Marmotă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Marmotă
Fosilă: 11–0 mln. ani în urmă
Miocenul superior – Holocen
Marmota marmota Alpes2.jpg
Marmotă alpină (Marmota marmota)
în Alpii francezi
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Infraclasă: Eutheria
Supraordin: Euarchontoglires
Ordin: Rodentia
Subordin: Sciuromorpha
Familie: Sciuridae
Subfamilie: Xerinae
Trib: Marmotini
Gen: Marmota
Blumenbach, 1779
Specii

14 specii, vezi textul

Marmotele (Marmota) sunt un gen de mamifere rozătoare plantigrade galericole din familia sciuride (Sciuridae) de talie relativ mare (30-60 cm lungime și o greutate de 3-7,5 kg), cu corp greoi, membre scurte, coada ușor comprimată și acoperită de peri lungi. Au un cap masiv, urechile mici și rotunjite. Grosimea blănii lor este influențată de condițiile climatice, iar culoarea variază după specie, de la cafeniu-gălbui, la cafeniu-roșcat sau cafeniu închis pe spate și flancuri.

Marmotele sunt animale diurne, bune săpătoare, dar se pot cățăra și în arbori. Galeriile sunt săpate în soluri afânate sau printre pietre și au o structură complicată cu mai multe ieșiri, iar pe traiectul lor se găsește camera principală, mare, unde se odihnește întreaga familie. Galeria de iarnă este mai mare și mai profundă decât cea de vară. Când sunt în pericol marmotele emit șuierături puternice și se retrag în galerii. Sunt animale puțin sprintene, greoaie, cu sărituri scurte. În timpul mersului îndepărtează membrele, lăsând impresia că se clatină. Trăiesc în colonii sau sunt solitare. Hibernează în sezonul rece. Hrana este de natură vegetală, graminee, buruieni, rădăcini nu numai în stare verde, ci și uscată. Ocazional consumă și insecte. Își aleg loc pentru galerii aproape de sursa de hrană pentru ca la nevoie să se poată refugia în adăpostul său. Dușmanii cei mai mari sunt acvila de munte, vulpea și câinele ciobănesc lăsat liber. Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 2-3 ani. Se împerechează în aprilie-mai. Durata sarcinii este de 33-42 zile. Femelele nasc o singură dată pe an 2-10 (de obicei 4-5) pui golași și cu pleoapele lipite.

Genul cuprinde 14 specii răspândite în regiunile palearctice și nearctice. Se întâlnesc în Europa, Asia septentrională și centrală, Canada, Statele Unite (cu excepția părților sudice), regiunile muntoase din Alaska. În Europa marmotele trăiesc în Alpi, Pirinei, Tatra, Carpații românești. Pe verticală urcă până la altitudini de 1.600 - 3.000 m. În România viețuiește marmota alpină, în Munții Rodnei, Făgăraș și Retezat, iar în prezent își extinde continuu arealul.

Marmotele sunt apreciate atât pentru blană și carne, cât și pentru grăsimea lor, folosită în medicina tradițională pentru tratarea afecțiunilor reumatice, respiratorii, și a colicilor etc.

Specia cea mai cunoscută în Europa este marmota alpină (Marmota marmota) care trăiește în munți, în timp ce în America de Nord, e cunoscută Marmota monax, denumită în mod obișnuit în Canada francofonă siffleux („fluieraș”).

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Termenul românesc marmotă este un împrumut din limbile franceză, marmotte și italiană, marmotta.[1]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Marmotă în Munții Alpi

Părul marmotei este brun, negru sau maro. Are corpul bondoc, urechile rotunde. Membrele marmotei sunt scurte și puternice, iar coada este lungă. Talia este de la 46 la 66 cm, cu o greutate cuprinsă între 2 și 9 kg. Trăiește între 4 și 10 ani în captivitate și între 4 și 8 ani în libertate. Este denumită „fluieraș” întrucât atunci când este în pericol, ea fluieră pentru a alerta celelalte marmote, care se vor refugia în vizuină.

Răspândire și habitat[modificare | modificare sursă]

Marmote din Pirinei
.

Marmota trăiește în munți la altitudini cuprinse între 1.300 și 3.000 de metri. Această amplitudine altitudinală ar putea fi explicată prin răcoarea hibernală pe care o caută cât și prin presiunea exercitată de om asupra speciei.

Paleontologii au găsit deja în secolul al XIX-lea oseminte de marmotă pe marile câmpii ale Europei de Vest (între care în Franța [2], bazinul parizian inclusiv[3][4] și mai la vest în Poitou-Charentes[5]) sau mai la nord în Belgia (în Paleoliticul mijlociu potrivit fosilelor din peștera Walou de la Trooz de exemplu[6]) unde primii paleontologi au fost surprinși să descopere că marmota viețuia altădată, pe teritoriul Belgiei de azi, alături de oamenii preistorici, dar și elefantul, rinocerul, hipopotamul, hiena, leul (care nu au supraviețuit astăzi decât în zona tropicală) și renul, glutonul, vulpea argintie, capra-neagră (astăzi refugiate în munți sau în zone circumpolare)[7] înainte să dispară din cea mai mare parte a Europei, începând din Preistorie, fără îndoială ca urmare a vânătorii excesive, specia putând să dăuneze primelor încercări de agricultură și constituind o sursă de proteine și de lipide relativ ușor accesibilă iarna (era suficientă balizarea vizuinilor toamna pentru a le găsi iarna sub zăpadă).

Prezența exclusivă în zonele muntoase a marmotei ar putea, prin urmare, să nu fie decât consecința acțiunii omului, care, mai târziu, a început totuși să încerce să amelioreze soarta speciei reintroducând-o în diferite masive muntoase (de exemplu în Franța și în România). Totuși micul efectiv al unor populații noi și izolarea în raport cu celelalte pun problema fragilității și consangvinității lor.

Ecologie și comportament[modificare | modificare sursă]

Comportamentul[modificare | modificare sursă]

Marmotele trăiesc în colonii stabile sau solitar. Spațiul vital al familiei este de 2.000-20.000 m2, și este marcat cu secreții odorante produse de glandele jugale. Sunt foarte legate de locul de trai și nu se depărtează mult de vizuini.

Marmotele o activitate exclusiv diurnă, fiind active îndeosebi dimineața, mai puțin după-amiaza. În orele călduroase se adăpostesc în galerii. Sunt bune săpătoare, dar se pot cățăra și în arbori.

Marmotele sunt animale puțin sprintene, se deplasează greoi, cu sărituri scurte. În timpul mersului au mersul oarecum legănat, datorită faptului că își depărtează picioarele alternativ și lateral, lăsând impresia că se clatină.

Sunt animale extrem de atente, dotate cu simțuri excelente, dintre care auzul și văzul sunt pe primul loc, iar mirosul este slab. Adesea, se ridică în poziție verticală pe labele dinapoi și rămân nemișcate un timp oarecare, în care inspectează amănunțit împrejurimile. În caz de pericol scot țipete sau șuierături ascuțite și puternice, de alarmă, după care toată colonia se refugiază în galerii. În perioada împerecherii își modulează glasul, care devine asemănător unui mieunat.

Marmota are nevoie de foarte multă liniște în teren, nu suportă activitățile omenești în apropiere și cel mai mult o deranjează oile și câinii de la stânele din zonă.

Galeriile[modificare | modificare sursă]

Ca adăpost servesc galeriile adânci, pentru o întreagă colonie, pe care marmotele le sapă singur în soluri afânate sau printre pietre și care au o structură complicată cu mai multe intrări. Marmotele își sapă două feluri de galerii în funcție de sezon: galeriile de vară și galeriile de iarnă (hibernaculum). Solul aruncat din galerii formează o movilă în jurul galeriei, care uneori ajunge (de ex. la bobac) la un diametru de până la 20-25 m și o înălțime mai mare de 0,5 m, uneori până la 1-1,5 m.

Galeriile de vară cu numeroase ramuri laterale au o lungimea de până la 15-20 m, diametrul de 0,2-0,3 m și o adâncime de 2,5-3 m, și chiar mai mult. Galeriile de vară converg spre un cuib central (camera principală sau culcușul) mare, unde se odihnește întreaga familie, inclusiv și noaptea. Această cameră principală este căptușită cu ierburi uscate. Galeriile de vară au în general mai multe ieșiri (până la 3, 4 sau chiar 7), în funcție de vârsta galeriei. La capătul unei galerii laterale, marmota își amenajează o încăpere mai mică în diametru, cu rol de latrină. În afară de camera principală există camere mai mici, construite simplu, pentru hrană sau pentru apărare; în ele marmotele se ascund în timpul hrănirii, când există un pericol în afară.

Galeriile de iarnă (hibernaculum) sunt mai mari și au o adâncimea mai mare, cu mai puține ieșiri, față de cea de vară, iar orificiile de acces sunt închise cu pământ și pietre înainte ca marmota să intre în hibernare. Galeriile de iarnă converg spre un cuib (camera de iernare) care atinge 1 m diametru, căptușit cu ierburi uscate.

Hibernarea[modificare | modificare sursă]

Marmota hibernează 5 luni și jumătate. Toamna ea mănâncă enorm de mult pentru a-și constitui rezervele de grăsime care îi vor permite să supraviețuiască. Pentru a nu-și arde rezervele prea repede, ea trăiește „la ralanti”. Temperatura corporală scade la 7°C, iar bătăile inimii încetinesc, la circa 4 sau 5 pulsații pe minut. Marmota se trezește la fiecare patru săptămâni pentru a-și face nevoile. Dacă temperatura din vizuină scade sub 3°C, marmota trebuie să se trezească și să se miște pentru a nu muri de frig.

Se pare că hibernarea socială (în grup familial, în hibernaculum, împreună cu indivizi în vârstă, mai experimentați), studiată la Marmota marmota, deși este un factor de risc eco-epidemiologic din cauza promiscuității, poate și să procure avantaje pentru supraviețuirea hibernală.[8]

Alimentația[modificare | modificare sursă]

O Marmota sibirica (Rusia, Mongolia) în timp ce mănâncă.

Marmota este cecotrofă, adică ea își digeră de două ori alimentele ingerându-și unele din propriile balegi / crotine.

Marmotele alpine se hrănesc cu vegetale erbacee, semințe și mici nevertebrate (insecte, păianjeni, viermi). Ele preferă mlădițe fragede și își țin hrana cu membrele anterioare.

Reproducerea[modificare | modificare sursă]

Împerecherea marmotelor are loc în aprilie - mai, aproape imediat după ce acestea apar la suprafața pământului după hibernare. Uneori împerecherea are loc probabil și până la ieșirea lor din galeriile de hibernare.

Gestația durează circa 33-42 zile. Femela naște o singură dată pe an, la începutul verii (pe la sfârșitul lui mai sau la începutul lui iunie) 2-10 (de obicei 4-5) pui golași (fără blană) și cu pleoapele lipite. Nou-născuții au numai 3 cm lungime și cântăresc în jur de 26-30 de grame. Puii încep să vadă după 26-27 zile. Alăptarea durează 6 săptămâni, dar puii rămân în galeria părinților până în primăvara următoare. După aproximativ o lună după nașterea (prin luna iulie) puii ies la suprafață din galerii și trec la hrana vegetariană. [9]

Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 3 ani (la Marmota monax la 2 ani).[9]

Importanța practică[modificare | modificare sursă]

Marmotele au o importanță economică semnificativă: grăsimea și carnea lor sunt consumate de către oameni, iar blana lor este valoroasă. Numărul mic de indivizi al populațiilor de marmote alpine din țara noastră nu pune problema industrializării acestora.[9][10]

Local marmotele pot dăuna culturilor agricole, însă pagubele sunt de obicei nesemnificative. Marmotele sunt implicate în epizootia ciumei în natură. [10]

Lista speciilor[modificare | modificare sursă]

Genul Marmota include 14 specii actuale:[11]

Specii dispărute[modificare | modificare sursă]

În plus, patru specii dispărute de marmotă sunt cunoscute ca fosile:

Specii din România[modificare | modificare sursă]

În România trăiește o singură specie în Carpați:

În trecut în România a trăit și bobacul sau marmota de stepă (Marmota bobak)

După Bielz (1888), citat de Călinescu (1931), marmota alpină ar fi trăit până în secolul XIX și în Carpații românești, pe vârfurile înalte din Făgăraș, Retezat, și Rodnei, dar a dispărut din fauna României, la sfârșitul secolului al 19-lea. După mai multe eșecuri în reintroducerea acesteia, numai în anul 1972-1973 s-a reușit repopulare cu marmote importate din Franța și Austria în trei masive muntoase: Făgăraș și Retezat din Carpații Meridionali și Caliman din Carpații Orientali. [12]

Arealul speciilor[modificare | modificare sursă]

Denumirea latină Denumirea românească Arealul Imaginea și starea de conservare
Marmota baibacina Marmota cenușie Munții Altai și Tian-Șan, sud-vestul Siberiei (Rusia), sud-estul Kazahstanului, Kârgâzstan; Mongolia; Xinjiang (China). Introdusă în Munții Caucaz
Marmota baibacina.jpg

Status iucn3.1 LC ro.svg
Marmota bobak Bobacul, Marmota de stepă Stepele de estul Europei, la est din Belarus, Ucraina și Rusia până în nordul și centrul Kazahstanului.
Marnota-marmota-1specimen-kolesnikov-05-2009-gerasimovka1.jpg

Status iucn3.1 LC ro.svg
Marmota broweri Marmota de Alaska Munții Brooks din Alaska (SUA) de la coasta mării Ciukotsk până la frontieră dintre Alaska șiYukon; probabil și în nordul Yukonului (Canada).
Status iucn3.1 LC ro.svg
Marmota camtschatica Marmota de Kamceatka Estul Siberiei din Transbaikalia până în Ciukotka și Kamceatka (Rusia), în mai multe populații izolate geografic
Marmota camtschatica01.jpg

Status iucn3.1 LC ro.svg
Marmota caudata Marmota cu coadă lungă Din vestul munților Tian-Șan prin Pamir (Kârgâzstan, Tadjikistan) până în Hindukuș (Afganistan), Pakistan, Cașmir (India), și munții din extremitatea vestică a Regiunii Autonome Xinjiang și Regiunii Autonome Tibet (China).
MarmotaCaudata2.png

Status iucn3.1 LC ro.svg
Marmota himalayana Marmota de Himalaia, Marmota himalaiană Regiunile montane din vestul Chinei, Nepal și nordul Indiei până în Ladak.
Himalayan Marmots.jpg

Status iucn3.1 LC ro.svg
Marmota marmota Marmota alpină Alpii elvețieni, italieni, și francezi; vestul Austriei; sudul Germaniei; munții Carpați (România) și Tatra (Republica Cehă, Polonia); introdusă în Pirineii francezi, estul Austriei și nordul Serbiei și Muntenegrului.
Marmota marmota Alpes2.jpg

Status iucn3.1 LC ro.svg
Marmota menzbieri Marmota lui Menzbier Vestul munților Tian-Șan, în sudul Kazahstanului și nord-vestul Kârgâzstanului.
1987 CPA 5828.jpg

Status iucn3.1 VU ro.svg
Marmota monax Marmota fluierătoare, Marmota comună Din Alaska (SUA) prin sudul Canadei și sudul Labradorului până în nord-estul și sud-centrul SUA; la sud în Munții Stâncoși, posibil și în nordul statului Idaho.
Marmota monax UL 04.jpg

Status iucn3.1 LC ro.svg
Marmota sibirica Marmota siberiană, Tarbaganul Sud-vestul Siberiei, Tuva, Transbaikalia (Rusia); nordul și vestul Mongoliei; Heilongjiang și Mongolia Interioară (China).
Marmota sibirica - (Russia, Mongolia) - Rochers-de-Naye, Switzerland, 2009.JPG

Status iucn3.1 EN ro.svg
Marmota caligata Marmota căruntă, Marmota lui Rocheuses Din centrul statului Alaska (SUA), Yukon și Teritoriile de Nordvest (Canada) spre sud până în vestul și nord-estul statului Washington, centrul statului Idaho și vestul statului Montana (SUA).
Hoarymarmot.JPG

Status iucn3.1 LC ro.svg
Marmota flaviventris Marmota cu abdomenul galben Din sud-centrul provinciei Columbia Britanică și sudul provinciei Alberta (Canada) spre sud până în nordul statului New Mexico, sudul statului Utah, Nevada și California (SUA).
Marmota flaviventris (Yellow Bellied Marmot), Yosemite NP - Diliff.jpg

Status iucn3.1 LC ro.svg
Marmota olympus Marmota olimpică Munții Olimpic din vestul statului Washington (SUA).
My Friend the Marmot (4241532773).jpg

Status iucn3.1 LC ro.svg
Marmota vancouverensis Marmota de Vancouver Munții din insula Vancouver (Columbia Britanică, Canada).
Marmota vancouverensis at the Beaty Biodiversity Museum.JPG

Status iucn3.1 CR ro.svg

Folclor și expresii derivate[modificare | modificare sursă]

Începând din 2010, Alaska sărbătorește la 2 februarie „Ziua marmotei”, o sărbătoare menită să respecte prevalența marmotei, care să-i ia locul Zilei cârtiței (în engleză: Groundhog Day).

