Monumentul Eroilor de pe Măgura Ocnei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Monumentul Eroilor de pe Măgura Ocnei
„Spuneți generațiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria !” —Text aflat pe frontispiciul monumentului
„Spuneți generațiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria !”
—Text aflat pe frontispiciul monumentului
Poziționare
Monumentul Eroilor de pe Măgura Ocnei se află în România
Monumentul Eroilor de pe Măgura Ocnei
Monumentul Eroilor de pe Măgura Ocnei
Coordonate46°16′13.96″N 26°35′20.54″E46°16′13.96″N 26°35′20.54″E
LocalitateTârgu Ocna, județul Bacău
JudețBacău
Țara România
Edificare
ArhitectConstantin Ciogolea
Data începerii construcției1925
Data finalizării1928 (inaugurat în același an)
1974 (reinaugurat după restaurare)
Înălțime22 m

Monumentul Eroilor de pe Măgura Ocnei din orașul Târgu Ocna este un monument comemorativ al militarilor români morți în Primul Război Mondial, ridicat între anii 1925-1928 la o altitudine de 520 m într-un punct important al arealului în care, Armata României a dus luptele de apărare necesare susținerii frontului de la Oituz. Construcția este situată pe dealul Măgura, lângă mănăstirea Măgura Ocnei, care a servit drept spital de campanie în 1917.

Amplasamentul[modificare | modificare sursă]

Măgura Ocnei se află în Munții Nemira.[1] Din sectorul nordic al culmii principale a acestor munți, se desprind către est culmi secundare. Cu origine din vârful Șandru Mare, pornește astfel către est o culme secundară care duce de-a lungul vârfurilor La Cireș–Pufu–Țega–Cireșoaia spre valea Trotușului, până la Târgu Ocna,[2][3][4] culme care se află între văile Dofteanei și Slănicului. Măgura Ocnei se găsește pe versantul drept al Trotușului, în zona munceilor cu aspect de plai desfășurați între văile acestor două râuri.[1] Regiunea în care se află face tranziția între Munții Nemira, Depresiunea Tazlău-Cașin și Depresiunea Comănești-Dărmănești.[5]

Clădirea monumentului se află la cota 520 m[6] (504 m după o altă sursă) pe dealul Măgura Ocnei[7] într-o poziție care domină împrejurimile,[8] la circa 3 km distanță de mers pe jos de Halta CFR Salina.[7] La mică distanță pe același deal, se află mănăstirea Măgura Ocnei.[8]

Istoricul[modificare | modificare sursă]

Reprezentare 3D a amplasamentului.
Pentru vecinica amintire a sutelor de mii de eroi, căzuți pentru întregirea neamului românesc, precum și a tuturor luptătorilor în războiul din anii 1916-1919; asemenea pentru a rămânea pildă urmașilor, s-a început ridicarea acestui monument în anul 1925, sub glorioasa domnie a marelui rege Ferdinand I și a reginei Maria. S-a terminat în anul 1928 sub domnia M[aiestății] S[ale] regelui Mihai I și a înaltei Regențe compusă din A[lteța] S[a] R[egală] principele Nicolae, Î[nalt] P[rea] S[finția] S[a] Patriarhul dr. Miron Cristea și domnul Gh. Buzdugan. Lucrările s-au executat de militari, iar fondurile s-au adunat prin subscripție publică de domnul Mihai Teodoru, inițiatorul și președinte al comitetului, cu concursul domnilor membri, înscriși în Cartea de aur, conservată în monument.”
—Pisania, dăltuită pe o placă de marmură

Construcția[modificare | modificare sursă]

Monumentul Eroilor de pe Măgura Ocnei a fost ridicat în aceeași perioadă cu Mausoleul de la Mărășești, Mausoleul de la Mărăști și Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, în memoria a celor peste 14.000 de ostași români căzuți în Primul Război Mondial[9] pe frontul de la Oituz-Coșna-Cireșoaia.[7] Fondurile necesare pentru această construcție au fost adunate prin subscripție publică de către Mihai Teodoru, inițiatorul acestui proiect, sprijinit de arhitectul Constantin Ciogolea[6], fiu al orașului stabilit la București și proiectant al construcției.[9]

La punerea pietrei de temelie, în 1925, a asistat și principele Carol, fost comandant onorific al vânătorilor de munte, în război. Lucrările de construcție au fost executate de către un colectiv format din 40 militari, zidari, pietrari și cioplitori, coordonați de plutonierul de geniu Gheorghe Angheluță.[9]

Piatra cioplită[7] folosită la ridicarea monumentului a fost exploatată de la[9] 300 sute de metri distanță.[8] Fasonarea acesteia s-a făcut la locul exploatării, conform cu specificațiile proiectului, apoi materialul rezultat a fost transportat cu tărgile. Schela care a ajutat la ridicarea monumentului a fost făcută din lemn de mesteacăn. Alte materiale de construcție precum cimentul, varul, nisipul au fost urcate pe deal din oraș în căruțe cu două roți, iar pe schelă, cu scripete manuale.[9]

Imagini din perioada construcției monumentului.
Deasupra, schița viitorului monument de pe dealul Măgura, din Târgu Ocna.


La dreapta, fotografie din 1928 din timpul construcției: în stânga imaginii se află cu pălăria în mână, Mihai Teodoru, inițiatorul proiectului
Deasupra, imagine de la inaugurare (august 1928)

La dreapta, monumentul în 1929

La 6 august 1928 a fost făcută inaugurarea construcției, în prezența autorităților civile și militare, a populației din zonă și a elevilor de la mai multe școli.[10]

La etajul I a fost montat un ceas mecanic care acționa la fiecare jumătate de oră un clopot aflat la etajul II, ceasornicarul Neculai Nălboc urcând săptămânal pentru armarea mecanismului.[9] La parter, se afla o cameră de refugiu cu portretele Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, în mărime naturală, precum și al lui Carol al II-lea în uniformă de vânător de munte. Tot în clădire se afla și un muzeu mic ce expunea fotografii, memorii de război (printre care și aceea a generalului Henri Berthelot) și cărți poștale scrise pe coji de mesteacăn, trimise de pe câmpul de luptă acasă de către militari.[8]

Până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea a fost păzită de ostașii din garnizoana orașului,[6] zi și noapte.[8]

Devastarea[modificare | modificare sursă]

După ultimul mare război, clădirea fost părăsită și lăsată în paragină.[8] La 26 august 1945 monumentul a fost devastat de către trupele sovietice: ușile au fost deschise și exponatele originale au fost furate, printre acestea aflându-se și scrisorile scrise pe foi de mesteacăn, de către soldații de la Cireșoaia. Geamurile au fost și ele sparte, ceasul a fost furat[10] și mecanismul acestuia distrus.[9] Trupele ruse din zonă și-au încercat de asemenea armele, țintind monumentul, iar pereții au fost murdăriți și mâzgâliți, pardoseala a fost scoasă și mormântul de la parter a fot profanat, osemintele celor cinci eroi necunoscuți fiind aruncate în zonă.[10]

Restaurarea[modificare | modificare sursă]

Abia în anul 1972 Nicolae Costin, fiu al unui soldat ce a luptat la Mărășești, care fiu era șef de lot al Trustului de Construcții Industriale Gheorghe Gheorghiu-Dej (Onești), a început renovarea construcției[10] și primăria orașului a alocat o sumă de 40.000 lei pentru reparații.[11] Lucrările de restaurare au durat în total șase luni.[12]

Renovarea a început prin completarea vârful de dom și montarea unui nou steag[10] de 47 de kg făcut la Comănești[11], cel vechi fiind distrus de un trăsnet în anul 1967.[10] Prin intermediul fotografiilor vechi și a unui binoclu gradat s-au deslușit elemente de arhitectură distruse.[10] Tencuiala interioară veche a fost dată jos și pereții retencuiți.[12] Pisania actuală a fost gravată în marmura provenită de la un panou electric izolator de la Salina Târgu Ocna, de către Cielo Secondo, un italian stabilit în oraș. Pentru sticla decorativă s-a trimis un memoriu la Târnăveni. Foarte greu a fost să se introducă curentul electric pentru iluminarea interioară și exterioară, stâlpii metalici pe care sunt montate cele patru reflectoare, fiind fixați în stâncă. Montarea instalației electrice a durat o săptămână. Dalele de gresie pentru pardoseală au fost aduse de la șantierul Casei de cultură din Onești. De asemenea, s-a construit și o casă a ghidului.[12]

Ulterior, s-au făcut demersuri la Muzeul Militar Național pentru a obține câteva exponate. De acolo au provenit câteva arme, o uniformă, fotografii, tablouri, căști germane și franțuzești, măști de gaze și cele două drapele originale după care s-au făcut copiile fidele expuse.[12] Drumul actual, modernizat în 1972, a înlocuit vechiul drum de căruțe, folosit în Primul Război Mondial.[13] Atât pe acest drum, cât și pe cărările ce duc spre monument, sunt amplasate bănci din lespezi de piatră, încrustate cu numele unor localități în care au fost realizate cunoscute fapte de arme: Rovine, Podu Înalt, Călugăreni, Plevna și Oituz. De asemenea, alte încrustații amintesc specialitățile militare ale celor care au participat la lupte: infanterie, vânători de munte, jandarmerie, grăniceri, geniu, artilerie, cavalerie, aviație.[7]

Reinaugurarea monumentului a fost decisă pentru data de 9 mai 1974.[13] În 1977[8] (1976 după o altă sursă), lângă monument a fost adusă crucea ridicată în memoria lui Constantin Mușat pe dealul Coșna în perioada 1920-1932, aceasta la momentul aducerii fiind găsită spartă în patru bucăți.[14]

Caracteristicile[modificare | modificare sursă]

Monumentul este unic în țară din punct de vedere architectural. Acesta cuprinde un parter și două etaje, legate printr-o scară interioară circulară și are o înălțime de 22 m, fiind în întregime ridicată din piatră cioplită. Forma sa este de obuz,[6] iar clădirea oferă o priveliște panoramică a zonei înconjurătoare.[7]

La etajul I se află un mic muzeu cu însemne și mărturii documentare din Primul Război Mondial,[7] respectiv o colecție de fotografii, armament, uniforme militare, planuri de luptă, tablouri, medalii și decorații. Printre tablourile în ulei expuse aici se regăsesc Portretul mareșalului Alexandru Averescu (pictat de col. (r) Popescu Drăgușeni), Asaltul Cireșoaiei (pictat de col. (r) Nicolae Nica) și Post de prim ajutor regimentar (la Schitul „Măgura Ocnei”, pictat de de slt. (r) Nicolae Petrovici)[8] Printre fotografii, se găsește cea originală făcută la Masa Reginei de pe delul Cireșoaia de către fotograful bârlădean Stanciu Kotetschi, în parimăvara anului 1918.[15] Se mai află expuse și elemente de muniție (obuze de tun folosite de vânătorii de munte, cartușe de diferite calibre etc.) precum și mărturii fotografice cu generalii Alexandru Averescu, Constantin Prezan și Eremia Grigorescu.

La parter există o placă comemorativă depusă pe mormântul eroului necunoscut, în care se regăsesc oseminte descoperite în tranșeele de pe Coșna. Pe placă este gravat următorul text:[6]

„Ostași ce ați căzut pentru țară,
Viteji ai credinței, soldați,
Oriunde în morminte voi stați,
Vă fie țărâna ușoară !”
—Eroilor căzuți în războiul 1916-1919

Deasupra mormântului eroului necunoscut străjuiesc 2 drapele de luptă, unul al Regimentului 15 Infanterie și unul al Regimentulului 4 Artilerie, două dintre regimentele care au luptat pe frontul de la Oituz.[6]

