Mihail Voronovici
| Mihail Voronovici | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Михаил Михайлович Воронович |
| Născut | 1868 Sankt Petersburg, Imperiul Rus |
| Decedat | noiembrie 1918 Jmerînka, gubernia Podolia, Statul Ucrainean |
| Ocupație | politician  |
| Al 25-lea (ultimul) guvernator al guberniei Basarabia | |
| În funcție 22 septembrie 1915 – 13 martie 1917 | |
| Precedat de | Mihail Ghilhen |
| Vice-ministru al Afacerilor Interne al Statului Ucrainean | |
| În funcție 10 mai – 14 noiembrie 1918 | |
| Ministru al mărturisirii al Statului Ucrainean | |
| În funcție 14 noiembrie – sfârșitul lunii noiembrie 1918 | |
| Precedat de | Oleksandr Lotoțki |
| Succedat de | Konstiantin Mîrovici |
| Premii | orden Sveatogo Stanislava 1-i stepeni[*] orden Sveatogo Vladimira 3-i stepeni[*] |
| Alma mater | Imperatorskoe ucilișce pravovedenia[*] |
Modifică date / text  | |
Mihail Mihailovici Voronovici (în rusă Михаил Михайлович Воронович, în ucraineană Михайло Михайлович Воронович; n. 1868 – d. noiembrie 1918) a fost în perioada anilor 1915 – 1917, ultimul guvernator al Basarabiei țariste.
După revoluție a ocupat mai multe posturi în guvernul ucrainean al hatmanului Skoropadski.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Provenea dintr-o familie nobilă ereditară, care deținea o moșie de 1.000 de zeciuieli în gubernia Kiev. În 1890 a absolvit Colegiul Imperial de Drept și a intrat în serviciul Ministerului Justiției.
Apoi a fost procuror-adjunct al judecătoriilor din guberniile: Lomzînski (1897–1900), Novgorod (1900–03) și Sankt Petersburg (1903–06). În timpul războiului ruso-japonez a fost prezent ca un comisar al Crucii Roșii.
Fiind familiarizat cu problemele țăranilor, la 22 septembrie 1906 a fost numit șef al sectorului agricol din guberniile Herson și Basarabia, precum și al proprietății de Stat, cu sediul în Odesa. La 6 decembrie 1908 a promovat la rangul de consilier de stat. În 1915 a fost numit guvernator al Basarabiei, și a deținut funcția respectivă până la revoluția din februarie, când a fost demis la cererea sa.
După Revoluția din Octombrie a fost unul dintre principalii lideri ai Uniunii proprietarilor din Ucraina. A fost un delegat din cadrul guberniei Kiev la Congresul agricultorilor de pe 29 aprilie 1918, proclamat de generalul Skoropadski. A fost un ministru-adjunct de interne în cabinetul lui Fedir Lizogub, iar apoi ministrul mărturisirii în cabinetul lui Serhi Gerbel(uk)[traduceți].
În noiembrie 1918, a fost trimis la conferința de la Iași pentru a informa Aliații cu privire la situația din Ucraina și intenția sa și a guvernului hatmanului de a sprijini Armata Albă în lupta împotriva bolșevicilor. La sfârșitul lunii noiembrie, același an, a fost arestat la stația Jmerînka de către membrii Armatei Republicii Populare Ucrainene, inamici ai hatmanului, și a fost mai întâi torturat, apoi ucis.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Список чинам ведомства Министерства юстиции. Исправлен по 23-е февраля 1894. — Санкт-Петербург, 1894. — С. 111.
- Общие росписи начальствующих и прочих должностных лиц по всем управлениям в Российской империи на 1897—1906 годы.
- Адрес-календарь Бессарабской губернии на 1916 год. Кишинев, 1916.
- Н. Л. Пашенный Императорское Училище Правоведения и Правоведы в годы мира, войны и смуты. — Мадрид, 1967.
- Н. В Абакумова-Забунова Русское население городов Бессарабии XIX века. — Кишинев, 2006. — С. 424.
