Sari la conținut

Monument antic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Stonehenge este unul dintre cele mai faimoase monumente preistorice .

Termenul de monument antic se referă, în general, la orice structură sau arhitectură, timpurie sau istorică, creată de om[1]. Anumite monumente antice au o importanță culturală majoră pentru națiuni și devin simboluri recunoscute la nivel internațional, câteva exemple fiind imaginea ruinelor Baalbek de pe moneda libaneză, imaginea templului Angkor Wat de pe moneda cambodgiană și imaginea Marelui Zid Chinezesc de pe moneda chineză[2]. În lumea modernă, monumentele antice sunt adesea folosite drept simboluri reprezentative ale unei țări; ele pot face parte din patrimoniul cultural al acesteia și reprezintă un mijloc prin care cetățenii unei națiuni sau ai unui oraș își definesc identitatea națională[3]. Unele țări includ clădiri antice ca simboluri pe stemele lor, aceasta fiind o modalitate de afirmare a identității naționale[4].

Conform legislației britanice, un monument antic este definit drept o structură istorică timpurie sau un monument (de exemplu, un sit arheologic) demn de conservare și studiu, datorită interesului arheologic sau patrimonial. Legea Monumentelor antice și a zonelor arheologice din 1979 a clasificat aceste structuri drept „monumente clasate” sau monumente considerate de către Secretarul de Stat ca având o importanță arheologică, istorică sau artistică. [5]

Semnificația istorică și patrimoniu cultural

[modificare | modificare sursă]
Angkor Wat este un templu antic și un sit de patrimoniu din Cambodgia.Este un simbol pe bancnotele monedei cambodgiene.

Identitate națională și iconografie

[modificare | modificare sursă]

Începând cu secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, odată cu ascensiunea naționalismului, construirea unui trecut național a devenit parte a procesului de formare a națiunilor[6]. Acest trecut cuprindea o colecție de legende, tradiții și mituri. În națiunile emergente ale Europei, ruinele și relicvele au devenit centrul atenției pentru conștiința de grup și aspirațiile naționale, ceea ce a constituit o motivație importantă pentru apariția mișcării de conservare[7]. Acest lucru s-a datorat faptului că multe clădiri, peisaje și monumente au dobândit un nivel ridicat de semnificație, devenind simboluri ale unei națiuni aflate în dezvoltare[8][9]. Astfel, aceste structuri și peisaje au devenit monumente naționale, căpătând noi semnificații în contextul apariției naționalității. Light și Dumbraveanu Andone afirmă că legătura dintre patrimoniu și identitatea națională continuă să fie importantă[7]. Acest lucru este evident și în identitatea națională legată de conștientizarea patrimoniului național, vizibilă și astăzi în întreaga lume[4].

Minaretul e Jam din Afganistan, unul dintre cele mai înalte și mai vechi minarete din lume, este foarte vulnerabil la cutremure[10].
Situl arheologic al Olimpiei Antice din Grecia, vizitat de turiști din întreaga lume, în special arheologi sau studenți, în scopuri diferite: pentru a examina, studia sau vizualiza situl.

Arheologie

[modificare | modificare sursă]

Apariția disciplinei arheologiei a fost legată de creșterea naționalismului[7]. S-a pus adesea accentul pe utilizarea acesteia în serviciul statului-națiune pentru a-i consolida legitimitatea istorică și națională. Arheologia, ca disciplină cultural-istorică, presupune studiul și conservarea rămășițelor societăților trecute și a mediului acestora[11]. În acest sens, trecutul este studiat prin conservarea surselor sale, inclusiv a peisajului (monumente antice sau situri de patrimoniu) și a artefactelor fizice. Conservarea și restaurarea sunt esențiale pentru toate siturile de patrimoniu, în special în locațiile monumentelor antice și ale zonelor arheologice aflate în condiții periculoase sau delicate[12].

Conservare și îngrijire

[modificare | modificare sursă]
Regatul Unit

Pentru a proteja, conserva și îngriji monumentele antice, au fost adoptate diverse legi la sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul al XX-lea[13]. Acestea au inclus Legea protejării monumentelor antice din 1882 și Legea monumentelor antice și a zonelor arheologice din 1979[14]. Legea din 1882 a fost adoptată după mai multe încercări nereușite, asigurând implicarea guvernului în Anglia și Irlanda pentru a proteja și conserva legal monumentele antice. Ulterior, în 1913, Legea de consolidare și amendare a monumentelor antice a extins puterile existente prin introducerea conceptului de „Normă de conservare”[5]. Aceast lucru a permis ca monumentele aflate în pericol de a fi îndepărtate sau deteriorate din cauza neglijenței să fie clasificate sub protecția Comisarilor pentru Lucrări Publice[15][5]. În special, Secțiunea 6.2 califica monumentele ca fiind de importanță națională și impunea conservarea lor. În plus, orice monument antic putea fi luat în considerare pentru includerea pe această listă, nu doar cele aflate deja sub tutela statului, ceea ce a însemnat că, pentru prima dată, protecția legislativă putea fi aplicată la scară largă. Astfel, s-a făcut distincția între monumentele aflate sub tutelă și ceea ce ulterior a fost definit ca „Monumente Clasate”[15].

