Sari la conținut

Mișcarea pentru cultura liberă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lawrence Lessig standing at a podium with a microphone, with a laptop computer in front of him.
Lawrence Lessig, un activist influent al mișcării pentru cultura liberă, în 2005

Mișcarea pentru cultura liberă este o mișcare socială care promovează libertatea de a distribui și modifica operele creative ale altora sub formă de conținut liber,[1][2] cunoscut și sub numele de conținut deschis.[3][4][5] Mișcarea încurajează creatorii să producă acest tip de conținut folosind licențe permisive și de partajare, precum cele utilizate pe Wikipedia. În plus, unii susținători ai culturii libere susțin pirateria (încălcarea drepturilor de autor).[6]

Mișcarea se opune a ceea ce consideră legi excesiv de restrictive privind drepturile de autor. Mulți membri ai mișcării susțin că aceste legi pun obstacole în calea creativității[7] și creează o „cultură a permisiunii”, despre care se tem că va reduce ponderea domeniului public[8] și utilizarea cinstită a materialelor protejate prin drepturi de autor. Aceștia se implică în activism politic, pledând, în principal, pentru limite specifice asupra drepturilor de autor.[8]

Mișcarea pentru cultura liberă, în spiritul său de schimb liber al ideilor, este aliniată cu mișcarea pentru software liber și open-source, precum și cu alte mișcări și viziuni ca accesul deschis (OA), cultura remixului, cultura hackerilor, mișcarea pentru accesul la cunoaștere, mișcarea copyleft și mișcarea pentru domeniul public.

Istoric

[modificare | modificare sursă]

Precursori

[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul anilor 1960, Stewart Brand a fondat Whole Earth Catalog și a susținut că tehnologia poate fi eliberatoare, mai degrabă decât oprimantă.[9] El a inventat sloganul „Informația vrea să fie liberă” în 1984,[10] pledând împotriva limitării accesului la informație prin controlul guvernamental, care ar împiedica apariția unui domeniu public al informației.[11]

Contextul formării mișcării pentru cultura liberă

[modificare | modificare sursă]

În 1998, Congresul Statelor Unite a adoptat Legea privind prelungirea termenelor drepturilor de autor „Sonny Bono”, pe care președintele american Bill Clinton a promulgat-o. Legislația a extins termenul protecției prin drepturi de autor cu încă douăzeci de ani, ducând la o durată totală garantată a drepturilor de autor de șaptezeci de ani după moartea creatorului. Proiectul de lege a fost intens promovat de lobbyurile corporațiilor muzicale și de film, precum Disney, și a fost proeclit „Legea privind protecția lui Mickey Mouse”. Lawrence Lessig susținea că legile drepturilor de autor reprezintă un obstacol în calea producției de valori culturale, a partajării cunoștințelor și a inovației tehnologice și că interesele private determină legea, în defavoarea binelui public.[12] El a călătorit prin SUA în 1998, ținând până la o sută de discursuri pe an în campusuri universitare, fapt ce a declanșat o mișcare. Aceasta a dus la fondarea primei filiale a organizației Students for Free Culture, la Swarthmore College.

În 1999, Lessig a contestat Legea „Bono”, ducând cazul la Curtea Supremă a SUA. În ciuda încrederii sale ferme în victorie, invocând formularea simplă din Constituție privind termenele „limitate” ale drepturilor de autor, Lessig a obținut doar două voturi împotriva legii: din partea judecătorilor Stephen Breyer și John Paul Stevens.

Fundația „Creative Commons”

[modificare | modificare sursă]

În 2001, Lessig a inițiat Creative Commons, un sistem de licențiere de tipul „anumite drepturi rezervate”, ca o alternativă la sistemul obișnuit de drepturi de autor — „toate drepturile rezervate”. Lessig se concentra pe un echilibru just între interesul publicului de a utiliza și de a participa la operele creative publicate și nevoia de protecție a operei unui creator, fapt ce permite, până în prezent, o cultură a remixării, o cultură de „citire-scriere” (din eng. „read-write culture”).[7]

Termenul „cultură liberă” a fost folosit inițial în 2003, în timpul Summitului Mondial privind Societatea Informațională[13] pentru a prezenta prima licență liberă pentru creația artistică în general, inițiată de echipa Copyleft Attitude din Franța încă din 2001 (denumită licență de artă liberă). Conceptul fost apoi dezvoltat în cartea lui Lawrence Lessig, Free Culture, în 2004.[14]

