Sari la conținut

Mojmir I al Moraviei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mojmir I
Principe al Moraviei
Date personale
Născut795 d.Hr. Modificați la Wikidata
Moravia, Țările Coroanei Boeme, Sfântul Imperiu Roman Modificați la Wikidata
Decedat846 d.Hr. (51 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupațiearistocrat Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
TitluriPrincipe
Familie nobiliarăDinastia Mojmir
Duce de Moravia[*]​ Modificați la Wikidata
Predecesornimeni
SuccesorRastislav al Moraviei
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Mojmir I, de asemenea Moimir I și Moymir I (în slovacă și cehă Mojmír I., în latină Moimarus, Moymarus; n. 795 d.Hr., Moravia, Țările Coroanei Boeme, Sfântul Imperiu Roman – d. 846 d.Hr.), fondator al dinastiei Mojmir, a fost primul conducător al moravilor menționat istoric (în latină Dux Maravorum) începând din anii 830 până cel târziu în anul 846.

Nu se cunosc detalii despre cârmuirea lui Mojmir I. Istoricii îi atribuie unificarea teritoriilor populate de slavii moravi în ceea ce s-a numit „Moravia Mare”. Această unificare a avut loc până cel târziu în anul 833. Există încă discuții asupra acceptării creștinismului de către Mojmir I și al rolului său în creștinarea Moraviei. Istoricii care îl consideră pe Mojmir un conducător creștin, îi atribuie botezarea tuturor moravilor episcopului Reginhar de Passau, bazându-se pe o sursă din anul 831. Mojmir I a fost înlocuit în anul 846 de nepotul său, Rastislav, prin intervenția regelui Franciei Răsăritene, Ludovic Germanul.

Originea

[modificare | modificare sursă]

Nu există dovezi sigure despre originea lui Mojmir I.[1] Dinastia Mojmir poartă numele lui, deși nu este sigur că el a fost primul ei conducător. După cronicarul Tomáš Pešina (1629 – 1680), Mojmirii erau descendenți direcți ai conducătorului slavilor Samo (623 – 658). Conform lui Pešina, Mojmir I era fiul unui principe morav cu același nume, Mojmir, care ar fi fost botezat între anii 804 și 806 de Urolf, episcopul de Passau și ar fi condus moravii între anii 811 și 820. Acest Mojmir, neatestat istoric, ar fi avut trei fii: Ljudevit, Boso și Mojmir I, succesorul său. Se consideră că domnia lui Mojmir I a durat între anii 820 și 842.[2]

Potrivit unei alte teorii, Vojnomir – un margraf slav din secolul al VIII-lea aflat în slujba lui Eric de Friuli – a fost predecesorul lui Mojmir.[3] Potrivit unor cercetători, numele Mojmir (sau Moimar, Moymar) indică o origine alanică a dinastiei sau a moravilor în general. Cu toate acestea, asemenea ipoteze există și cu privire la anți, ruși, croați și sârbi.[4]

Principe al Moraviei

[modificare | modificare sursă]

Politica

[modificare | modificare sursă]
Granițele Moraviei în timpul lui Mojmir I (cu aproximație)

Mojmir I a devenit conducător al Moraviei în anii 820 sau cel târziu în jurul anului 830 sub obligația de a plăti tribut imperiului franc.[3][5] Începuturile formării imperiului morav rămân neclare, dar este izbitor faptul că – spre deosebire de Boemia și Polonia – în Moravia în secolul al IX-lea, când a fost fondat imperiul, vechile triburi dispăruseră deja. Astfel, centralizarea statală trebuie să fi început aici mai devreme decât în țările vecine.[6]

