Marele Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Marele Duce Vladimir Alexandrovici
Grand Duke Vladimir Alexandrovich.jpg
Căsătorit(ă) cu Maria de Mecklenburg-Schwerin
Urmași Marele Duce Alexandru Vladimirovici
Marele Duce Kiril Vladimirovici
Marele Duce Boris Vladimirovici
Marele Duce Andrei Vladimirovici
Marea Ducesă Elena Vladimirovna
Casa regală Casa de Holstein-Gottorp-Romanov
Tată Alexandru al II-lea al Rusiei
Mamă Maria de Hesse și de Rin
Naștere 22 aprilie 1847(1847-04-22)
St. Petersburg, Rusia
Deces 17 februarie 1909 (61 de ani)
St. Petersburg, Rusia

Marele Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei (rusă Владимир Александрович / Влади́мирович) (22 aprilie 1847 - 17 februarie 1909) a fost fiu al Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, frate al Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei și Mare Duce Senior al Casei Romanov în timpul domniei nepotului său, Țarul Nicolae al II-lea.

Strănepoata lui Vladimir Alexandrovici, Marea Ducesă Maria Vladimirovna, este actuala pretendentă la șefia Casei Romanov.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Marele Duce Vladimir s-a născut la 22 aprilie 1847 la Țarskoe Selo, situat la 32 de km de Sankt Petersburg.[1] El a fost al patrulea copil și al treilea fiu al împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei și al soției sale Prințesa Maria de Hesse. El avea opt ani când după decesul bunicului său Nicolae I, tatăl său a devenit Țar al Rusiei.[1] Vladimir a avut șapte frați, dintre care două surori, însă sora cea mare, Alexandra, a murit de meningită infantilă când Vladimir avea doi ani.

Marele Duce Vladimir Alexandrovici a fost un notoriu playboy în tinerețe. Fotografie de Serghei Lvovici Levitski.

Marele Duce Vladimir a fost bine educat și de-a lungul vieții sale a fost interesat de literatură și arte. Totuși, ca toți membri masculini ai Casei Romanov, a trebuit să urmeze o carieră militară. Fiind al treilea fiu al Țarului într-o familie numeroasă nu era de așteptat să moștenească tronul rus.[1] Moartea fratelui cel mare, Țareviciul Nicolae, în 1865, l-a plasat pe Vladimir mai aproape de tron, după celălalt frate al său, Alexandru.[1] Spre deosebire de Alexandru, Vladimir era spiritual și ambițios. Zvonurile vehiculate la momentul respectiv spuneau că Țarul Alexandru al II-lea ar fi dorit să-l plaseze pe Vladimir ca moștenitor al său în locul lui Alexandru. Alexandru însuși ar fi preferat să se retragă de la succesiune în speranța de a se căsători morganatic, însă în cele din urmă el a cedat presiunii familiei și s-a căsătorit cu o mireasă potrivită rangului său.[2] Relațiile dintre cei doi frați, deși cordiale, nu au fost niciodată calde.

În 1867 Marele Duce Vladimir a fost numit președinte de onoare al Societății Etnografice ruse. În același an el și-a însoțit tatăl și fratele Alexandru la Târgul Mondial de la Paris, unde tatăl său a fost împușcat de un naționalist polonez.[1] În 1871 el a vizitat regiunea Caucazului, Georgia, Cecenia și Daghestan cu tatăl și frații săi.[1] În 1872 el și-a însoțit tatăl la Viena, la reuniunea celor trei împărați: al Rusiei, al Germaniei și al Austriei.[1]

În tinerețe Marele Duce Vladimir Alexandrovici a dus o viață agitată, plină de petreceri și de alcool. A făcut călătorii frecvente la Paris. În capitala franceză el a fost poreclit "Marele Duce, bon vivant". Atracția lui pentru o viață mai bună l-a lăsat corpolent de la o vârstă fragedă, deși mai târziu a slăbit. El a avut o gamă largă de interese. A iubit artele; a fost un pictor iscusit și a adunat o importantă colecție de carte. Nu la fel de înalt ca frații săi, a fost frumos, cu o personalitate impunătoare care nu suporta criticile publice. A fost cunoscut pentru vocea sa tunătoare; a fost un vânător pasionat, și un gourmet bine cunoscut. A adunat o colecție de meniuri copiate cu adăugarea impresiilor sale despre mâncarea.

