Mitralieră Maxim
| Mitralieră Maxim | |
Mitralieră Maxim, model rusesc | |
| Tip | Mitralieră grea |
|---|---|
| Loc de origine |  Marea Britanie
|
| Istoric operațional | |
| În uz | 1883 - 1959 |
| Folosit de | Marea Britanie Franța SUA Polonia Belgia Serbia România Germania Finlanda Japonia Rusia Marea Britanie Imperiul Otoman Albania Coreea de Nord Iran
|
| Războaie | - Războaiele coloniale engleze - Răscoala Boxerilor, - Războiul Burilor, - Războiul ruso-japonez, - Primul Război Balcanic, - Primul Război Balcanic, - Al Doilea Război Balcanic, - Primul Război Mondial, - Războiul polono-sovietic, - Războiul Civil Finlandez, - Al Doilea Război Mondial - alte conflicte și războaie |
| Istoric producție | |
| Proiectant | Sir Hiram Stevens Maxim |
| An proiectare | 1891–1896 |
| Producător | Maxim Gun Company, Vickers |
| Variante | Mitralieră Vickers, MG08, PM M1910, M32-33, M/09-21 |
| Date generale | |
| Greutate | 27.2 kg (60 lb) |
| Lungime | 107.9 cm (42.5 in) |
| Lungime țeavă | 67.3 cm (26.5 in) |
| Echipaj | 4 servanți |
| Proiectil | - cartuș britanic tip „.303” |
| Calibru | 75 mm / 2.95 in |
| Principiu | recuperarea energiei de recul |
| Cadență de tragere | 500 lovituri/minut |
| Viteză inițială | 744 m/s |
| Încărcător | - bandă de pânză cu 250 de cartușe |
| Sistem de ochire | înălțător și cătare metalică |
Modifică text  |
|
Mitraliera Maxim, a fost inventată de Sir Hiram Stevens Maxim în 1883, fiind prima mitralieră care funcționa pe baza principiului recuperării energiei de recul.[1] Variantele sale, cum ar fi mitraliera grea Vickers, PM M1910 sau MG 08, aveau să fie utilizate pe larg în Primul Război Mondial.
Principiul constructiv[modificare | modificare sursă]
Mitraliera Maxim a fost prima mitralieră cu auto-încărcare, fiind până la începutul secolului XX, principala armă de acest tip. Toate celelalte tipuri de mitralieră apărute anterior, cum ar fi mitraliera Gatling, se bazau pe principiul acționării manuale pentru reîncărcare. Acest fapt cauza probleme de proiectare și funcționare, cum ar fi greutatea mare, lipsa de fiabilitate a sistemului și funcționarea dificilă a mecanismului de alimentare cu muniție.
Spre deosebire de acestea, mitraliera Maxim, folosea principiul recuperării energiei de recul, folosind mișcarea de recul din urma tragerii pentru aruncarea tuburilor trase și reîncărcare. Muniția era introdusă în benzi din material textil iar răcirea se făcea cu apă, ceea ce o făcea mult mai fiabilă decât predecesoarele sale.
Viteza de tragere era de aproximativ 500-600 de lovituri pe minut, ceea ce echivala cu puterea de foc a aproximativ 30 de puști individuale moderne, cu repetiție. Inițial mitraliera Maxim era instalată pe un cărucior, ulterior fiind construite versiuni mai ușoare montate pe suport de tip trepied. Pentru operare era nevoie de un număr de 4-6 servanți, în special datorită necesității de a asigura cantitatea de apă necesară răcirii.
Mitraliera Maxim a fost supranumită „arma iconică a cuceririi coloniale britanice”. Ea a jucat un rol decisiv în expansiunea colonială europeană în Africa, în secolul al XIX-lea. Puterea sa de foc extraordinară a avut un efect devastator în timpul luptelor frontale. În timpul luptelor din Shangani și Omdurman din 1894 și 1898, trupele europene au reușit să distrugă forțele locale mult superioare numeric, cu pierderi umane minime. Cum scria Hilaire Belloc în poezia sa „Călătorul Modern”, „Orice s-ar întâmpla, noi avem mitraliera Maxim și ei nu”.[2]
Producători[modificare | modificare sursă]
Istoric[modificare | modificare sursă]
Dezvoltarea (1883–1884)[modificare | modificare sursă]
Utilizarea în războaiele coloniale (1884–1914)[modificare | modificare sursă]
Utilizarea de către alte forțe armate[modificare | modificare sursă]
Războiul ruso-japonez[modificare | modificare sursă]
Primul Război Mondial[modificare | modificare sursă]
Tipuri și variante constructive[modificare | modificare sursă]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Encyclopedia Britannica: Sir Hiram Stevens Maxim
- ^ Gilbert, Martin (), A History of the Twentieth Century: Volume One; 1900–1933 (ed. 1st US ed.), New York: William Morrow and Company, p. 11, ISBN 0-688-10064-3
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Anon, Vickers, Sons and Maxim Limited: Their Works and Manufactures. (Reprinted from 'Engineering') London (1898). It gives plates showing the mechanism of the Vickers Maxim gun and numerous plates showing the variety of mounts available at the end of the 19th century. It also includes numerous plates of the factories in which they were made.
- Callwell, Colonel C.E. (). Small Wars, a Tactical Textbook for Imperial Soldiers. London: Greenhill Books. ISBN 1-85367-071-5. This is a reprint of the 1906 version.
- Chivers, C. J. (). The Gun. Simon & Schuster. ISBN 978-0-7432-7076-2. (See chapter 3: "Hiram Maxim Changes War")
- Ferguson, Niall (). Empire. Penguin Books. ISBN 0-14-100754-0.
- Goldsmith, Dolf F. (). The Devil's Paintbrush. Sir Hiram Maxim's Gun. Collector Grade Publications, Toronto. ISBN 0-88935-056-6.
- McCallum, Iain (). Blood Brothers. Hiram and Hudson Maxim: Pioneers of Modern Warfare. London: Chatham Publishing. ISBN 1-86176-096-5.
- Ellis, John (). The Social History of the Machine Gun. London: Pimlico.
Galerie foto[modificare | modificare sursă]
-
Mitralieră Maxim 1910, Rusia -
Mitralieră Maxim MG-08, Germania -
Mitralieră Maxim MG-11, Elveţia -
Mitralieră Maxim montată pe vasul american USS Vixen
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Handbook of the Maxim Automatic Machine Gun, caliber .30, model of 1904, with pack outfits and accessories. US War Department, July 1916
- The Maxim Machine Gun Systems Blueprints by 1906 Arhivat în , la Wayback Machine.
_-_detaliu_pictural_al_cupolei.JPG){kind=small}