Moravii sunt menționați pentru prima dată în sursele scrise în anul 822. Cronica Annales regni Francorum îi enumeră în acel an printre popoarele slave care au plătit tribut împăratului francilor Ludovic cel Pios.[7] Este posibil ca solii moravilor să fi adus tributul datorat împăraților carolingieni deja în anii 811 la Aachen și 815 la Paderborn.[8] Deoarece teritoriul moravilor nu era încă menționat în anul 817 ca parte a regatului lui Ludovic Germanul, probabil că moravii recunoscuseră obligația de a plăti tribut Imperiului Franc abia între anii 817 și 822.[9] De atunci, francii au considerat Moravia ca principat tributar, dependent de imperiul lor. Cu toate acestea, francii au respectat puterea vecinului său al cărui teritoriu a fost numit „Imperiul Moravilor” (în latină regnum Maravorum).[10]

Fragmente al unei așezări morave datând din secolul al IX-lea (în orașul Staré Město de astăzi)

Rutele comerciale lungi care străbăteau țara și prosperitatea adusă de comerțul la distanță au favorizat extinderea rapidă a puterii principelui morav.[1] Sursele istorice arată că nobilimea moravă se bucura de o bunăstare considerabilă și menținea un stil de viață aristocratic care nu se deosebea de cel al francilor.[11]

Temelia unei biserici morave din secolul al IX-lea (Muzeul arheologic Mikulčice Valy)

În jurul anului 833 Mojmir I l-a alungat pe domnitorul rival Pribina din Moravia.[12] Acesta construise deja o biserică în orașul Nitra (Nitrava) care a fost sfințită de Adalram, arhiepiscopul de Salzburg.[13] Faptul a fost legat de revendicarea de către Dioceza de Salzburg a teritoriului Nitrei ca zonă a misionarilor.[14] Poziția exactă a lui Pribina este controversată în rândul istoricilor. Unii îl descriu ca fiind conducătorul unui principat independent, Nitra,[15] în timp ce alții îl consideră un guvernator al lui Mojmir I și posibil membru al dinastiei Mojmir.[16] Dacă Pribina era principele unei entități politice separate, cu centrul în Nitra, regatul Moraviei, numit Moravia Mare, a fost creat cel târziu odată cu exilarea acestuia și unificarea ambelor principate sub conducerea lui Mojmir I. După exilare, Pribina a fost botezat în localitatea Traismauer și a primit ulterior propriul său principat în regiunea Panonia Inferioară de la regele Ludovic Germanul, principat care urma să servească ca bastion de apărare împotriva moravilor și bulgarilor.[17]

Granițele statului morav sub Mojmir I nu sunt exact cunoscute. Înregistrările insuficiente și dificultatea de a identifica poziționarea exactă fac dificilă definirea zonei sale de putere,[18] dar probabil aceasta se întindea până pe Colinele Ceho-Morave la vest, până la Dunăre la sud și cel puțin până la valea inferioară a râului Vah la est.[19] Centrele de putere erau situate de-a lungul râului Morava, probabil orașele Mikulčice și Staré Město din Moravia de astăzi, și în anii 830 orașul Nitra din Slovacia de astăzi.[20] În rândul istoricilor există rar opinia că regatul morav s-ar fi situat la sud de Dunăre, pe râul Velika Morava în Serbia sau chiar în partea de vest a României.[21]

Înregistrările din Bayerischer Geograph referitoare la moravi descriu probabil situația acestei populații între anii 817 și 843, populație ce deținea 11 civitates (castele sau orașe).[22] Săpăturile arheologice oferă dovezi ale unui nivel ridicat al densității populației.[23]

Creștinarea

[modificare | modificare sursă]