Căsătorie și copii[modificare | modificare sursă]

Marele Duce Vladimir împreună cu familia.

În timp ce călătorea cu familia prin Germania în iunie 1871, Marele Duce Vladimr a întâlnit-o pe Ducesa Marie Alexandrine Elisabeth Eleonore de Mecklenburg-Schwerin (1854-1920), fiica Marelui Duce de Mecklenburg-Schwerin, Friedrich Franz al II-lea.[3] Ea avea 17 ani și era deja logodită cu o rudă îndepărată, Prințul George de Schwarzburg.[3] Marele Duce avea 24 de ani.[3] Ei s-au îndrăgostit unul de celălalt. Maria era strănepoata Marii Ducese Elena Pavlovna a Rusiei, fiica împăratului Pavel I al Rusiei. Ca să se căsătorească cu Vladimir, Maria a rupt logodna însă a refuzat să treacă la religia ortodoxă.[4] Acest lucru a întârziat logodna cuplului cu doi ani de zile. În cele din urmă, Țarul Alexandru al II-lea a consimțit căsătoria permițându-i Mariei să-și mențină credința luterană iar Vladimir să nu piardă drepturile sale la succesiunea tronului rus. Logodna a fost anunțată în aprilie 1874.[4]

Nunta a avut loc la 28 august 1874 la Sankt Petersburg, la Palatul de Iarnă.[4] Soția lui Vladimir a fost cunoscută ca Maria Pavlovna de Mecklenburg și Marea Ducesă Maria Pavlovna. Reședința lor din Sankt-Petersburg a devenit inima vieții sociale de capitala Imperiului. Bine potriviți unul cu altul, ei au avut o căsnicie lungă și fericită.[5] După moartea soțului ei Maria s-a convertit la ortodoxism iar împăratul Nicolae al II-lea o numea "Marea Ducesă ortodoxă".

Cuplul a avut cinci copii:

Fiul cel mare și moștenitorul lui Vladimir, Marele Duce Kiril Vladimirovici s-a căsătorit în 1905 cu verișoara lui primară Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha, fiica surorii lui Vladimir, Maria. Căsătoria a fost dezaprobată de Țarul Nicolae al II-lea iar Kiril a fost exilat și deposedat de titluri imperiale. Acest tratament al fiului său a creat tensiuni între Vladimir și Țar.

Câteva decese în familia imperială l-au pus pe Kiril al treilea în linia de succesiune la tronul imperial iar Nicolae a acceptat reacordarea titlurilor imperiale lui Kiril și acordarea titlului de Mare Ducesă soției lui.

Vladimir a murit în 1909. După Revoluția rusă din 1917 Kiril a fost proclamat împărat, la Paris, în exil, în 1924.

Cariera[modificare | modificare sursă]

Marele Duce Vladimir

Marele Duce Vladimir a ocupat poziții militare importante pe parcursul a trei domnii. El a experimentat bătăliile pe câmpul de luptă în Războiul ruso-turc din 1877-1878 unde a participă alături de tatăl și frații săi Alexandru și Serghei.[6] El a luptat împotriva trupelor turcești ca ofițer comandant al Corpului XII al armatei ruse. Cu toate acestea, cariera sa militară l-a interesat mai puțin decât arta și literatura.[7] În 1880, tatăl său l-a numit președinte al Academiei Imperiale de Arte Frumoase.[1] El a fost, de asemenea, membru al Academiei de Științe și agent al Muzeului Rumeanțev.[8]

Marele Duce Vladimir era în capitala imperială atunci când tatăl său a fost ucis și a fost urmat de Alexandru al III în 1881. Vladimir și-a recâștigat calmul mult mai rapid decât fratele său și a anunțat publicului moartea tatălui lor.[9] Vladimir a moștenit biblioteca personală a tatălui său, pe care Marele Duce a adăugat-o la vasta sa colecție de carte, amenajând trei biblioteci la Palatul Vladimir.[10] După Revoluția rusă aceste cărți au fost vândute la întâmplare și în prezent fac parte din mai multe colecții ale câtorva universități americane.[10]