În august 2003, Open Content Project, un antecesor al licenței Creative Commons, creat în 1998 de David A. Wiley, a anunțat că Creative Commons va fi proiectul succesor al acestuia, iar Wiley s-a alăturat ca director.[15][16]

În 2005/2006, în cadrul mișcării pentru cultura liberă, Creative Commons a fost criticată de Erik Möller⁠(d)[17] și Benjamin Mako Hill⁠(d) pentru lipsa unor standarde minime de libertate.[18] Ca urmare, a fost creată „Definiția operelor culturale libere” — o lucrare colaborativă a multor persoane, inclusiv Erik Möller⁠(d), Lawrence Lessig, Benjamin Mako Hill⁠(d) și Richard Stallman.[19] În februarie 2008, mai multe licențe Creative Commons au fost „aprobate pentru opere culturale libere”, anume CC BY și CC BY-SA (mai târziu și CC0).[20] Licențele Creative Commons cu restricții privind utilizarea comercială sau operele derivate nu au fost aprobate.

În octombrie 2014, Open Knowledge Foundation a oferit propria definiție a termenului „deschis”, atât privind conținutul deschis, cât și cunoașterea deschisă, fiind sinonim cu termenul „liber” din „Definiția operelor culturale libere”, menționând că ambele își au originea în definiția sursei deschise și în definiția software-ului liber.[21] Prin urmare, aceleași trei licențe Creative Commons sunt recomandate pentru conținut deschis și conținut liber: CC BY, CC BY-SA și CC0.[22][23][24] Open Knowledge Foundation a definit suplimentar trei licențe specializate pentru date și baze de date, indisponibile anterior: Open Data Commons Public Domain Dedication and License (PDDL), Open Data Commons Attribution License (ODC-BY) și Open Data Commons Open Database License (ODbL).

Organizații

[modificare | modificare sursă]
Sigla Creative Commons

Organizația asociată de obicei cu mișcarea pentru cultura liberă este Creative Commons (CC), fondată de Lawrence Lessig. CC promovează distribuirea operelor creative și difuzarea ideilor pentru a produce vigoare culturală, progres științific și inovație în afaceri.

Organizația studențească FreeCulture.org, inspirată de Lessig și fondată în 2003. Blocurile de construcție sunt un simbol al reutilizării și remixării operelor creative, folosite și ca simbol al culturii remix.

QuestionCopyright.org este o altă organizație a cărei misiune declarată este „să evidențieze prejudiciile economice, artistice și sociale cauzate de monopolurile de distribuție și să demonstreze modurile în care distribuția bazată pe libertate este mai bună pentru artiști și public”.[25]

QuestionCopyright este probabil cel mai bine cunoscută pentru asocierea sa cu artista Nina Paley, al cărei lungmetraj de animație, Sita Sings The Blues, premiat în mai multe rânduri, a fost considerat un exemplu extraordinar de reușit[26] de distribuție gratuită sub egida „Sita Distribution Project”.[27] Site-ul web al organizației conține o serie de resurse, publicații și alte referințe legate de diverse aspecte privind drepturile de autor, brevetele și mărcile comerciale.

Organizația studențească Students for Free Culture este uneori numită, în mod confuz, „Mișcarea pentru Cultură Liberă”, dar acesta nu este numele său oficial. Organizația este doar parte a mișcării mai ample. Prima filială a fost fondată în 1998 la Swarthmore College, iar deja în 2008, organizația avea 26 de filiale.[28]

Mișcarea pentru cultura liberă preia idealurile mișcării software-ului liber și open-source și le extinde din domeniul software-ului la toate operele culturale și creative. Mișcările pentru software-ul liber și pentru cultura liberă se referă ambele la libertate; partajarea, modificarea și distribuirea de materiale creative. Ambele mișcări se opun legilor restrictive privind drepturile de autor, dar au obiective diferite. Mișcarea software-ului liber se referă la etica în software și la asigurarea faptului că utilizatorii sunt liberi să facă ce vor cu tehnologia lor. Pe de altă parte, mișcarea pentru cultura liberă se referă mai mult la libertatea operelor culturale, fie că este vorba de artă, muzică sau orice alt lucru ce ajută societatea să împărtășească cunoștințe și creativitate.[18]

La începutul existenței licenței Creative Commons, Richard Stallman (fondatorul Free Software Foundation și al mișcării pentru software liber) a susținut organizația. Și-a retras sprijinul din cauza introducerii mai multor licențe, inclusiv licența pentru țările în curs de dezvoltare (retrasă în 2007)[29] și licența de sampling.[30] Stallman a restabilit ulterior o parte din sprijin când Creative Commons a retras aceste licențe.