Luptele[modificare | modificare sursă]

Carte poștală interbelică retușată, ce ilustrează un grup de militari în fața monumentului comemorativ
Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  [[]]Vezi și articolele [[]] și [[]]Vezi și articolele [[]], [[]] și [[]]Vezi și articolele Bătălia de la Oituz (1917), Lupta de la Cireșoaia (1917), Lupta de la Târgu Ocna (1917) și Lupta de la Coșna (1917)Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

Cea de-a treia bătălie de la Oituz a început în dimineața zilei de 8 august 1917, lovitura principală a inamicului fiind dirijată de-a lungul văii Oituzului. La sfârșitul zilei, frontul a fost menținut de trupele române la cele două aripi extreme, dar a fost împins în centru, de-a lungul văii.[16] O retragere generală cale de 4-5 km, impusă de situația tactică, a fost executată în noaptea de 9 spre 10 august.[17] La sfârșitul acestei zile situația era foarte gravă, unele dintre uitățile române fiind distruse și altele fiind reduse la rămășițe fără valoare, într-un context în care de-a lungul văii Oituzului, inamicul se pregătea să dea lovitura decisivă.[18]

Pădurea Vrânceanu după bombardament

O nouă retragere prin scurtarea liniei frontului în zona câștigată inițial ca efect al bătăliei de la Mărăști a oferit rezerve suplimentare care să intre în luptă. La 11 august însă, criza tactică a bătăliei a ajuns la apogeu. Astfel, în după-amiaza zilei, aripa dreaptă a trupelor române se afla pe dreapta Trotușului, în zona Bogata, Măgura Ocnei, iar la Poieni sud în stânga râului. În centru, inamicul a avansat până la Grozești și între Marginea și Bahna, până la 4 km de Bogdănești. Șoseaua și calea ferată de pe valea Trotușului au ajuns mai sus de Târgu Ocna în bătaia mitralierelor inamice instalate pe Plaiul Vrânceanului, artileria grea română a fost retrasă de pe poziții spre Onești,[19] cartierele Corpului IV Armată a părăsit Oneștiul și cel al Diviziei 7 Infanterie Târgu Ocna. Unitățile trimise în ajutor se aflau însă deja angajate pe câmpul de bătălie, sau în imediata sa apropiere, în spatele frontului.[20]

Crucea comemorativă a sergentului (postmortem) grenadier Constantin Mușat, situată acum pe Măgura Ocnei.

Inamicul stăpânea înălțimile care dominau Trotușul dinspre vest.[21] La 12 august, trupele române au contraatacat pentru a recuceri Cireșoaia.[20] precum și restul liniei acestor înălțimi.[21] Până noaptea, Măgura, Vrânceanu, Cuprianu, Grohotișu și Cireșoaia reveniseră în stăpânirea trupelor române. La 13 august, ca urmare a contraofensivei,[22] toată linia înălțimilor dominante dintre Târgu Ocna și Grozești a ajuns în mâinile Armatei României.[23]

Tot la 13 august 1917, a căzut în luptă caporalul grenadier Constantin Mușat din Regimentul 2 de Grăniceri.[6]

După o pauză impusă de faptul că bătălia ajunsese într-un punct mort,[24] la 16 august a avut loc un atac inamic în zona dealului Sticlăriei,[25] cu rol de sondaj. Atacul principal a fost dat la 19 august,[26] când după o zi sângeroasă, trupele Puterilor Centrale au obținut doar mici succese locale, care nu au putut fi dezvoltate într-o străpungere de front. Dat fiind că inamicul reluase dealul Coșna, aflat la sud de Târgu Ocna, la 20 august s-a declanșat lupta pentru controlul acestei potențiale baze de atac.[27] Această luptă, care a durat până la 22 august, a reprezentat ultima încercare a austro-germanilor de a rupe frontul din timpul bătăliei.[28]

Alte monumente comemorative ale Marelui Război[modificare | modificare sursă]

