Morăriță

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Clitopilus prunulus
Clitopilus prunulus - Lindsey.jpg
Morăriță
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Hymenomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Entolomataceae
Gen: Clitopilus
Specie: C. prunulus
Nume binomial
Clitopilus prunulus
(Scop.) P. Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus prunulus Scop. (1772)
  • Agaricus orcella Bull. (1793)
  • Pleuropus orcellus (Bull.) Gray (1821)
  • Paxillus prunulus (Scop.) Quél. (1886)
  • Paxillopsis prunulus (Scop.) J.E.Lange (1939)

Clitopilus prunulus (Giovanni Antonio Scopoli, 1772 ex Paul Kummer, 1871), din încrengătura Basidiomycota în familia Entolomataceae și de genul Clitopilus,[1] denumit în popor morăriță (datorită mirosului),[2] sălcioară, burete de mușchi[3] sau simplu nicorete,[4] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord oriunde pe sol, crescând în colonii prin păduri de foioase precum în cele de conifere, dar de asemenea pe pajiști și în zone deschise cu iarbă. Buretele se dezvoltă din (iunie) iulie până în noiembrie, de la câmpie la munte.[5][6]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Buretele a fost descris pentru prima dată sub denumirea Agaricus prunulus de micologul italian Giovanni Antonio Scopoli în volumul II al operei sale Flora carniolica exhibens plantas Carnioliae indigenas deja în 1772.[7] Aproape 100 de ani mai târziu, în 1871, micologul german Paul Kummer a schimbat numele generic în Clitopilus, alăturând specia noului gen creat de același nume. Se poate verifica în lucrarea sa cunoscută Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen („Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici”).[8] Acest taxon este valabil până în prezent (2018).

Celelalte redenumiri încercate, cu toate valabile sinonim, pot fi neglijate, poate cu excepția celei făcute de renumitul micolog francez Lucien Quélet în cartea sa din 1886 Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium, anume Paxillus prunulus,[9] care a găsit o anumită recunoaștere între micologii francezi de la sfârșitul secolului a XIX-lea până în prima parte a secolului XX.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: C. prunulus
  • Pălăria: Ea este de mărime submedie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 4-8 (12) cm, deseori excentrică, cărnoasă, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi boltită, în sfârșit plată, nu rar adâncită în formă de pâlnie în centru, atunci, de obicei cu o cocoașă largă și ondulată neregulat la margine. Cuticula este netedă, mat catifelată precum fin brumată în tinerețe, la umezeală lipicioasă sau chiar unsuroasă. Coloritul tinde de la alb spre pal gri-bej, câteodată crem-gălbui.
  • Lamelele: Ele sunt dese, înguste, cu muchii arcuite, decurente de-a lungul piciorului, fiind acolo mai mult sau mai puțin bifurcate. Culoarea lor este la început albă, dar se schimbă treptat în roz.
  • Sporii: Ei sunt elipsoidali, in formä de migdale,, de 6 până la 8 ori striați longitudinal, având o mărime de 9-14 x 5-6,5 (8) microni, coloritul lor fiind roz-brun.
  • Piciorul: El are o înălțime de 3-6 cm și o lățime de 0,6-2 cm, este cărnos, cilindric, subțiindu-se conic spre bază și deseori aflat în poziție excentrică. Tija striată longitudinal și de aceeași culoare cu pălăria este brumată spre ea, dar cu aspect lânos la bază.
  • Carnea: Ea este savuroasă, albă, destul de moale, cu miros și gust puternic de făină proaspătă. Ea nu arată decolorări cu reacții chimice.[5][10]

Acest burete este considerat indicator pentru hribul cenușiu care preferă deseori același locuri de dezvoltare.[6]


Confuzii[modificare | modificare sursă]

Există mai mulți bureți de acest dar și alt gen, cu care în special în tinerețe Clitopilus prunulus poate fi confundat, de exemplu cu comestibilii Agaricus arvensis, [11] Calocybe gambosa (mai mare, cu lamele care nu devin roze),[12] Clitocybe gibba (miros de migdale amare),[13] Clitocybe clavipes sin. Ampulloclitocybe clavipes (comestibil, dar otrăvitor cu alcool, miros de ciuperci, slab fructuos),[14] Clitocybe odora (comestibil, forma albă, miros puternic de anason),[15] Tricholoma columbetta (tare asemănătoare, lamele albe până crem, câteodată cu nuanțe de roz, nu decurente la picior, se dezvoltă numai în păduri de foioase, apare de abia în august),[16] Tricholoma goniospermum sin. Tricholosporum goniospermum (la început cu pălărie alb-gălbuie, apoi gri-ruginie până la violet deschis cu lamele de aceiași culoare și nu decurente la picior precum miros intensiv de faină proaspătă. Se dezvoltă prin păduri și pajiști foarte des din mai-octombrie)[17] sau cu necomestibila Tricholoma album (lamele albicioase, nu decurente la picior, se dezvoltă numai în păduri de foioase în special sub mesteceni, miros neplăcut făinos- rânced, gust amar, apare de abia în septembrie).[18]

Foarte periculoasă este confuzia cu bureți tare otrăvitori, chiar mortali, cum ar fi Clitocybe dealbata (Pâlnioară de fildeș),[19] Clitocybe phyllophila sin. Clitocybe cerussata (foarte otrăvitoare, se dezvoltă în același locuri ca buretele de mai dar este ceva mai mică. Carnea miroase aromatic-dulce, având un gust plăcut, la bătrânețe amărui; buretele conține o doză mare de muscarină),[20] Entoloma sinuatum sin. Rhodophyllus sinuatus (Ciuperca pieptănușului),[21] Inocybe erubescens sin. Inocybe patroullardii (Burete cărămiziu)[22] respectiv Inocybe geophylla (foarte otrăvitor, lamele albicioase, mai târziu ocru-maronie, nu decurente la picior, miros tipic foarte dezgustător; conține o doză mare de muscarină).[23]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Morărița poartă ca denumire populară între altele același sinonim ca buretele lui Sfântu’ Gheorghe (nicorete), fiind în aparență, calitate, miros și gust foarte asemănător cu el. De acea ciuperca poate fi preparată ca mai înainte menționatul burete de mai.[24][25]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ [http://ciupercomania.blogspot.com/p/nomenclator-stiitific.html Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2, 3
  4. ^ [https://dexonline.ro/definitie/nicorete Denumire RO 1
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 248-249, ISBN 3-405-11774-7
  6. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 148-150
  7. ^ Ioannis Antonii Scopoli: „Flora carniolica exhibens plantas Carnioliae indigenas”, vol. II, Editura Ioannis Pauli Krauss, Viena 1772, p. 437 [1]
  8. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 97
  9. ^ Lucien Quélet: „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium”, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 92
  10. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 114-116, ISBN 978-3-8427-0483-1
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 74-75, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 128-130
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 338-339, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 144-146, ISBN 3-426-00312-0
  15. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 354-355, ISBN 88-85013-46-5
  16. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 85, 116, ISBN 978-3-8427-0483-1
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 282-283, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 258-259, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 147-148
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 230-231, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Karl sia Gretl Kronberger: „ Das farbige Pilzbuch”, Editura Falken-Verlag Erich Sicker, Wiesbaden 1974, p. 81, ISBN 3-8068-0215-7
  22. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 374, ISBN 3-85502-0450
  23. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 240-241, ISBN 978-3-440-13447-4
  24. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 62-64, ISBN 3-453-40334-7
  25. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 48-51

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, 2, 5, 7, vezi sub "Note"
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie sia Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]