Domnului”. Nicolae Mareș nu și-a dorit să realizeze o biografie a lui Ioan Paul al II-lea și nici o analiză a operei acestuia, ci doar să surprindă în cartea sa toate manifestările, „care au avut suport publicistic și editorial în limba  română, ca și descrierea acțiunilor de anvergură, menite să înfățișeze dimensiunea atinsă în procesul de apropiere a românilor de episcopul Romei”.

Andrei Milca, Modele tutelare, Ecart nr. 275 /iul. 2004

Triptic roman sună plin, calm și firesc în românește

....Am sub ochi un volum, Triptic roman, care sună plin, calm și firesc în românește, datorat eminentului polonist Nicolae Mareș. Lucrările traducătorului și monografului papei vor fi, de  altfel, analizate în paginile următoare ale revistei, de cunoscutul specialist Stan Velea. Eu mă opresc doar asupra poeziei recente a Suveranului Pontif, cea inspirată de Capela Sixtină, poezii alcătuind un volum lansat în 2003 la Cracovia, apoi tradus în mai multe limbi, printre care și româna. Editura Colosseum are meritul tipăririi titlurilor dedicate de  Nicolae Mareș papei care, în 1999, ne-a vizitat țara.

Adrian Popescu, Ochii care văd începutul și sfârșitul, Steaua nr. 1-2, ianuarie 2005

Un exeget destoinic al vieții și operei culturale și patristice a Suveranului Pontif

.....prin osârdia, talentul și știința unui contemporan al nostru, scrieri wojtyliene semnificative au fost oferite spre lectură, spre meditație și cititorilor români. Traducătorul în limba română și biograful Papei Ioan Paul al II-lea este NICOLAE MAREȘ./.../.

Nicolae Mares este  și un exeget destoinic al vieții și operei culturale și patristice a Suveranului Pontif, autor al primei monografii asupra personalității Papei Ioan Paul al II-lea apărute în spațiul ortodoxiei: Ioan Paul al II-lea – Papă pentru mileniul al treilea, cu un cuvânt înainte de arhiepiscop-mitropolit Ioan Robu – ediția a doua a apărut, într-o aleasă ținută grafică, la Editura  Hiparion din Cluj-Napoca, în anul 2001. Biograful român – pe baza unor surse  istorice autentice, dar și având în vedere unele considerații sentimentale – avansează ipoteza măgulitoare pentru noi, a unei străvechi rădăcini valahe a celui ce s-a născut  la Wadowice, de la poalele Beskizilor polonezi, în data de 18 mai 1920, pentru a deveni unul din cei mai de  seamă  succesori ai Sfântului Apostol Petru în scaunul pontifical de la Roma și, totodată, o copleșitoare personalitate  a lumii contemporane.

Andrei Milca, Modele tutelare, Ecart nr. 275, 29 aprilie 2004

Lucrare cu caracter interdisciplinar, alchimie mirabilă

....Precedate de  numeroase intervenții publicistice în reviste din România și Polonia, investigațiile și exegezele autorului s-au închegat în forme coerente în alcătuirea unei lucrări întemeiate pe o documentare exemplară; informațiile de-a dreptul luxuriante provenind din planuri multiple, încearcă o explicitare din interior a uneia dintre cele mai complexe personalități ale vremii noastre – poetul, dramaturgul și ecleziastului-papă Ioan Paul al II-lea pe numele-i adevărat Karol Wojtyła. /.../ Între cărțile pe care polonistul român le-a consacrat reconstituirii vieții și operei Sfântului Părinte, Receptarea Papei Ioan Paul al II-lea în România sau despre intrarea Pontifului în conștiința românilor are un regim aparte. Deși continuă informațional pe alte paliere, ca și celelalte, expunerea monografică amintită, materia înfățișată și structura acesteia sunt acum subordonate altor criterii, lucrarea înscriindu-se precumpănitor în tipologia studiilor comparatiste. Chiar dacă și aici se fac simțite, e drept, într-o măsură mai restrânsă, și procedeele istoriei literare sau al altor discipline înrudite. Natura mirifică și sorgintea teologică, filosofică, istorică, estetică etc. a informațiilor și comentarea lor într-o curgere logică accentuează diversitatea derutantă, fără exagerare, a discursului care  se dovedește mai puțin recalcitrant față de intențiile ordonatoare ale autorului, în special pe direcțiile nu atât de constrângătoare și mai tolerante ale comparatismului. Iată de ce textul dens în idei abundă de asocieri, asemănări sau deosebiri, și de puneri în ecuație, care înșiruite cu ingeniozitate, cronologic și tematic, îi imprimă cel mai adesea un caracter interdisciplinar. /.../ Alchimie mirabilă, fără tăgadă, aparținând specialistului, vrednică de laudă și așteptarea posterității. Stan Velea, Papa Ioan Paul al II-lea în conștiința românilor, Steaua, nr. 1-2, 2005

Într-o tonalitate înaltă - Triptic roman

Poet vizionar, Ioan Paul al II-lea amintește, în toata opera sa poetică, dar mai ales în "Triptic roman", prin tonalitatea înaltă, de sentenșiozitatea densă a lui T.S. Eliot, "Sfârșitul este la fel de invizibil ca și începutul", sau de claritatea energiei latine regăsite de un Claudel în teatrul lui sacru. De Ioan al Crucii, cum bine remarca un concetățean al papei, Tadeusz Rostorowski, preot si monograf, ieșean o vreme, prin adopție, de poeții polonezi romantici sau neoromantici, citați uneori, admirați, Mickiewicz, Slowacki, Norwid, menționati de Nicolae Mareș, traducătorul lucrărilor lirice ale Papei.

Adrian Popescu, ZF, aprilie 2005

Un demers cordial despre ceea ce a însemnat marele Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea

La Editura Fundației România de Mâine a apărut, recent, monografia, David și Păstor, semnată de scriitorul Nicolae Mareș, o abordare cu mult mai amplă și mai articulată a personalității Pontifului, după volumul/.../ Noua lucrare se dorește a fi un demers cordial despre ceea ce a însemnat marele Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea, pentru Biserica Universală, dar și în plan istoric, spiritual, cultural, științific și moral, la îngemănararea celor două milenii. Autorul evidențiază rolul deosebit, jucat de luminatul Episcop al Romei, în demolarea răului instaurat în lumea bipolară./..../   Lucrarea pune în evidență reverberațiile puternice avute în sufletul românilor de evenimentul memorabil al rusaliilor de atunci, unice în istoria României.Dic Baboian, Ioan Paul al II-lea: „Nu vă temeți!” Diplomat Club, 5 mai 2005

Creionearea unor reliefuri poetice interesante

..... Aflându-se în contact direct cu literatura polonă, N. M. a tradus îndeosebi poezie, contribuția sa situându-se mai ales în perimetrul liricii contemporane. Din patrimoniul clasic selectează și transpune versurile lui Adam Mickiewicz. Alte traduceri -  Poeme (1973) de Tadeusz Różewicz, Bucuria scrierii (1977) de Wisława Szymborska și Zece poeți polonezi contemporani (1978) – prefigurează antologia Poezia poloneză contemporană (1981). Eșantioanele alese din cei peste optzeci de poeți antologați creionează reliefuri poetice interesante și personalități de talent indiscutabil. Sensibilitatea față de simțăminte delicate și compatibilitatea tălmăcitorului cu prozodia mondernă vor fi confirmate și transpunerea cărții Neliniște de Tadeusz Różewicz, ca și versiunea pe care o realizează în Poeme de Karol Wojtyła, viitorul papă Ioan Paul al II-lea. În proză traduce /..../

Stan Velea, MAREȘ, Nicolae, Dicționarul General al Literaturii Române, L-O, Academia Română, Editura Univers Enciclopedic, p. 226-227, București 2005

           O cotribuție importantă și meritorie  la istoriografia relațiilor istorice româno-polone

Domnul Nicolae Mareș, diplomat încercat, și-a consacrat viața relațiilor româno-polone. Bun cunoscător al limbii, dar și al istoriei polone, a reprezentat mulți ani România la Varșovia. /.../ După alte cărți și numeroase studii, de data aceasta ne înfățișează masiva lucrare în care a abordat unul din momentele istorice cele mai de seamă ale relațiilor româno-polone, dar în același timp și o etapă dramatică a istoriei universale. /.../ Deși se acordă o legitimă prioritate izvoarelor românești și polone, autorul mai are și meritul de a fi făcut apel la o informație cu mult mai largă și de a nu fi restrâns demersul său numai la cadrul româno-polon, ci de a-l fi extins la dimensiunea de istorie a diplomției. Lucrarea - întemeiată pe bogate surse arhivistice și ilustrată prin fotografii sugestive - reprezintă prin aceasta în ansamblu înfățișarea unor procese istorice, într-o etapă decisivă, procese urmărite în desfășurarea lor universală.  Autorul, integrat timp de ani de zile culturii dar și societății poloneze, demonstrează o înțelegere remarcabilă a dramaticei etape istorice pe care o studiază în acest volum. /.../ În ceea ce privește România, se urmăresc, pe temeiul documentelor delicatele acțiuni diplomatice în anii 1938-1939, pentru a se face față presiunilor crescânde ale Germaniei. Nicolae Mareș demonstrează lealitatea față de Polonia a guvernului român. Ultima parte a lucrării este dedicată izbucnirii războiului, politicii de amiciție și sprijin a României față de Polonia și evident refugiului polonezilor pe teritoriul românesc, inclusiv a diriguitorilor Poloniei și a unei părți din armată. Noua carte reprezintă o contribuție importantă și meritorie a domnului Mareș la istoriografia relațiilor istorice româno-polone. Ea a rezultat având la temei bogatele cunoștințe ale autorului, dar și talentul de care dă dovadă în expunerea cursivă și plăcută a unor pagini de istorie de accentuat interes. Lucrarea ilustrează un momnet tragic al istoriei părții continentului european căruia îi aparțin atât românii cât și polonezii, dar și pagini de prietenie care nu se cuvin a fi uitate de generațiile următoare".

Academician, Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, noiembrie 2010, pp. 15-16

O  atentă analiză a raporturilor româno-polone bazată pe solide cunoștințe de istorie

Fundația Europeană Titulescu a găzduit, lansarea volumelor „Alianța Româno-Polonă între destrămare și solidaritate (1938-1939)” și „Lucian Blaga diplomat la Varșovia” de Nicolae Mareș, două cărți care analizează pe baza documentelor diplomatice ale vremii o perioadă extrem de dramatică din istoria raporturilor româno-poloneze, avînd în vedere că perioada imediat următoare a însemnat declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, conflagrație ce a avut consecințe tragice pentru ambele state. Nicolae Mareș, diplomat, eseist și traducător, este unul dintre cei mai experimențați poloniști ai României, un fin cunoscător al limbii, culturii și civilizației poloneze, cariera sa diplomatică întinsă pe zeci de ani consumîndu-se în cea mai mare parte la Varșovia în Polonia. Nenumăratele sale cărți despre Polonia, inclusiv un volum dedicat Papei Ioan Paul al II-lea, conțin pe lângă un impresionant volum de documente inedite din arhiva Ministerului Afacerilor Externe și Arhivele Naționale și o atentă analiză a raporturilor româno-polone bazată pe solide cunoștințe de istorie.                                Faclia de Cluj – 30 aprilie 2011, Artă-cultură

O lecție de diplomație culturală; documente aduse în premieră la lumină

..... Și-a asumat misiunea de a restabili adevărul despre Eugen Ionescu, pe bază de documente politico-diplomatice, Nicolae Mareș în cartea sa „Eugen Ionescu diplomat român în Franța”. El însuși diplomat de carieră, Nicolae Mareș nu este la prima incursiune, domnia sa fiind autorul unei substanțiale sinteze despre activitatea lui Lucian Blaga la ambasada din Varșovia și, într-un sens mai larg, despre diplomația culturală. /.../Ar fi, credem, un sacrilegiu - scrie Nicolae Mareș - ca aproape trei ani din viața unui scriitor de talia lui Eugen Ionescu să fie dați uitării. Și ce ani dramatici, plini de un zbucium  interior intens, pentru viitorul dramaturg și eseist”....

O sinecură, am spune azi, judecând după câteva stânjenitoare  exemple în materie. Dar nu și pentru cel în cauză, de vreme ce, așa după cum demonstrează Nicole Mareș, acesta „nu a privit postul de secretar cultural și de presă, pe care îl deținea, ca pe o  sinecură  și nici ca pe un refugiu călduț și, mai ales, sigur, în străinătate.”  

Întregesc în chip fericit remarcabia carte a lui Nicolae Mareș, documentele incluse în volum, aflate în arhivele diplomatice și aduse, în premieră, la lumină, din care putem alcătui un pasionant scenariu, o demonstrație inclusă în fapte, a ceea ce se numește lecția de diplomație culturală a lui Eugen Ionescu. O lecție din care diplomații noștri au și, cu siguranță, vor avea multe de învățat. Mai ales acum, când așteptăm ca diplomația de la București să redevină, cu adevărat, o diplomație în sprijinul intereselor României și nu doar al unor anume grupuri de interese…

Șerban Cionoff - Eugen Ionescu, o lecție de diplomație culturală –  Jurnalul Național, 7 mai 2012

Lucrare de o autenticitate nedezmințită, savoare bibliofilă și gust estetic

Între exegeții de prim-plan ai biografiei diplomatice și literare a lui Lucian Blaga, dl. Nicolae Mareș ne-a surprins plăcut în ultimii ani cu adevărate lucrări de referință, peste care viitorul cercetător al vieții și operei blagiene nu poate să treacă.

Scrisorile valorificate, recent, aruncă noi lumini ale diplomatului și profesorului, între care se impune via conștiință a operei (teatrale, ca în dialogul epistolar purtat cu Liviu Rebreanu), ca și sprijinirea unor tineri capabili pentru care intervine cu generoasă disponibilitate (Octavian Beu, Ion Desideriu Sârbu, Hermann Roth ș.a.). /.../Din toate aceste epistole, multe aduse în lumină pentru prima dată din „colbul colecțiilor BAR”, se desprinde chipul luminos al poetului, dornic de comunicare, mereu în rugăminți și solicitări, mereu în așteptarea unui răspuns - „cum aștepți o sentință de viață sau de moarte”, după cum se exprimă într-o scrisoare adresată lui Rebreanu, în legătură cu montarea piesei „Tulburarea apelor”, la 22 noiembrie 1929.