Mișcarea muzicii libere, parte a mișcării culturii libere, a început exact când internetul creștea în popularitate, odată cu crearea site-ului Filosofia Muzicii Libere[31] de către Ram Samudrala la începutul anului 1994. S-a bazat, la fel, pe ideea de software liber a lui Richard Stallman și a coincis cu mișcările emergente de artă liberă și informație liberă (numite aici, în mod colectiv, „mișcarea culturii libere”). Filosofia Muzicii Libere a folosit o abordare triplă pentru a încuraja în mod voluntar răspândirea copierii nerestricționate, bazată pe faptul că aceste copii ale înregistrărilor și compozițiilor puteau fi realizate și distribuite cu acuratețe completă și ușurință prin intermediul internetului. Tema ulterioarei mișcări pentru muzica liberă a fost abordată de diverse instituții media, inclusiv Billboard, Forbes, Levi's Original Music Magazine, The Free Radical, Wired și The New York Times. Odată cu explozia internetului — impulsionată de software-ul open source și Linux, odată cu apariția P2P și a compresiei cu pierderi și în ciuda eforturilor industriei muzicale, muzica liberă a devenit, în mare parte, o realitate la începutul secolului al XXI-lea.[necesită citare] Organizații precum Electronic Frontier Foundation și Creative Commons, alături de promotori ai informației libere precum Lawrence Lessig, au conceput numeroase licențe care ofereau diferite tipuri de drepturi de autor și copyleft. Întrebarea nu mai era de ce și cum ar trebui să fie muzica liberă, ci mai degrabă cum va înflori creativitatea în timp ce muzicienii dezvoltă modele pentru a genera venituri în era internetului.[necesită citare]

Recepție

[modificare | modificare sursă]

Scepticismul lui Richard Stallman

[modificare | modificare sursă]

Inițial, fondatorul Free Software Foundation, Richard Stallman, nu a înțeles importanța lucrărilor libere dincolo de software.[32] De exemplu, privind manualele și cărțile, Stallman a afirmat în anii 1990:

 

„Ca regulă generală, nu cred că e esențial ca oamenii să aibă permisiunea să modifice tot felul de articole și cărți. Problemele scrierilor nu sunt exact ca cele ale software-ului. De exemplu, eu nu cred că eu sau tu suntem obligați să dăm permisiuni de a modifica articole ca acesta, care descriu acțiunile și viziunile noastre.”

În mod similar, în 1999, Stallman a afirmat că „nu vede niciun imperativ social pentru proiectele de hardware liber comparabil cu imperativul pentru software liber”.[33] Alți autori, precum Joshua Pearce, au susținut că există un imperativ etic pentru hardware-ul open-source, în special în ceea ce privește tehnologia open-source adecvată pentru dezvoltarea durabilă.[34]

Mai târziu, Stallman și-a schimbat ușor poziția și a pledat pentru distribuirea liberă a informațiilor în 2009.[35] Însă, în 2011, Stallman a comentat la arestarea fondatorului Megaupload: „Cred că toate lucrările destinate utilizării practice trebuie să fie libere, dar acest lucru nu se aplică muzicii, deoarece muzica este destinată aprecierii, nu utilizării practice.”[36] Într-un articol ulterior, Stallman a diferențiat trei clase: lucrările de uz practic ar trebui să fie gratuite, lucrările care reprezintă puncte de vedere ar trebui să poată fi partajate, dar nu modificate, iar operele de artă sau de divertisment ar trebui să fie protejate prin drepturi de autor (dar numai timp de 10 ani).[37] Într-un eseu din 2012, Stallman a susținut că jocurile video ca software ar trebui să fie gratuite, dar nu și grafica lor.[38] În 2015, Stallman a pledat pentru designul de hardware liber.[39]

Susținătorii drepturilor de autor

[modificare | modificare sursă]

Cele mai des întâlnite critici la adresa mișcării culturii libere vin din partea susținătorilor drepturilor de autor.

