Menținerea păcii de către Organizația Națiunilor Unite

Forța ONU de menținere a păcii

Fondată	1945; acum 81 ani (1945)
Conducere
Comandantul suprem	António Guterres
Subsecretarul General pentru Operațiuni de Pace	Jean-Pierre Lacroix
Resurse umane
Personal activ	381.820^[1]
Cheltuieli
Buget	6.7 miliarde $
Modifică text

Forța de menținere a păcii a ONU (oficial: Menținerea păcii de către Organizația Națiunilor Unite, engleză United Nations Peacekeeping, UNP) este un rol exercitat de Departamentul pentru Operațiuni de Menținere a Păcii (engleză Department of Peace Operations, DPO), ca „instrument dezvoltat de organizație ca modalitate de a ajuta țările afectate de conflicte să creeze condiții pentru o pace durabilă.^[2]^[3]

Forțele de menținere a păcii monitorizează și observă procesele de pace din zonele post-conflict și îi asistă pe foștii combatanți în implementarea acordurilor de pace pe care le-au semnat. Forțele de menținere a păcii ale ONU (adesea numite Beretele Albastre sau Căști Albastre) pot include soldați, ofițeri de poliție și personal civil. Asistență acestora se manifestă prin diverse forme:

separarea foștilor combatanți;
aranjamente de împărțire a puterii;
sprijin electoral;
măsuri de consolidare a încrederii;
consolidarea statului de drept;
dezvoltarea economică și socială.

Carta Organizației Națiunilor Unite conferă Consiliului de Securitate al ONU puterea și responsabilitatea de a întreprinde acțiuni colective pentru menținerea păcii și securității internaționale. Din acest motiv, comunitatea internațională apelează de obicei la Consiliul de Securitate pentru a aproba operațiuni de menținere a păcii prin autorizările prevăzute de Capitlul VII.^[4]

Majoritatea acestor operațiuni sunt organizate și desfășurate chiar de către ONU, trupele aflându-se sub control operațional ONU. În aceste cazuri, pacificatorii rămân membri ai forțelor armate din care provin și nu constituie o „armată ONU” independentă deoarece ONU nu dispune de o astfel de forță. În situațiile în care implicarea directă a ONU nu este considerată potrivită sau fezabilă, Consiliul autorizează organizații regionale, precum NATO, Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest sau coaliții de state dispuse, să își asume sarcini de menținere sau impunere a păcii.^[4]

Misiunile de menținere a păcii

La data de 31 iulie 2025:^[5]

71 operațiuni de menținerea păcii din anul 1948
- 4446 decese în toate operațiunile de menținere a păcii
11 operațiuni active de menținere a păcii
- 1449 decese în operațiunile active
68.255 total de personal care deservește 11 operațiuni de menținere a păcii
- 1.060 de experți
- 4.312 unități de poliție formate
- 1.769 poliție individuală
- 1.619 ofițeri de stat major
- 52.367 trupe
- 980 voluntari

#	Acronim	Denumire	Fondată	Sediu	Personal	Decese	Buget
1	MINURSO	Misiunea Organizației Națiunilor Unite pentru Referendumul din Sahara Occidentală	1991 aprilie	El Aaiún	406	20	60 mil. $
2	MINUSCA	Misiunea de stabilizare integrată multidimensională a Națiunilor Unite în Republica Centrafricană	2014	Bangui	18625	216	1116 mil. $
3	MONUSCO	Misiunea de stabilizare a Organizației Națiunilor Unite în Republica Democrată Congo	2010 iulie	Kinshasa	13562	301	1123 mil. $
4	UNDOF	Forța observatorilor Națiunilor Unite pentru dezangajare din Golan	1974 mai	Siria	1295	59	65 mil. $
5	UNFICYP	Forța de menținere a păcii Națiunilor Unite în Cipru	1964 martie	Nicosia	1021	184	57 mil. $
6	UNIFIL	Forța interimară a Națiunilor Unite în Liban	1978 martie	Naqoura	10796	339	510 mil. $
7	UNISFA	Forța Interimară de securitate a Națiunilor Unite pentru Abyei	2011 iunie	Abyei	3615	59	280 mil. $
8	UNMIK	Misiunea de administrare interimară a Națiunilor Unite în Kosovo	1999 iunie	Priștina	334	56	44 mil. $
9	UNMISS	Misiunea Națiunilor Unite în Sudanul de Sud	2011 iulie	Juba	18125	148	1201 mil. $
10	UNMOGIP	Grupul de observatori militari ai Națiunilor Unite din India și Pakistan	1949 ianuarie	Islamabad/Srinagar	113	13	10 mil. $
11	UNTSO	Organizația Națiunilor Unite pentru supraveghere a armistițiilor din Orientul Mijlociu	1948 mai	Ierusalim	363	54	36 mil. $