Zenovie Cârlugea, Nicolae Mareș Lucian Blaga - Epistolarul de la Academia Română”, ALTIP, Alba Iulia, În « Portal-Măiastra », nr 3, 2012

                                                                                                                                                                                             

Se acoperă un gol care se resimțea de multă vreme în istoriografia din țara noastră - volumul ”Relații româno-polone de-a lungul secolelor”

Datorăm  diplomatului și scriitorului  dr. Nicolae Mareș o nouă lucrare de seamă menită să contribuie la mai buna cunoaștere a relațiilor dintre români și polonezi. Volumul reprezintă o cronică riguroasă a trecutului relațiilor dintre cele două popoare, încă de la începuturile acestora, din secolul al XIII-lea, acoperind astfel în mod necesar un gol care se resimțea de multă vreme în istoriografia din țara noastră. /.../ Volumul aduce la zi evoluția relațiilor bilaterale, subliniind că după un recul de peste un deceniu, în anii 1990-2000, al schimburilor economice, la începutul mileniului al treilea, acestea s-au intensificat potrivit potențialului economic din cele două țări, depășită fiind azi cifra de 3 miliarde de euro, dar perpetuându-se continuu soldul pasiv, din partea României. /.../Considerăm lucrarea drept o contribuție valoroasă, solidă ca informație, riguroasă ca tratare, nuanțată ca analiză. Ea se adresează atât specialiștilor, cât și marelui public, fiind un excelent mijloc pus la dispoziția tuturor celor care se interesează de evoluția relațiilor bilaterale: studenți, politologi, membri ai societății civile, oameni de cultură, publiciști etc.

Ion Constantin, O contribuție valoroasă, solidă ca informație, riguroasă ca tratare, nuanțată ca analiză,  Economistul,  sept. 2013, Polonus, aug. 2013

Foaie de temperatură sufletească

Un florilegiu poetic ce transmite energii spirituale și nutrienți livrești de origine polonă ori românească este opusul aniversar „Clarobscur în amurg” al cărturarului, diplomatului și sensibilului scriitor Nicolae Mareș. Pentru orfevrierul unor traduceri din Papa Ioan Paul al II-lea -  dovadă 11 cărți din scrierile în poloneză ale lui Karol Józef Wojtyła sau despre personalitatea planetară a Ponfului - , cât și pentru atentul cercetător al arhivelor diplomatice (amintesc aici despre restituirile diplomatice și epistolare ce îl au ca personaj principal pe Lucian Blaga care și-a început, la 1 noiembrie 1926, lungul periplu diplomatic european ca atașat de presă la Varșovia!). A venit vremea  ca ambasadorul relațiilor culturale româno-poloneze  să întreprindă o călătorie profundă și interioară prin intermediul unei noi cărți cu subtitlul “poeme culese din sertare și din gazete”./.../Poezia este pentru Nicolae Mareș un prilej și de rememorare a unei existențe trăite ori visate, și terapie de a sublima întunericul din ființă și din labirintul interior. Poetul are conștiința fragilității sale existențiale,  proiecțiile sale fiind  prilej de nostalgie, spirit elegiac și de căutare a luminii. În “orice punct cardinal” al poemelor din „Clarobscur în amurg” pândesc Efemeritatea și Întunericul. Cheia de lectură a unui “clarobscur” născut și crescut în cosmosul unei identități cu mai multe fețe și cu mai multe posibilități de traducere și intermediere deschide o poartă spre dualitățile dintotdeauna ale spiritului postromantic. Clarobscurul este o foaie de temperatură sufletească prin intermediul căreia poți scoate lumina, credința și devenirea din cel mai entropic întuneric. Întunericul este conceptul pe care trebuie să-l aprofundezi pentru a scoate din el paradoxul poetic al luminii născute din haos și efemeritate./.../ Rememorarea unei vieți trăite și a unei vieți visate ne oferă o carte de poezie la capătul căreia Efemeritatea și Întunericul „Ne obligă / Să luăm / Totul de la început”. Nicolae Mareș ne oferă, astfel, un „clarobscur” poetic din care se poate intui Răsăritul!

Dan Mircea CIPARIU - Prefață la volumul Clarobscur în amurg sau cum să scoatem lumina, credința și devenirea din cel mai entropic întuneric?

Lacrimi păstrate pentru eternitate în chihlimbarul silabelor

Versurile din diferite perioade ale creației scriitorului Nicolae Mareș, grupate în volumul Clarobscur în amurg,  le putem asemui cu niște stropi de timp încremenit în cuvinte, cu niște broboane de sudoare sau, poate, cu niște lacrimi păstrate pentru eternitate în chihlimbarul silabelor. Ele sunt mici ferestre prin care putem privi, înțelege și admira grădinile bogate în culori și miresme ale unei viziuni artistice rotunde – închegate, mature, împlinite.

Poemele se structurează adesea ca frunzele mici și dese ale unui copac, un copac al gândirii și simțirii, al trăirilor pline de miez, de semnificație. De aceea, fiecare dintre ele devine pentru cititor un punct de plecare într-o călătorie interioară, într-un efort de autodescoperire. Aceste puncte de plecare sunt tot mai necesare în viața tumultuoasă, dar prozaică, pe care o ducem în prezent.

Vasile Poenaru, Din predoslovia la volumul Clarobscur în amurg

Lirică sapiențială

Apariția volumului Clarobscur în amurg este un debut matur, care definește semnificativ o  personalitate creatoare, cu o viziune distinctă, pătrunzătoare, asupra rostului nostru între pământ și cer, între virtute și servitute, între omenie și ticăloșie, între a fi și a nu mai fi, și - îndeosebi - asupra statutului Poetului și al Poeziei, într-o lume plină de contradicții. /.../ Poezia lui Nicolae Mareș este, în primul rând, o mărturisire, despre noi, despre existență și moarte, despre veșnicie și efemeritatea proiectată în orice punct cardinal, "de magma înfierbântată a pămâtului" (Ergo sum).  Lirica poetului Nicolae Mareș nu este deloc festivistă, pedantă și idilică, e o poezie în haine "prozaice" de lucru, fără podoabe și zorzoane stilistice, dar admirabilă în nuditatea, franchețea și robustețea ei simplă, fără a fi simbolistă. Uneori poezia lui Nicolae Mareș se înfățișează într-o prozodie mai puțin obișnuită, fără exigența ritmului, a rimei și a punctuației tradiționale, într-o arhitectonică amintind plăcut de unele experiențe și înfățișări moderniste, chiar de avangardă, puțin cultivate în lirica românească. Cititorul poate avea uneori senzația că citește poeme în proză și poeme într-un vers, ca la Ion Pillat și Gheorghe Tomozei, ori sugestive anecdote ultra concentrate, mult deosebite de ale lui Anton Pann, de pildă, prin ținuta lor intelectuală. Aplicând o mărturisire a lui Lucian Blaga la creația lirică a lui Nicolae Mareș am putea spune că în poezia lui fiecare sentiment are un gând care îi dă profunzime și fiecare gând un sentiment care-l luminează. E o lirică sapiențială, cu formulări gnomice, de proverb isteț, e o mărturisire sinceră, nu declarație retorică nestăpânită, chiar când e vorba de dragoste. /.../E o poezie în care sunt îngemănate gânduri cu nuanțe filozofice și simțiri sincere, care curge firesc din viață precum rășina din trunchiul bradului, e o meditație gravă despre firea umană și soartă, ca o moira grecească ori un fatum latinesc din viziunea atâtor poeți ai Antichității și din Sfânta Scriptură, o meditație despre ceea ce suntem și probabil vom fi. Aceastei tulburătoare interogații, fiecare receptor e liber să-și răspundă singur, în funcție de concepția lui despre moarte și eternitate, despre locul veșniciei sau despre necunoscutul neant. Plăcut în poezia lui Nicolae Mareș este această implicare a cititorului în răspunsul dat întrebării misterioase. E o meditație deschisă despre multe din cele omenești: solidaritate, revoltă, dragoste, efemeritatea existenței și veșnicia morții, cu reflecții subtile despre  natură, cu parfumul din căpița cu fân și florile care se conservă în arșița lacrimei, despre patrie și tragice evenimente politice și istorice, despre personalități din cultura poloneză (Jan Kochanowski, Tadeusz Rózewicz și Stanisław Jerzy Lec etc., din lumea cunoscută acolo, când lucra la Ambasadă României în Polonia, despre Auschwitz și Insurecția din Varșovia, dar și despre simbolul eternului Meșter Manole)./.../ Cititorul volumului va fi surprins de o structură prozodică neobișnuită, din care ideile cheie urcă singular ca un crin dintr-o glastră cu flori. De aceea imaginea geometrică a prozodiei poate lăsa pe alocuri impresia de haos, în fond fiind vorba numai de unele cuceriri suprarealiste din poezia ultramodernă. Unele versuri ale sale cu ecouri din senectute par desenate în câteva linii pe pietre de gând, ca niște inscripții: "De la un timp nu mai dorm/mă pregătesc să adorm de tot" sau "Viitorul e numai ceea ce facem și va rămâne făcut" ori "Nu pot dărâma ceea ce - a fost zidit."

Ruga lui nu e religioasă, ca la Nichifor Crainic, V. Voiculescu și chiar Arghezi, ci are, ca la Goga - dar în alt stil -  un caracter patriotic, social, combativ pentru alungarea "buruienilor", a neghinii, răului și urâtului dintre noi. Un exemplu de o tulburătoare puritate de gândire și simțire care caracterizează întregul său univers poetic: /.../ Nicolae Mareș e un poet cu un foarte dezvoltat simț moral în majoritatea poeziilor sale, fără a fi, însă, un anacronic moralist. Poezia lui exprimă  principii de comportare în viață, gânduri înalte și simțăminte profunde, curate, despre felurite ipostaze existențiale.

Ion Dodu Bălan, Gând și sentiment în poezie, Tribuna, 2014, vezi și http://www.revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2014/01/272net.pdf

Volum monumental

Acest volum monumental, care cuprinde o mare varietate de eseuri, într-o panoramă enciclopedică, se bucură de o bogată iconografie, în alb-negru și color, încât parcurgerea celor aproape 600 de pagini devine mai atrăgătoare, mai fluentă, mai edificatoare. Este opera acestui excelent diplomat și scriitor care, după ce și-a făcut studiile universitare la Varșovia, a rămas intermitent, peste 20 de ani în serviciul nostru diplomatic în Polonia, devenind cel mai autorizat cunoscător al relațiilor româno-polone, de-a lungul istoriei și în toate domeniile. Predilecte, însă, s-au dovedit cele spirituale, pe care talentul și vredincia sa le-a ilustrat în zeci de volume, care premerg și sunt prelungite în cartea de față. ”Cultura - liantul polononității” este chiar capitolul de început (...) considerată a fi - prin marile ei personalități - ”martorul care n-a lăsat niciodată edificiul național, Polonia, să se prăbușească”. Ion Brad prezintă o parte din capitolele lucrării cu caracter inedit despre Chopin, Filtch, Miculi, sculptorul Hegel, despre mari personalități poloneze, încheind cu fraza: Nu am spațiu pentru a reliefa cum se cuvine toate virtuțile acestui volum enciclopedic pe care eminentul nostru coleg Nicolae Mareș ni-l face cadou cu generozitatea lui proverbială.

Ion Brad, Cărțile prietenilor mei, Editura Anamarol, 2014

Literatură sapiențială

Poet, eseist, critic și istoric literar, intelectual de factură modernă și aleasă cultură, Nicolae Mareș aduce acum pe piața cărții un volum de aforisme maxime și proverbe originale, după ce - în prealabil - a publicat la eLiteratura Cartea înțelepciunii universale, un monumental Dicționar de maxime și aforisme din cultura română și universală, despre care talentatul editor și scriitor Vasile Poenaru îi spunea cititorului: ”ții în mâinile tale un tezaur de o  valoare inestimabilă. Cartea de față cuprinde - grupate peste 1200 de teme, circa paisprezece mii de maxime, aforisme, cugetări, proverbe și zicători...”./.../Unele aforisme ale lui N. Mareș sunt judecăți curajoase și drepte privitoare la morală și la viața social-politică: ”Normalitatea a devenit azi o floare rară” sau ”Democrația originală devine paradoxală: nu contează câți votează, contează indicațiile Bruxellesului și verdictul Curții Constituționale, cea din care - în majoritate - lipsesc judecătorii de profesie”.

Mesajul multor aforisme, maxime, pilde, vorbe cu tâlc - oricum le-am numi - e fericit relevat de excelentele desene ale lui Octavian Bour, mult mai elevate, mai moderne și mai sugestive decât cele ale lui Jules Perahim foarte folositoare și ele,  în procesul de înțelegere a proverbelor și a literaturii - și se pare singurele - sapiențiale, în genere.

O asemenea lucrare, așa de mult pătrunsă de spiritualitatea autohtonă și universală, merită să fie cunoscută, să fie mereu la îndemâna omului, ca un ghid de comportare în viață, pentru cititori din toate generațiile și cu cea mai diversă pregătire școlară.

Ion Dodu Bălan PhD - din Prefața la volum.

O solidă monografie despre mareșalul polonez Józef Piłsudski

Prolific autor al unor volume de referință pe tema istoriei Poloniei și a relațiilor româno-polone, scriitorul și diplomatul  dr. Nicolae Mareș a publicat de curând o masivă monografie (440 pagini, în format A4), consacrată mareșalului  Józef Piłsudski, proeminentă personalitate a istoriei contemporane poloneze și universale. Publicată și în format electronic, iar tipărită la Editura „ePublishers” din București, în anul 2015, lucrarea a apărut într-un moment aniversar deosebit ocazionat de împlinirea unui secol de la izbucnirea Primului Război Mondial și a optzeci de ani de la trecerea în veșnicie a mareșalului Józef Piłsudski, „unul dintre cei mai mari lideri din istoria contemporană poloneză și universală, conducător puternic atașat de poporul român și de cauza pentru care au luptat românii în urmă cu o sută de ani”, așa cum consemnează autorul în prefața volumului. Ea a fost elaborată în baza unei minuțioase activități de cercetare a arhivelor diplomatice de la București, cât și a celor de la Institutele Piłsudski din New-York și Londra, a presei românești și poloneze, precum și a bibliografiei aferente, care i-au oferit autorului prilejul de a analiza sub multiple aspecte climatul în care a trăit și a muncit liderul polonez, atașamentul colaboratorilor săi și a posterității față de cauza pentru care aceștia au luptat. /.../ După ce prezintă pe larg construcția lucrării și judecățile de valoare, autorul recenziei remarcă că  ”partea a IV-a a monografiei  cuprinde un număr de 27 rapoarte ale Legației României de la Varșovia, referitoare la situația din Polonia în perioada 1920-1927, relațiile româno-polone și atitudinea șefului statului polonez față de România. Aceste documente, cărora li se adaugă în final (partea a V-a) un calendar cronologic al vieții și activității mareșalului Józef Piłsudski, sporesc utilitatea științifico-documentară a monografiei Domnului Dr. Nicolae Mareș.