Mai mult, Legea monumentelor antice din 1931 a extins politicile de protecție a monumentelor anterioare, incluzând monumentele clasate de pe listă, prin introducerea unui sistem de notificare[16]. Ca parte a acestui sistem, proprietarii de monumente trebuiau să ofere Comisarilor un preaviz scris timp de trei luni, pentru orice lucrări care afectau monumentul; această prevedere a rămas în vigoare până în 1979[15]. În anii 1930 și 1940, a existat o serie de strategii generale elaborate de diverse organizații preocupate cu monumentele antice. Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, a fost înființat un comitet pentru a analiza starea actuală și direcția viitoare a activității arheologice din Marea Britanie[17]. Acest demers a dus la publicarea lucrării „A Survey and policy of field research in the archaeology of Great Britain” (Un studiu și o politică a cercetării de teren în arheologia Marii Britanii), oferind mai multe informații despre trecut, pentru a umple lacunele de cunoaștere[15].

  • Legea clădirilor istorice și a monumentelor antice din 1953
  • Legea monumentelor de teren din 1972
  • Legea monumentelor antice și a zonelor arheologice din 1979: Această lege a consolidat și a întărit legislația anterioară referitoare la toate tipurile de monumente antice[16]. În plus, a fost implementat un sistem de „Acord pentru monumente clasate” pentru a înlocui procedura de notificare descrisă anterior[17].

Conservarea prin metode moderne

[modificare | modificare sursă]
Poluarea din Agra, India afectează exteriorul Taj Mahal-ului.

Tehnicile moderne de conservare constau în planificare strategică și zonare[18]. Planificarea strategică a siturilor arheologice din jurul monumentelor antice ajută la direcționarea traficului auto și pietonal, departe de zonele sensibile[19]. De asemenea, zonarea este un principiu cheie al planificării strategice la siturile monumentale[19]. Aceasta se referă la dezvoltarea fizică și protecția siturilor în diverse zone de contact sau distanță față de resursele importante[19]. Zonarea permite, de asemenea, gestionarea eficientă a anumitor facilități și servicii pentru vizitatori[19]. Există mai multe abordări ale planificării strategice și zonării la monumentele istorice. Deoarece fiecare sit are propriile preocupări și nevoi climatice unice, zonarea poate varia de la una sau două zone până la mai multe, pentru a proteja și gestiona aria respectivă[19].

Problemele cu care se confruntă monumentele antice, cum ar fi clădirile istorice, pot fi legate de factorii climatici interni și externi[20]. Aceștia includ modificări recente menite să îmbunătățească interiorului clădirii, dar care pot introduce noi factori ce cauzează degradare. Feilden a folosit exemplul construcțiilor tradiționale și istorice care „respiră”, fiind utile deoarece permit „trecerea ușoară a vaporilor de umiditate”[21]. În aceste cazuri, sunt necesare bariere de vapori și monitorizarea factorilor climatici pentru menținerea echilibrului. Alte metode moderne includ întreținerea preventivă prin acțiuni precum reducerea vibrațiilor din trafic sau a poluării aerului prin controale de planificare urbană[21]. Ca strategie de întreținere, această activitate conservatoare este considerată o metodă importantă de protecție fără intervenție invazivă[22].

Turism

[modificare | modificare sursă]
Uluru (Ayers Rock) este un sit monolitic sacru pentru Primele Națiuni din Australia.
Zidul Plângerii, situat în cartierele evreiești ale orașului vechi Ierusalim, este un loc religios pentru pelerinii evrei .
Domul Stâncii, parte a complexului cunoscut sub numele de Masjid Al-Aqsa, este unul dintre cele mai sfinte locuri din Islam .
Biserica Sfântului Mormânt este un loc sacru pentru creștini, care cred că este locul unde Iisus a fost răstignit și a înviat și că acolo se află mormântul său.
Statuile Moai sunt monumente antice monolitice de pe Insula Paștelui, Chile
Petra Siq, intrarea în vechiul oraș nabateu Petra, Iordania .