Regiunea Moravia a devenit o zonă de misionariat din dieceza Passau în anul 796, primele biserici fiind construite aici în jurul anului 800.[24] În timpul lui Mojmir I, Moravia se afla într-o perioadă de tranziție.[25] Deși rezistența la adoptarea creștinismului a fost probabil mare, ca și în alte zone, nu există dovezi arheologice ale unei revolte păgâne în Moravia. Prin urmare, este posibil să fi existat o toleranță reciprocă temporară între noul și vechiul cult.[26] Practicile păgâne par a fi fost tolerate în timpul lui Mojmir I deoarece există dovezi că un lăcaș de cult din complexul castelului de la Mikulčice, existent până la mijlocul secolului al IX-lea, a fost folosit în paralel cu bisericile creștine.[3] Abia în anul 852 Sinodul de la Mainz a acordat moravilor din imperiu, statutul de „creștinism brut”.[27]

Botezul lui Mojmir și rolul său în creștinarea slavilor moravi sunt controversate în rândul istoricilor. În timp ce cercetătorii germani și austrieci sunt relativ sceptici și îl descriu pe Mojmir fie ca fiind un reprezentant al „unui clan încă păgân” sau care „poate se botezase el însuși”, istoricii slovaci, cehi și americani îl consideră creștin.[28] Pe baza izvoarelor arheologice, istoricul Alexis P. Vlasto datează botezul lui Mojmir în perioada dintre anii 818 și 825,[29] însă cel mai des menționat este anul 831.[30] În acest an, ecleziastul Albert Behaim menționează în lucrarea sa din secolul al XIII-lea „Istoria episcopilor de Passau și a ducilor bavarezi”, că Reginhar, episcopul de Passau, i-a botezat pe „toți moravii”.[31] Referitor la faptul că, cel mai probabil, Albert Behaim a preluat informația dintr-o sursă sigură și că ea corespunde situației din Moravia de la începutul anilor 830, știrea este considerată de încredere de istoricii slovaci și cehi, în ciuda atestării sale târzii.[32] Botezul menționat „al tuturor moravilor” din anul 831 poate să fi fost ori un botez al lui Mojmir I, al familiei sale și al apropiaților săi,[33] ori un botez al întregii populații morave, dacă Mojmir era la acel moment deja botezat.[3] În cazul botezului în masă, Moravia era atunci pe cale să devină un „stat creștin”[29] din moment ce Mojmir I a impus botezul în masă în calitate de principe al unui stat în evoluție.[34]

Sfârșitul cârmuirii și succesiunea

[modificare | modificare sursă]

Circumstanțele exacte ale sfârșitului domniei lui Mojmir I sunt disputate. Cronica Annales Fuldenses pentru anul 846 menționează:

„[Ludovic Germanul] a întreprins o campanie militară pe la jumătatea lunii august împotriva slavilor moravi, care încercau să se răzvrătească. După ce a pus ordine și a aranjat lucrurile după voia sa, l-a numit dux pe nepotul lui Moimar, Rastiz. De aici s-a întors acasă prin Boemia, suferind datorită marilor dificultăți și a grelelor pierderi de război.” (Cronica Annale Fuldenses, anul 846)

Datorită formulării foarte generale, este relativ dificil să se tragă o concluzie sigură cu privire la circumstanțele intervenției lui Ludovic Germanul în Moravia. Astfel, istoricii atribuie invazia francilor în Moravia fie unei rebele politici de independență a lui Mojmir I – poate refuzul de a plăti tribut – care a dus la destituirea lui de către Ludovic[11] sau la moartea lui Mojmir, care a generat dispute locale privind succesiunea și l-a determinat pe Ludovic să intervină.[1] Este posibil, totuși, ca invazia francilor să fi fost doar o parte a ofensivei sistematice a lui Ludovic împotriva tuturor triburilor slave de-a lungul graniței de est, desfășurată începând din anul 845, pentru a consolida dependența acestora de Francia Răsăriteană nou înființată în anul 843. Sistemul de dependență al vasalilor tributari creat la granița estică a imperiului în timpul lui Carol cel Mare pare să se fi prăbușit de la criza internă a francilor din anii 830.[35]

Concluzii

[modificare | modificare sursă]