În concluzie, monografia consacrată mareșalului polonez Józef Piłsudski, pe care o pune la dispoziția cititorilor scriitorul și diplomatul Nicolae Mareș, este o lucrare solidă și valoroasă, mai ales sub aspectul informației noi aduse în dezbaterea temei, cu multe elemente inedite, fiind un excelent mijloc de a cunoaște mai bine, dintr-o perspectivă pluridisciplinară, nu numai figura proeminentă a eroului cărții, ci și o pagină de seamă din bogata istorie a relațiilor româno-polone. O recomand cu căldură tuturor celor interesați de literatură istorică serioasă, atât specialiștilor, cât și publicului larg cititor.

Dr. Ion Constantin,   Economistul

Sfântul Ioan Paul cel Mare

O carte de excepție scrisă într-un stil plăcut citirii

Papei  Ioan Paul al II-lea, acestei mari pesonalități a contemporaneității, Nicolae Mareș îi dedică o monografie cât o enciclopedie (ca să-l cităm pe poetul Ion Brad), lucrare de 700 de pagini, în format mare.

Autorul este cel mai îndreptățit să scrie o asemenea dificilă dar nobilă lucrare, publicând anterior și alte cărți despre ilustrul papă, chiar în timpul vieții acestuia, în care a afirmat originile românești ale Pontifului.

Totodată, Nicolae Mareș este autorul unor lucrări privind Polonia și relațiile polono-române a unor monografii despre Lucian Blaga, diplomat la Varșovia (2011), Eugen Ionescu, diplomat român în Franța (2012), Lucian Blaga, epistolarul de la Academia Română (2012) etc. A tradus mult din literatura polonă, fiind autorul mai multor antologii de lirică poloneză și primitivă.

Despre urmașul Sfântului Petru, a scris: Ioan Paul al II-lea, papă pentru mileniul III (2000, 2001), Receptarea Papei Ioan al II-lea în România (2004), Ioan Paul al II-lea, un papă sfânt (2009), a tradus din poezia și dramaturgia Papei. Așadar, Nicolae Mareș este cel mai autorizat să ne ofere cea mai completă, aproape exhaustivă lucrare, despre creația și biografia atât de încărcată în semnificații și lucrare întru Iisus a Papei.

Însuși cardinalul de Cracovia, viitorul papă, a recunoscut că este muntean, iar nunțiul apostolic Jean-Claude-Pérrisset a mărturisit în 2000: „luând în discuție această ipoteză, mă simt dator să adaug că, în timpul vizitei efectuate de Sanctitatea Sa în România, s-a reamintit de poziția românilor în ceea ce privește originea Papei. Iar Sfântul Scaun nu a contrazis oficial această supoziție” (p. 35).

Nicolae Mareș a scris o carte de excepție, Sfântul Ioan Paul cel Mare, un opus foarte bine documentat, autorul dovenindu-se românul cel mai bine informat privind hagiografia Papei. O carte scrisă într-un stil plăcut citirii, cu suflet. Se știe, este un fapt demonstrat psihic, autorul se îndrăgostește de eroul cărții sale. Nicolae Mareș avea și motive. O spune explicit, calificându-l pe Papa ca „un sfânt al vremurilor noastre”, „un dar al Providenței pentru generația care îi poartă numele, cât și pentru cele viitoare, iar memoria lui trebuia perpetuată și cinstită în altarele credinței. Numai un om Sfânt putea ridica ștacheta atât de sus pe o mare atât de învolburată. Personal, Ioan Paul al II-lea a risipit mulți nori de instabilitate din perioada pontificatului său, iar silueta sa inconfundabilă s-a profilat și se va întipări în imaginea contemporanilor și a urmașilor într-o lumină din ce în ce mai clară și de durată, cunoscut fiind că vrăjmășia n-are viață lungă, și nu ea biruie, ci doar iubirea și bunătatea”. (p. 547).

Nicolae Mareș ne îndeamnă să-i citim cartea, să-i cinstim eroul cărții, pe Sfântul Ioan Paul al II-lea, iar noi, românii, să-i fim mândri cu asemenea înaintași care ne-a proslovit: „Hristos însoțește dintotdeauna evenimentele națiunii române”. Să fim la înălțimea acestor evenimente și să ne venerăm asemenea personalități providențiale, cum e Sfântul Ioan Paul cel Mare, cel cu origini românești.

Tudor Nedelcea, Flacăra lui Adrian Păunescu, nr. 45 (723)/2015, idem  http://www.omniscop.ro/sfantul-ioan-paul-cel-mar                             

Prof. univ. dr. Mircea POPA despre Nicolae MAREȘ

Nicolae Mareș și relațiile româno-polone

        După plecarea dintre noi a cercetătorilor I. C. Chițimia și Stan Velea cât și a altor poloniști, sarcina nobilă de  a duce mai departe preocuparea acestora pentru investigarea relațiilor româno-polone în plan diplomatic, cultural și istoric i-a revenit poetului, traducătorului, diplomatului și istoricului Nicolae Mareș. Studiind și lucrând ani buni în ambianța culturală varșoviană, acolo pe unde a trecut la un moment dat și Lucian Blaga ori Aron Cotruș, contemporanul nostru diplomat și scriitor a acumulat o vastă experiență în domeniile mai sus amintite. Probă ne stă cartea care i-a luat multă muncă, dar și bucuria de a o fi oferit cititorilor - Raporturi româno-polone de-a lungul secolelor (TipoMoldova, 2016, 551 p.). Este o lucrare care străbate pas cu pas opt secole de relații, înrudiri dinastice, alianțe militare sau matrimoniale sau, dimpotrivă, de dispute și de confruntări militare, în funcție de puterea și expansiunea statului și a celor care îl guvernau. În anii dintâi ai medievalității, după formarea statelor românești Moldova și Țara Românească, apoi după apariția la Dunăre a pericolului turcesc, politica externă a acestora s-a îndreptat în mod firesc spre statele din vecinătate, Polonia, Ucraina,  Lituania, relațiile luând diferite înfățișări, inclusiv strămutarea mai multor obștii de români în munții dintre Ungaria și Polonia, unde rămășițele lor pot fi descoperite și astăzi. Pe de altă parte, regiunea Bucovinei de nord, foarte puternic populată a oferit un câmp de continuă mișcare a vlahilor spre ținuturile poloneze din Galiția, ca să nu mai vorbim de Pocuția, ținut care i-a aparținut lui Ștefan cel Mare și a fost considerată multă vreme ca pământ românesc. Infiltrațiile românești sunt atestate istoric prin numiri toponimice de munți (precum Woloszni), aflate în Munții Tatra sau prin cele 71 de „slobozii” românești între 1492- și 1500, atestate în peste 500 sate, al căror număr variază în secolul al XVI-lea, și care se judecă după tradițiile venite de acasă și numite Jus valahicum, foarte răspânit și încetățenit în zona amintită. Odată cu creșterea puterii nobilimii poloneze, mulți moldoveni sunt înregistrați ca luptători sub steaguri poloneze, mai ale că dinastia domnitoare a Movileștilor se întemeiază înainte de toate pe încuscririle numeroase cu casele domnitoare poloneze, obicei care se accentuează în vremea lui Vasile Lupu, când cele două fiice, frumoase și bine educate,  vor deveni soții de șleahtici polonezi, iar urmașii care se trag din aceste familii vor da tronului polonez câțiva regi. Înrudirile viitoare care vor rezulta din aceste căsătorii, în special cu casa franceză de  Bourbon,  au oferit o bază nobiliară de mare amploare care va implica familii domnitoare din Franța, Austria, Danemarca, Norvegia sau Spania, ca să nu mai vorbim că și sângele familiei Papei Paul al II-lea, Karol Wojtyla, derivă dintr-o familie românească certă, străbunicul său fiind notar valah.

        Consemnând în opusul său toate aceste legături multiple, cu trimiteri la izvoare cronicărești sau de arhive din principalele orașe poloneze, Nicolae Mareș realizează o lucrare utilă și extrem de bine informată, punând în circulație realități istorice, demografice, culturale, ecleziastice, geopolitice care o fac indispensabilă oricărui cercetător al problemei. Organizată cronologic, opusul vine să ofere cititorului de astăzi o panoramă veridică a problemei, tratată din multiple unghiuri și cu efecte diplomatice și militare dintre cele mai  importante. Primele capitole, și anume Neamul valahilor în Munții Poloniei și Sute de „slobozii” românești în Polonia și bazele dreptului românesc (jus valahicus) aduc în discuție aceste puternice infiltrări românești în Rutenia,  dar și în alte zone, cum ar fi Beschizii vestici, Lwow, Cracovia, Pripet și Podolia, prezența românească acolo fiind confirmată încă de la 1150, când, la Lwow e detectată  figura voevodului Ioan de Omads, ducele valahilor.  Cronicarul polon Jan Dlugosz (1415-1480) va confirma toate aceste realități, care vor căpăta noi dimensiuni în secolele următoare. Înregistrările din zona Przemysl,  Lwow, Varșovia, Galiția, Bohuria,  Cernăuți, Colomeea, Kalisz, Stryi, Rzeszow sunt  dovedite  nu numai istoric, dar și lingvistic, prin faptul că numeroase cuvinte din domeniul păstoresc pătrund în limba polonă, cum ar fi brânză sau urdă, dar și altele legate de  ocupații adiacente, precum pășune, holdă, zăvoi, șipot,  cătină,  stâncă, suliță etc. /peste 400/,  urmașii locuitorilor din zona muntoasă, numiți gorali, continuă  să existe ca o comunitate separată până în zilele noastre. Transhumanța românească pe aceste meleaguri a dat cultură în regiunile locuite, mai ales în habitatul care dăinuie până azi. Un alt fenomen, întâlnit în mod obișnuit în această perioadă în Moldova, este cel care privește atestarea unor încercări de a introduce catolicismul  în anumite zone moldovene, religie susținută fie de soțiile poloneze ale unor domnitori, fie cu sprijunul unor cinuri călugărești sau a unor instituții de învățământ, precum celebra academie de la Cotnari a lui Despot Vodă. Nu altceva vor încerca regi și oameni militari ca Sobieski sau Zamoyski, a căror trecere prin Moldova s-a transformat în legendă.  Nu poate fi omis nici  faptul că anumite școli din Polonia de la Bar sau Cracovia vor fi frecventate periodic de fii unor boieri moldoveni, și că influența cărturărească a lui Jan Kochanowski va fi transmisă la nivelul unor versificări ale lui Varlaam și Dosoftei, după cum stilul cronicăresc al lui Miron Costin și Ioan Neculce se va resimți de pe urma lecturii unor cronici poloneze, între care și cele ale lui Laurentiu Toppeltin. Același lucru și în retorică unde numele învățatului polonez  Wisovatius va fi receptat de unii dintre învățații noștri, așa cum o atestă scrisul lui Ioan Molnar Piuariu  și al altora. O pagină glorioasă în istoria acestor raporturi datează de pe vremea lui Ștefan cel Mare, care își începe domnia printr-o înțelegere cu Cazimir IV la Colomeea, ca mai apoi, prin stăpânirea cetății Hotinului să își creeze o bună bază de apărare în nordul țării, și câd administrarea Pocuției a fost multă vreme  obiect de disputată cu vecinii din nord,  datorită unei zălogiri de împrumut monetar al unor domnitori moldoveni. Nu întâmplător în Biserica Franciscanilor din Przemysl s-a descoperirt o frescă reprezentându-l pe Ștefan cel Mare împreună cu oșteni moldoveni în campania din 1498 din Polonia, la fel cum este consemnată intensificarea corespondenței diplomatice dintre cele două domnii și puterea turcească, solii polonezi fiind foarte bine primiți și tratați atât de Antioh Cantemir cât și de Nicolae Mavrocordat, de Constantin Brâncoveanu și de Grigore Ghica al II-lea.  Bune raporturi sunt semnalate și după 1794, anul insurecției de la Cracovia condusă de Tadeusz Kosciuszko, când peste 2000 de ostași polonezi sunt adăpostiți în  Moldova și Țara Românească. Emigrația poloneză de la Paris va deveni de aici înainte un important  grup de luptă pentru recucerirea independenței țării, deoarece în 1795 Polonia suferă cea de a treia dezmembrare, între statele rus, prusac și austriac. În 1796 la București  se constituie asociația „Confederația Generală a Republicii” având ca scop lupta pentru relansare luptei de eliberare națională. Aceasta va fi urmată de constituirea la Paris a „Societății democratice poloneze” (1832), care va sprijini lupta lui Czartoryski pentru același scop. Din acest moment acțiunile polonezilor vor fi conduse de la Hotel Lambert din Paris, iar România va deveni, prin numeroasele societăți de prietenie înființate aici, parte a luptei poloneze pentru neatârnare. Revolta poloneză din 1963, pe care mulți români au susținut-o cu arma în mână,  l-au implicat și pe domnitorul Cuza, care a primit pe teritoriul țării numeroși refugiați. Toate aceste operațiii au fost bine detaliate de autor în capitole precum Intensificarea și diversificarea intereselor și relațiilor reciproce și Impactul Semilunii în  raporturile româno-poloneze, în care sunt puse la contribuți toate rezultatele cercetărilor arhivistice serioase ale lui Constantin Rezachevici.

