Mihai Constantinescu (jurist)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Mihai Constantinescu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (77 de ani) Modificați la Wikidata
Activitate
PremiiOrdinul național „Steaua României”
Pentru alte sensuri, vedeți Mihai Constantinescu (dezambiguizare).

Mihai Constantinescu (1 mai 1935, București - 18 decembrie 2012, București) a fost un jurist român, care a îndeplinit demnitatea de judecător la Curtea Constituțională a României (1992-1998).

Biografie[modificare | modificare sursă]

Mihai Constantinescu a absolvit Facultatea de Drept, obținând ulterior și titlul științific de doctor în drept.

După Revoluția din decembrie 1989, Mihai Constantinescu a deținut funcțiile de președinte al Comisiei constituționale, juridice și pentru drepturile omului din Consiliul Frontului Salvării Naționale și Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, consilier al primului-ministru în guvernele din prima legislatură (Guvernul Petre Roman și Guvernul Theodor Stolojan) și apoi de expert în Comisia de redactare a proiectului de Constituție (1991).

În anul 1992 a fost numit de către președintele României, Ion Iliescu, în demnitatea de judecător la Curtea Constituțională a României, pentru un mandat de șase ani. Mandatul său a expirat în anul 1998.

După expirarea mandatului său de judecător, Mihai Constantinescu a lucrat ca avocat. În paralel, a deținut și funcția de profesor universitar la Universitatea Ecologică din București și arbitru la Curtea Internațională de Arbitraj.

În ianuarie 2001 a fost numit în funcția de consilier prezidențial de către președintele Ion Iliescu.

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

Mihai Constantinescu este autorul mai multor lucrări de drept constituțional, dintre care menționăm următoarele:

  • Constituția României – comentată și adnotată (Regia autonomă „Monitorul Oficial”, București, 1992) - în colaborare cu Florin Bucur Vasilescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Ioan Deleanu și Ioan Vida;
  • Drept parlamentar românesc (1994, 1999, 2005) - în colaborare cu Ioan Muraru;
  • Curtea Constituțională a României (1997);
  • Ordonanța guvernamentală (2000);
  • Alegorie la ziua de ieri (1999);
  • Renașterea parlamentarismului în România (Ed. Polirom, 2001) - în colaborare.

Pentru activitatea sa științifică, a primit premiul „Simion Bărnuțiu” al Academiei Române.