Deși Alexandru al III-lea nu a fost apropiat de Vladimir și exista o rivalitate între soțiile lor, Țarul a promovat cariera fratelui său. La o zi după decesul tatălui lor, el l-a numit pe Vladimir Guvernator militar al Sankt Petersburg, post care anterior fusese deținut de unchiul lor, Marele Duce Nicolai Nicolaevici.[8] Vladimir a servit în Consiliului de Stat și a prezidat Comisia oficială care a supravegheat construirea Catedralei Sf. Saviour, construită între 1883 și 1907 pe locul unde a fost asasinat tatălui său, țarul Alexandru al II-lea al Rusiei.[8]

Portret al Marelui Duce Vladimir de Ilia Repin.

Marele Duce Vladimir a fost un filantrop pasionat. El însuși un pictor talentat, a devenit un patron celebru al artelor.[11] El frecventat mulți artiști și a adunat o colecție valoroasă de pictură și icoane vechi.[12] Mai târziu a devenit interesat de balet; el a finanțat turul Baletului rus Diaghilev.[11]

Împăratul Alexandru al III-lea a avut trei fii, lucru care l-a îndepărtat pe Vladimir și pe fiii acestuia de succesiunea la tronul rus. Totuși el a fost foarte aproape de a deveni împărat în 1888 când Alexandru al III-lea cu soția și toți copiii lor au fost implicați într-un accident de tren la Borki. În acel moment Vladimir și soția sa erau la Paris și nu s-au deranjat să se întoarcă în Rusia. Acest lucru l-a deranjat pe Alexandru al III-lea care a spus că dacă el și copiii lui ar fi murit, Vladimir s-ar fi grăbit să se întoarcă ăn Rusia ca să devină împărat.[13]

Deși Marele Duce a fost conservator în opiniile sale politice, el nu credea în virtuțile umane. El a preferat compania oamenilor amuzanți indiferent de ideologia sau de originea lor.[14] Arăta dispreț oamenilor mai puțin inteligenți decât el însuși și se considera că ar fi fost un împărat mai bun decât mai puțin talentatul său frate Alexandru al III-lea sau decât ineficientul său nepot Nicolae al II-lea. Marele Duce a călătorit foarte mult. Paris era destinația preferată. A devenit cunoscut în capitala franceză pentru personalitatea sa nestăpânită și vocea sa extraordinară. Adesea intimida oamenii prin asprime, grosolănie și temperament iute.[14] De obicei se plângea de mâncare și făcea tam-tam dacă nu-i plăcea, însă lăsa un bacșiș generos.[15] Vladimir Alexandrovici a fot, de asemenea, un bărbat devotat familiei sale. A fost apropiat de copiii săi.

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h Chavchavadze, The Grand Dukes, p. 103
  2. ^ Chavchavadze, The Grand Dukes, p. 105
  3. ^ a b c Zeepvat, Romanov Autumn, p. 94
  4. ^ a b c Zeepvat, Romanov Autumn, p. 95
  5. ^ Van der Kiste, The Romanovs 1818-1959, p. 68
  6. ^ Van der Kiste, The Romanovs 1818-1959, p. 72
  7. ^ Alexander, Once a Grand Duke, p. 138
  8. ^ a b c Zeepvat, The Camera and the Tsars, p. 136
  9. ^ Van der Kiste, The Romanovs 1818-1959, p. 91
  10. ^ a b Perry & Pleshakov, The Flight of the Romanovs , p. 37
  11. ^ a b Perry & Pleshakov, The Flight of the Romanovs , p. 35
  12. ^ Alexander, Once a Grand Duke, p. 137
  13. ^ Chavchavadze, The Grand Dukes, p. 104
  14. ^ a b Belyakova, The Romanov Legacy , p. 172
  15. ^ Van der Kiste, The Romanovs 1818-1959, p. 1182