        Prin ultimele două capitole: Multiple acțiuni pentru o libertate comună și Apropierile. Diversificare. Solidaritate în diversificare intrăm în perioada modernă, când după 1848, populația Europei primește noi mesaje de înnoire, și în chip firesc, atât Polonia, cât și România vor percepe fluxul schimbărilor printr-o politică de alianță și respect reciproc, și unde glasul poetului Mickiewicz se aude tot mai puternic, multiplicat fiind la noi de Bălcescu, care a studiat la Biblioteca polonă din Paris cronicile poloneze ca documente esențiale pentru scrierile sale.  În secolul al XIX-lea vor fi experimentate  noi forme de colaborare și întrepătrundere cultural-politică, care se vor intensifica în perioada interbelică, după ce Polonia își va redobândi independența de stat, iar România va putea să se manifeste ca un stat național întregit, soldate cu instituirea relațiilor diplomatice normale. La 3 martie 1921 va fi semnată Convenția de alianță defensivă între Regatul României și Republica Polonă. Pe toată perioadă interbelică, relațiile reciproce se vor intensifica, printr-o politică a Micii Înțelegeri și prin zeci de acțiuni în vederea unei mai bune cunoașteri reciproce, chiar Goga fiind ales în fruntea unei asemenea societăți culturale, soldate cu vizite reciproce și traduceri de antologii exemplare, de pildă:   - Antologia prozei poloneze (prefațată de el). Dar dovada cea mai pregnantă a funcționării acestei prietenii s-a văzut mai ales cu prilejul ocupării Poloniei de către armatele hitleriste și staliniste, când România a găzduit mii de refugiați /cca 100 000/ și un guvern al Poloniei în exil, găzduiți în cele mai frumoase locații, de la Bicaz și Slănic Moldova la Călimănești și Dragoslavele. Până și patrimoniul cultural  polonez a fost găzduit în siguranță de România, care a sprijinit în permanență efortul de eliberare al polonezilor. Conform înțelegerilor politice, România a permis ca peste 14.000 de militari polonezi să părăsească țara, în ciuda opreliștilor vehemnte ale Berlinului pentru a se integra trupelor libere din Franța și care vor ajunge pe toate fronurilor celui de al Doilea Război Mondial.  Pe parcursul războiului a fost constitut „Lagărul” Polonez de la Tg. Jiu, rămas consemnat și prin celebrul Ceas solar Polonez (semnalat de Z. Cârlugea în paginile Portal-Măiastrei). După cel de-a doua mare conflagrație mondială urmează etapa socialistă, perioadă în care schimburile economice bilaterale, bine echilibrate din punct de vedere comercial în care s-a ajuns ca peste 1 milion de turiști polonezi să viziteze sau să se odihnească în stațiuni balneo-climaterice și pe litoralul românesc. Tot atunci prezențele culturale românești pe Oder și Nisse s-au răspândit, prin tot cea a avut mai valoros cultura românească în domeniile literar, teatral, cinematografic, muzical, plastic etc. pe tot teritoriul polonez. Astfel,  Istoria României - semnată de istoricul Juliusz Demel – tipărită la Editura Academiei din Wroclaw a cunoscut două ediții /peste 60. 000 de exemplare/, iar Mihai Eminescu a fost transpus în câteva ediții la Varșovia, ultima din 1984, întocmită de Danuta Bienkowska în 20.000 de exemplare, la care s-a adăugat monografia călinesciană despre autorul Luceafărului, apărută la renumita Casă editorială - Czytelnik. Nu în ultimul rând, în 1989 a apărut la PIW cea mai importantă Antologie a poeziei românești de-a lungul veacurilor. După 1989 relațiile s-au intensificat și diversificat, schimburile economice însă au înregistrat an de an un sold pasiv pentru România, care a început să importe din Polonia, exact produse pe care le exporta: fructe, zarzavaturi etc. Dureros este că asemenea importuri au dus la un sold pasiv în balanța comericală care însumează peste 30 de miliarde de euro pentru perioada postdecembristă românească și peste care guvernanții noștri trec prea ușor, aviz economiștilor dar și politicienilor. În domeniul spiritual, în perioada de referință s-a înregistrat vizita istorică în România a Papei Ioan Paul al II-lea, care a consolidat și mai mult relațiile reciproce în plan spiritual, inclusiv prin înființarea la Cracovia a Asociației Polono-Române. Au fost continuate schimburile academice și s-a înființat Institutul Cultural Român din capitala polonă (2009), instituție care nu a ținut pasul cu înfăptuirile culturale precedente. Comparația o face Nicolae Mareș în publicistica sa, relevând cu durere că: „după 1989 Eminescu a devenit istorie în Polonia”, unde nu s-a mai publicat timp de 30 de ani nimic despre Luceafărul poeziei românești, după cum ICR – Varșovia a aflat din România că la Marea Baltică, la Szczecin funcționează sigurul liceu din lume, care poartă - din 1977 - numele marelui sculptor român, Constantin Brâncuși. În ciuda a numeroase propuneri făcute forurilor românești ca ICR-ul respectiv, să poarte numele filosofului, poetului și diplomatului Lucian Blaga, nu s-a întreprins nimic. În încheiere apreciem că lucrarea de față sau cele enumerate mai jos, semnate de Nicolae Mareș: Mihai Eminescu în limba polonă, Lucian Blaga – diplomat la Varșovia, Relații româno-polone în 1938-1939 în context central-european/844 p./, cele patru volume de eseuri – istorie și diplomație, monografiile închinateSfântului Ioan Paul al II-lea și Mareșalului Pilsudski, în format A-4 peste 600 p. și - nu în ultimul rând - Antologiile de poezie poloneză, începând cu cea tipărită, în 1981, la editura Dacia din Cluj-Napoca și terminând cu 101 Poeți polonezi - /format  A-4 – 553 p./, apărută în Editura Academiei Române, cu prilejul Centenarului Unirii și redobândirii independenței de stat a Poloniei, sunt cărți care stau la temelia raporturilor dintre cele două țări în mileniul în care am pășit. Cu siguranță, ele ar putea inspira în viitor mulți scriitori și cercetătorii ai raporturilor bilaterale dintre România și alte state. Toate aceste opere au necesitat nu numai o dăruire și cunoaștere profundă, dar și o documentare amplă, laborioasă, efectuată în arhivele românești și poloneze. Parcurgerea cărții de față face o dovadă dintre cele mai concludente a unei vieți închinată cu profesionalism diplomației, literaturii și istoriei de   către neîntrecutul scriitor și diplomat Nicolae Mareș. Opera sa lasă urme trainice în raporturile bilaterale româno-polone în pragul mileniului al III-lea.  

                                                      Cluj-Napoca, decembrie 2020

Vasile MOGA despre Nicolae MAREȘ

NICOLAE MAREȘ – 85

„Am fost atras mai degrabă de științele exacte”

Se zice că fiecare om are o stea care începe să strălucească pe cer încă de la nașterea lui. Și nu puțini sunt cei care se întreabă de unde vine acel c e v a care face ca unele stele să strălucească mai mult și mai puternic decât altele. Nimeni nu poate da un răspuns mulțumitor; un lucru este însă cert: voința, efortul, curajul de a-ți asuma parcursul propriei vieți joacă un rol important. Viața și cariera diplomatică ale lui Nicolae Mareș sunt o ilustrare foarte elocventă a meritului personal în reușita inițiativelor, proiectelor la care oricine poate visa, dar puțini știu să le pună pe roate și să le ducă la bun sfârșit.

Născut pe 18 aprilie 1938, puțin înainte de izbucnirea războiului, Nicolae Mareș își începe pregătirea școlară la puțin timp după sfârșitul conflagrației mondiale, în comuna natală – Măgurele – Prahova, de care se mai simte încă legat. În copilărie a fost atras mai degrabă de științe și aplicațiile lor în tehnică, dar și spre comunicarea scrisă. Această înclinație naturală, care părea doar o înclinație firească pentru anii 50 ai secolului trecut se transformă în foarte scurt timp nu doar în certitudine, ci într-un mod de viață normal. Spirit treaz, bine ancorat  în realitățile concrete, fire sociabilă, care nu se poate dezvolta decât împreună cu oamenii și pentru ei, alege Facultatea de Filosofie a Universității din București, care din anul al III i-ar fi permis să urmeze și cursul de ziaristică. Deja începuse să publice ca simplu elev și va tot publica până în momentul prezent, în reviste românești sau străine, în funcție de locurile unde l-au purtat pașii.

Meritul personal, setea de a afla, dar și de a împărtăși altora lucruri interesante, aprecierea profesorilor îi asigură, începând din 1960, o bursă la Varșovia, acordată de Ministerul de Externe prin intermediul Ministerului Învățământului. Condiția impusă de autorități era de a învăța cât mai bine limba și de a înțelege valorile culturale ale poporului polonez. Spirit exact, practic, voluntar, Nicolae Mareș înțelege că aceasta era marea șansă a vieții sale, deși ar fi preferat să ajungă în altă capitală, fie ea și socialistă. Așa încât acceptă oferta destinului exact așa cum i-a fost acordată și timp de cinci ani urmează cursurile Facultății de Limbă și Literatură Polonă din cadrul Universității din Varșovia. Se cufundă total în problemele de limbă, de istorie, de artă și cultură în general, constatând că i se deschid în față perspective practic nelimitate de afirmare. Scrie articole la „Viața Studențească” din țară, cu reportaje din Polonia, face traduceri din lirica și aforistica poloneze pe care le trimite la reviste literare, dar publică și în presa poloneză, atât în ziarul pentru tineret „Sztandar Młodych”, cât și în „Przegląd Humanistyczny”. Face cunoscute cititorilor polonezi valori ale literaturii și artei noastre, evidențiind meritele lui Tadeu Hașdeu, ca reprezentant important al iluminismului polonez (lucrarea de masterat, publicată în „Przegląd Humanistyczny”, revista Academiei Poloneze de Știință), personalitatea lui Tudor Vianu sau calitatea excepțională a versiunii românești a poemului Pan Tadeusz tradus de Miron Radu Paraschivescu, publicate în aceeași revistă, care l-a apropiat de „megieșul” său de la Vălenii de Munte. În anul universitar 1965-1966 i se încredințează chiar o emisiune săptămânală de o jumătate de oră la postul național de radio din Polonia despre muzica ușoară românească, punându-i în valoare pe toți marii interpreți români, care se bucurau de mare succes la Festivalul internațional de la Sopot. Preocuparea de a prezenta românilor valorile spiritului polonez și polonezilor valorile prea ignorate ale poporului român se va menține de-a lungul întregii activități a lui Nicolae Mareș. Ea se va concretiza în studii de mare greutate științifică, în volume însumând fiecare sute de pagini de erudiție în domenii dintre cele mai diferite: de la traduceri literare sau elaborare de dicționare, trecând prin prezentarea sintetică a Poloniei sau a Varșoviei pentru mai buna informare a publicului din România, prin monografii ale unor mari personalităti române sau poloneze, cu laturi ale personalității și activității lor de cele mai multe ori necunoscute publicului și până la revelarea unor documente de arhivă de maximă importanță atât în domeniul culturii, cât și al diplomației sau relațiilor dintre România și Polonia etc.

Tânărul de 22 de ani nu înșelase încrederea profesorilor care l-au recomandat să-și continue studiile într-o țară străină. Monitorizat discret (am zice azi), dar cu interes și atenție de Ambasada României la Varșovia, bursierul Nicolae Mareș dovedește că este cu adevărat interesat să pătrundă cât mai adânc în tainele limbii și ale culturii poporului polonez. Este antrenat treptat în activități de interpretariat pe lângă personalul diplomatic care nu cunoștea limba polonă și în scurt timp va deveni indispensabil la întâlnirile șefului misiunii diplomatice la Varșovia cu oameni de rând, cu presa, cu demnitari polonezi, cu miniștri și chiar cu șeful guvernului sau cu șeful statului polonez. Rezultatul a fost pe măsura efortului învestit în aceste activități extrauniversitare, care-i răpeau din timpul de odihnă și recreere, așa că la sfârșitul studiilor de polonistică, tânărul absolvent căpătase deja o anumită experiență diplomatică, pe lângă un excelent exercițiu al competențelor lingvistice. La 1 august 1966, Ministerul Învățământului îl repartizează ca referent în cadrul Direcției Culturale din MAE, unde și-a început activitatea diplomatică în calitate de referent ajutor relații, finalizată totdeauna prin concursuri cu gradul de Ministru Plenipotențiar.  

În ianuarie 1967, imediat după căsătorie, ambasadorul român la Varșovia, Tiberiu Petrescu, i-a solicitat personal Ministrului Afacerilor Externe, Corneliu Mănescu, să îl delege ca diplomat în capitala Poloniei, ca „mână dreaptă” a sa. Prezintă la post, la centrala MAE, în august 1966, dar după numai câteva luni este solicitat la Varșovia, unde va avea ca prioritate diplomația culturală din care gustase deja în timpul studenției. Și nu exagerăm spunând acest lucru, de vreme ce președintele Uniunii Scriitorilor din Polonia, scriitorul Jarosław Iwaszkiewicz (1894-1980), reîntâlnindu-l în 1974, la preluarea celui de-al doilea mandat, va exclama: „Domnule Nicolae, mă bucur că te revăd. Dumneata ești condamnat la polonitate!” În al doilea rând, tânărul diplomat Nicolae Mareș se pregătește intens din punct de vedere teoretic pentru susținerea examenelor de promovare în ierarhia diplomatică. După ce, în 1967, susținuse examenul de atașat diplomatic, care fusese „cu mult mai greu și mai pretențios decât masteratul”, era conștient că numai printr-o pregătire continuă și foarte serioasă poate fi promovat la gradele superioare (secretar III, secretar II, secretar I, consilier diplomatic, ministru consilier, ministru plenipotențiar), nefiind suficient stagiul de vechime obligatorie prevăzut de lege. Astfel „concursul de prim-secretar pe care l-am susținut în aceeași serie cu Meleșcanu a fost mai dificil decât admiterea la doctorat sau susținerea doctoratului”. Era necesar să cunoști în profunzime bibliografia: Drept consular și diplomatic, Istoria diplomației, Economia mondială, Protocol diplomatic, Artă, Literatură etc. Fără îndoială că succesul atâtor inițiative personale, pe lângă problemele de rutină prevăzute în fișa postului, s-a datorat tocmai capacității de a armoniza bazele teoretice de specialitate cu abilitățile practice dobândite treptat, mai ales în a stimula sensibilitatea și interesul unor factor de decizie importanți față de valorile culturale românești. Nu trebuie să uităm că, în paralel, a urmat Școala Doctorală  la Institutul „George Călinescu” al Academiei Române, ceea ce a constituit un atu în plus în activitatea lui Nicolae Mareș, fie că vorbim de Varșovia, Paris sau Skopje.

Subliniem că până la pensionare, Nicolae Mareș a parcurs toate etapele unei cariere diplomatice exemplare, lucrând atât în țară (la început ca referent, apoi, spre sfârșitul activității, ca director în Ministerul Afacerilor Externe), cât și în cadrul misiunilor diplomatice ale României din alte țări, și înainte de 1990, și după. Zestrea literară pe care o lasă în urmă abordează domenii dintre cele mai diverse și vom încerca să propunem o sistematizare orientativă pe care, în numerele următoare ale revistei, o vom aborda concentrându-ne pe principalele teme și probleme asupra cărora s-a aplecat cercetătorul diplomat. Menționăm astfel că o parte din cele peste 90 de volume tipărite până în prezent reprezintă:

* comasarea sutelor de studii și articole publicate de-a lungul anilor, numeroasele sale antologii de versuri, aforisme fiind însoțite de prefețe sau postfețe, scurte prezentări ale autorilor antologați etc.

* în categoria creație artistică ori sapiențială proprie vom include poeziile și aforismele publicate în reviste literare sau în volum;

* relațiile româno-polone ar include volumele explicit consacrate acestei teme, dar și albumul Varșovia, apărut la Meridiane, în 1972, respectiv Republica Populară Polonă, Editura Enciclopedică București, 1972;

* Papa Ioan Paul al II-lea – studiile consacrate activității suveranului pontif cât și traducerea unora din scrierile literare ale celui care fusese Karol Wojtyłła insumează 19 volume;

* monografii ale unor personalități românești care au jucat un rol în diplomația și în cultura noastră, cu un accent deosebit asupra relațiilor româno-polone (7 volume);

*  monografii consacrate unor personalități poloneze – este vorba în speță de genelalul Józef Piłsudski;

* traducerea unor volume de beletristică – categorie în care intră atât antologiile de poezie, scrierile Papei Ioan Paul al II-lea, cât și diferite volume în proză;

* în afară de activitățile literare concretizate în volume publicate (în realizarea cărora un rol extrem de important l-a avut cercetarea minuțioasă a arhivelor Academiei Române, ale Ministerului de Externe etc.), nu trebuie să uităm numeroasele emisiuni de televiziune cu caracter cultural, nici activitățile în cadrul unor organizații nonguvernamentale sau universități.

           Meritele lui Nicolae Mareș n-au trecut neobservate, el fiind recompensat cu numeroase titluri, distincții, medalii de prestigiu:

- Diploma și ordinul Pro ecclesia et pontifice, august 2015 - Acordate din partea Sfântului Părinte Francisc Pont. Maximus;         

- Meritul Cultural (1566), oferit de Ministrul Culturii și Artei  al Republicii Populare Polone /Odznaka Zasluzony dla kultury polskiej din 24. VI. 1981, Autorizație nr. 25 din 25. XII. 1981 a Consiliului de Stat al R.S.R.;

- Premiul Lucian Blaga pentru diplomație culturală / 2012;

- Distincția – Fapte de merit aduse culturii poloneze;

-  Distincția Amicus Poloniae;

-  Distincția de onoare și medalia de aur Zasluzony dla Warszawy nr. 34471 din 7 I 1985 / pentru fapte și merite acordate de autoritățile oarașului Varșovia/;

- Medalia Ufficiale Annale del XXVI di Pontificato di sua Santita Giovanni Paulo II (înmânată personal de Papă în septembrie 2004) certificato 3343;

- Premiul literar Porto Franco – 2008 pentru traduceri.

- Diploma de Excelență pentru prețioasa activitate literară la împlinirea vârstei de 75 de ani, acordată de Uniunea Scriitorilor din România, în cadrul manifestării „Ziua Scriitorilor Români – Ediția 2013”, 24 ian. 2014;

- Laureat al Premiului Ministrului Culturii și Patrimoniului Cultural al Republicii Polone pentru traducerile înfăptuite în limba română (Varșovia, aprilie 2015), decernat la ediția a XV-a Festivalului Internațional de Poezie UNESCO, la propunerea prestigioasei reviste "Poezja dzisiaj".

           Cu ocazia împlinirii, pe data de 18 aprilie 2023, a vârstei de 85 de ani, îi urăm pe această cale distinsului diplomat, rafinatului facilitator în relațiile interumane, gânditorului franc și intransigent, omului de acțiune calculat și perseverent care este Nicolae Mareș viață lungă și frumoasă cu multe realizări literare și civice.

Zenovie CÂRLUGEA despre Carte - studiu documentar de excepție - LUCIAN BLAGA – TRADUCĂTOR, TRADUCTOLOG

NICOLAE MAREȘ:

LUCIAN BLAGA – TRADUCĂTOR, TRADUCTOLOG

(eLiteratura, 2020, cu o Postfață de Zenovie Cârlugea, 326 p.).

În lucrarea noastră de istorie literară și comparatistică "Blaga – Goethe, afinități elective" („Scrisul Românesc”, Craiova, 2012, 254 p.), subliniam contribuția adusă de pasionatul cercetător de arhive Nicolae Mareș la mai buna cunoaștere a lui Lucian Blaga, atât prin monografia „Lucian Blaga la Varșovia” (2011) cât și prin documentarul de o evidentă probitate filologică „Epistolarul de la Academia Română” (Editura ALTIP, Alba Iulia, 2012), aceasta din urmă redându-ne (și în fotocopii) scrisorile, telegramele și notele poetului adresate unor scriitori de seamă, profesori, diplomați, politicieni din epocă (Felix Aderca, George Oprescu, Cezar Petrescu, Ion Petrovici, Ion Pillat, Liviu Rebreanu, A. C. Cuza – Ciuceanu, Savel Rădulescu etc.). Un capitol important îl reprezenta dialogul epistolar cu oficialii Editurii de Stat pentru Literatură, mai exact scrisorile adresate „tovarășului director” Petru Dumitriu, pe care își punea rezoluția „adjunctul” Alis (Alexandru I. Ștefănescu), vreme de aproape doi ani, din toamna lui 1953 (în septembrie încheiase traducerea capodoperei goetheene „Faust”), până în vara lui 1955, când se dă „bunul de tipar”. Un proces destul de laborios, cu referate asupra calității traducerii (de la Al. A. Lillin și Mihai Beniuc la Alfred Margul-Sperber, Al. Philippide și Tudor Vianu) și, desigur, cu refacerea unor versuri de către traducător.

Reconstituind acest dosar al editării tragediei goetheene, aflat la Biblioteca Academiei (A – 3780, achiziționat în 1996), dl Nicolae Mareș reușește un studiu documentar de excepție, "LUCIAN BLAGA – traducător, traductolog" (Ediție alb-negru, eLiteratura, 2020, cu o Postfață de Zenovie Cârlugea, 326 p.). Este prilejul de a pune totodată și problema „traductologiei la români”, cum precizează autorul: „Folosind documente inedite, am avut șansa să pot reda fenomenul in nuce și să îl prezint pas cu pas, etapă cu etapă, în dialogul editură (factorul decizional) – traducător/ tălmăcitor (factorul executiv). Pe Lucian Blaga l-am surprins, în anii crunți în care s-a aflat «sub vremi», ca pe un erou dintr-o dramă crudă, din care a ieșit până la urmă victorios: urmare a geniului poetic, muncii și talentului său.” Autorul aduce, acolo unde se impune, explicații de rigoare de ordin istoric, cultural, lingvistic și de „estetică traducțională”, calitatea de traducător a lui Lucian Blaga făcând „pentru totdeauna școală în traductologia românească”.

Diplomat de carieră, polonolog, poet, eseist, gânditor, documentarist în arhive românești și străine, istoric și critic literar, traducător, redactor, militant ecumenist și multilingvist al unor culturi în dialog, manifestându-și spiritul creator și de aplicată cercetare științifică pe o largă plaja cultural-istorică, scriitorul NICOLAE MAREȘ ilustrează în cultura română tipul de homo enciclopedicus. Temele lucrărilor sale, variate și de un concertant interes literar-științific, sunt raportabile la aspecte și fenomene din cultura română și universală, fie că amintim aici de impresionantul florilegiu din lirica popoarelor primitive, de cărțile dedicate Poloniei și ilustrului Papă Ioan Paul al II-lea sau de cercetările în arhive naționale românești și străine aducând, bunăoară, la lumină date cu totul inedite privind activitatea de diplomat și traducător a lui Lucian Blaga.

În capitolul "Blaga – traductolog" (IV), dl Nicolae Mareș lămurește conceptul de „traductologie”, lansat în 1973 de profesorul René Goffin de la Institutul Superior de Traduceri și Interpretări de la Paris (ISTI), această „știință a traducerii”, care se preda la Sorbona încă din anii 80 ai secolului trecut, având și în literatura noastră o tradiție de o jumătate de secol (după 1990, profesorul Paul Miclău, poet și traducător, inițiind un curs la Universitatea din București). Urmărind traducerile efectuate de Blaga din literaturile lumii, încă din 1921 (poezia "Plimbarea" de Alfred Mombert), dl Nicolae Mareș afirmă că „el a făcut-o nu doar cu geniu, ci și cu știință aparte”. Crezul poetului în această privință îl avem exprimat atât în articolul „Cum am tradus Faust”, publicat în „Steaua” de la Cluj (nr. 5/1957), cât și în conferința ținută la Biblioteca Universității din Cluj, „Întâlniri cu Goethe” (12 aprilie 1957), text reluat în 1963, postum, în „Luceafărul”: „Faust și problema traducerilor”. Că Blaga reflecta serios la „poetica” traducerii, este un fapt real ce poate fi urmărit nu numai în operele traduse (după „Faust”, a tradus, în 1956, poemul dramatic „Nathan înțeleptul” de Lessing, apoi, în 1958, cele două volume de „Opere alese” tot din Lessing, căruia îi urmează "Din lirica universală", volum apărut în 1957). Considerat „model pentru traducătorii și antologatorii care i-au urmat”. Sunt peste 3000 de pagini de traduceri, din care se poate vedea resursele nebănuite ale limbajului poetic românesc, modelat astfel cu virtuozitate în traducerea unor texte dintr-o arie culturală vastă (din poezia egipteană, greacă, franceză, germană, engleză, italiană, americană, chiar din poezia primitivă), făcând din traducere creație literară. Poetul dezavua traducerea de tip „notarial”, precizând încă din „Pietre pentru templul meu” că „o traducere poetică ia ființă într-o zonă de interferență între structurile stilistice ale operei originale și structurile stilistice proprii poetului – traducătorului.” Orice încercare a traducătorului de „depersonalizare” e iluzorie de vreme ce „interferența de structuri se produce în chip inevitabil”. Orice traducere poetică este în fond o „re-creare” și nu o transpunere literară dintr-o limbă într-o altă limbă. „Intenția mea era să mă depersonalizez pe cât cu putință și să asimilez pe Faust limbii literare românești în general”. Pentru Blaga traducerea poeziei „este o artă în sine și pentru sine – și aceasta mai mult decât orice artă interpretativă”. Astfel de creatori-traducători în literatura noastră sunt considerați Tudor Vianu, Al. Philippide, T. Arghezi, L. Blaga, Margul Sperber ș.a., „adevărați pionieri în materie de traductologie românească”, care au transpus în spiritul limbii noastre literare operele unor mari clasici ai literaturii universale. Blaga mărturisea că „traducătorul are o reală posibilitate de a se lua la întrecere cu originalul”, permanent trebuind să fie călăuzit de „această aspirație spre compensație”. Este vorba de o atitudine de empatie sub toate aspectele între traducător și autorul transpus, nu prin folosirea unui „vocabular îmbelșugat” ori neologistic, ci prin „întrebuințarea nuanțată, neobișnuită uneori, a unui vocabular de circulație generală printre români”. De unde ideea de „re-creare” a textului, căci „un poet traducând din altul nu are în nici un fel posibilitatea de a se transforma în oglinda pură a obiectului său”. Nelăsându-se influențat de niciuna din traducerile precedente (mai de luat în seamă erau traducerile unor Ion Gorun și I. U. Soricu), cum observa Tudor Vianu, Blaga a găsit soluții proprii pentru transpunerea versurilor goetheene în ritmuri românești, amplificând imagistic sau înmulțind numărul versurilor, uneori, în spiritul limbii și potrivit posibilităților de exprimare artistică. Astfel, conform aprecierii aceluiași Tudor Vianu, al cărui referat a fost decisiv pentru hotărârea luată de editură, „traducerea lui Blaga redă mai complet și mai exact ideile poetice ale originalului decât ceilalți traducători ai lui Faust”. În ciuda obiecțiilor ridicate de „olteanul din Mărțișor”, T. Arghezi, care în materie de limbă germană poate fi considerat un alumn al lui Blaga, traducerea acestuia a rămas până azi neîntrecută, în ciuda atâtor eforturi făcute, inclusiv de contemporanul nostru Ștefan Aug. Doinaș.

Se știe că, inițial, poetul și-ar fi dorit să traducă opere din antichitatea greacă sau „Hamlet”, dar, întrucât tragedia lui Shakespeare fusese contractată cu alt traducător (inițial nu i s-a spus cine este acela), poetul a preferat, nu fără oarecare ezitare, știind ce eforturi incumbă tălmăcirea în românește, tragedia goetheană.

Pentru Blaga, Johan Wolfgang Goethe „este o problemă veche” (cum preciza în scrisoarea adresată lui Mihai Sadoveanu, la angajarea traducerii pentru ESPLA), descoperindu-l încă din copilărie în biblioteca tatălui său, preotul Izidor Blaga din Lancrămul Sebeșului săsesc („lectura decisivă” de la 13 ani), apoi intuiția lui Horia Teculescu (1897-1942), coleg de liceu brașovean și de teologie sibiană, devenit în 1930 director al liceului din Sighișoara, care se vedea în rolul unui viitor... Eckermann pe lângă poet. Mai apoi, scriind eseul despre Goethe, „Fenomenul originar” (1925), precum și studiul „Goethe și filosofia istoriei”, respectiv „Spinoza și Goethe”, din „Daimonion” (1926), Blaga se dovedea un tot mai bun cunoscător al literaturii și culturii germane, autorul „Suferințelor tânărului Werther” nefiind pentru el un scriitor marginal. S-a vorbit chiar de o „obsesie Goethe” (Mircea Popa), noi înșine am insistat în studiul nostru comparatist amintit pe anumite „afinități elective”, radiografiind nu numai unele manifestări și opțiuni ale poetului din „epoca (de tinerețe) a reformațiunii mele” (1916-1917), acea frenezie demoniacă și creatoare mărturisită epistolar și poetic, dar și diferențele specifice de-a lungul unor etape din viața acestuia. Bunăoară, trecerea firească de la un anumit nietzscheanism mărturisit al tinereții poetice la ceea ce Oswald Spengler înțelegea prin omul faustic - „Der faustische Mensch”. Există, fără îndoială, în întreaga lirică blagiană, cu pulsiuni ale originarului și trăiri ekstazice, o „viziune faustică”, punând, într-o gesticulație expresă (de "cosmopee" faustiană), dorul metafizic al cunoașterii absolute, raporturile omului cu universul și tendința de dezmărginire a sinelui prin integrarea în marile ritmuri cosmice, ca parte a Marelui Tot, ipostaziat, la rândul său, în identități variabile. Cu cuvintele poetului, „Cosmopeia lui Goethe - o sinteză de genuri și forme poetice, unică în felul său, în literatura universală”.

Dincolo, însă, de aceste „afinități elective” - ca să ne exprimăm cu sintagma ce individualizează, în cadrul operei lui Goethe, o importantă scriere - , onto-poetica blagiană își are planurile ei de întâietăți, specificități și diferențieri, asigurându-i deopotrivă o inaugurală meditație cât și o indiscutabilă modernitate.

*

Se știe că, inițial, poetul și-ar fi dorit să traducă opere din antichitatea greacă sau „Hamlet”, dar, întrucât tragedia lui Shakespeare fusese contractată cu alt traducător (inițial nu i s-a spus cine este acela), poetul a preferat, nu fără oarecare ezitare, știind ce eforturi incumbă tălmăcirea în românește, tragedia goetheană. Astfel vom putea înțelege acea „rebeliune a inteligenței” (A. Dumitriu) și, mai ales, „cosmopeea faustiană” din universul operei blagiene în ansamblu, Blaga fiind considerat scriitorul cu profilul cel mai goethean din întreaga literatură română. Am avea a face astfel cu a doua mare viziune faustiană din literatura română după aceea a lui Eminescu, prin „viziune faustiană” esteticianul Liviu Rusu înțelegând bunăoară „acea năzuință creatoare, care este însetată de tainele marelui tot, care din punct de vedere poetic nu se mulțumește să exprime anumite stări sufletești, ci caută să cuprindă aspectul integral al lumii în trăsăturile ei esențiale”. Iar forma poetică specifică în care se manifestă acest spirit „este de obicei cosmopeea”. În sens goethean, cosmopeea faustiană ar privi raportările nu numai la arhitectura cosmică, ci mai ales la „soarta omului” în cadrul acestui cosmos. Așadar, omul faustian, de care vorbește eseistul, preluând o sintagmă spengleriană (Der faustische Mensch), trăiește la cele mai înalte amplitudini sufletești setea de cunoaștere, dar nu la modul pasiv, contemplativ, ci implicat în actele cunoașterii lumii, vieții, existenței, „în orizontul misterului”, cum ar zice Blaga, și pentru revelare. (Liviu Rusu, v. „Viziunea faustică în opera poetică a lui Lucian Blaga”, reprodus în lucrarea De la Eminescu la Lucian Blaga, „Cartea Românească”, București, 1981, pp. 164-222).

