Mana, Orhei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Acest articol se referă la localitatea Mana din Republica Moldova. Pentru alte utilizări ale termenului, vedeți Mana (dezambiguizare).
Mana
—  Sat  —
Mana se află în Moldova
Mana
Mana
Mana (Moldova)
Poziția geografică
Coordonate: 47°20′25″N 28°41′01″E ({{PAGENAME}}) / 47.3402777778°N 28.6836111111°E

Țară Republica Moldova
RaionOrhei
ComunăSeliște

Altitudine[2]92 m.d.m.

Populație (2004)
 - Total349 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștalMD-3524[1]
Prefix telefonic235

Prezență online

Mana este un sat din cadrul comunei Seliște din raionul Orhei, Republica Moldova.

Localizare[modificare | modificare sursă]

Satul are o suprafață de circa 0,74 kilometri pătrați, cu un perimetru de 4,38 km. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Orhei și la 56 km de Chișinău.

Istoria localității[modificare | modificare sursă]

Satul Mana a fost menționat documentar în anul 1500.

Descoperirele arheologice arată că primii locuitori au fost reprezentanții unui trib geto-tracic, care locuiau într-o așezare fortificată la margine de pădure și aveau o fortificație, care îndeplinea funcția de avanpost, menit să supravegheze bazinul râului Vatici, precum și culoarul prin care se putea ajunge la așezarea și fortificația din pădure, unde membrii tribului în caz de primejdie se ascundeau (vezi Situri arheologice).

Fortificația avanpost facea parte dint-un sistem comun de semnalizare dintre triburi (fortificațiile din satele Seliste, Isacova, Morozeni, Tabora, Dișcova), care au fost înșiruite pe ambele maluri ale râului Vatici, fiind amplasate pe locuri înalte cu bune posibilități de supraveghere a spațiului înconjurător. Ele au avut misiunea de a controla accesul prin bazinul acestui râu spre Răut, al cărui afluent este.

În secolele următoare (II-I a. Chr.) în această regiune se instalează comunitățile purtătoare ale culturii Poienești-Lucașeuca, a căror prezență este documentată si cu unele piese gasite în mormântul izolat din fortificatia geto-tracică din pădurea s.Mana.

În perioada de timp ultima jumătate a sec.III e.n. - mijlocul sec.V e.n, cănd în această regiune se instalează comunitățile purtătoare ale culturii Sântana de Mureș-Černjahov localitatea este mutată pe locul de la Râpa-Popii.

Se poate de presupus, ca așesarea de la Râpa-Popii a fost locuită, posibil cu întreruperi, și pe parcursul sec.X-prima jumătate a sec.XIV.

Pe locul, unde azi se află satul Mana și unde se înalță biserica din sat, mulți ani în urmă era o poiană la poalele codrilor, care așa și se numea – Poiana Mana, atestată in documente pentru prima data în anul 1500 (vezi Mențiuni documentare).

Se poate de presupus, că primele case a s.Mana pe vatra actuală au apărat în sec.XV.

Biserica veche din această localiate a fost atestată pentru prima dată în anul 1812 cu hramul „Sf. Nicolae". Era din lemn, cu temelie de piatră, acoperita cu stuf, îndestulată cu  podoabe, veșminte și cărți.  Era de fapt biserica schitului de măici, care a existat aici până în anul 1811, când schitul a fost închis, iar maicile transferate la schitul Răciula.

În anul 1824 localitatea era  formată din 24 de gospodării, 96 de locuitori de gen masculin și 83 de gen femenin.

Moșierul Panait Scordeli începe să construiacă o biserică nouă de lemn, pe locul celei vechi. În 1826, pe când biserica nouă încă nu era finisată,  cea veche a fost închisă. Era într-atât de veche  încât era gata să se prăbușească. Inventarul bisericesc a fost mutat la biserica din s.Isacova.

În anul 1845 Constantin Scordeli a rezidit din piatră biserică cu hramul “Sfîntul Nicolae” și a ridicat un gard din piatră. La această biserică veneau la serviciul divin, la botez și cununie locuitori din satele Mana, Lucașeuca, Isacova și slobozia Vatici.

În anul 1915 în satul Mana locuiau 106 bărbați și 94 femei. Pe lîngă biserică a fost înființată o scoală frecventată de 66 de elevi.

Denumirea satului[modificare | modificare sursă]

Este interesantă provenirea denumirii. Mană - poate însemna rod, abundență, belșug. La fel se numește o plantă erbacee - mana-de-apă, care este înaltă de 1-2 m, cu florile dispuse în spiculețe și crește înpreajma apelor. Poiana Mana –o poiană de lîngă apa (Vatici) unde crește mana-de-apă.

Mențiuni documentare[modificare | modificare sursă]

S-au păstrat și unele mențiuni documentare:

În anul 1619 (7127) Mai 5 voievodul Gașpar Grațiani iscălește la Iași o Carte Domnească de întăritură (confirmare), dată lui Ursu biv vătav pentru o moară “din sus di târg, cu hotarul pi râul Vaticea, și cu loc de ezătură Romanii și cu Poiana Manii împrejurul ei și cu loc de prisacă”.

În anul 1660 (7168) Aprilie 9 la Iași Ștefan voievod poruncește lui Gheorghe Catargiul, pârcălab de Orhei, să fixeze zi lui Dumitrașco, vornicel din slobozia domnească, ca să se judece cu feciorul Durăcesăii pentru Poiana Mana, de pe Vatîcea.