Istoricul ceh Dušan Třeštík îl consideră pe Mojmir drept un „mare principe” și un „conducător autocrat”,[34] care a reușit să stabilească creștinismul ca religie de stat în țara sa în anul 831 fără a declanșa o revoltă păgână. Odată cu ascensiunea sa la putere, dependența moravilor de imperiul franc, dintre anii 817 și 822, s-a încheiat efectiv, deoarece moravii acceptaseră botezul „din proprie voință” și „fără controlul imperiului”.[36] Třeštík compară rolul lui Mojmir în botezul populației morave cu cel al Marelui Prinț Vladimir I în creștinarea Rusiei Kievene.[3] Istoricul Wilfried Hartmann vede evenimentele din jurul destituirii lui Mojmir în anul 846 ca urmare a politicii sale externe, deoarece începuse un proces de stabilire a unei „structuri independente a puterii slave”.[37] Istoricul Eric J. Goldberg merge mai departe și sugerează că Mojmir I, ajuns „în esență rege” la începutul anilor 830, a reprezentat o „amenințare serioasă” pentru regele Franciei Răsăritene, Ludovic Germanul, încercând să creeze un „regat slav independent”.[38]

Istoricii germani și austrieci exprimă o viziune diferită. Jörg K. Hoensch admite că Mojmir „s-ar putea să se fi botezat el însuși” și că probabil nu a ridicat obstacole în calea răspândirii creștinismului prin misionariatul bavarez.[39] Pentru Herwig Wolfram, Mojmir este un „reprezentant al unui clan conducător încă păgân” care a fost creștinat „cel târziu în jurul anului 850”. El numește creștinarea moravilor din anul 831 înfăptuită episcopul Reginhar de Passau, din sursa târzie menționată, drept o „invenție târzie”.[40]

Din anii '80 ai secolului al XVIII-lea, mișcarea de renaștere națională slovacă a adoptat tradiția „Marelui Imperiu Morav” creat de Mojmir I ca bază a dezvoltării unei identități naționale. În Boemia și Moravia tradiția s-a bazat pe interesul continuu pentru această temă în lucrările istoriografice din Evul Mediu, și au folosit referirile la Moravia Mare în legătură cu formarea Regatului Boemiei.[41] În istoriografia statului slovac (1939 – 1945), care a fost aliat cu cel de-al treilea „Reich” german, Mojmir I a fost înfățișat ca un conducător care, expulzându-l pe Pribina din Nitra, a unit „triburile slovace” într-o singură structură statală și a creat astfel „primul stat slovac”. Relația sa cu „vecinii germani” este descrisă aici ca fiind constant pozitivă.[42] Evaluarea lui Mojmir I în Slovacia de astăzi variază foarte mult. Astfel, pe lângă caracterizarea sa drept conducător „slovac” sau „vechi slovac”,[43] există părerea că, prin „cucerirea” principatului Nitra, Mojmir I a pus capăt statalității de scurtă durată a slovacilor sau a strămoșilor lor sub principele Pribina.[44]

Pentru istoriografia cehă modernă, Mojmir I este deosebit de important prin faptul că Regatul Moraviei pe care l-a unificat, a fost „vecinul puternic, aliatul, conducătorul temporar și, mai presus de toate, modelul” dinastiei cehe Přemyslid și a dat impuls creării statului boem (ceh), considerat moștenitor al Regatului Moraviei.[45]