Regăsindu-se pe el însuși în spiritul acestei „rebeliuni a „inteligenței”, invidiind zborul păsărilor, Blaga era în epoca traducerii poemului goethean, așa-zicând, în elementul său. El găsea în Faust nu atât o alinare cât un sprijin moral și spiritual. Era, totodată, un refugiu din fața zilei opresoare, din istoria care se scria conform „scripturii staliniste”, după cum consemna în secret în romanul „Robie pământeană – robie cerească”, editat postum sub titlul „Luntrea lui Caron”! Un boicot al istoriei opresoare prin retragerea poetului în "bârlogul lui Faust"!/ cămăruța de sub scara de la etajul al doilea al Bibliotecii Centrale din Cluj, unde bibliotecarul Blaga își amenajase „biroul”!

Spiritul lui Blaga a empatizat cu geniul lui Goethe și, mai ales, cu drama dr. Faust căutător al «semințelor» și tâlcurilor lumii, existenței, universului. Vocația «trilogială» a scrierilor filosofice blagiene capătă, în această perspectivă, o redimensionare a problematicii sale, reverberând un puternic ecou faustic în planul «cunoașterii», «culturii», «valorilor» și, desigur, în acela «cosmologic».

*

Achiziționat în 1996, „Dosarul FAUST” – aflat în fondurile Bibliotecii Academiei Române: A-370 – conține importante documente epistolare și înscrisuri menite a lumina munca perseverentă a poetului la tălmăcirea în limba noastră a capodoperei goetheene, reflectând totodată condiția socială și starea de spirit a scriitorului „interzis”, relația lui cu semenii, grijile și opțiunile sale. E, altfel zis, un fragment elocvent din viața poetului în cadrul noului regim. În vederea perfectării colaborării, ESPLA trimite poetului, spre semnare, contractul în patru exemplare, în primăvara lui 1953, după moartea lui Stalin, când în rândurile regimului de la București se operaseră câteva schimbări de pe poziții național-comuniste. După ce semnează contractele, Blaga le returnează, la 4 martie 1953, cu rugămintea de a i se remite „un exemplar perfectat”, cu „viza forurilor superioare”.

„În 1950 – scrie Dorli Blaga – Tatăl meu a începu discuțiile cu Uniunea Scriitorilor, privind traducerea lui Faust de Goethe. El s-a angajat, după un calcul foarte precis (lucrarea avea 12.000 versuri), să o traducă în patru ani, stabilind și un număr lunar de versuri pe care el intenționa să le trimită la Uniunea Scriitorilor. În schimb, a solicitat, pentru aceeași perioadă de timp, un ajutor lunar. În 1950, primăvara, a început traducerea. Ajutorul lunar era de aproximativ 14.000 lei. După reforma monetară din februarie 1952, acest ajutor a devenit de cca 700 lei (în arhiva familiei s-au păstrat câteva mandate poștale). Contractul pentru editarea lui Faust s-a făcut de către ESPLA abia la data de 12.03.1953, nr. 965. Se prevedea un tiraj de 3000 exemplare, încadrare categoria III (!). Acest contract se află în arhiva familiei. Până să se ajungă la tipar, Tatăl meu a avut destule necazuri, editura a cerut o mulțime de «referate». Între altele și de la Tudor Vianu (care a fost prudent favorabil, dar în orice caz recomanda tipărirea, ceea ce era esențial). Arghezi a avut o atitudine surprinzătoare: l-a atacat, în mod virulent, într-un articol de ziar. Tatăl meu a fost extrem de afectat, pentru că relațiile lor erau până atunci cordiale.” (Tatăl meu, Lucian Blaga, 2004).

Aflăm din memoriile Miei Constantinescu / Maria Frunzetti că, în anii 1951-1952, (fiind „subchiriaș” al familiei Blaga din strada Martinuzzi 14, Cluj și ocupând camera lui Dorli plecată ca studentă la București), poetul lucra intens la traducerea lui „Faust”, considerând munca de la bibliotecă „extraordinar de stupidă”, după un program „cu ore fixe și foarte nepoetice”. „Acest canal e totuși preferabil altuia”, îi scrie Blaga fiicei sale, în octombrie 1951, făcând o străvezie aluzie la valul de epurări politice în plină desfășurare în întreaga țară, căruia i-au căzut victime mulți prieteni și apropiați (atmosfera de suspiciune și de teamă că va fi arestat de Securitate în toiul nopții, istoria scriindu-se atunci cu „duba neagră”, este evocată mai pe larg în romanul ținut secret).

Deși nu făcuse cu editura niciun înscris, poetul începuse să primească în primăvara lui 1951 „o primă rată lunară” de la Fondul Literar, trimisă de Beniuc, după care începe să trimită dactilograme cu traducerea tragediei goetheene (17 pagini). Desigur, Beniuc a luat hotărâri – cum bănuiește poetul – fără a mai consulta și pe alții. Traducătorul cerea 15.000 lunar „ca avans de honorar” și avea convingerea că va fi susținut la ESPLA, de aceea îi roagă pe aceia „să ceară de la Beniuc fragmentele ce i le-am trimis”. Poetul presimțea că între ESPLA și Uniunea Scriitorilor, unde Beniuc era un factotum (chiar dacă președinte de onoare era Mihail Sadoveanu, iar în exercițiu Zaharia Stancu până în 1956) există oarecare „nesincronizări” ori „divergențe”, de fapt totul trecea pe la U.S. înainte de a intra la editare. Pentru amânările repetate ale sumelor cuvenite, poetul – aflându-se „într-o gravă fundătură bănească” - intervine deseori prin diferiți cunoscuți, inclusiv prin fiica sa, declarându-se la un moment dat „foarte plictisit! „Chestiunea Faust” îi creează atâtea probleme, întârziindu-se „rata lunară” conform numărului de versuri traduse și puse la dispoziție. Îi face răspunzători desigur pe diriguitorii „de acolo”, îndeosebi pe taciturnul Beniuc, care „nu mișcă” deloc la toate solicitările... „Mi se pare curioasă toată afacerea”, constata poetul dezamăgit de reacția oficialităților, ba mai mult, se declară „foarte plictisit: schwere Geburt”. Adică „grea naștere”! Scrisoarea din 24 februarie 1953 (prin care îi trimite lui Dorli „un mărțișor de la Flori”, soacra sa, profesor universitar) exprimă limpede această stare de neliniște a poetului mereu în așteptarea perpetuă a unei adrese din partea editurii.

Dl Nicolae Mareș reia această corespondență purtată de Blaga cu ESPLA, al cărei director, Petru Dimitriu, nu i-a răspuns niciodată, punând pe corespondența primită rezoluții grăbite și aproape ilizibile! De fapt, rezoluțiile par semnate mai degrabă de criticul din anii 50, Al. I. Ștefănescu, zis Alis, directorul adjunct al editurii începând din 1951, unul din soții Ninei Casian.

„Am terminat pe Faust - 20 sept. 1953. Ora 12,18”, va nota Blaga. O muncă impresionantă de aproape patru ani pe originalul de peste 12.000 de versuri. Poetul respiră, în sfârșit, ușurat, ca după un efort deosebit, conștient că în cursul deceniilor această traducere va înregistra „nenumărate ediții”, ilustrate și neilustrate. În toamna anului 1953, o copie a lui Faust este trimisă, prin Dorli, lui Ion Chinezu, la București, mai vechiul prieten clujean, împreună cu care Blaga și Basil Munteanu ar fi dorit să realizeze profesorala «tripletă de aur» la Universitatea Ferdinand din Cluj... Convins că acesta va fi încântat de traducerea sa și-l va căuta pe Mihai Beniuc („care văd că tot nu mișcă”), poetul recomanda lui Dorli ca manuscrisul să-l dea apoi spre lectură lui Tudor Vianu, iar celorlalți „pe urmă”...

În decembrie 1953, după șapte ani, Blaga proiectează o noua deplasare la București. Va pleca de la Cluj în seara zilei de Crăciun, 25 decembrie, ca să ajungă pe 26 decembrie la București, cumpărându-și bilet la clasa a II-a, wagon-lit. Îi scrie lui Dorli să-i cumpere bilet de întoarcere pentru 30 decembrie (tot la wagon-lit), banii urmând a-i trimite telegrafic.

Angajamentul fiind onorat, cu dactilogramele traducerii poetul va ajunge la ESPLA și va reglementa plata ratelor lunare. Banii pe ianuarie vor veni în decembrie, ceea ce îi permite să acorde lui Dorli suma cuvenită pentru întreținerea ei ca studentă (si sotie a asistentului matematician Mihai Gavrila) pe decembrie și ianuarie (câte 700 lei). După trei zile de alergat prin București, omul de 58 de ani, slăbit și aflat după o muncă istovitoare, se alege cu o „febră mare”, care îl va ține la pat câteva zile, după întoarcerea la Cluj. Cornelia era și ea „tot bolnavă”.

Foarte interesante sunt, desigur, rezoluțiile de pe corespondența purtată de traducător cu „Tovarășul Director”. Pe adresa lui Blaga, intrată la ESPLA pe data de 21 aprilie 1953, prin care expeditorul solicita „prima rată din avansul ce mi se cuvine potrivit contractului” (trimis poetului la 9 aprilie 1953), este pusă rezoluția: „luați legătura și răspundeți” (după scris, aparținând lui Al. I. Ștefănescu, directorul-adjunct, iar mai jos: „s-au expediat banii și s-a reținut avansul dat de Fondul Literar. Ss. Beniuc”.

De asemenea, pe scrisoarea poetului din 23 septembrie 1953 (intrată la ESPLA la 28 sept. 1953), - prin care Blaga înștiința editura că „din cele 12.000 versuri, câte are opera, am terminat 11.000”, sperând să prezinte „opera completă chiar în termenul prevăzut de contract, pe la începutul lui Decembrie 1953” ,- directorul-adjunct Alis (Al. I. Ștefănescu) rezoluționa: „Tov. Iosifescu / rog a face un răspuns”. Iar mai jos, cu alt scris, probabil Beniuc: „Tov. Balaci/ rog urgent răspuns că așteptăm manuscrisul”. Acelorași (S.) Iosifescu și (Al.) Balaci le este distribuită și nota prin care poetul preciza că, recitind Faust, a mai găsit câteva „greșeli, care trebuie corectate, cele mai multe sunt de transcriere”, cu precizarea: „Sper să pot veni la București în săptămâna ultimă a lui decembrie.”

Relevantă este și scrisoarea lui Blaga, înregistrată la ESPLA la 16 ianuarie 1954, prin care poetul mulțumește editurii de a fi încredințat dactilograma Faust lui Al. Philippide spre consultare. Drept urmare, traducătorul este de acord cu unele rectificări, alteori își menține poziția, explicându-se.

Să reținem și că, în ardorile lui Faust, Blaga lucrase în paralel la un roman «à clef» și o sută de poezii. Coordonatele traducerii din caseta tehnică: „Dat la cules 27.03.1955. Bun de tipar 08.07.1955.”

Noua tălmăcire a lui Faust, sub semnătura lui Lucian Blaga, apărută în vara anului 1955, a înregistrat un succes de librărie fără precedent. Tirajul de peste 25.000 de exemplare a fost epuizat doar în trei zile, în Capitală, și în câteva ore, la Cluj.

*

„Decenii de-a rândul Dosarul Blaga a zăcut în colbul uitării”, scrie dl Nicolae Mareș în Prefață, mergând „pe firul plămădirii unui nou Faust românesc”, pentru ca în partea a doua a lucrării să evoce opera de traducător a lui Lucian Blaga din lirica universală. În mare, se cunosc autorii din literatura universală asupra cărora se oprește poetul (poeme anonime din antichitatea egipteană și chineză, din cea elină – Bakchylides, Ibicos, din poezia persană – Nisam Ed Din, din poezia primitivă _ Tahiti, Polinezia, Oceania, Africa de Sud, Centrală și America de Nord, din lirica franceză – Francois Villon, Pierre de Ronsard, Paul Verlaine, Paul Valery, din poezia italiană – Dante și Petrarca, din poezia germană – Goethe (fragmente din „Faust” și alte texte), Schiller, Hölderlin, H. Heine, Conrad Ferdinand Meyer, Rainer Maria Rilke, Stefan George, Hugo von Hofmannstahl, din poezia engleză și americană – Sir Patric Spens, Michael Drayton, Christopher Marlowe, Shakespeare, Ben Jonson, William Blake, John Keats, Elizabeth Barrett Brolwninng, Matew Arnold; Edgar Allan Poe, Wal Whitman.

Partea a II-a, „Avatarurile traducerii capodoperei Faust de Goethe”, de peste o sută de pagini, făcând loc, pe larg, considerațiilor din studiul lui Tudor Vianu privind istoria, versiunile, tematica și ideatica tragediei goetheene, se oprește punctual la munca „de transpunere și redacțională de peste trei ani”, la relațiile traducătorului cu editura ESPLA, la referatele întocmite pe marginea traducerii blagiene, la buna colaborare cu Philippide și cu Tudor Vianu, al cărui referat a precumpănit în hotărârea editurii de a da bunul de tipar („versiunea lui Blaga este absolut originală și adâncește textul german”). E o traducere „limpede cu poezie și haz”, în ciuda contestării argheziene, „o performanță în traductologie”. Alte secvențe privesc considerațiile estetice ale operei, conform esteticianului T. Vianu: aspirația renascentistă către cunoaștere și viață, poem al experiențe omenești, spiritul mefistofelic al răului, idealul armoniei perfecte întruchipat de Elena, sinteza geniului nordic cu cel sudic sugerată de Euphorion, dramaticul și epicul operei, versificația și tălmăcirea, reușita traducere blagiană („cea mai bună traducere”), în sfârșit o notă de acte contabile.