Dealul Cireșoaia, astăzi.
Crucea monument din cimitirul eroilor (actual dispărut), de pe dealul Cireșoaia
„La Tîrgu Ocna, am întîlnit peste tot locul mici morminte părăsite, fără nume, risipite ici și colo pe câmpul de bătălie, privind în veșnica singurătate, splendidul peisaj de pe vârful muntelui. Acolo unde cursese sângele șiroaie, creșteau acum în stufoase și mari răzoare, micșunele, parcă și-ar fi ales anume să înflorească pe locul unde iși scurseseră sîngele, atâtea trupuri tinere.[29]
Regina Maria a României, Povestea vieții mele

Monumente centralizatoare cu osuare sau cimitire militare se mai află tot la Târgu Ocna (Cimitirul cu Tunuri, aflat în curtea bisericii „Sfântul Nicolae”,[30] realizat în anul 1932),[31] precum și la Onești (Monumentul eroilor „Regina Maria”, construit în perioada 1940-1941 în apropierea primăriei), Bogdănești, Oituz, Poiana Sărată,[32] Slănic Moldova,[33] Comănești,[34] Valea Uzului.[35]

Pe dealul Cireșoaia a fost amplasate:

  • Monumentului eroilor inaugurat în prezența supraviețuitorilor Regimentul 27 Infanterie Bacău.[36]
  • Monumentului Vânătorilor de munte, în 2018,[37] în incinta schitului Cireșoaia.[38]
  • Crucea eroilor Regimentului 15 Infanterie, inaugurată în anul 2017 pe partea dreaptă a drumului de legătură dintre localitățile Târgu Ocna și stațiunea Slănic-Moldova.[39]

Pe dealul Coșna, au fost amplasate:

Alte diverse monumente comemorative mai sunt amplasate în localitățile din zonă.[32][33][35][42]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Ministerul Mediului, mmediu.ro (). Plan de Management al Sitului de importanță comunitară ROSCI0318 Măgura Târgu Ocna. Sistemul Integrat de Management și Conștientizare în România a Rețelei NATURA 2000 SINCRON. p. 33. 
  2. ^ Consiliul Național al Organizației Pionierilor (). Asaltul Carpaților. București. p. Harta [15 B Munții Nemira]. 
  3. ^ Albotă, Mihail (). Munții Nemira. Ghid turistic. Editura Sport-Turism, București. p. Munții Nemira, Hartă Turistică. 
  4. ^ Pușcariuc, Radu (prelucrare după N. Popescu și M. Albotă). „Munții Nemira”. Accesat în . 
  5. ^ Ministerul Mediului, mmediu.ro (). Plan de Management al Sitului de importanță comunitară ROSCI0318 Măgura Târgu Ocna. Sistemul Integrat de Management și Conștientizare în România a Rețelei NATURA 2000 SINCRON. p. 34. 
  6. ^ a b c d e f g cnipttirguocna.ro. „Monumentul Măgura Ocnei”. Accesat în . 
  7. ^ a b c d e f g Ministerul Mediului, mmediu.ro (). Plan de Management al Sitului de importanță comunitară ROSCI0318 Măgura Târgu Ocna. Sistemul Integrat de Management și Conștientizare în România a Rețelei NATURA 2000 SINCRON. p. 102. 
  8. ^ a b c d e f g h manastireamagura.ro. „Monumentul Eroilor”. Accesat în . 
  9. ^ a b c d e f g Oprișan, Gabriela (). 80 - de ani Mărăști, Mărășești, Oituz. Imprimeria „Bacovia”, Bacău. p. 38. 
  10. ^ a b c d e f g Oprișan, Gabriela (). 80 - de ani Mărăști, Mărășești, Oituz. Imprimeria „Bacovia”, Bacău. p. 39. 
  11. ^ a b Oprișan, Gabriela (). 80 - de ani Mărăști, Mărășești, Oituz. Imprimeria „Bacovia”, Bacău. p. 40. 
  12. ^ a b c d Oprișan, Gabriela (). 80 - de ani Mărăști, Mărășești, Oituz. Imprimeria „Bacovia”, Bacău. p. 41. 
  13. ^ a b Oprișan, Gabriela (). 80 - de ani Mărăști, Mărășești, Oituz. Imprimeria „Bacovia”, Bacău. p. 42. 
  14. ^ Oprișan, Gabriela (). 80 - de ani Mărăști, Mărășești, Oituz. Imprimeria „Bacovia”, Bacău. p. 43. 
  15. ^ Centrul National de Informare și Promovare Turistică Târgu Ocna; cnipttirguocna.ro. „Masa Reginei, Cireșoaia – Tg. Ocna”. Accesat în . 
  16. ^ Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 139
  17. ^ Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 140
  18. ^ Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 141
  19. ^ Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 145
  20. ^ a b Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 146
  21. ^ a b Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 147
  22. ^ Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 148
  23. ^ Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 149
  24. ^ Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 150
  25. ^ Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 150
  26. ^ Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 152
  27. ^ Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 153
  28. ^ Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 153-154
  29. ^ Busnea, Romulus Dan (). „Regina Maria a României, în prima sa vizită pe frontul de luptă de la Târgu Ocna”. Ziarul de Bacău. Accesat în . 
  30. ^ Irimia, Lucian; presamil.ro. „Memoria Eroilor de la „Porțile de Fier" ale Moldovei”. Accesat în . 
  31. ^ Muzeul Județean de Istorie „Iulian Antonescu” Bacău (). Almanahul „Veteranului de război” – Bacău 590. Filiala ANVR Bacău. p. 272. 
  32. ^ a b Asociația pentru Dezvoltare Economică Locală (ADEL) Bacău. „Drumul Eroilor”. culturabacau.ro. Accesat în . 
  33. ^ a b Cadar, Cornel (preot). „Eroii din Primul Război Mondial (XCI): Slănic Moldova, Cerdac și Cireșoaia”. Viața Diecezei, Episcopia Romano-Catolică de Iași. Accesat în . 
  34. ^ Doboș, Fabian (preot). „Eroii din Primul Război Mondial (XI): Comănești”. Viața Diecezei, Episcopia Romano-Catolică de Iași. Accesat în . 
  35. ^ a b Cadar, Cornel (preot) (preot). „Eroii din Primul Război Mondial (LXXXIX): Dărmănești”. Viața Diecezei, Episcopia Romano-Catolică de Iași. Accesat în . 
  36. ^ Muzeul Județean de Istorie „Iulian Antonescu” Bacău (). Almanahul „Veteranului de război” – Bacău 590. Filiala ANVR Bacău. p. 261. 
  37. ^ Gherasim, Viorela. „Ceremonie militară și religioasă de dezvelire și sfințire a „Monumentului Vânătorilor de Munte". ZarHarghita.ro, 21 mai 2018. Accesat în . 
  38. ^ Moraru, Ion. „Comemorarea Centenarului luptelor de la Coșna și Cireșoaia”. Deșteptarea, 10 august 2018. Accesat în . 
  39. ^ Lucian, Irimia. „Marș prin istorie (comunicat din septembrie 2017)”. Trustul de presă al Ministerului Apărării Naționale. Accesat în . 
  40. ^ Timofte, Paul Valerian. „15 august 2010. Aspecte de la sărbătoarea comunei Oituz” (PDF). România Eroică nr. 3-4 (40-41) - Serie nouă 2010. p. 7. Accesat în . 
  41. ^ Bălescu, Valeria. „Monumentul Cavaleriștilor” (PDF). România Eroică nr. 3-4 (40-41) - Serie nouă 2010. p. 9. Accesat în . 
  42. ^ a b c Cadar, Cornel (preot). „Eroii din Primul Război Mondial (LXXIX): Comuna Pârgărești, satele Nicorești, Pârgărești, Satu Nou”. Viața Diecezei, Episcopia Romano-Catolică de Iași. Accesat în . 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Monumentul în anul 1973, în timpul restaurării.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]