Turismul de patrimoniu

[modificare | modificare sursă]

În urma perioadei de decolonizare în masă de după cel de-al Doilea Război Mondial, identitatea bazată pe vestigii, trecut și peisaje a devenit mai comună, iar turismul global a crescut rapid[23]. Odată cu creșterea globalizării, turismul a devenit un tip de marfă în secolul XXI-lea, oferind locuri și elemente noi de descoperit[24]. În plus, exotismul și romantismul din jurul experienței altor culturi „mai autentice” au contribuit la turismul de patrimoniu și cultural[25]. Ca urmare, monumentele antice sunt legate de turismul de patrimoniu datorită aspectului cultural și național pe care îl întruchipează. Tururile de patrimoniu (inclusiv tururile monumentelor antice) pot include turismul religios și turismul patriotic[26].

Turismul religios

[modificare | modificare sursă]

Conceptul de turism al patrimoniului religios există de câteva secole[27]. Potrivit lui Bond, Packer și Ballantyne, oamenii au propriile scopuri și motive pentru a vizita un sit sau o locație de patrimoniu religios[28]. Acestea includ cinci factori cheie, precum: găsirea unei conexiuni spirituale și emoționale, descoperirea unor lucruri noi, implicarea mentală, interacțiunea sau sentimentul de apartenență, precum și căutarea păcii pentru relaxare[28]. Turismul la situri religioase este legat și de pelerinaj, precum și de vizitarea unor locuri precum Zidul Plângerii, Biserica Sfântului Mormânt[29] și Domul Stâncii[30] din Orașul Vechi al Ierusalimului. Toate aceste situri sunt considerate monumente antice, având o importanță istorică și culturală majoră.

Turismul patriotic

[modificare | modificare sursă]

Turismul legat de sentimente naționaliste sau patriotice este un alt tip de turism cultural. În contextul modern, după Primul și al Doilea Război Mondial, anumite locuri și situri sunt revendicate ca situri naționaliste pe care turiștii patriotici le vizitează în scopul reafirmării patrimonului și identității naționale. Astfel de situri includ forturile și castelele din Ghana[31], Golful ANZAC[32] și Marele Zid Chinezesc. Aceste tipuri de monumente antice intră în categoria celor de importanță națională și istorică. Ele sunt asociate cu turismul cultural, legat de trecutul colonial și violent al națiunilor, care au devenit simboluri ale reafirmării și trezirii culturale[33].

Turismul arheologic

[modificare | modificare sursă]

În timp ce anumite tipuri de turism pot avea un impact negativ asupra sustenabilității siturilor istorice și antice, turiștii arheologici au contribuit la conservarea și întreținerea monumentelor antice[34]. Toate disciplinele arheologice aplică aceleași tipuri de metode, una dintre acestea fiind studiul artefactului sau sitului. În lumea modernă, majoritatea arheologilor sunt implicați în săpături pentru a salva și conserva urmele arheologice care pot fi deteriorate de activități precum construcția de locuințe, drumuri, conducte de gaze naturale sau aeroporturi[35]. Patrimoniul cultural joacă un rol important în contextul globalizării și al creșterii recunoașterii etnice, iar acest tip de management este semnificativ[36]. Astfel, arheologii se ocupă de mai multe monumente antice și situri istorice, iar odată cu creșterea turismului, acest lucru a devenit vital, fiind definit ca „managementul patrimoniului”[35].

Arheologii, alături de arhitecți, ajută la conservarea a ceea ce studiază alți specialiști, inclusiv istorici de artă, geografi culturali sau etnologi[37]. Acestea pot include biserici medievale, monumente monolitice, relicve antice, stupe sau picturi. De exemplu, studiul conceptului de „cultură pe cale de dispariție” se referă la o parte sau porțiune a unei culturi vii, existente, care are origini mai vechi, dar este încă în uz[38]. În acest caz, conservarea obiectelor tradiționale, a artefactelor și a monumentelor prin studiu arheologic este importantă atât pentru monumentele antice, cât și pentru industria turismului[39].