Proeminentul tehnolog și muzician Jaron Lanier abordează această perspectivă asupra culturii libere în cartea sa din 2010, „You Are Not a Gadget” (Nu ești un gadget). Printre preocupările lui Lanier se numără depersonalizarea formelor de media anonime, generate de publicul larg (cum ar fi Wikipedia) și demnitatea economică a artiștilor din clasa de mijloc.

Andrew Keen, un critic al Web 2.0, critică unele dintre ideile culturii libere în cartea sa, Cult of the Amateur, descriindu-l pe Lessig drept un „comunist al proprietății intelectuale”.[40]

Micșorarea cotei de piață a industriei media este pusă pe seama mișcării culturii libere, însă cercetători precum Clay Shirky⁠(d) susțin că piața în sine, nu cultura liberă, este cea care distruge industria jurnalismului.[41]

Mișcarea pentru arta liberă este distinctă de mișcarea culturii libere, deoarece artistul își păstrează drepturile de autor integrale asupra operei. Mișcarea pentru arta liberă este practica prin care artiștii lasă opere de artă în locuri publice pentru ca publicul să le ia și să le păstreze. Opera de artă este de obicei etichetată cu un mesaj în care se precizează că este artă liberă și fie e scris și numele artistului, fie este lăsată anonimă. Mișcarea a fost revigorată de practicantul britanic de artă stradală My Dog Sighs, care a inventat termenul „Free Art Fridays” (Vinerea Artei Libere).[42] Indicii despre locația operelor de artă sunt uneori lăsate pe rețelele de socializare pentru a combina vânătoarea de comori cu arta.[43]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ „What does a free culture look like?”. Students of Free culture. Arhivat din original la . Accesat în .
  2. ↑ „What is free culture?”. Students of Free culture. Arhivat din original la . Accesat în .
  3. ↑ The Alternative Media Handbook de Kate Coyer, Tony Dowmunt, Alan Fountain.
  4. ↑ Open Access: What You Need to Know Now de Walt Crawford⁠(d).
  5. ↑ Open Content - A Practical Guide to Using Creative Commons Licences, Wikimedia Deutschland, de Till Kreutzer, 2014.
  6. ↑ Fogel, Karl. „"Piracy Is Not Theft" graphic by Patri Friedman”. Question Copyright. Arhivat din originalul de la . Accesat în .
  7. 1 2 Larry Lessig (). „Larry Lessig says the law is strangling creativity”. ted.com. Accesat în .
  8. 1 2 Robert S. Boynton (25 ianuarie 2004). The Tyranny of Copyright?. Arhivat în , la Wayback Machine. The New York Times.
  9. ↑ Baker, Ronald J (), Mind over matter: why intellectual capital is the chief source of wealth, John Wiley & Sons, p. 80, ISBN 9780470198810.
  10. ↑ „Edge 338”, Edge (338), arhivat din original la , accesat în .
  11. ↑ Wagner, R Polk, Information wants to be free: intellectual property and the mythologies of control (PDF), University of Pennsylvania, arhivat din original (PDF essay) la , accesat în .
  12. ↑ Lessig, Lawrence (). Free Culture: The Nature and Future of Creativity. New York: Penguin. p. 368. ISBN 9781101200841. Accesat în .
  13. ↑ WSIS (2001). "PCT WORKING GROUP EVENT" Arhivat în , la Wayback Machine.
  14. ↑ Quart, Alissa (2009). "Expensive Gifts", Columbia Journalism Review, 48(2).
  15. ↑ David A. Wiley (). „OpenContent is officially closed. And that's just fine”. opencontent.org. Arhivat din original la . Accesat în . I'm closing OpenContent because I think Creative Commons is doing a better job of providing licensing options which will stand up in court.
  16. ↑ Creative Commons Welcomes David Wiley as Educational Use License Project Lead by matt on creativecommons.org (June 23rd, 2003)
  17. ↑ Erik Moeller (). „The Case for Free Use: Reasons Not to Use a Creative Commons -NC License” (PDF). Open Source Jahrbuch.
  18. 1 2 Benjamin Mako Hill (). „Towards a Standard of Freedom: Creative Commons and the Free Software Movement”. Mako.cc. Accesat în .
