Sari la conținut

Masacrul de la Fântâna Albă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc la , în Bucovina de Nord, unde aproximativ 200 de români au fost uciși de către trupele sovietice în timp ce încercau să treacă granița din URSS în România.[1][2]

Potrivit unor date, numărul victimelor ar fi fost mai mic, unele estimări indicând cel mult 48 de civili uciși. Cu toate acestea, martorii locali au relatat existența unui număr mult mai mare de victime, susținând că supraviețuitorii au fost torturați, executați sau îngropați de vii în gropi comune. Alți supraviețuitori au fost arestați și duși pentru a fi torturați și uciși de către NKVD, poliția secretă sovietică.[3]

Fondul situației

[modificare | modificare sursă]
Bucovina divizată în iunie 1940

În 1940, România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de persoane, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiași an. Imediat după evacuarea administrației și armatei române, trupele din Armata Roșie și NKVD au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfășurare rapidă a evenimentelor, având membri de ambele părți ale noii granițe. În aceste condiții, mulți au încercat să se reunească cu familiile lor, trecând granița în mod legal sau, dacă nu era posibil, ilegal.

Conform datelor oficiale sovietice, în zona patrulată de Unitatea 97 de grăniceri sovietici, 471 de persoane au trecut ilegal granița din zonele Hliboca, Herța, Putila și Storojineț. Zona acestei unități se întindea pe o distanță de 7,5 km la sud de Cernăuți.[necesită citare]

Din zonele mai îndepărtate — Vășcăuți, Zastavna, Noua-Suliță, Sadagura și Cernăuți-rural — 628 de persoane au trecut granița pentru a se refugia în România. Fenomenul a fost prezent în toate grupurile sociale și etnice din teritoriile ocupate.

În primul an de ocupație sovietică, estimările ucrainene indică un număr de peste 7.000 de refugiați în România, însă acest număr ar putea fi mult mai mare.[necesită citare]

Autoritățile sovietice au reacționat în două moduri: în primul rând, au întărit patrularea granițelor; în al doilea rând, au întocmit liste cu familiile care aveau rude în România și i-au declarat pe toți membrii acestora trădători de țară, deportându-i la muncă forțată. Listele unității 97 de patrulare numărau la un total de 1.085 de persoane. Listele altor localități includeau numele a peste 1.294 de persoane (la ). Din acel moment, au început să fie considerate trădătoare de țară chiar și persoanele care erau doar bănuite că ar avea intenția să fugă în România.[necesită citare]

Incidente premergătoare

[modificare | modificare sursă]

La , 40 de familii (105 persoane) din localitatea Suceveni au încercat să treacă granița noaptea, la Fântâna Albă. Surprinși de patrulele sovietice, a avut loc o confruntare în urma căreia 3 persoane au fost ucise, iar 2 au fost rănite și capturate de sovietici. Restul grupului (inclusiv 5 răniți) a reușit să ajungă la Rădăuți. Drept represalii, autoritățile sovietice au ordonat arestarea și deportarea tuturor rudelor celor 105 persoane în Siberia.[4]

A urmat o altă încercare de refugiere în România, a peste 100 de persoane din localitățile Mahala, Ostrița, Horecea și alte câteva sate, acestea reușind să treacă în România.[4] Acest succes a încurajat și alte persoane, astfel că, în noaptea de 6 februarie 1941, un grup de aproximativ 500 de persoane din satele Mahala, Cotul Ostriței, Buda, Corovia, Horecea-Urbană, Ceahor, Molodia și Ostrița[5] a încercat să treacă în România. Grupul a fost însă surprins și atacat cu rafale de mitralieră din mai multe direcții. Au fost ucise numeroase persoane, inclusiv organizatorii N. Merticar, N. Nica și N. Isac. 57 de persoane au reușit totuși să se refugieze în România, însă alte 44 au fost arestate și acuzate că ar fi fost membri ai unei organizații contrarevoluționare.[4] La , 12 dintre acestea au fost condamnate la moarte, iar alte 32 la 10 ani de muncă forțată și pierderea drepturilor civile pentru 5 ani. Ca și în cazurile anterioare, toate rudele lor au fost considerate trădători de țară, arestate și deportate în Siberia.[4]

Desfășurarea masacrului

[modificare | modificare sursă]

La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Drept urmare, la , un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească.[6] După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au deschis focul[6] cu mitralierele, trăgând încontinuu asupra mulțimii. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și uciși cu sabia.

