Marin Tarangul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Marin Tarangul
Date personale
Născut 1 mai 1938
București, România
Decedat 18 septembrie 2010, (72 de ani)
Paris, Franța
Părinți Erast E. si Maria Tarangul
Frați și surori Ion-Aurel, Ioana-Christina
Naționalitate  România
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație teolog, scriitor, scenarist, poet
Activitate
Alte nume Franţa Franța
Educație Institutul Teologic din Sibiu
Alma mater Institutul de Istoria și Teoria Artei
Reprezentant Școala de la Păltiniș

Marin Tarangul (n. 1 mai 1938, București - d. 18 septembrie 2010, Paris), numele întreg fiind Ștefan Marin Sergiu Tarangul, a fost un teolog, critic de arta, filosof și scriitor, unul dintre exponenții „Școlii de la Păltiniș”.

Marin Tarangul a fost descendentul lui Constantin Tarangul (străbunic), înnobilat de împăratul Franz-Josef I (numele de familie oficial: von Tarangul), și al lui Erast Tarangul (bunic), prefect de Cernăuți la începutul secolului al XX-lea și senator în Senatul interbelic al României. [1]

În 1959 își ia licența în teologie la Institutul Teologic din Sibiu, isi continuă (1959-1961) studiile de doctorat în istoria religiilor, la Institutul omonim din Bucuresti, singurul autorizat, in acea perioada, sa organizeze doctorate in teologie. În perioada 1961-1964 este deținut politic. În 1971 obține o a doua licență la Institutul de Istoria și Teoria Artei din București.

Publică poezii și eseuri în principalele reviste culturale bucureștene (1966-1979), este membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor la revista Amfiteatru și scenarist la Animafilm. Cenzura îi respinge sau amână publicarea multor texte, ceea ce l-a determinat în principal să emigreze.[2]

În 1979 se stabilește în Franța. Aici obține a treia licenta, în filosofie, si apoi două doctorate în teologie și filosofie, respectiv, la Institutul Catolic și la Sorbona (cu teza „Icoana, experiență și realitate. Discurs acrotatic”), iar în 1987 un doctorat la Institutul de Studii Orientale, secția română (cu teza „Poezia lui Nichita Stănescu și arta poetică”).

Funeraliile au avut loc pe 29 septembrie 2010, la Cimitirul Père-Lachaise din Paris.[3]

Urna cu rămășițele pământești este depusă la Cimitirul Bellu din București.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Poezie și proză[modificare | modificare sursă]

  • Threnos, ESPLA, București, 1968 (poezii)
  • Bosch, Meridiane, București, 1968
  • Legile pământului, editura Albatros, București, 1973 (poezii)
  • Inima cea mică, editura Ion Creangă, București, 1977 (basme)
  • Fidias, editura Meridiane, București, 1978
  • Roata timpului, editura Mihai Eminescu, București, 1979 (poezii)
  • Intrarea în infinit sau dimensiunea Eminescu, editura Humanitas, București, 1992 (eseu)
  • Predici profane, editura Humanitas, 1997, ISBN 973-28-0742-3
  • Nocturnal, editura Humanitas, 2010, ISBN 978-973-50-2763-6

Traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Johannes von Tepl, Plugarul și moartea, traducere din germana medievală (Der Ackermann aus Böhmen) de Marin Tarangul și Emmerich Schäffer, București, Editura Humanitas, 1997

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Andrei Pleșu, Marin Tarangul
  2. ^ http://www.humanitas.ro/marin-tarangul
  3. ^ Potrivit ICR din Paris: [1]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  1. Editura Humanitas, autor: Marin Tarangul
  2. Plugarul și moartea
  3. Andrei Pleșu, articol publicat în Dilema Veche
  4. Marin Tarangul: Viața îngerilor nu e o eternitate câștigată brusc! Interviu la Hotnews.ro