Marin Tarangul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Marin Tarangul
Date personale
Născut 1 mai 1938
București, România
Decedat 18 septembrie 2010, (72 de ani)
Paris, Franța
Părinți Erast E. si Maria Tarangul
Frați și surori Ion-Aurel, Ioana-Christina
Naționalitate  România
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupație teolog, scriitor, scenarist, poet
Activitate
Alte nume Franţa Franța
Educație Institutul Teologic din Sibiu
Alma mater Institutul de Istoria și Teoria Artei
Reprezentant Școala de la Păltiniș

Marin Tarangul (n. 1 mai 1938, București - d. 18 septembrie 2010, Paris), prenumele intreg fiind Stefan Marin Sergiu, a fost un teolog, critic de arta, filosof și scriitor, unul dintre exponenții „Școlii de la Păltiniș”.

Marin Tarangul era descendentul lui Constantin Tarangul (strabunic), înnobilat de împăratul Franz-Josef I (numele de familie oficial: von Tarangul), și al lui Erast Tarangul (bunic), prefect de Cernauti la inceputul secolului al XX-lea si senator in Senatul interbelic al Romaniei. [1]

În 1959 își ia licența în teologie la Institutul Teologic din Sibiu, isi continuă (1959-1961) studiile de doctorat în istoria religiilor, la Institutul omonim din Bucuresti, singurul autorizat, in acea perioada, sa organizeze doctorate in teologie. În perioada 1961–1964 este deținut politic. În 1971 obține o a doua licență la Institutul de Istoria și Teoria Artei din București.

Publică poezii și eseuri în principalele reviste culturale bucureștene (1966-1979), este membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor la revista Amfiteatru și scenarist la Animafilm. Cenzura îi respinge sau amână publicarea multor texte, ceea ce l-a determinat în principal să emigreze.[2]

În 1979 se stabilește în Franța. Aici obține a treia licenta, in filosofie, si apoi două doctorate în teologie si filosofie, respectiv ,la Institutul Catolic și la Sorbona (cu teza „Icoana, experiență și realitate. Discurs acrotatic”), iar în 1987 un doctorat la Institutul de Studii Orientale, secția română (cu teza „Poezia lui Nichita Stănescu și arta poetică”).

Funeraliile au avut loc la 29 septembrie 2010, la ora 12.45, la Cimitirul Père-Lachaise din Paris.[3]

Urna cu reamasitele pamantesti este depusa la Cimitirul Bellu din Bucuresti.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Poezie și proză[modificare | modificare sursă]

copertă Predici profane
  • Threnos, ESPLA, București, 1968 (poezii)
  • Bosch, Meridiane, București, 1968
  • Legile pământului, editura Albatros, București, 1973 (poezii)
  • Inima cea mică, editura Ion Creangă, București, 1977 (basme)
  • Fidias, editura Meridiane, București, 1978
  • Roata timpului, editura Mihai Eminescu, București, 1979 (poezii)
  • Intrarea în infinit sau dimensiunea Eminescu, editura Humanitas, București, 1992 (eseu)
  • Predici profane, editura Humanitas, 1997, ISBN 973-28-0742-3
  • Nocturnal, editura Humanitas, 2010, ISBN 978-973-50-2763-6

Traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Johannes von Tepl, Plugarul și moartea, traducere din germana medievală (Der Ackermann aus Böhmen) de Marin Tarangul și Emmerich Schäffer, București, Editura Humanitas, 1997

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Andrei Pleșu, Marin Tarangul
  2. ^ http://www.humanitas.ro/marin-tarangul
  3. ^ Potrivit ICR din Paris: [1]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  1. Editura Humanitas, autor: Marin Tarangul
  2. Plugarul și moartea
  3. Andrei Pleșu, articol publicat în Dilema Veche
  4. Marin Tarangul: Viața îngerilor nu e o eternitate câștigată brusc! Interviu la Hotnews.ro