Tot în anul 1660 (7168) Mai 29 la Iași Ștefan Voievod poruncește lui Gheorghe Catargiul și lui Apostol, pîrcălab de Orhei, să stabilească hotarele Poienei Mana pe Vatici, a lui Andrei Mihuleț, ginerele lui Mihalcea Durac căpitanul, și a feciorului său, dinspre tîrgul Orhei în urma pricinii ce au avut-o cu Dumitrașco Chebac, dregător din slobozia domnească și cu tîrgoveții de acolo, care pretindeau, că acea poiană face parte din locul Tîrgului.

Pe 28 Iulie 1724 Mihai Racoviță Voievod, judecînd principiile dintre tîrgoveții din Orhei și moșiile megieșe, întărește hotărniciea făcută a locului tărgului Orhei, care moșie va rămîne și mai departe domnească, menționeză "și de acolo trece pi Vatîciu spre meazăzî drept la dial pin păduri, pe un drum ce mergi la dial pîn în muchie dialului la o cruce pe din sus de Mana".

În 1806 Iulie 3 Panait Scordilis, chihaia de cihodari se învoiește cu Grigoraș Rîșcanu biv vel bancum să stăpînească moșiile Poiana Mana și Burhuta, care au făcut parte din locul domnesc al tîrgului Orheiului.

Situri arheologice[modificare | modificare sursă]

În anul 2015 expediția arheologică condusă de Aurel Zanoci a descoperit 3 situri arheologice (sec.IV – sec.III a.Chr.):

Așezare fortificată se află la cca 0,8 km sud-est de localitate și este bogată în apă potabilă, fapt care i-a îndemnat pe locuitorii sitului să o apere prin intermediul unui sistem defensiv artificial.

Fortificație geto-tracică se află la cca 1 km sud de satul Mana (mai la sud in pădure de Iazul lui Dumnezeu)

Fortificație-avanpost, care se afla la cca 0,5 km est de satul Mana, cca 0,8 km sud de șoseaua Orhei -Călărași și cca 1,1 km nord-est de Fortificația geto-tracică. Însă, este foarte probabil că această fortificație, de dimensiuni reduse, a avut funcție de avanpost, menit să supravegheze bazinul râului Vatici, precum și culoarul prin care se putea ajunge la Așezare, unde locuiau membrii tribului și la cea Fortificație geto-tracică din pădure, unde se ascundeau în caz de primejdie.

La o distanță de 0,6 km spre est de sat și la distanța de 0,1 km spre sud de șoseaua Orhei-Călărași, pe pantele de Est și Vest a unui pârâiaș din dreapta râului Vatici, adică între șosea și iazul de la Râpa Popii sunt atestate alte 2 situri:

Sit tip Poienești-Lucașeuca (sec.II a.Chr – sec.I e.n). Suprafața așezării este de 200 x 100 m. Descoperit de P.Bârnea (1958).

Sit tip Sântana de Mureș-Černjahov (sec.III e.n. - sec.V e.n), Suprafața așezării este de 400 x 300 m. Descoperit de Gh.Fedorov (1963).

Aici pe un câmp arat s-au găsit fragmente de vase de lut de culoare neagră cu mărgini fațetate de tipul Lukashevsky. Descoperite de I. Rafalovič (1973).

Tot aici ar fi existat și o așezare medievală ce se confirmă prin fragmentele de ceramică medievală timpurie lucrată la roată olarului din sec.X-XII, zgură de fier, bucăți de lut ars etc., ceramica «gălbuie-roșietică» a Hoardei de Aur din sec.XIV.

Populația[modificare | modificare sursă]

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populația satului era formată din 349 de locuitori, dintre care 50,72% - bărbați și 49,28% - femei. Structura etnică a populației: 99,43% - moldoveni, 0,57% - ruși.

Personalități locale[modificare | modificare sursă]

  • Paul Goma (1935-2020), scriitor și disident anticomunist român

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Coduri poștale - Republica Moldova”. Poșta Moldovei. Accesat în . 
  2. ^ http://new.earthtools.org/height/47.3402777778/28.6836111111  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  1. Documente privitoare la târgul și ținutul Orheiului, publicate cu un studiu introductiv de Sava Aurel, Institutul de Istorie Națională din București, București, 1944
  2. В.Л. Лапушнян, И.Т.Никулицэ, М.А.Романовская, Памятники раннего железного века. В: АКМ вып. 4 (Кишинев 1974).
  3. Э.А.Рикман „Памятники сарматов и племен черняховской культуры. Археологическая карта Молдавской ССР”.Выпуск 5. Кишинев. 1975.
  4. O.Levițki, Repertoriul monumentelor arheologice din Republica Moldova. Raionul Orhei (Chișinău 1993). Arhiva MNIM, inv. nr. 30
  5. Sorina Gâlcă, Istoria satului Mana. Metaliteratură, anul X, nr. 5-6 (25), 2010,p.156
  6. Aurel Zanoci, Octavian Munteanu, Ion Tentiuc, Valeriu Bubulici. Noi descoperiri arheologice din epoca fierului în preajma satului Mana, raionul Orhei. Tyragetia s.n. IX/1, 2015, p. 209-220
  7. Ion Tentiuc, Valeriu Bubulici, Angela Simalcsik, Un mormânt de incinerație al unui călăreț războinic descoperit lângă satul Mana (Orhei). Tyragetia, serie nouă, vol. IX [XXIV], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică Chișinău, 2015