Resursele financiare ale operațiunilor ONU de menținere a păcii sunt responsabilitatea colectivă a statelor membre ONU. Deciziile privind înființarea, menținerea sau extinderea operațiunilor de menținere a păcii sunt luate de Consiliul de Securitate. Conform Cartei ONU, fiecare stat membru este obligat din punct de vedere legal să își plătească partea corespunzătoare pentru menținerea păcii. Cheltuielile de menținere a păcii sunt împărțite de Adunarea Generală pe baza unei formule stabilite de statele membre, care ia în considerare, printre alți factori, averea economică relativă a statelor membre. ^[5]

Primii 10 furnizori de contribuții evaluate la operațiunile de menținere a păcii ale Națiunilor Unite pentru perioada 2024-2025 sunt:^[5]

Statele Unite (26,95%)
China (18,69%)
Japonia (8,03%)
Germania (6,11%)
Regatul Unit (5,36%)
Franța (5,29%)
Italia (3,19%)
Canada (2,63%)
Coreea de Sud (2,57%)
Rusia (2,29%)

Istorie

Prima misiune de menținere a păcii a fost inițiată în 1948. Această misiune, Organizația Națiunilor Unite pentru Supravegherea Armistițiului (UNTSO), a fost trimisă în statul Israel, nou creat, unde un conflict între israelieni și statele arabe privind crearea Israelului tocmai ajunsese la un armistițiu. UNTSO rămâne activă până în prezent, deși conflictul israeliano-palestinian a continuat. Aproape un an mai târziu, Grupul de Observatori Militari al Națiunilor Unite din India și Pakistan (UNMOGIP) a fost autorizat să monitorizeze relațiile dintre cele două națiuni, care erau separate una de cealaltă după decolonizarea subcontinentului indian de către Regatul Unit.

Pe măsură ce Războiul din Coreea s-a încheiat prin Acordul de armistițiu coreean în 1953, forțele ONU au rămas de-a lungul părții sudice a zonei demilitarizate până în 1967, când forțele americane și sud-coreene au preluat controlul.

În timpul crizei Suezului din 1956, diplomatul canadian Lester Bowles Pearson a venit cu ideea ca Națiunile Unite să trimită trupe pentru a se asigura că toate părțile respectă armistițiul instituit în 1957. Inițial, el sugera ca forța să fie formată în principal din forțe de menținere a păcii canadiene, dar egiptenii erau suspicioși ca o națiune din Commonwealth îi va apăra împotriva Regatului Unit și a aliaților săi. Forța militară trimisă în cele din urmă a fost alcătuită din soldați proveniți din mai multe state membre ONU.

În 1988, Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat forțelor de menținere a păcii ale Națiunilor Unite.

Sfârșitul Războiului Rece a determinat o schimbare dramatică în menținerea păcii de către ONU și prin mecanisme multilaterale. Astfel, Consiliul de Securitate a stabilit misiuni ONU de menținere a păcii mai ample și mai complexe, deseori pentru a ajuta la implementarea unor acorduri de pace cuprinzătoare între beligeranți în conflicte interne și războaie civile. În plus, menținerea păcii a ajuns să includă din ce în ce mai multe elemente non-militare ce asigurau buna funcționare a unor instituții civile, precum alegerile. Departamentul ONU pentru Operațiuni de Menținere a Păcii a fost creat în 1992 pentru a sprijini această cerere crescută de misiuni de acest tip.

Unele operațiuni au fost un succes, de exemplu în El Salvador și Mozambic, unde s-a obținut o pace sustenabilă. Consiliul de Securitate a trimis pacificatori în zone de conflict precum Somalia, unde nu fuseseră asigurate nici armistiții, nici consimțământul tuturor părților implicate în conflict. Printre eșecuri se numără genocidul din Rwanda din 1994 și masacrul de la Srebrenița și Bosnia și Herțegovina din 1995.^[6]

În 2012, când au avut loc distrugeri extinse în Mali, ONU și-a extins mandatul de menținere a păcii pentru a include pentru prima dată protejarea patrimoniului cultural al unei țări, conform Rezoluției 2100.