Partea a III-a cuprinde Dosarul Blaga de la Academia Română, comentat parțial mai sus, dar reprodus acum în mod tehnic, document cu document, de la corespondența poetului cu ESPLA la referatele întocmite de scriitorii amintiți mai sus, chiar chitanțe sau mandate poștale cu sumele și data plăților în avans, începând din 1953, respectiv a dispozițiilor contabile de plată pentru Lucian Blaga și Tudor Vianu, contracte. O parte din acest dosar o cunoaștem din lucrarea precedentă „Epistolarul de la Academia Română”.

Postfața, „Blaga – Goethe sau despre «rebeliunea inteligenței» în Faust”, reia o mică parte din considerațiile și documentarul nostru „Blaga-Goethe, afinități elective” (2012), relevând evoluția spiritului creativ blagian de la wertherianismul și nietzscheanismul tinereții (mărturisit de altfel de poet), la faustianismul maturității artistice, opera lui Blaga fiind un summum de atitudini, marcat de freamătul marilor idei de la cumpăna secolelor în care a trăit. Între toate acestea, faustianismul vine să-i exprime profilul psiho-artistic și să-i marcheze în mod distinct opera. Iar metoda prin care punem în evidență această probantă similitudine nu este alta decât aceea a „afinităților elective”, o perspectivă coerentă, funcțională, plină de toate promisiunile radiografierii hermeneutice. În continuare, postfața noastră (inițial, de mai mari dimensiuni!) face o evocare a conținutului ideatic al operei, punctând câteva semnificații simbolice și tâlcul de profunzime al operei în cunoașterea lumii „mici” (Partea I) și „mari” (Partea II), cu perspectiva acelui ideal socio-uman, al altruismului de larg orizont reformator umanistic și de perspectivă soteriologic-eliberatoare, „care nici în eoni nu poate să dispară”...

În final, sunt reproduse fotografic, la o rezoluția foarte greu de citit, dactilogramele textelor: Întîlnire cu Goethe (15 p.) și „Faust” și problema traducerilor (11 p.).

În totul, „ediția alb-negru” a studiului "Lucian Blaga – traducător, traductolog", valorifică, la modul exemplar, un material documentar amplu, produs de-a lungul câtorva ani privind traducerea unei opere celebre, dosar aflat multă vreme în arhiva Academiei Române, asupra căruia doar dl Nicolae Mareș s-a aplecat cu hotărârea de a-l restitui complet istoriei noastre literare și de a releva vocația de „traductolog” a lui Lucian Blaga, „cea mai goetheană personalitate a literaturii noastre” (Ștefan Aug. Doinaș), care reface, de fapt, pe cont propriu și într-o acută modernitate, această mare aventură a spiritului, în noul context intelectual și artistic al secolului al XX-lea

ZENOVIE CÂRLUGEA

Tg.-Jiu, 25 decembrie 2020

La aniversarea diplomatului și polonistului Nicolae Mareș

Am avut privilegiul să-l cunosc bine pe distinsul diplomat și polonist Nicolae Mareș, grație activității desfășurate împreună la Ambasada României din Varșovia (1996-1999), dar mai ales preocupărilor comune în domeniul cercetării  istoriei, culturii și civilizației poloneze, a relațiilor statornicite de-a lungul veacurilor între români și polonezi.

Diplomat de carieră, cu studii temeinice de filologie polonă la Universitatea din Varșovia (1960-1966), domnul Nicolae Mareș a trecut prin concurs toate treptele diplomatice de la atașat la ministru plenipotențiar și director în Ministerul Afacerilor Externe. A realizat câteva posturi diplomatice la Ambasada României de la Varșovia, unde a fost și prim colaborator al mai multor șefi de misiune, a fost primul director al Bibliotecii Române de la Paris, primul șef al Misiunii diplomatice române de la Skopje.

Dintre reușitele mai deosebite ale domnului N. Mareș ca atașat cultural la Ambasada României la Varșovia, menționez apariția, în limba polonă, a Istoriei României de Juliusz Demel (prima dată tipărindu-se în polonă o istorie corect scrisă a poporului român), editarea, tot în limba polonă, a lucrării Dacii de Hadrian Daicoviciu, înființarea catedrelor de limbă și cultură românească la Cracovia și ulterior la Poznan și Lublin. În timpul cât a funcționat la Varșovia, s-a convenit, de asemenea, elaborarea și tipărirea pe bază de reciprocitate a unor dicționare în format academic româno-polon și polono-român.          

În paralel cu activitatea diplomatică, domnul Nicolae Mareș a desfășurat și o bogată activitate publicistică în domeniile istoriei culturii, literaturii și artei, fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România, încă din anul 1980. A publicat în presa română și străină cca 500 de articole, studii și eseuri din domeniile literaturii universale, istoriei artei, comparatisticii literare, receptării culturii române în străinătate, precum și din sfera relațiilor diplomatice și economice internaționale. A colaborat vreme îndelungată la publicații prestigioase literare și culturale din țară. A publicat 70 de cărți, cele mai multe antologii de lirică poloneză și „primitivă”, comentate, selectate, prefațate și adnotate; autor a zeci de traduceri din literatura clasică și contemporană poloneză (printre care și Stanisław Jerzy Lec, publicat în româneștie încă din 1970-1980).

Domnul Nicolae Mareș s-a remarcat, totodată, ca autor prolific al unor lucrări monografice de referință consacrate Poloniei și relațiilor bilaterale româno-polone, Papei Ioan Paul al II -lea, Mareșalului Józef Piłsudski, artistului Stanisław Wyspiański, receptării Pontifului polonez în România. Este fără îndoială cel mai important autor român în domeniul studiilor despre viața și opera Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea. De altfel, titlul de doctor în științe umaniste ce i-a fost acordat, în anul  de Institutul „George Călinescu” al Academiei Române a avut la bază o teză despre Papa Ioan Paul al II-lea. Pentru lucrarea Sfântul Ioan Paul cel Mare, Pontiful actual Francisc i-a decernat autorului, în august 2015, una dintre cele mai importante distincții conferite de Vatican: Pro Ecclesia et Pontifice – ordin instituit de Leon al XIII-lea în 1888.

Ca istoric, m-am aplecat cu precădere asupra contribuțiilor domnului Mareș în acest domeniu. Volumul Raporturi româno-polone de-a lungul secolelor, apărut în anul 2013, la Editura Fundației România de mâine din București (372 de pagini), reprezintă o cronică riguroasă a trecutului relațiilor dintre cele două popoare, încă de la începuturile acestora, din secolul al XIII-lea, acoperind astfel în mod necesar un gol care se resimțea de multă vreme în istoriografia din țara noastră. Pe lângă relatările unor cronicari cunoscuți care s-au referit la obârșiile relațiilor româno-polone, precum Jan Długos din secolul al XV-lea, autorul aduce în cercetarea temei argumentele unor reputați savanți și specialiști din perioadele modernă și contemporană, ca Nicolae Iorga, Stanisław Łukasik, Dumitru Mototolescu, Constantin Rezachevici ș.a. Acestora li se adaugă considerațiile personale ale autorului volumului, care demonstrează că „păstorii români au fost cei care au strămutat în Munții Beschizi și în Tatra, pe terenuri nelocuite, habitatul românesc, un mod de viață care se păstrează până în zilele noastre pe meleagurile montane din Polonia; păstorii din Moldova și Transilvania au fost cei care au dus cu ei pe actualul teritoriu polonez sau moravian cultură românească”. Lucrarea abordează complexa problemă a relațiilor româno-polone dintr-o amplă perspectivă cronologică, fiind o contribuție valoroasă, solidă ca informație, riguroasă ca tratare, nuanțată ca analiză, un excelent mijloc pus la dispoziția tuturor celor care se interesează de evoluția relațiilor bilaterale: studenți, politologi, membri ai societății civile, oameni de cultură, publiciști etc.

În anul 2015, domnul Nicolae Mareș a publicat în format electronic și tipărit la Editura „ePublishers” din București o altă valoroasă lucrare, de data aceasta o masivă monografie (440 pagini, în format A4), consacrată mareșalului  Józef Piłsudski, proeminentă personalitate a istoriei contemporane poloneze și universale. Lucrarea fost elaborată în baza unei minuțioase activități de cercetare a arhivelor diplomatice de la București, cât și a celor de la Institutele Piłsudski din New-York și Londra, a presei românești și poloneze, precum și a bibliografiei aferente. Mai ales sub aspectul informației noi aduse în dezbaterea temei, cu multe elemente inedite, această lucrare este un excelent mijloc de a cunoaște mai bine, dintr-o perspectivă pluridisciplinară, nu numai figura proeminentă a eroului cărții, ci și o pagină de seamă din bogata istorie a relațiilor româno-polone.

Tema s-a bucurat de o nouă lucrare, publicată de către domnul N. Mareș în anul 2017, care a fost lansată la Fundația Europeană N. Titulescu pe 4 decembrie 2017, în cadrul unei manifestări „Mareșalul Józef Piłsudski - 150 de ani de la naștere. O dezbatere despre marele bărbat de stat și relațiile româno-polone în perioada interbelică, în lumina lucrărilor lansate”.

La aniversarea a 80 de ani de viață a diplomatului și omului de cultură Nicolae Mareș, nu-mi rămâne decât să-i urez multă sănătate, viață îndelungată, cu bucurii  și fericire, alături de toți cei dragi și apropiați, precum și multă putere de muncă, în vederea materializării tuturor proiectelor  și aspirațiilor sale.

                                        La Mulți Ani, Domnule Nicolae Mareș!

  Dr. Ion Constantin, Cercetător științific asociat la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului

Un florilegiu aniversar

        De scriitorul și diplomatul Nicolae Mareș am aflat în calitatea sa de realizator al antologiei „Cartea Înțelepciunii Universale. Dicționar de maxime și aforisme din cultura română și universală”, tipărită în condiții excelente, nu doar grafice ci și editoriale, de eLiteratura din București în 2014. Lucrarea la care ne referim cuprinde, 620 de pagini, circa 14000 de gânduri, grupate pe 1200 de teme. Este una dintre cele mai mari colecții de acest gen tipărite în România și nu în multe țări din lume.

        Cum împărtășim aceeași pasiune pentru aforistică, ne-am întâlnit inevitabil pe internet, pe Citatepedia.ro, proiectul online pe care l-am creat, pe zi ce trece tot mai citit. Am avut așadar prilejul de cunoaște o  impresionanta biografie a scriitorului și ambasadorului Nicolae Mareș, cu atât de multe realizări, încât s-ar putea scrie o carte.

   Numele îi apare pe circa 70 de volume, apărute în aproape două milioane de exemplare. Majoritatea sunt traduceri din literatura poloneză, dar trebuie să amintesc mai ales monografiile despre Papa Ioan Paul al //-lea, Mareșalul Józef Piłsudski și artistul Stanislaw Wyspiański. Printre lucrările sale se numără și cărți de poezie și aforistică. Se remarcă imediat la aforismele lui Nicolae Mareș un stil apropiat de cel al proverbelor. Nu-i de mirare, dat fiind că este de 50 de ani s-a impus ca paremiolog, cu volume din acest domeniu. Parfumul arhaic al exprimării sugerează că cele spuse vin - cumva - din vechime, căpătând doar formă prin gândul modern al autorului.

   Profesorul universitar Ioan Dodu Bălan spunea: „Maximele și aforismele lui Nicolae Mareș au în ele multe din caracteristicile acestei specii: formulări dense, percutante, unele rime interioare cu funcție mnemotehnică, înțelepciune, dragoste de om și de viață, înțelegerea omenescului din noi, umor, spirit de observație și analiză, judecăți de valoare exacte și îndrăznețe și uneori un previzibil didacticism moralizator. Pe-alocuri sunt ca niște biciuiri focoase, dar și gingașe ca niște flori; altele mai ermetice, cu anumite taine în ele, și foarte multe cu toate ferestrele gândului deschise încât se vede până-n adâncimi.”

   Ce admir eu cel mai mult la Nicolae Mareș este spiritul viu, cu mesaje actuale. Cartea de față apare cu ocazia aniversării a 80 de ani ai autorului, care însă este cât se poate de activ.

   „Maxime militante” vine să continue seria începută de „Caietul albastru” al lui Valeriu Butulescu, alcătuită din cărți cu un aspect inedit, de caiet. Este interesant că ambii autori au făcut studii superioare în Polonia, fiind foarte legați de această țară. O fi ceva în aerul polonez, impregnat de spiritul genialului Stanislaw Jerzy Lec, care i-a îndemnat spre aforistică. De altfel, Nicolae Mareș este cel care l-a dăruit în premieră, încă din anii 70 ai secolului trecut pe Lec cititorilor români, prin ediția 101 Cărți de la Junimea, dar mai ales din presa literară românească.

   Lucian VELEA

Un spectacol intelectual

Printre realizările remarcabile ale scriitorului Nicolae Mareș consacrate Sfântul Ioan Paul al II-lea, despre activitatea diplomatică a lui Lucian Blaga și Eugen Ionescu, culegerile de aforisme, lucrările lexicografice, studiile despre interferența culturii române și culturii polone, interviurile și multe alte se numără și volumul de față: Mihai Eminescu în limba polonă. Studiu și antologie. Aveți în față, stimați cititori, o scriere captivantă, un spectacol intelectual, o premieră în cultura română. Sunt pagini nu numai atrăgătoare, ci și necesare. Cine le citește își completează cultura în varii domenii: literar, muzical, istoric, al comparatisticii literare, în artă etc.

Exeget al istoriei moderne a Poloniei și al marilor ei corifei: Mickiewicz, Wyspiański, Szymborska, Różewicz și mulți alții, Nicolae Mareș face cunoscute preocupările marelui poet pentru cunoașterea istoriei Poloniei. Autorul cărții se bazează, în întreprinderea sa, pe o impresionantă documentație, dar și pe o viziune proprie asupra destinului istoric al poporului polon. El este recentul autor al monografiei consacrată Mareșalului Piłsudski, inclusiv a relațiilor acestuia cu Românii și România. Cercetătorul Nicolae Mareș a examinat însemnările lui Eminescu despre Polonia din perioada studiilor sale succesive la Viena și la Berlin, folosindu-se de ediția anastatică a manuscriselor eminesciene realizată de Academia Română. Și a fost în măsură să evalueze anvergura cunoștințelor tânărului poet despre o țară slavă la fel de meritorie prin creația ei culturală și la fel de nedreptățită, de-a lungul secolelor, ca România daco-romană.

Alex Ștefănescu

Bibliografie – Lucrări apărute până în 2023 - Septembrie

1.   Eroi veșnic vii – tragedia a peste 10.000 de eroi români morți în Primul Război Mondial pe teritoriul prusac și austro-ungar, actualmente al Republicii Polone, Editura Memoria, București 2023.

2.  Nicolae Mareș, Fiul Lancrămului și activitatea sa în multiple ipostaze, Editura Eternitas. 2023, Alba Iulia, 2023

3.   Istorie, Diplomație, Literatură, Spiritualitate - în colecția Opera Omnia /publicistică și eseu contemporan/, Tipo-Moldova, Iași 2023, 603 pagini.