  19. ↑ Definition of Free Cultural Works⁠(d). Freedomdefined.org (2008-12-01). Retrieved on 2011-12-03.
  20. ↑ „Approved for Free Cultural Works”. .
  21. ↑ Open Definition 2.1 on opendefinition.org
  22. ↑ licenses on opendefinition.com
  23. ↑ licenses on opendefinition.com
  24. ↑ Open Definition 2.0 released by Timothy Vollmer on creativecommons.org (October 7th, 2014)
  25. ↑ A Clearinghouse For New Ideas About Copyright. QuestionCopyright.org. Retrieved on 2011-12-03.
  26. ↑ Nina Paley at HOPE 2010. YouTube. Retrieved on 2011-12-03.
  27. ↑ The Sita Sings the Blues Distribution Project Arhivat în , la Wayback Machine.. QuestionCopyright.org (2009-09-15). Retrieved on 2011-12-03.
  28. ↑ Hayes, Christopher (2009). "Mr. Lessig Goes to Washington" Arhivat în , la Wayback Machine., The Nation⁠(d), June 16, 2008
  29. ↑ „Retiring standalone DevNations and one Sampling license”. Creative Commons (în engleză). . Accesat în .
  30. ↑ interview for LinuxP2P (6 February 2006)
  31. ↑ Samudrala, Ram (). „The Free Music Philosophy”. Accesat în .
  32. ↑ Brett Watson (). „Philosophies of Free Software and Intellectual Property”. Accesat în . Is Software special? [...] So restricting modification is not necessarily evil when it comes to "articles and books"? Or does he just mean that we aren't obliged to let others misrepresent us? Alas, no mention of restricting verbatim duplication. Even Stallman's story on "The Right to Read" does not address the issue directly, despite being about IPR issues other than software. It extrapolates a dystopian future from our current position and acts as a warning about current trends, but offers no comment on the status quo. [...] There is a striking lack of discussion from the usual leaders with regards to the application of copyright in areas other than software. Raymond is mute, and Stallman mumbles. They both seem to view software as a special case: Raymond tacitly, and Stallman explicitly.
  33. ↑ Richard Stallman -- On "Free Hardware" Arhivat în , la Wayback Machine. on linuxtoday.com "I see no social imperative for free hardware designs like the imperative for free software." (Jun 22, 1999)
  34. ↑ Pearce, Joshua M. (). „The case for open source appropriate technology”. Environment, Development and Sustainability. 14 (3): 425–431. Bibcode:2012EDSus..14..425P. doi:10.1007/s10668-012-9337-9.
  35. ↑ Stallman, Richard (). „Ending the War on Sharing”.
  36. ↑ Boot up: Google and Facebook work on antiphishing tool, Richard Stallman on MegaUpload arrests, and more on The Guardian (January 30, 2012)
  37. ↑ Correcting The Guardian's paraphrase by Richard Stallman (Jan 22, 2012)
  38. ↑ Nonfree DRM'd Games on GNU/Linux: Good or Bad? Arhivat în , la Wayback Machine. on fsf.org by Richard Stallman "Nonfree game programs (like other nonfree programs) are unethical because they deny freedom to their users. (Game art is a different issue, because it isn't software." (May 31, 2012)
  39. ↑ Hardware Designs Should Be Free. Here's How to Do It by Richard Stallman on Wired.com (03.18.2015)
  40. ↑ Keen, Andrew (May 16, 2006). Web 2.0; The second generation of the Internet has arrived. It's worse than you think. The Weekly Standard⁠(d)
  41. ↑ Quart, Alissa (2009). "Expensive Gifts", Columbia Journalism Review, 48(2).
  42. ↑ „Free Art Friday: A Global Art Movement Everyone Can Appreciate”. Mic (în engleză). . Accesat în .
  43. ↑ Roberts @donnovan_jade, Holly (). „Month-long art scavenger hunt, Free Art Movement, comes to Classic City”. The Red and Black (în engleză). Accesat în .

Linkuri externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mișcarea_pentru_cultura_liberă&oldid=17857712