În 1948 orașul slovac Urmín, lângă Nitra, a fost primit denumirea de „Mojmírovce” în amintirea lui Mojmir I.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b c Jörg K. Hoensch: Geschichte Böhmens. Von der slavischen Landnahme bis zur Gegenwart, München, 1997, p. 35.
  2. ^ Lubomír E. Havlík: Kronika o Velké Moravě, Brno, 2013, pp. 89–90; Lubomír E. Havlík: Svatopluk Veliký, král Moravanů a Slovanů, Brno, 1994, p. 63; Jörg K. Hoensch: Geschichte Böhmens. Von der slavischen Landnahme bis zur Gegenwart, München, 1997, p. 35.
  3. ^ a b c d e „Great Moravia”. christianization.hist.cam.ac.uk. Accesat în . 
  4. ^ Lubomír E. Havlík: Kronika o Velké Moravě, Brno, 2013, p. 103.
  5. ^ Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 57.
  6. ^ Sebastian Brather: Archäologie der westlichen Slawen. Siedlung, Wirtschaft und Gesellschaft im früh- und hochmittelalterlichen Ostmitteleuropa., Berlin, 2008, p. 68; František Graus: Die Nationenbildung der Westslawen im Mittelalter (Historische und philologische Untersuchungen zur Entstehung der europäischen Nationen im Mittelalter, vol. 3), Sigmaringen, 1980, p. 43.
  7. ^ Eric J. Goldberg: Ludwig der Deutsche und Mähren. Eine Studie zu karolingischen Grenzkriegen im Osten în: Wilfried Hartmann (ed.): Ludwig der Deutsche und seine Zeit, Darmstadt, 2004, p. 74.
  8. ^ Paul M. Barford: The Early Slavs, New York, 2001, p. 109.
  9. ^ Dušan Třeštík: Počátky Přemyslovců. Vstup Čechů do dějin (530–935), Praga, 2008, p. 270.
  10. ^ Herwig Wolfram: Grenzen und Räume. Geschichte Österreichs vor seiner Entstehung, Viena, 1995, p. 315; privind diferitele interpretari ale denumirii latine regnum Lubomír E. Havlík: Kronika o Velké Moravě, Editura JOTA, Brno, 2013, pp. 354–355.
  11. ^ a b Eric J. Goldberg: Ludwig der Deutsche und Mähren. Eine Studie zu karolingischen Grenzkriegen im Osten. în: Wilfried Hartmann (ed.): Ludwig der Deutsche und seine Zeit, Darmstadt, 2004, p. 77.
  12. ^ Datarea este disputata între istorici: Lubomír E. Havlík si Dušan Třeštík susțin 832 – 833 (Lubomír E. Havlík: Kronika o Velké Moravě., pp. 101-102.; Dušan Třeštík: Vznik Velké Moravy. Moravané, Čechové a střední Evropa v letech 791–871, Praga, 2010, pp. 126-128; Paul M. Barford, Wilfried Harmann, Herwig Wolfram si Ján Steinhübel susțin anul 833 (Paul M. Barford: The Early Slavs, New York, 2001, p. 218; Wilfried Harmann: Ludwig der Deutsche, Darmstadt, 2002, p. 113; Herwig Wolfram: Grenzen und Räume. Geschichte Österreichs vor seiner Entstehung, Viena, 1995, p. 248; Ján Steinhübel: Die Kirchenorganisation in Neutra um die Jahrtausendwende. în: Bohemia 40, 1999, p. 69 și Sebastian Brather și Jörg K. Hoenschperioada 833 – 836 (Sebastian Brather: Archäologia der westlichen Slawen. Siedlung, Wirtschaft und Gesellschaft im früh- und hochmittelalterlichen Ostmitteleuropa, Berlin, 2008, p. 68; Jörg K. Hoensch: Geschichte Böhmens. Von der slavischen Landnahme bis zur Gegenwart, München, 1997, p. 35.
  13. ^ Lubomír E. Havlík: Kronika o Velké Moravě, Brno, 2013, pp. 90–91, 101–103; Dušan Třeštík: Vznik Velké Moravy. Moravané, Čechové a střední Evropa v letech 791–871, Praga, 2010, p. 126.
  14. ^ Alexis P. Vlasto: The Entry of the Slavs into Christendom. An Introduction of the Mediaval History of the Slavs, Londra, 1970, p. 24.
  15. ^ Paul M. Barford: The Early Slavs, New York 2001, p. 218; Dušan Kováč: Dejiny Slovenska. Praga, 2000, p. 25; Ján Steinhübel: The Duchy of Nitra. în: Mikuláš Teich, Dušan Kováč, Martin D. Brown: Slovakia in History, New York, 2011, p. 16.
  16. ^ Lubomír E. Havlík: Kronika o Velké Moravě, Brno, 2013, p. 103; Dušan Třeštík: Vznik Velké Moravy. Moravané, Čechové a střední Evropa v letech 791–871, Praga, 2010, pp. 132–135; Alexis P. Vlasto: The Entry of the Slavs into Christendom. An Introduction of the Mediaval History of the Slavs, Londra, 1970, p. 20.
  17. ^ Eric J. Goldberg: Ludwig der Deutsche und Mähren. Eine Studie zu karolingischen Grenzkriegen im Osten. in: Wilfried Hartmann (ed.): Ludwig der Deutsche und seine Zeit, Darmstadt, 2004, p. 77; Dušan Třeštík: Počátky Přemyslovců. Vstup Čechů do dějin (530–935), Praga, 2008, p. 271.
  18. ^ Sebastian Brather: Archäologia der westlichen Slawen. Siedlung, Wirtschaft und Gesellschaft im früh- und hochmittelalterlichen Ostmitteleuropa, Berlin, 2008, p. 68; Alexis P. Vlasto: The Entry of the Slavs into Christendom. An Introduction of the Mediaval History of the Slavs, Londra, 1970, p. 326.
  19. ^ Lubomír E. Havlík: Kronika o Velké Moravě, Brno, 2013, p. 92; Jörg K. Hoensch: Geschichte Böhmens. Von der slavischen Landnahme bis zur Gegenwart, München, 1997, p. 35.
  20. ^ Herwig Wolfram: Grenzen und Räume. Geschichte Österreichs vor seiner Entstehung., Viena. 1995, p. 315.
  21. ^ comparativ: Sebastian Brather: Archäologia der westlichen Slawen. Siedlung, Wirtschaft und Gesellschaft im früh- und hochmittelalterlichen Ostmitteleuropa, Berlin, 2008, p. 68; Eric J. Goldberg: Ludwig der Deutsche und Mähren. Eine Studie zu karolingischen Grenzkriegen im Osten. în: Wilfried Hartmann (ed.): Ludwig der Deutsche und seine Zeit. Darmstadt 2004, p. 74; Wilfried Hartmann: Ludwig der Deutsche., Darmstadt, 2002, pp. 114-115; Roland Schönfeld: Slowakei: Vom Mittelalter bis zur Gegenwart, München, 2000, p. 17.
  22. ^ Lubomír E. Havlík: Kronika o Velké Moravě, Brno, 2013, pp. 90–91 și 109–110.
  23. ^ František Graus: Die Nationenbildung der Westslawen im Mittelalter (Nationes. Historische und philologische Untersuchungen zur Entstehung der europäischen Nationen im Mittelalter, vol. 3), Sigmaringen, 1980, p. 43.
  24. ^ Dušan Třeštík: Počátky Přemyslovců. Vstup Čechů do dějin (530–935), Praga, 2008, p. 270.
  25. ^ Alexis P. Vlasto: The Entry of the Slavs into Christendom. An Introduction of the Mediaval History of the Slavs, Londra, 1970, p. 21.
  26. ^ Dušan Třeštík: Vznik Velké Moravy. Moravané, Čechové a střední Evropa v letech 791–871, Praga, 2010, p. 130.
  27. ^ Herwig Wolfram: Grenzen und Räume. Geschichte Österreichs vor seiner Entstehung, Viena, 1995, p. 260.