În 2017, ONU a convenit să reducă bugetul de menținere a păcii cu 600 de milioane de dolari.

Formare

Odată ce un tratat de pace a fost negociat, părțile implicate pot solicita Națiunilor Unite o forță de menținere a păcii care să supravegheze diverse elemente ale planului convenit. Acest lucru se face adesea deoarece un grup controlat de Națiunile Unite este mai puțin probabil să favorizeze interesele oricăreia dintre părți, întrucât el însuși este controlat de mai multe grupuri, și anume Consiliul de Securitate, format din 15 membri, și Secretariatul Națiunilor Unite.

Dacă Consiliul de Securitate aprobă crearea unei misiuni, atunci Departamentul pentru Operațiuni de Menținere a Păcii începe planificarea elementelor necesare. În acest moment este selectată echipa de comandă superioară. Ulterior, departamentul va căuta contribuții din partea statelor membre deoarece ONU nu dispune de o forță permanentă sau de rezerve de materiale și trebuie să formeze coaliții ad-hoc pentru fiecare operațiune întreprinsă. Acest lucru duce atât la posibilitatea de a nu reuși să se formeze o forță adecvată, cât și la o încetinire generală a achizițiilor odată ce operațiunea este pe teren. Roméo Dallaire, comandantul forțelor din Rwanda în timpul genocidului de acolo, a descris problemele create de acest sistem în comparație cu desfășurările militare tradiționale:^[7]^[8]

„Mi-a spus că ONU era un sistem de tip „trage”, nu un sistem „împinge” cum eram obișnuit la NATO pentru că ONU nu avea absolut nicio rezervă de resurse la care să apeleze. Trebuia să faci o cerere pentru orice aveai nevoie și apoi să aștepți ca acea cerere să fie analizată...De exemplu, soldații de peste tot trebuie să mănânce și să bea. Într-un sistem „împinge”, hrana și apa pentru numărul de soldați activi sunt furnizate automat. Într-un sistem „trage”, trebuie să ceri acele rații și bunul-simț pare să nu se aplice niciodată.”
—Shake Hands With the Devil, Roméo Dallaire (pg. 99–100)

Dimensiunea și forța exactă a trupelor trebuie să fie agreate de guvernul națiunii pe teritoriul căreia are loc conflictul. Regulile de Angajament trebuie să fie elaborate și aprobate atât de părțile implicate, cât și de Consiliul de Securitate. Acestea oferă mandatul și sfera exactă a misiunii (de exemplu, când pot menținătorii păcii, dacă sunt înarmați, să folosească forța și unde pot să se deplaseze în cadrul statului gazdă). Adesea, va fi stipulat ca menținătorii păcii să fie însoțiți de supraveghetori din partea guvernului gazdă ori de câte ori părăsesc baza. Odată ce toate acordurile au fost finalizate, personalul necesar a fost adunat și aprobarea finală a fost dată de Consiliul de Securitate, menținătorii păcii sunt desfășurați în regiunea în cauză.^[9]^[10]

Încălcarea drepturilor omului în misiunile ONU

Următorul tabel ilustrează crimele și încălcările drepturilor omului comise de soldații, forțele de menținere a păcii și angajații Organizației Națiunilor Unite.^[11]^[12]

Conflict	Abuz sexual	Omor	Șantaj/Furt
Al Doilea Război din Congo	150	3	44
Războiul civil din Somalia	5	24	5
Războiul civil din Sierra Leone	50	7	15
Războiul Eritreeano-Etiopian	70	15	0
Războiul civil din Burundi	80	5	0
Războiul civil din Rwanda	65	15	0
Al doilea război civil din Liberia	30	4	1
Al doilea război civil din Sudan	400	5	0
Războiul civil din Côte d'Ivoire	500	2	0
Lovitura de stat din Haiti din 2004	110	57	0
Războiul din Kosovo	800	70	100
Conflictul israeliano-libanez	0	6	0

