Micaela Ghițescu
| Micaela Ghițescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1]  București, România |
| Decedată | (87 de ani)[2] |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | filologă[*] traducătoare |
| Limbi vorbite | limba română[3] |
Modifică date / text  | |
Micaela-Alexandra Ghițescu (n. , București, România – d. ) a fost o traducătoare română.
Familia și studiile
[modificare | modificare sursă]A fost fiica chirurgului Constantin Ghițescu și a Mariei-Eliza (n. Papacostea).[4] A efectuat studiile la Liceul „Carmen Sylva” și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București (1937-1949). A urmat cursurile Facultății de Filologie, secția limba și literatura franceză (1949-1952, 1955-1957).
Detenția
[modificare | modificare sursă]În perioada 1952-1955 a fost arestată sub acuzația de spionaj în favoarea Franței.
Activitatea literară
[modificare | modificare sursă]A tradus în special din limba portugheză. Este și autoarea unor dicționare spaniole și portugheze.
Din 2003 a fost redactor-șef al revistei Memoria - revista gândirii arestate.[5]
Distincții
[modificare | modificare sursă]- Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[6]
- Ordinul Infantelui Dom Enrique (Ordem do Infante D. Henrique) în grad de Mare Ofițer (2015) pentru activitatea de promovare a culturii portugheze, conferit de președintele Portugaliei Aníbal Cavaco Silva[7]
Scrieri
[modificare | modificare sursă]- 1964: Mică gramatică portugheză (București);
- 1976: Dicționar spaniol - român (București);
- 1976: Dicționar român - spaniol (București);
- 1980: Dicționar de proverbe spaniol-portughez-român;
- 2012: Între uitare și memorie, memorii în care relatează perioada petrecută ca deținută politică, Humanitas
Traduceri
[modificare | modificare sursă]- 1968: Eça de Queirós, Crima părintelui Amaro;
- 1970: Fernando Namora, Casa vagabonzilor, Minele din San Francisco;
- 1972: Eça de Queirós, Relicva.
- 1974: Pinto, F.M. Peregrinare
- 1975: Veríssimo, E., Incidentla Antares
- 1976: Herculano, A., Măscăriciul
- 1979: Garrett, Almeida, Călătorie prin țara mea[8]
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ↑ Bibliothèque nationale de France. „Micaela Ghițescu” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în .
- ↑ „A murit traducătoarea Micaela Ghițescu”. AGERPRES. Accesat în .
- ↑ „Micaela Ghițescu”. Národní autority České republiky[*]. Wikidata Q13550863. Accesat în .
- ↑ Marcu, George (). Femei de seamă din România. De ieri și de azi. Meronia. p. 221.
- ↑ „«Am fredonat Oda Bucuriei când a murit Stalin» (Micaela Ghițescu)”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 2, anexa 2, e) 17.
- ↑ Presidente Cavaco Silva homenageou tradutores e editores romenos dedicados à língua e cultura portuguesas
- ↑ Sasu, Aurel (). Dicţionarul biografic al literaturii române. A–L. Paralela 45. p. 658.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
Categorii:
- Nașteri în 1931
- Traducători români
- Filologi români
- Decese în 2019
- Scriitori victime ale regimului comunist din România
- Scriitoare române
- Scriitoare din secolul al XX-lea
- Memorialiști români
- Absolvenți ai liceului Gheorghe Lazăr din București
- Bucureșteni
- Decorați cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler