Merișor de stâncă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Merișor de stâncă
AMELANCHIER OVALIS - SANT JUST - IB-125 (Corner).JPG
Stare de conservare
Neevaluat
Clasificare științifică
Regn: Plantae
Subîncrengătură: Angiospermae
Clasă: Magnoliopsida (Dicotyledonatae)
Subclasă: Rosidae
Ordin: Rosales
Familie: Rosaceae
Gen: Amelanchier
Specie: A. ovalis
Nume binomial
Amelanchier ovalis
Medik., 1793
Sinonime
  • Amelanchier amelanchier H.Karst.
  • Amelanchier amelanchier (L.) Degen
  • Amelanchier amelanchier (L.) Voss
  • Amelanchier rotundifolia (Lam.) Dum.Cours.
  • Amelanchier rotundifolia (Lam.) K.Koch
  • Amelanchier rupestris Bluff & Fingerh.
  • Amelanchier vulgaris Moench
  • Amelancus ovalis Vollm.
  • Aronia amelanchier (L.) Rchb.
  • Aronia amelanchier Dumort.
  • Aronia rotundifolia (Lam.) Pers.
  • Aronia rupestris (Bluff & Fingerh.) Rehder
  • Crataegus amelanchier (L.) Desf.
  • Crataegus rotundifolia Lam.
  • Mespilus amelanchier L.
  • Prunus amelanchier (L.) P.Gaertn., B.Mey. & Scherb.
  • Pyrenia amelanchier Clairv.
  • Pyrus amelanchier (L.) L.f.
  • Pyrus amelanchier (L.) Du Roi
  • Sorbus amelanchier (L.) Crantz

Merișorul de stâncă (Amelanchier ovalis), numit și păr de stâncă, irga, este un arbust de cca 2,5 m, cu frunze verzi-cenușii, iar toamna roșii-oranj, ovate, rotunjite la vârf și bază, flori albe, în raceme terminale, fructe aproape rotunde, albastre-negricioase, care crește în regiunile muntoase centrale și sudice ale Europei, Caucaz și Africa de Nord. În România este rar întâlnit la mari altitudini în Munții Apuseni, Ceahlău etc. În România și Republica Moldova se cultivă rar ca arbust ornamental pe locurile semiumbroase din parcuri.[1][2][3]

Descrierea[modificare | modificare sursă]

Arbust de 1-3 m înălțime, cu ramuri erecte, îndreptate în sus. Lujeri netezi, nespinoși, la început dispers păroși (pubescenți), mai târziu glabrescenți, lucitori, bruni, bruni-cenușii, bruni-roșcați, cu lenticele mari; adesea acoperiți cu o pieliță fină exfoliabilă. Mugurii tomentoși, scurți, groși, conici, cu vârful ascuțit, de 7-8 mm lungime, alipiți sau numai apropiați de lujer.[1][3][4][5]

Frunze alterne, simple, întregi, eliptice, lat-ovate sau subrotunde, lungi de 2-5 cm, late de 2-3,5 cm, la bază ușor cordate sau rotunjite și retuze, la vârf adesea rotunjite, ușor mucronate, pe margini aproape până la bază fin serat-crenate, pe față verzi-închis, glabrescente, pe dos la început tomentoase, lanat-păroase, verzi-gălbui, apoi glabrescente, cenușii-deschis; toamna se colorează în roșu-portocaliu. Stipele liniare, păroase, cad de timpuriu.[1][3][4][5]

Florile albe, tomentoase, de 1-1,5 cm diametru, grupate în raceme terminale multiflore, erecte, scurte, cu pedunculi și receptaculul tomentos, alburiu. Înflorește în aprilie-iunie Inflorescențe racemoase, spiciforme, situate terminal pe brahiblaste, 3-6-flore. Bractei caduce de timpuriu. Receptacul alb tomentos. Sepale 5, alungit triunghiulare, lungi până la 3 mm, persistente pe fruct glabrescente sau dispers păroase. Petale 5, albe alungite, lanceolate, îngust obovate sau cuneat lanceolate, la vârf rotunjite și ± roșietice. Stamine (10) 20. Gineceu (2) 5-carpelar, 2-5-locular. Stile (2) 5 libere, situate pe marginea superioară a inelului glandulos (disc).[1][3][4][5]

Fructele sunt poame de 4-8-10 mm diametru, cu receptacul extern cărnos, suculent, globulos, negre-albăstrui, brumate, dulcege, cu resturi de caliciu în vârf, dulci, au 4-10 sâmburi; se coc în august; conțin 4-10 sâmburi, care trebuie stratificați înainte de semănare. Se poate înmulți și prin butași de rădăcină. Crește repede în primii ani.[1][3][4][5]

Arealul[modificare | modificare sursă]

Crește în regiunile muntoase ale Europei Centrale și sud-estice, Crimeea, Caucaz, Asia Mică și Africa de Nord.[1][4]

Prezența în România și Republica Moldova[modificare | modificare sursă]

În România, este sporadică la altitudini mari, între 1.600 și 2.000 m, rar întâlnit în Munții Apuseni, Ceahlău, Bârsei, Retezat, etc.[1][6]

În Republica Moldova este cultivat rar ca arbust ornamentali în parcuri.[7]

Cerințele ecologice[modificare | modificare sursă]

Specie puțin pretențioasă față de sol, rezistentă la ger și secetă, are temperament oarecum de lumină. Vegetează de preferință pe soluri calde, formate pe calcare, de obicei pe cele superficiale, scheletice în crăpături de stânci, coaste pietroase, însorite, defileuri, grohotișuri, tufișuri, păduri, de obicei între 1600-2000 m.[3]

Importanța[modificare | modificare sursă]

Datorită florilor sale și coloritului de toamnă al frunzișului, se poate cultiva ca arbust ornamental pe locurile semiumbroase din regiunile înalte până în antestepă. De asemenea, se poate folosi la garduri vii și liziere. Servește ca portaltoi pentru obținerea de meri și peri pitici.Prezintă importanță naturalistică, peisagistică și farmaceutică (fructele au efecte hipotensive și antisclerotice).[3][8]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g Academia Republicii Populare Romîne. Flora Republicii Populare Romîne. Volumul IV. Redactor principal: Acad.Traian Săvulescu. Editura Academiei Repttblicii Populare Romîne, 1956
  2. ^ I. Prodan, Al. Buia. Flora mică ilustrată a României. Ediția a V-a. Editura Agro-Silvică. București, 1966
  3. ^ a b c d e f g E. G. Negulescu, Al. Săvulescu. Dendrologie. Ediția a II-a. Editura Agro-Silvica 1965
  4. ^ a b c d e T. G. Tutin, V. H. Heywood, N. A. Burges, D. M. Moore, D. H. Valentine, S. M. Walters, D. A. Webb. Flora Europaea. Volume 2. Rosaceae to Umbelliferae. Cambridge University Press, 1968
  5. ^ a b c d K. Kubitzki. Flowering Plants. The Families and Genera of Vascular Plants. Volume VI. Dicotyledons: Celastrales, Oxalidales, Rosales, Cornales, Ericales. Springer-Verlag Berlin Heidelberg 2004
  6. ^ Indreica, A., Pușcaș, M. and Bartók, A., 2016. Distribution of Amelanchier ovalis Medik. in the Romanian Carpathians – a critical overview. Studia Universitatis Babeș-Bolyai Biologia, 61(2), pp.81-94.
  7. ^ Т. С. Гейдеман. Определитель высших растений Молдавской CCP. Третье издание, переработанное и дополненное. Кишинев «Штиинца» 1986
  8. ^ Eugen C. Beldeanu (1991). Despre valoarea fitoterapeutică a unor specii arbustive. II. Păducelul (Crataegus sp.), dracila (Berberis sp.) și irga (Amelanchier sp.). Revista pădurilor, Anul 106, Nr. 4, pp. 205-207

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Amelanchier ovalis
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Merișor de stâncă