Naiad (satelit natural)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Naiada (satelit))
Sari la navigare Sari la căutare
Naiad
Naiad Voyager.png
Naiad așa cum a fost văzut de Voyager 2 (alungirea se datoreză vitezei sondei)
Descoperire
Descoperit deVoyager Imaging Team
Dată descoperireseptembrie 1989
Denumiri
Denumire MPCNeptun III
Pronunție/na'jad/
Denumit după
pl. Ναϊάδες Nāïades
AtributeNaiadian /na.ja.di'an/
Caracteristicile orbitei[1][2]
Epocă 18 august 1989
48 224,41  km
Excentricitate0,0047 ± 0,0018
Perioadă orbitală
0,2943958 ± 0,0000002 z
Înclinație
  • 4,75 ± 0,03° (față de ecuatorul lui Neptun)
  • 4,75° (față de planul Laplace local)
SatelițiNeptun
Caracteristici fizice
Dimensiuni96×60×52 km[3][4]
Raza medie
30,2 ± 3,2 km[2]
Densitate medie
0,8 ± 0,48 g/cm3 [5]
sincronă
zero
Albedo0,072[3][6]
Temperatură~51 K medie (estimare)
Magnitudinea aparentă
23,91[6]

Naiad /na'jad/, (cunoscut și sub numele de Neptun III și anterior desemnat ca S/1989 N 6) numit după naiadele legendelor grecești, este satelitul cel mai interior al lui Neptun și cel mai apropiat de centrul oricărui gigant gazos cu sateliți cu o distanță de 48.224 km de centrul planetei. Perioada sa orbitală este mai mică decât o zi neptuniană, ceea ce duce la disiparea mareică care va determina dezintegrarea orbitei sale. În cele din urmă, fie se va prăbuși în atmosfera lui Neptun, fie se va destrăma pentru a deveni un nou inel. 

Istorie[modificare | modificare sursă]

Vedere simulată a lui Naiad

Naiad a fost descoperit cu ceva timp înainte de mijlocul lunii septembrie 1989 din imaginile realizate de sonda Voyager 2. Ultimul satelit care a fost descoperit în timpul zborului, a fost desemnată S/1989 N 6. Descoperirea a fost anunțată pe 29 septembrie 1989, în Circulara IAU nr. 4867, și menționează „25 de cadre făcute în 11 zile”, implicând o dată de descoperire cu ceva înainte de 18 septembrie. Numele a fost dat pe 16 septembrie 1991.

Caracteristici fizice[modificare | modificare sursă]

Naiad are o formă neregulată. Este probabil să fie o grămadă de moloz reacretată din fragmente din sateliții originali ai lui Neptun, care au fost distruși de perturbațiile de la Triton la scurt timp după capturarea acelui satelit pe o orbită inițială foarte excentrică.

Orbită[modificare | modificare sursă]

Reprezentare a mișcării orbitale a lui Naiad (roșu) într-o vedere care se rotește împreună cu Thalassa (punct galben central)

Naiad este într-o rezonanță orbitală de 73:69 cu următorul satelit de la planetă, Thalassa, într-un „dans al evitării”. Pe măsură ce orbitează în jurul lui Neptun, Naiad care este mai înclinat trece succesiv de Thalassa de două ori de peste și apoi de două ori dedesubt, într-un ciclu care se repetă la fiecare ~21,5 zile pământești. Cei doi sateliți se află la aproximativ 3540 km unul de celălalt când trec unul pe lângă altul. Deși razele lor orbitale diferă cu doar 1850 km, Naiad se balansează cu aproximativ 2800 km deasupra sau dedesubtul planului orbital al lui Thalassa la cea mai mare apropiere. Astfel, această rezonanță, ca multe astfel de corelații orbitale, servește la stabilizarea orbitelor prin maximizarea separării la conjuncție. Cu toate acestea, rolul înclinației orbitale în menținerea acestei evitări într-un caz în care excentricitățile sunt minime este neobișnuit.

Explorare[modificare | modificare sursă]

De la zborul Voyager 2, sistemul Neptun a fost studiat pe larg de observatoarele de la sol și de Telescopul Spațial Hubble. În 2002–03, telescopul Keck a observat sistemul folosind optica adaptivă și a detectat cu ușurință cei mai mari patru sateliți interiori. Thalassa a fost găsită cu unele procesări de imagine, dar Naiad nu a fost localizat. Hubble are capacitatea de a detecta toți sateliții cunoscuți și posibili noi sateliți chiar mai slabi decât cei găsiți de Voyager 2. Pe 8 octombrie 2013, Institutul SETI a anunțat că Naiad a fost localizat în imagini arhivate Hubble din 2004. [7] Suspiciunea că pierderea poziționării s-a datorat unor erori considerabile în efemeridele lui Naiad s-a dovedit corectă, deoarece Naiad a fost situat în cele din urmă la 80 de grade față de poziția sa așteptată.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Jacobson, R. A.; Owen, W. M., Jr. (). „The orbits of the inner Neptunian satellites from Voyager, Earthbased, and Hubble Space Telescope observations”. Astronomical Journal. 128 (3): 1412–1417. Bibcode:2004AJ....128.1412J. doi:10.1086/423037Accesibil gratuit. 
  2. ^ a b Showalter, M. R.; de Pater, I.; Lissauer, J. J.; French, R. S. (). „The seventh inner moon of Neptune” (PDF). Nature. 566 (7744): 350–353. Bibcode:2019Natur.566..350S. doi:10.1038/s41586-019-0909-9. PMC 6424524Accesibil gratuit. PMID 30787452. 
  3. ^ a b Karkoschka, E. (). „Sizes, shapes, and albedos of the inner satellites of Neptune”. Icarus. 162 (2): 400–407. Bibcode:2003Icar..162..400K. doi:10.1016/S0019-1035(03)00002-2. 
  4. ^ Williams, D. R. (). „Neptunian Satellite Fact Sheet”. NASA (National Space Science Data Center). Accesat în . 
  5. ^ Brozović, M.; Showalter, M. R.; Jacobson, R. A.; French, R. S.; Lissauer, J. J.; de Pater, I. (). „Orbits and resonances of the regular moons of Neptune”. Icarus. 338 (2): 113462. arXiv:1910.13612Accesibil gratuit. doi:10.1016/j.icarus.2019.113462. 
  6. ^ a b „Planetary Satellite Physical Parameters”. JPL (Solar System Dynamics). . Accesat în . 
  7. ^ „Lost Neptune Moon Re-Discovered”. Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]