Marcel Breslașu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Marcel Breslașu de Cik Damadian.jpeg

Marcel Breslașu (Marcel Bresliska; n. 19 septembrie 1903, București - d. 29 septembrie 1966, București) a fost un poet român, de origine evreiască, cunoscut și ca fabulist, compozitor și traducător.[1][2] În timpul regimului comunist a avut funcții de conducere în instituții culturale și academice.

După absolvirea liceului Spiru Haret, Breslașu s-a înscris la Facultatea de Drept și în paralel la Conservatorul din București. Și-a continuat studiile la Paris, unde a obținut diploma de doctor în drept. În capitala Franței s-a perfecționat în compoziție la Schola Cantorum, unde l-a avut profesor pe Vincent D'Indy.

Întors în România, a practicat o vreme avocatura, în timpul liber dedicându-se scrisului și muzicii. Și-a început cariera literară cu versuri pentru copii, publicate în revista Copilul evreu. În 1934 a scris textul și muzica la un oratoriu profan, inspirat din Biblie, Cântarea cântărilor, care a fost reprezentat în 1938 pe scena Operei din București.

A mai scris poezii lirice și alegorice.

După război, a fost numit șef al departamentului pedagogic al Ministerului Artelor și Stiințelor, profesor și rector al Institutului de teatru „Ion Luca Caragiale”.

În perioada 1961-1965, Marcel Breslașu a fost redactor-șef al revistei Secolul 20.[3]

În 1966, Marcel Breslașu a compus marșul pentru genericul serialului de televiziune românesc Cosmin, fiul zimbrului.[4]

Breslașu a fost timp de mai mulți ani secretar al organizației de partid a Uniunii Scriitorilor.

Distincții[modificare | modificare sursă]

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

  • Grivița Roșie, Editura de Stat, 1949
  • În tîrg la Iași, 66 pagini, Editura Tineretului, 1955
  • Dialectica poeziei sau cântece despre cântec, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1957
  • Cântec de leagăn al Doncăi, Editura Tineretului, 1957
  • Poezii, 150 pagini, Editura Tineretului, 1959
  • Valea Prahovei, 60 pagini, Editura Meridiane, 1961
  • Dialectica poeziei și niște fabule, 310 pagini, Editura pentru Literatură, Biblioteca pentru toți nr. 146, 1962
  • Bondocel își alege o meserie, cu ilustrații de Ligia Macovei, 72 pagini, Editura Tineretului, 1964
  • Ce-o să fie Bondăcel? (poezie, beletristică), Editura Ion Creangă, 1971, 1980
  • Zodiac (poezii), 282 pagini, Editura Cartea Românească, 1973
  • Versuri, 221 pagini, Editura Minerva, 1973

Amintiri despre Marcel Breslașu[modificare | modificare sursă]

În cartea sa Între Capșa și Corso, Vlaicu Bârna povestește:[8]

Pe acel timp, făceau spume prin publicațiile oficiale niște foarte modeste fabule de Marcel Breslașu. Individul cu acest nume intrase în lumea scriitorilor grație prieteniei lui cu Mihai Beniuc, prietenie clădită la „focul sacru” al crezului comunist. Întâi au locuit toți trei împreună, într-o garsonieră, pentru că uitam să spun că Breslașu era însurat, iar mai târziu respectiva soție, prin bună înțelegere, a trecut pe numele lui Beniuc. Înțelegerea a fost, de fapt, un troc: în schimbul soției, fabulistul a primit un post gras la Fondul Literar.

Dinu Săraru își amintește de perioada când era redactor-șef adjunct la revista de literatură universală Secolul XX:[9]

Redactor-șef era Marcel Breslașu, bătrân obosit, poet, pianist, cu un umor fabulos, evreiesc, de mare clasă, dar nu se ocupa de revistă. O vedea doar când apărea.

Note[modificare | modificare sursă]