Lucreția Suciu-Rudow
| Lucreția Suciu-Rudow | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Suciu  |
| Născută | Oradea, Imperiul Austriac |
| Decedată | (40 de ani) Oradea, Austro-Ungaria |
| Cauza decesului | cauze naturale (tuberculoză) |
| Căsătorită cu | Wilhelm Rudow[*] |
| Cetățenie |  Austro-Ungaria |
| Ocupație | poetă scriitoare |
Modifică date / text  | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
|
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
|
Umanism -
Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Lucreția Suciu-Rudow (n. , Oradea, Imperiul Austriac – d. , Oradea, Austro-Ungaria) a fost o poetă română.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut la Oradea. Tatăl său a fost Petre Suciu, un preot ortodox român activ în sistemul școlar bisericesc din Oradea și protopop la Beliu, care s-a stabilit mai târziu în Ucuriș, iar Maria Suciu, mama ei, era poetă.[1] Casa familiei de la Ucuriș a găzduit un mic cerc literar la care au participat George Coșbuc, Gheorghe Bogdan-Duică și Aurel Popovici.[1] Lucreția, o femeie cultivată care cunoștea franceză, germană și maghiară, a debutat în anul 1884 în Familia, cu poemul Suvenir. A publicat în mod regulat poezii în revista Familia până în anul 1895. În anul 1889, a publicat poeziile ei colectate într-un singur volum tipărit la Sibiu, publicând, de asemenea, poezii în Tribuna și o traducere a lui Gotthold Ephraim Lessing, Laokoon.[1]
S-a căsătorit cu Wilhelm Rudow, care a obținut un doctorat în filosofie de la Universitatea Halle; un filo-român care a scris o istorie în limba germană a literaturii române.[1] Din aprilie până în noiembrie 1897 la Oradea, cuplul a publicat Foaia literară, o revistă săptămânală care a avut 30 de apariții. Printre colaboratorii revistei s-au numărat Coșbuc, Maria Cunțan și Ilarie Chendi.[1][2] Scrierile ei au inclus și o poveste romantică, Logodnica contelui Stuart. Titu Maiorescu a văzut în versurile sale semnele sigure ale unei renașteri culturale transilvănene și o popularizează în Convorbiri Literare, unde i-au fost publicate mai multe poezii în anul 1898. În ultimii ani a publicat și în Tribuna Poporului din Arad. Ultimii ei ani au fost marcați de tuberculoză.[1]
Opera[modificare | modificare sursă]
- Versuri, Institutul tipografic, Sibiu, 1889
Referințe[modificare | modificare sursă]
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, București, Editura Academiei Române și Editura GUNIVAS, București, 2008