4.   Maxime și aforisme alese, eLiteratura, București 2023

5.   Nicolae Titulescu - 140 de ani de la naștere ePublishers, București 2022, p.272 .

6.   Eminescu – Polonia – Polonezii – Eminescu, eLiteratura, București, 2021.

7.   Lucian Blaga – traducător, traductolog – studiu – prefață de Zenovie Cârlugea, eLiteratura, București 2020

8.   N. Iorga, Cugetări Antologie, prefață și note de Nicolae Mareș, eLiteratura, București, 2020

9.   N. Iorga, Cugetări /ediție anastatică după cea din 1911/Muzeul literaturii Române, București 2021, prefață, Nicolae Mareș, Iorga cugetător de mare actualitate.

10.   Nicolae Iorga și Polonia, Editura Fundației România de Mâine, București, 2021  

11. Meditații lirice, Poeme, editura ePublishers, București 2019.

12. Sfântul Ioan Paul cel Mare, Editura Academiei Române, Editura RAO Distribuție, 2019 657 p., ilustrații Czeslaw Dzwigaj.

13. Papa Francisc Maxime, cugetări, ziceri, Antologie și prefață: Nicolae Mareș, ePublishers, București 2019.

14. Ioan Paul al II-lea, Aforisme și cugetări, Culegere, traducere, prefață și note, Editura România de Mâine, București, 2019, 210 p.

15. Artă și literatură, Eseuri, Editura România de Mâine, București, 2019, 234 p.

16. Mihai Eminescu Poezii – Poezje, -  Colecția Eminesciana – bibliofilie, studiu introductiv și ediție, Editura Junimea, Iași 2018, 175 p.

17. Mihai Eminescu în limba polonă – studiu și antologie română polonă, cu o prefață de Alex Ștefănescu, eLiteratura, București 2018.

18. Centenar româno-polon. Istorie diplomație, Eseuri, Editura Fundației România de Mâine, București, 2018, 248 p.

19. Mihai Eminescu în limba polonă, Studiu și antologie română-polonă, Editura eLiteratura, București 2018, p. 461

20. Maxime militante de Nicolae Mareș, concept grafic și cuvânt înainte de Lucian Velea, Digital Unicorn, 2018

21. Eseuri alese – Istorie, Diplomație, Literatură, Artă, Spiritualitate, vol. 3, Opera Omnia, Editura TipoMoldova, Iași 2018.

22. Józef Piłsudski, Cugetări și aforisme, eLiteratura, București, 2017, 94 p.

23. Józef Piłsudski. Monografie, București, editura ePublishers, 2015, 440 p.; ediția II-a - 2017

24. Raze în apus de soare, Versuri, eLiteratura, București,2016 /146p.

25. Sfântul Ioan Paul cel Mare – Opera omnia, Tipo-Moldova, Iași 2015, 549 p..

26. Istorie - Diplomație – Opera omnia, Tipo-Moldova, Iași 2015, p. 755.

27. Interviuri alese: Economie, diplomație, politică, comerț, cultură, editura ePublishers, 2014, p. 493.

28. Gânduri vechi și noi – Maxime și aforisme, eLiteratura, București 2014, p. 164.

29. Lucian Blaga în limba polonă. Studiu și antologie lirică  bilingvă română-polonă, București, Editura eLiteratura, 2014, 216 p.

30. Cartea Cărților sau Dicționar de înțelepciune – Culegere de cugetări și aforisme din cultura românească și universală, Editura e-Publishers, București 2014, p. 620, format A4.

31. Dicționar polon-român /coautor/ Editura Polirom, 2014, 725 p.

32. Cultură   – Literatură - Știință – Spiritualitate - Opera omnia, Tipo-Moldova, Iași 2014,  /592 p./.

33. Cartea Înțelepciunii Universale  sau Dicționar de maxime și aforisme din cultura română și universală, Editura e-Literatura 2014, /620 p./., format A5.

34. Clarobscur în amurg. Poeme culese din sertare și din gazete, București, Editura eLiteratura, 2013, 216 p.

35. Raporturi  româno-polone de-a lungul secolelor,  Editura Fundația  România de Mâine, București  2013, 372 p.

36. Lucian Blaga – diplomat la Varșovia, Editura Fundația România de Mâine, București 2011, 394 p.; idem în colecția Opera Omnia, Editura Tipo-Moldova, Iași 2012, 395 p.

37. Eugen Ionescu – diplomat român în Franța, Editura Fundația România de Mâine, București 2012, 230 p.

38. Lucian Blaga – Epistolarul de la Academia Română, Editura Altip, Alba Iulia 2012,  p.115.

39. Istorie, diplomație, cultură, artă, Editura Fundația România de Mâine, București 2012, p. 367.

40. Relații româno-polone în 1938-1939, în context central-european – Opera Omnia, Tipo-Moldova, Iași 2012, p. 844.

41. Lucian Blaga – diplomat la Varșovia, Editura TipoMoldova, Iași 2011, p.394.

42. Diplomație, politică, spiritualitate, cultură, Editura Colosseum&Prut Internațional, Chișinău 2010, p. 346.

43. Alianța româno-polonă – Între destrămare și solidaritate (1938-1939), Editura Biblioteca Bucureștilor, București 2010.

44. Ioan Paul al II-lea – un Papă Sfânt, Editura Curtea Veche, București 2009, p. 499.

45. Încă Polonia…, Editura Prut International, Chișinău 2008, p. 403.

46. Codul manierelor elegante (pseudonim: Nicolae Armes), Editura Prut International, Chișinău 2006; ediția II-a - Chișinău 2008, p. 183; ediția IV-a ePublishers, București, 2019;

47. David și Păstor, Editura Fundația România de Mâine, București 2005, p. 407.

48. Receptarea Papei Ioan Paul al II-lea în România, Editura Colosseum, București 2004, 251 p.

49. ROMÂNIA – POLONIA. Relații diplomatice, vol. 1 (coautor), Editura Univers Enciclopedic, București 2003 /274p./.

50. Ioan Paul al II-lea – Papa pentru mileniul al III-lea, Editura Colosseum, București 2000; Ediția II-a, Editura Hyperion, Cluj-Napoca 2001, p. 343.

51. Dicționar polon-român, Editura Stiințfică, București 1981.

52. Stanisław Wyspiański, Editura Meridiane, București 1981, p. 39.

53. ABC-ul comportării civilizate, Editura Ceres, București 1978;

54. Varșovia, Editura Meridiane, București, 1972.

55. Republica Populară Polonă, Editura Enciclopedică, București 1972 .

56. Mihai Eminescu – Universal – Studiu și antologie lirică  bilingvă română-polonă, București.

57. Stanislaw Jerzy Lec, Aforisme, versuri, epigrame, Culegere, traducere și prefață, Editura Junimea Iași.

Antologii

1.   101 poeți polonezi, Editura Academiei Române, București 2018, 553 p

2. Antologia aforismului românesc contemporan, ediția II-a, Digital Unicorn, 2017, pp.100-102

2.   Lirică feminină polonă, Editura e-Publishers, București 2016, p. 226.

3.   Cîntece vorbite-lirică primitivă. ediția II-a Antologie, Opera Omnia, Editura Tipo-Moldova, 2016, p. 176; vezi și Aurel Rău, Cartea prefețelor, pp.29-46 Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2023.

4.   Tălmăciri. Antologie de lirică contemporană poloneză. /115 poeți/ Colecția OPERA OMNIA – Publicistică și eseu contemporan, Editura Tipo-Moldova, Iași 2013, p. 712. idem. 2015.

5.   Antologia poeziei poloneze - traducere și note bibliografice, /103 poeți/, Editura Ivan Krasko, Arad 2007, p. 432.

6.   Poezia poloneză contemporană /83 poeți/, Editura Dacia Cluj Napoca, 1981.

7.   Zece poeți polonezi. – traducere și note biobliografice, Editura Univers București  1978, p.107.

Traduceri

1.   Zenon Kosidowski, Povestiri biblice, Editura Științifică, 1971.

2.   Stanisław Jerzy Lec, Aforisme,  Editura Junimea, Iași 1972.

3.   Tadeusz Różewicz, Poeme, Editura Junimea, Iași 1973.

4.   Jan Szczepański, Introducere în sociologie, Editura Științifică, 1973.

5.   Michał Rusinek, Pe urmele lui Kopernik, Editura Albatros, 1974.

6.   Kazimierz Michałowski, Cum si-au creat grecii arta, Editura Meridiane, 1975, coautor Anda Maria Mareș.

7.   Wisława Szymborska, Bucuria scrierii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977.

8.   Adam Mickiewicz, Versuri alese, Editura Minerva, Seria BPT, 1978.

9.   Aleksander Omiljanowicz, Stafiile din codrii Bialowieza, Editura Junimea, 1978.

10. Cîntece vorbite, lirica primitivă. Antologie, Editura Junimea 1979; ediția II-a în Opera Omnia Din poezia lumii, Editura Tipo Moldova, Iași 2016;

11. Tadeusz Różewicz, Poezii, Editura Minerva, seria BPT, 1980.

12. Boy Zielinski, Marysienka și Sobieski, Editura Junimea, 1983.

13. Gânduri nemuritoare, proverbe si cugetări, Editura Albatros 1986.

14. Marian Podkowinski, Hitler și clanul lui, Editura Colosseum, 1990.

15. Kazimierz Korkozowicz, Cum am fost omorâtă...Editura Evenimentul  1990, coautor Anda Maria Mareș.

16. Jerzy Edigey, Valiza cu milioane, Editura Colosseum, 1991, coautor Anda Maria Mareș.

17. Karol Wojtyła,  Poeme, Editura ”Diacon Coresi” 1992.

18. Jerzy  Edigey, Asasinarea bijutierului, coautor Anda Maria Mareș, Editura Colosseum, 1992.

19. Henryk Sienkiewicz, Quo Vadis, trad. publicată cu pseudonim /Elisabeta N. Dumitru/, ed. Colosseum, București 1992.

20. Stanisław Jerzy Lec, Aforisme, Editura Colosseum, 1992.

21. Karol Wojtyła, Poezii alese, Editura Ginta Latină 1999.  

22. Marian Podkowinski, Hitler și arhanghelii morții, Editura Hyparion, Cluj Napoca 2000.

23. Ioan Paul al II-lea, Triptic Roman, Editura Colosseum, 2003.

24. Ioan Paul al II-lea, Cugetări, Editura Fundației România de Mâine, 2003.

25. Ioan Paul al II-lea Iubirea totul mi-a explicat, Cuvânt către cititor, + Jean-Claude Perisset, Nunțiu Apostolic la București și Chișinău, Editura Prut Internațional, Chșinău 2004.

26. Wisława Szymborska, Poezii alese, Editura Prut International, Chișinău 2006.

27. Ioan Paul al II-lea, Sculați-vă, să  mergem!, Editura ARCB, București 2009.

28. Ioan Paul al II-lea Poeme alese, ediția II-a adăugită, Cuvânt către cititor, + Arhiepiscop Francisco-Javier Lozano, Nunțiu Apostolic la București și Chișinău, Editura Prut Internațional, Chișinău 2015.

29. Aleksander Nawrocki, Poeme alese, Editura ePublishers, 2015.

30. Tălmăciri, colecția Opera Omnia, Editura Tipo-Moldova, ediția II-a, 2016.

31.  Czesław Dzwigaj, Citate din cartea morții și alte poeme, traducere din polonă și predoslovie de Nicolae Mareș, Ed. Artmea, Cracovia, 2016 45 p.

32. Ioan Paul al II-lea Triptic roman – Tryptyk rzymski – ediție bilingvă – prefață și traducere de Nicolae Mareș, Editura Junimea, Iași 2017.

33. Lev Tolstoi, Cugetări și aforisme, Culegere concepută și adaptată de Nicolae Mareș în perioada 1965-2015, Editura ePublishers, 2016, p.216

34. Karol Wojtyla, Exiști /Culegere de poeme/, Editura Junimea Iași, 2018

35. Czesław Dzwigaj, Continuum, Poeme alese, selecție, traducere și prefață de Nicolae Mareș, Editura Junimea, Iași 2020

Piese de teatru traduse și jucate:

1. Jerzy Szaniawski, Două teatre, jucată la Teatrul Municipal Baia Mare sezonul 1981/1982, inclusiv într-un turneu la Kielce și Cracovia.
2. Tadeusz Różewicz, Cartoteca – publicată în volumul Neliniște; montată la Cluj-Napoca în 2008 și la Iași în 2010;

3. Karol Wojtyła: În fața magazinului bijutierului – montată de Constantin Dinischiotu și jucată din 1991 continuu la Radio Național de peste 14 ori, într-o distribuție de excepție. A fost jucată, de asemenea, la Teatrul din Bacău și la Muzeul Literaturii Române, în 2009.

Traduceri în lucru:

1.  Jan Dobraczynski, Cinci zile pentru nemurire

2.  Ryszard Kapuścinski, Împăratul, Însemnări de pe litoaral

3.  Zenon Kosidowski, Povestiri biblice

4.  Stanisław Jerzy Lec, Aforisme; * * *      

5.  Antologia poeziei poloneze – de la Kochanowski la Szymborska selecție, traducere, note și prefață

6.  Proverbe și aforisme poloneze, ediția II, prefațată, revizuită și adăogită

7.  Scrieri alese, Tadeusz Różewicz, culegere, traducere și prefață

8.  * * * Antologie teatru polonez

EDITĂRI UNICE

1. A editat și prefațat pentru prima dată în România - Valer Pop – Bătălia pentru Ardeal, Editura Colosseum, Buc. 1991/

TELEVIZIUNE

2003 – 2006 - A realizat peste cca 100 de emisiuni televizate sub genericul Cultura minorităților pentru Postul de Televiziune România de Mâine; ulterior peste 60 de emisiuni : Diplomația românească  – Quo Vadis?  

Distincții

-  August 2015 - Acordarea din partea Sfântului Părinte Francisc Pont. Maximus a Diplomei și ordinului PRO ECCLESIA ET PONTIFICE

-  Premiul Lucian Blaga pentru diplomație culturală – Sebeș - 2012

-  Distincția - Fapte merituoase aduse culturii poloneze - ,,Amicus Poloniae“;

- Distincția și medalia pentru faptele închinate de Nicolae Mareș Varșoviei;

- Medalia Ufficiale Annale del XXVI di Pontificato di sua Santita Giovanni Paulo II (înmânată personal de Sfântul Părinte la Castel Gandolfo, în septembrie 2004 - certificato 3343.

- Laureat al Premiului Ministrului Culturii și Patrimoniului Cultural al Republicii Polone pentru traducerile înfăptuite în limba română (Varșovia, aprilie 2015), decernat la ediția a XV-a Festivalului Internațional de Poezie UNESCO, la propunerea prestigioasei reviste "Poezja dzisiaj".