  28. ^ Paul M. Barford: The Early Slavs, New York 2001, p. 219; Jörg K. Hoensch: Geschichte Böhmens, München, 1997, p. 35; Ján Steinhübel: Die großmährischen Bistümer zur Zeit Mojmírs II. in: Bohemia 37, 1996, pp. 2–3; Dušan Třeštík: Vznik Velké Moravy. Moravané, Čechové a střední Evropa v letech 791–871, Praga, 2010, pp. 117–121; Herwig Wolfram: Grenzen und Räume. Geschichte Österreichs vor seiner Entstehung, Viena, 1995, pp. 315, 442; Alexis P. Vlasto: The Entry of the Slavs into Christendom, Londra 1970, p. 24.
  29. ^ a b Alexis P. Vlasto: The Entry of the Slavs into Christendom. An Introduction of the Mediaval History of the Slavs, Londra, 1970, p. 24.
  30. ^ Paul M. Barford: The Early Slavs, New York, 2001, p. 219.
  31. ^ Dušan Třeštík: Vznik Velké Moravy. Moravané, Čechové a střední Evropa v letech 791–871, Praga, 2010, p. 117; Lubomír E. Havlík: Kronika o Velké Moravě, Brno, 2013, p. 95.
  32. ^ Dušan Třeštík: Vznik Velké Moravy. Moravané, Čechové a střední Evropa v letech 791–871, Praga, 2010, pp. 117–121; Ján Steinhübel: Die großmährischen Bistümer zur Zeit Mojmírs II. în: Bohemia 37, 1996, pp. 2–3.
  33. ^ Ján Steinhübel: Die großmährischen Bistümer zur Zeit Mojmírs II. în: Bohemia, 1996, p. 5.
  34. ^ a b Dušan Třeštík: Počátky Přemyslovců. Vstup Čechů do dějin (530–935), Praga, 2008, p. 271.
  35. ^ Dušan Třeštík: Počátky Přemyslovců.
  36. ^ Dušan Třeštík: Vznik Velké Moravy.
  37. ^ Wilfried Hartmann: Ludwig der Deutsche.
  38. ^ Eric J. Goldberg: Struggle for Empire: Kingship and Conflict under Louis the German, 817–876.
  39. ^ Jörg K. Hoensch: Geschichte Böhmens.
  40. ^ Herwig Wolfram: Grenzen und Räume.
  41. ^ Gabriela Kiliánová: Ein Grenzmythos: Die Burg Devín.
  42. ^ František Hrušovský: Obrazové slovenské dejiny [Bildhafte slowakische Geschichte]
  43. ^ Milan S. Ďurica: Dejiny Slovenska a Slovákov v časovej následnosti faktov dvoch tisícročí.
  44. ^ Richard Marsina: Ethnogenesis of Slovaks.
  45. ^ Dušan Třeštík: Počátky Přemyslovců.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Sebastian Brather: Archäologie der westlichen Slawen. Siedlung, Wirtschaft und Gesellschaft im früh- und hochmittelalterlichen Ostmitteleuropa, Editura Walter de Gruyter, Berlin, 2008, ISBN: 978-3-11-020609-8.
  • Jörg K. Hoensch: Geschichte Böhmens. Von der slavischen Landnahme bis zur Gegenwart, Editura Beck, München, 1997, ISBN: 3-406-41694-2.
  • Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, Editura Chronik, Viena, 1984, ISBN: 3-88379-027-3.
  • Wilfried Hartmann: Ludwig der Deutsche, Editura Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt, 2002, ISBN: 3-534-14115-6.
  • Herwig Wolfram: Österreichische Geschichte 378–907: Grenzen und Räume. Geschichte Österreichs vor seiner Entstehung. Ueberreuter, Viena, 1995, ISBN: 3-8000-3524-3.
  • Paul M. Barford: The Early Slavs, Editura Cornell University Press, New York, 2001, ISBN: 0-8014-3977-9.
  • Charles R. Bowlus: Franks, Moravians, and Magyars. The Struggle for the Middle Danube, 788–907, Editura University of Pennsylvania Press, Philadelphia, 1995, ISBN: 0-8122-3276-3.
