Strobilomyces strobilaceus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Moșneagul pădurii)
Sari la navigare Sari la căutare


Strobilomyces strobilaceus
2006-09-03 Strobilomyces strobilaceus 2.jpg
Moșneagul pădurii
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Strobilomyces
Specie: S. strobilaceus
Nume binomial
Strobilomyces strobilaceus
(Scop.) Berk. (1851)
Sinonime
  • Boletus strobilaceus Scop. (1770)
  • Boletus floccopus Vahl (1797)
  • Strobilomyces floccopus (Vahl) P.Karst. (1882)
  • Eriocorys strobilacea (Scop.) Quél. (1886)

Strobilomyces strobilaceus (Giovanni Antonio Scopoli, 1770 ex Miles Joseph Berkeley, 1851, sin. Strobilomyces floccopus (Martin Vahl, 1797 ex Petter Adolf Karsten, 1882),[1] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Strobilomyces, a cărei nume generic este derivat din cuvântul grec antic (greacă στρόβιλος (strobilos)=con de brad). Acest burete, numit în popor moșneagul pădurii[2] sau hrib flocos,[3] coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord, el se dezvoltă, crescând solitar sau în grupuri mici, numai în păduri de foioase, preferând stejari, fagi și castani. Timpul apariției este din iulie până în octombrie (noiembrie).[4][5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

St. strobilaceus
  • Pălăria: are un diametru între 5 și 15 (20) cm, este inițial semisferică, devenind apoi repede convexă și aplatizându-se odată cu maturitatea. Cuticula este uscată, lânoasă, acoperită cu solzi mari, gri închiși până brun-negricioși, lânoși și piramidali pe un fond gri-albicios. Marginea prezintă franjuri albicioase, rămășite ale vălului universal. După o sectiune, carnea se colorează roz.
  • Tuburile și porii: sporiferele sunt lungi (3 cm), simple, aderente la picior și ușor decurente precum gri-albicioase, la bătrânețe gri închise. După o leziune schimbă culoarea destul de repede în negricios. Porii sunt poligonali, de un gri murdar care se transformă după atingere în brun până negru.
  • Piciorul: are o lungime de 8 până la 15 cm și o grosime de 1 până la 2 (3) cm, este plin și cilindric, la maturitate foarte fibros, fiind flocos, lânos, uneori reticulat în apropierea bazei. El prezintă un inel sau cel puțin o zonă inelară. Coloritul este gri-albicios, dar se decolorează imediat după tăiere negricios, în special spre bază.
  • Carnea: este destul de tare și compactă în pălărie, dar foarte fibroasă în picior, Își schimbă culoarea ei gri-albicioasă după o leziune în roz (pălărie) respectiv în negru (picior). Mirosul este slab, la vârstă însă neplăcut pământos, gustul la bureți tineri plăcut, devenind la bătrânețe amar.
  • Caracteristici microscopice: are spori de un brun închis, rotunjori, cu creste ornamentate și linii ce formează o rețea, având o mărime de 10-12 x 8,5-10 microni.[4][5]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu acid azotic galben, cu anilină rozaliu, cu Hidroxid de potasiu roșu, mai târziu maroniu, cu sulfat de fier gri până gri-albăstrui și cu tinctură de Guaiacum albastru.[6]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

În mod general, această ciupercă nu poate fi confundată, fiind singura specie europeană de acest gen.[7] Începători care nu sau uitat dedesubtul pălăriei, au confundat-o deja cu comestibilul Sarcodon imbricatus (are țepi)[8] sau cu otrăvitorul Tricholoma tigrinum (are lamele).[9]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Moșneagul pădurii este comestibil numai în stadiu tânăr, când piciorul încă nu este fibros iar mirosul și gustul mai sunt potriviți. După ce buretele apare destul de rar (câteodată lipsește câțiva ani)[10] și gustul nefiind prea savuros, se recomandă cruțarea lui.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungoruum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 542-543, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 52-53, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 24, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 82, ISBN 978-1-4454-8404-4
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 624, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 135-136, ISBN 3-426-00312-0
  10. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 194-195, ISBN 3-405-11568-2

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externe[modificare | modificare sursă]