  • Se folosește expresia „a dormi ca o marmotă” când o persoană doarme liniștit, profund și îndelung.[14]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române.
  2. ^ J. Chaline, Les rongeures du pléistocène moyen et supérieur de France (systématique, biostratigraphie, paléoclimatologie), Éditions du Centre national de la recherche scientifique, 1972.
  3. ^ Constant Prévost, Note sur les cavernes et les brèches à ossements des environs de Paris, Annal. des Sc. géolog, 4 avr 1842.
  4. ^ Paul Gervais, Arthus Bertrand, Zoologie et Paléontologie françaises : Nouvelles recherches sur les animaux vertébrés dont on trouve les ossements enfouis dans le sol de la France, 1859
  5. ^ J.-F. Tournepiche, Les grands mammifères pléistocènes de Poitou-Charente, Paleo, 8 (1), 1996, pages 109-141
  6. ^ C. Draily, Les occupations moustériennes de la grotte Walou (Trooz). Le Paléolithique moyen en Belgique. Mélanges Marguerite Ulrix-Closset, Bulletin de la Société belge d'études Géologiques et Archéologiques Les Chercheurs de la Wallonie, hors série 4, 2011, paginile 343-351.
  7. ^ Édouard François Dupont, C. Muquardt, Les temps préhistoriques en Belgique : l'homme pendant les âges de la pierre dans les environs de Dinantsur-Meuse, 1873, p. 43
  8. ^ Walter Arnold, « The évolution of the marmot sociality ; Cost and benefice of joint hibernation », Behavioral Ecology and Sociobiology, Vol. 27, Nr.4, 1990, pp. 239-246
  9. ^ a b c Dumitru Murariu, Alexandrina Popescu, Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 2 – Rodentia. Editura Academiei Române, București, 2001, 208 p.
  10. ^ a b В. Е. Соколов. Систематика млекопитающих. Москва, "Высшая школа", 1979
  11. ^ Genus Marmota. Wilson, D. E. & Reeder, D. M. (editors). 2005. Mammal Species of the World. A Taxonomic and Geographic Reference (3rd ed).
  12. ^ Dumitru Murariu. Mammal species from Romania. Categories of conservation. Travaux du Museum d’Histoire Naturelle “Grigore Antipa”, Vol. XXXV, pp. 549-566, 1995
  13. ^ Uneori, în română, sintagma e tradusă prin: „Ziua cârtiței”
  14. ^ Le Petit Larousse Illustré en Couleurs

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, ediția a doua, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2007 ISBN 978-973-675-307-7
  • Marmotte. Encyclopédie Larousse en ligne
  • Le Petit Larousse Illustré en Couleurs, Larousse, Paris, 2007 ISBN 978-2-03-582502-2
  • Dumitru Murariu. Din lumea mamiferelor, vol. IV - Mamifere galericole. Editura Academiei Române, București 2010
  • Dumitru Murariu, Alexandrina Popescu, Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 2 – Rodentia. Editura Academiei Române, București, 2001, 208 p.
  • Ionel Pop, Vasile Homei. Mamifere din România. Volumul II. Editura Științifică. București, 1973
  • Mitică Georgescu. Mamiferele sălbatice din România. Editura Albatros. București, 1989
  • Z. Feider, Al. V. Grossu, St. Gyurkó, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Autor coordonator: Prof. Dr. Doc. Al. V. Grossu. Editura didactică și pedagogică, București, 1967, 768 p.
  • Victor Pop. Zoologia vertebratelor. Vol. II. Fasc. 2, Mamiferele. Editura Didactică și Pedagogică. București, 1962, 207 p.
  • Ronald M. Nowak. Walker's Mammals of the World. Johns Hopkins University Press; 6th edition, 1999.
  • Kenneth B. Armitage. Marmot Biology: Sociality, Individual Fitness, and Population Dynamics Hardcover. Cambridge University Press, 2014
  • Don E. Wilson, DeeAnn M. Reeder. Mammal Species of the World : A Taxonomic and Geographic Reference. Johns Hopkins University Press; 3rd edition 2005.
  • Grzimek’s Animal Life Encyclopedia. Second Edition. Volume 16, Mammals V. Gale Group, 2003.
  • Соколов В.Е. Систематика млекопитающих (в 3 томах). Москва: Высшая школа. 1973-1979
  • Жизнь животных. Том 6. Млекопитающие, или звери. Под редакцией профессоров Наумова С. П. и Кузякина А. П. - Москва: Просвещение, 1971
  • Catherine Perrin, La Marmotte alpine, Éveil éditeur, coll. « Approche », Saint-Yrieix-sur-Charente, 2001, 72 p. ISBN: 978-2840000303.
  • M.C. Bel, J. Coulon, Le marquage jugal chez la marmotte alpine : aspects comportementaux, 5e journée d'étude sur la marmotte alpine, R. Ramousse & M. Le Berre eds. ISBN: 2-9509900-4-5, pp. 27-34

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Marmotă
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Marmotă
Wikţionar
Caută „Marmotă” în Wikționar, dicționarul liber.

Vezi și[modificare | modificare sursă]