  • Eric J. Goldberg: Ludwig der Deutsche und Mähren. Eine Studie zu karolingischen Grenzkriegen im Osten. în: Wilfried Hartmann (ed.): Ludwig der Deutsche und seine Zeit. Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt, 2004, ISBN: 978-3-534-17308-2, pp. 67–94 (versiune online)
  • Eric J. Goldberg: Struggle for Empire: Kingship and Conflict under Louis the German, pp. 817–876, Editura Cornell University Press, New York, 2006, ISBN: 978-0-8014-3890-5.
  • Richard A. Fletcher: The Barbarian Conversion: From Paganism to Christianity, Editura H. Hold & Co, New York, 1998, ISBN: 0-8050-2763-7.
  • Alexis P. Vlasto: The Entry of the Slavs into Christendom. An Introduction of the Mediaval History of the Slavs, Editura Cambridge University Press, Cambridge, 2009, ISBN: 978-0-521-10758-7.
  • František Graus: Dux-rex Moraviae. în: Sborník prací Filozofické Fakulty Brnenské Univerzity C., vol. 9, 1960, pp. 181–190.
  • František Graus: Die Nationenbildung der Westslawen im Mittelalter (Historische und philologische Untersuchungen zur Entstehung der europäischen Nationen im Mittelalter, vol. 3, Editura Thorbecke, Sigmaringen 1980, ISBN: 3-7995-6103-X.
  • Lubomír E. Havlík: Svatopluk Veliký, král Moravanů a Slovanů (Svatopluk der Große, König der Mährer und Slawen), Editura Jota, Brno, 1994, ISBN: 80-85617-19-6.
  • Václav Richter: Die Anfänge der grossmährischen Architektur. în: Magna Moravia, Praga, 1965, pp. 121–360.
  • Dušan Třeštík: Počátky Přemyslovců. Vstup Čechů do dějin (530–935), Editura Nakladatelství Lidové noviny, Praga, 2008, ISBN: 978-80-7106-138-0.
  • Dušan Třeštík: Vznik Velké Moravy. Moravané, Čechové a střední Evropa v letech 791–871., Editura Nakladatelství Lidové noviny, Praga, 2010, ISBN: 978-80-7422-049-4.
  • Miroslav Lysý: Titul mojmírovských panovníkov. (Titlurile conducătorilor Mojmiri) în: Historia et theoria iuris, vol. 5, 2013, p. 24.
  • Miroslav Lysý: Mojmírovská Morava na hraniciach s impériom (Moravia Mojmirilor la granițele imperiului) în: Forum Historiae, vol. 8, 2014, pp. 98–129.
  • Miroslav Lysý: Moravania, Mojmírovci a Franská ríša. Štúdie k etnogenéze, politickým inštitúciám a ústavnému zriadeniu na území Slovenska vo včasnom stredoveku (Moravii, Mojmirilor și Imperiul Franc), Editura Atticum, Bratislava, 2014, ISBN: 978-80-971381-4-1.
  • Ján Steinhübel: Die großmährischen Bistümer zur Zeit Mojmírs II. în: Bohemia. vol. 37, 1996, pp. 2–22 (versiune online).
  • Ján Steinhübel: Die Kirchenorganisation in Neutra um die Jahrtausendwende. în: Bohemia. vol. 40, 1999, pp. 65–78 (versiune online).
  • Ján Steinhübel: Nitrianske kniežatstvo. Počiatky stredovekého Slovenska (Principatul Nitra. Începuturile Slovaciei medievale), Editura Rak/Veda, Bratislava, 2004, ISBN: 80-224-0812-3.
  • Tatiana Štefanovičová: Osudy starých Slovanov (Soarta slavilor antici]), Editura Osveta, Martin, 1989.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mojmir_I_al_Moraviei&oldid=16882992