Exemple de situri arheologice clasificate ca monumente antice:

Alte categorii de turiști

[modificare | modificare sursă]
  • Jurnaliști
  • Studenții care studiază anumite situri
  • Voluntari
  • Lideri comunitari și politicieni[40]

Tipuri de monumente antice

[modificare | modificare sursă]
  • Monumente megalitice: Pietre mari și neprelucrate, aranjate într-o anumită poziție și păstrate timp de mai multe secole[1]. Aceste monumente antice sunt unele dintre cele mai vechi monumente preistorice găsite într-o serie de țări din întreaga lume. Exemple notabile din Anglia includ Stonehenge pe Câmpia Salisbury, Cercul Avebury lângă Stonehenge; și Chûn Quoit în Cornwall[1].
  • Palate și castele: Aceste tipuri de monumente au o importanță istorică și națională, unele fiind simboluri ale țărilor lor.
  • Piramidă: Exemple semnificative sunt Piramidele de la Giza din Egiptul antic, care au fost construite pentru a venera faraonul[1].
  • Monumente sculpturale și mozaicuri: Unele monumente antice, cum ar fi templele, includ sculpturi în relief de piatră și mozaicuri. Aceste monumente, precum templul Partenonului, au inclus sculpturi care se găsesc astăzi în muzee precum Luvru și Muzeul Britanic[41].
  • Templu: Există multe temple în întreaga lume care sunt clasificate drept monumente antice și situri de patrimoniu mondial. Câteva exemple sunt Templul Anahitei din Kangavar, Iran, diverse temple grecești antice și Temple Megalitice din Malta .
  • Moschee: Arhitectura islamică timpurie a inclus modele elaborate[1]. Exemple notabile sunt Marea Moschee din Damasc (Moscheea Omeiadă), Masjid Al-Aqsa (Domul Stâncii) și Marea Moschee tunisiană din Kairouan .
  • Mormânt: Câteva exemple sunt mormintele împăraților Mughal, cum ar fi mormântul lui Aurangzeb și mormântul lui Akbar, precum și mormântul faraonului Tutankhamon .

Vezi și

[modificare | modificare sursă]
  • Patrimoniul Englez
  • Conservarea istorică
  • Monument programat
  • Monument

Referințe

[modificare | modificare sursă]
  1. 1 2 3 4 5 Priwer, Shana; Phillips, Cynthia (). Ancient Monuments. Abingdon, Oxon: Routledge. p. 88.
  2. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  3. ↑ APT Bulletin. 29: 18. ISSN 0848-8525. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. 1 2 Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 378.
  5. 1 2 3 Emerick (2014).
  6. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  7. 1 2 3 Light & Dumbraveanu-Andone (1997).
  8. ↑ APT Bulletin. 29: 18. ISSN 0848-8525. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  9. ↑ Journal of Archaeological Method and Theory. 6: 264. ISSN 1072-5369. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  10. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  11. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  12. ↑ APT Bulletin. 29: 18. ISSN 0848-8525. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  13. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  14. ↑ APT Bulletin. 29: 18. ISSN 0848-8525. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  15. 1 2 3 4 Darvill (1987).
  16. 1 2 The Antiquaries Journal. 63: 22. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  17. 1 2 APT Bulletin: The Journal of Preservation Technology. 29: 17–19. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  18. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  19. 1 2 3 4 5 Timothy (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). p. 374.
  20. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  21. 1 2 Feilden (). Conservation of historic buildings (ed. Third). Oxford. p. 237.
  22. ↑ APT Bulletin. 29: 18. ISSN 0848-8525. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  23. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  24. ↑ APT Bulletin. 29: 18. ISSN 0848-8525. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  25. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  26. ↑ APT Bulletin. 29: 18. ISSN 0848-8525. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  27. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  28. 1 2 International Journal of Tourism Research. 17. Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor); Lipsește sau este vid: |title= (ajutor);
  29. ↑ APT Bulletin. 29: 18. ISSN 0848-8525. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  30. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  31. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  32. ↑ APT Bulletin. 29: 18. ISSN 0848-8525. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  33. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  34. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  35. 1 2 Kristensen; Friese (). Excavating Pilgrimage: Archaeological Approaches to Sacred Travel and Movement in the Ancient World. Florence: Routledge. p. 8.
  36. ↑ APT Bulletin. 29: 18. ISSN 0848-8525. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  37. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  38. ↑ APT Bulletin. 29: 18. ISSN 0848-8525. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  39. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  40. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  41. ↑ Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. p. 377.
  • Darvill, Timothy (). Ancient Monuments in the Countryside: an archaeological management review. England: English Heritage. 
  • Emerick, Keith (). Conserving and Managing Ancient Monuments: Heritage, Democracy and Inclusion. Woodbridge: Boydell & Brewer. 
  • International Journal of Heritage Studies. 3: 28–43.  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  • Timothy, Dallen J. (). Cultural Heritage and Tourism: An Introduction (Vol. 7). Bristol, UK: Channel View Publications. 

Linkuri externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Monument_antic&oldid=17446358