După masacru, răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropați, unii fiind încă în viață: bătrâni, femei, copii și sugari – vii, morți sau muribunzi. Timp de două zile și două nopți, pământul s-ar fi mișcat în acele gropi, până când toți și-au dat duhul.[necesită citare]

Câțiva au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după interogatorii însoțite de acte de tortură, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat var.[7]

O listă parțială a victimelor identificate ulterior[8]:

  • Din comuna Carapciu: Vasile, Gheorghe și Cosma Opaiț, Gheorghe, Vasile și Cosma Tovarnițchi, Nicolae Corduban.
  • Din satul Cupca: Ioan Belmega, Ioan Gaza, Mihai Țugui, Arcadie Plevan.
  • Din satul Dimca (Trestiana): Petre Jianu a lui Ion, Vasile și Petre Cimbru, Nicolae Drevariuc.
  • Din comuna Suceveni: Dragoș Bostan, Constantin Sucevean, Titiana Lipăștean, Gheorghe Sidoreac.
  • Din comuna Iordănești: Nicolae Halac a lui Simion, Ion Halac a lui Dumitru, Dumitru Halac a lui Grigore, Dumitru Opaiț a lui Mihai, Constantin Molnar.
  • Din comuna Pătrăuții de Jos: Zaharia Boiciu, Olga Cobel a lui Ioan și Maria Cobel (născută Aroneț), Ana Feodoran a lui Simion, Gheorghe Feodoran a lui Gheorghe, Teodor Feodoran a lui Gheorghe, Maftei Gavriliuc, Ion Pătrăuceanu a lui Ilie, Ștefan Pavel a lui Petru, Rafila Pojoga.
  • Din Pătrăuții de Sus: Constantin Ciucureanu, Arcadie Ursuleanu, Gheorghe Moțoc.

Numărul exact al victimelor nu este cunoscut și probabil nu va putea fi stabilit cu exactitate. Conform datelor arhivate de autoritățile sovietice, 20 de persoane au fost ucise în încercarea de a trece granița, printre care bătrâni, femei și copii. Conform listelor realizate ulterior, numărul victimelor din doar șase sate bucovinene era de 44 de persoane (17 din Pătrăuții-de-Jos, 12 din Trestiana, 5 din Cupca, 5 din Suceveni, 3 din Pătrăuții-de-Sus, 2 din Oprișeni). Alte estimări ale martorilor locali indică un număr cuprins între 200[7] și peste 2.000 de victime, ucise direct de mitraliere, altele rănite și ucise ulterior cu lovituri de sabie și hârleț sau îngropate de vii.[7]

O relatare a evenimentelor este făcută de unul dintre puținii martori oculari care au supraviețuit, Gheorghe Mihailiuc (1925–2005, fost profesor de liceu, scriitor și poet[9]), în cartea sa „Dincolo de cuvintele rostite”, publicată în 2004 la editura Vivacitas din Hliboca. Mihailiuc descrie evenimentele de la Fântâna Albă din ca fiind un „masacru”, un „genocid” și un „măcel”.[10]

Urmări

[modificare | modificare sursă]

După masacru, a fost declanșată o amplă operațiune de represalii. Astfel, în noaptea de spre , peste 13.000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan. Numărul supraviețuitorilor a fost redus. Ca rezultat al emigrărilor, deportărilor și asasinatelor, populația românească a regiunii Cernăuți a scăzut cu 75.000 de persoane între recensământul românesc din 1930 și primul recensământ sovietic din 1959. S-a afirmat că aceste persecuții au făcut parte dintr-un program deliberat de exterminare a populației românești, plănuit și executat de regimul sovietic.[11]

Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat tabu până în anii '90, fiind interzise de autoritățile sovietice și, ulterior, de cele ucrainene orice referiri la acesta sau comemorarea sa. Abia din anul 2000, autoritățile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru comemorarea românilor care au încercat să se refugieze în România.

La , Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă nr. 796/2010, prin care data de 1 aprilie a fost instituită drept Zi națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie.[12]

În anul 2015, deputatul Eugen Tomac a susținut constituirea unei comisii parlamentare pentru restabilirea adevărului istoric în privința masacrului de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941.[13]

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ Ungureanu, C. (). Represiunile din regiunea Cernăuți în perioada iunie 1940 – iunie 1941. Revista de Istorie a Moldovei, 2021, nr. 1-2(125-126). p. 58.
  2. ↑ Рубанець, М. (). Білокриницька голгофа. „Людина і світ”, nr. 10. p. 12-13.
  3. ↑ ziare.com. „Masacrul de la Fantana Alba”.
  4. 1 2 3 4 Popescu
  5. ↑ PROCESUL COMUNISMULUI ÎN NORDUL BUCOVINEI, webcache.googleusercontent.com
  6. 1 2 Lavinia Betea, „Masacrul din Fântâna Albă”[nefuncțională] , Jurnalul Național, 29 august 2005
  7. 1 2 3 Gherasim
  8. ↑ Procesul comunismului
  9. ↑ Gheorghe Mihailiuc — 90 de ani de la naștere - cartesiarte.ro, accesat pe 23 martie 2016
  10. ↑ Crețu
  11. ↑ Niewyk, Donald L. The Columbia Guide to the Holocaust, Editura Universității Columbia, 2000, p.47: „Holocaustul românesc este definit în mod obișnuit ca fiind uciderea a mai mult de 250.000 de români de către sovietici în Al Doilea Război Mondial.”
  12. ↑ 1 aprilie – zi națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone (în engleză), Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței,
  13. ↑ Bujdei, Tibi (). „Eugen Tomac: Avem semnăturile pentru comisia parlamentară privind masacrul de la Fântâna Albă”. mediafax.ro. Accesat în .

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Masacrul_de_la_Fântâna_Albă&oldid=17834833