Galerie

Note

↑ „Contributors to UN Peacekeeping Operations by Country and Post Police, UN Military Experts on Mission, Staff Officers and Troops” (PDF), United Nations, 31 august 2020, arhivat din original (PDF) la 19 septembrie 2020
↑ „United Nations Peacekeeping”. United Nations Peacekeeping (în engleză). Accesat în 28 iulie 2022.
↑ „Peace and Security”. United Nations. Accesat în 18 mai 2017.
1 2 Nau, Henry (2015). Perspectives on International Relations. Washington DC: CQ Press. pp. 252. ISBN 978-1-4522-4148-7.
1 2 3 „Where we operate” (în engleză). United Nations Peacekeeping. Accesat în 20 septembrie 2025.
↑ „DPKO Capstone Doctrine” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 19 august 2008. Accesat în 16 iulie 2011.
↑ Lundgren, Magnus; Oksamytna, Kseniya; Katharina, Coleman (2021). „Only as fast as its troop contributors: Incentives, capabilities, and constraints in the UN's peacekeeping response”. Journal of Peace Research. 58 (4): 671–686. doi:10.1177/0022343320940763 .
↑ Oksamytna, Kseniya; Bove, Vincenzo; Lundgren, Magnus (2021). „Leadership selection in United Nations peacekeeping”. International Studies Quarterly. 65: 16–28. doi:10.1093/isq/sqaa023 .
↑ Bove, Vincenzo; Salvatore, Jessica Di; Elia, Leandro (2021). „UN Peacekeeping and Households' Well-Being in Civil Wars”. American Journal of Political Science (în engleză). 66 (2): 402–417. doi:10.1111/ajps.12644 . hdl:10281/458537 . ISSN 1540-5907.
↑ Pushkina, Darya; Siewert, Markus B.; Wolff, Stefan (2021). „Mission (im)possible? UN military peacekeeping operations in civil wars”. European Journal of International Relations (în engleză). 28: 158–186. doi:10.1177/13540661211046602 . ISSN 1354-0661.
↑ „Sex charges haunt UN forces”. Christian Science Monitor. 26 noiembrie 2004. Accesat în 16 februarie 2010.
↑ „The Impact of Armed Conflict on Children” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 16 martie 2003.

Vezi și

[peacekeeping.un.org-31Aug20-1] „Contributors to UN Peacekeeping Operations by Country and Post Police, UN Military Experts on Mission, Staff Officers and Troops” (PDF), United Nations, 31 august 2020, arhivat din original (PDF) la 19 septembrie 2020

[2] „United Nations Peacekeeping”. United Nations Peacekeeping (în engleză). Accesat în 28 iulie 2022.

[3] „Peace and Security”. United Nations. Accesat în 18 mai 2017.

[:0-4] 1 2 Nau, Henry (2015). Perspectives on International Relations. Washington DC: CQ Press. pp. 252. ISBN 978-1-4522-4148-7.

[:1-5] 1 2 3 „Where we operate” (în engleză). United Nations Peacekeeping. Accesat în 20 septembrie 2025.

[autogenerated1-6] „DPKO Capstone Doctrine” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 19 august 2008. Accesat în 16 iulie 2011.

[7] Lundgren, Magnus; Oksamytna, Kseniya; Katharina, Coleman (2021). „Only as fast as its troop contributors: Incentives, capabilities, and constraints in the UN's peacekeeping response”. Journal of Peace Research. 58 (4): 671–686. doi:10.1177/0022343320940763 .

[8] Oksamytna, Kseniya; Bove, Vincenzo; Lundgren, Magnus (2021). „Leadership selection in United Nations peacekeeping”. International Studies Quarterly. 65: 16–28. doi:10.1093/isq/sqaa023 .

[9] Bove, Vincenzo; Salvatore, Jessica Di; Elia, Leandro (2021). „UN Peacekeeping and Households' Well-Being in Civil Wars”. American Journal of Political Science (în engleză). 66 (2): 402–417. doi:10.1111/ajps.12644 . hdl:10281/458537 . ISSN 1540-5907.

[10] Pushkina, Darya; Siewert, Markus B.; Wolff, Stefan (2021). „Mission (im)possible? UN military peacekeeping operations in civil wars”. European Journal of International Relations (în engleză). 28: 158–186. doi:10.1177/13540661211046602 . ISSN 1354-0661.

[11] „Sex charges haunt UN forces”. Christian Science Monitor. 26 noiembrie 2004. Accesat în 16 februarie 2010.

[unicef.org-12] „The Impact of Armed Conflict on Children” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 16 martie 2003.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]