Sari la conținut

Lubrifiere vaginală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Stânga: vulvă neexcitată.
Dreapta: lubrifierea vaginală poate deveni vizibilă în timpul excitației sexuale.

Lubrifierea vaginală este un fluid produs pe cale naturală care umezește vaginul, generat prin mai multe mecanisme care contribuie la menținerea confortului și la reducerea frecării. În timpul excitației sexuale, producția de lubrifiere crește considerabil ca parte a răspunsului genital feminin în anticiparea contactului sexual.[1][2][3]

Mucoasa vaginală nu conține glande. Componenta principală a lubrifierii din timpul excitației sexuale este transsudația plasmei sanguine din capilarele peretelui vaginal în lumenul vaginal, proces favorizat de vasocongestie și de creșterea fluxului sanguin genital.[2][1] La aceasta se adaugă secreții mucoase provenite din glandele Bartholin (situate ușor sub și la stânga/dreapta introitului), iar în apropierea ovulației, mucusul cervical provenit din colul uterin oferă lubrifiere suplimentară.[1][4]

Cantitatea de lubrifiere variază considerabil între persoane și în funcție de vârstă, nivelurile de estrogen, tipul și durata stimulării sexuale, medicamente și diverse afecțiuni. Fără o lubrifiere suficientă, contactul sexual poate deveni dureros. Uscăciunea vaginală poate produce disconfort sau dispareunie, iar una dintre cele mai frecvente cauze este scăderea nivelului de estrogen, mai ales după menopauză.[5][6] În astfel de situații pot fi utilizați lubrifianți artificiali sau alte tratamente, în funcție de cauză.[7]

Mecanism

[modificare | modificare sursă]
Introitus vaginal cu lubrifiere vizibilă în timpul excitației sexuale.

Compoziție

[modificare | modificare sursă]

Lubrifierea vaginală din timpul excitației sexuale constă în principal dintr-un transsudat plasmatic care traversează epiteliul vaginal prin difuzie și se acumulează la suprafața mucoasei.[8][1] În timpul excitației, acest lichid (numit uneori și „fluid de excitație”) este de obicei limpede, subțire și alunecos, iar compoziția sa ionică și volumul variază în funcție de durata excitației.[8][3] Efectul său durează de obicei până la o oră și poate fi uneori confundat cu mucusul cervical sau secrețiile vaginale obișnuite.[9]

În repaus, suprafața vaginală este acoperită de o cantitate mică de fluid bazal, iar în timpul excitației creșterea umezelii este produsă în principal în canalul vaginal, nu pe suprafața labiilor.[8]

Producție

[modificare | modificare sursă]

Lubrifierea vaginală este o componentă a răspunsului genital feminin la excitația sexuală. Creșterea fluxului sanguin genital determină vasocongestie, iar creșterea presiunii vasculare în peretele vaginal favorizează trecerea transsudatului prin epiteliu către lumenul vaginal.[1][8] Acest proces poate începe rapid după inițierea stimulării sexuale, fiind descris clasic la 10–30 de secunde de la debutul stimulării.[8]

La nivel local, inervația vaginală răspunde la mai mulți mediatori neurovasculari. Polipeptidul intestinal vasoactiv⁠(d) (VIP) și oxidul nitric sunt considerați importanți pentru relaxarea musculaturii netede, vasodilatație genitală și pentru creșterea fluxului sanguin vaginal. Studiile au arătat că administrarea VIP provoacă vasodilatație și crește lubrifierea la femei.[10][8] De asemenea, neuropeptidul Y este implicată în reglarea acestei secreții.[3][11]

Secrețiile glandelor lui Bartholin și ale glandelor parauretrale (glandele lui Skene) contribuie mai ales la umezeala vestibulului și a regiunii periuretrale, dar sunt considerate o componentă minoră în comparație cu transsudatul produs în interiorul vaginului.[8]

Uscăciune vaginală

[modificare | modificare sursă]

Uscăciunea vaginală este reducerea umezelii vaginale bazale sau a lubrifierii din timpul excitației sexuale. Poate produce dispareunie (o formă de tulburare de durere sexuală), senzație de arsură, iritație sau prurit și este o manifestare frecventă a sindromului genito-urinar al menopauzei sau un indicator al tulburării de excitație sexuală feminină⁠(d).[7][12]

Cea mai frecventă cauză este scăderea nivelului de estrogen, în special în perioada de tranziție la menopauză și după menopauză (ceea ce poate duce la vaginită atrofică). Uscăciunea vaginală poate apărea însă și în sarcină, alăptare, din cauza îmbătrânirii sau a unor boli cronice precum diabetul.[6][5] De asemenea, iritațiile cauzate de creme sau spume contraceptive, anxietatea, teama de intimitate sexuală sau stimularea insuficientă pot inhiba lubrifierea.[12]

Printre cauzele medicale importante se numără și sindromul Sjögren, o boală autoimună cronică ce distruge glandele exocrine secretoare de umezeală și poate determina uscăciune oculară, orală și genitală.[13]

Anumite medicamente pot inhiba lubrifierea, în special cele cu efecte anticolinergice sau simpatomimetice care usucă țesuturile mucoase (de exemplu, unele antihistaminice fără rețetă, unele antidepresive, tratamente oncologice, antihipertensive sau psihiatrice). Contraceptivele orale pot, de asemenea, să crească sau să scadă lubrifierea vaginală. În cazuri rare, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) pot provoca o afecțiune iatrogenă de lungă durată numită disfuncție sexuală post-SSRI (PSSD), al cărei simptom include reducerea lubrifierii.[6][5]

Prevalența uscăciunii vaginale este estimată la 3–43% din populația feminină, fiind semnificativ mai ridicată la femeile aflate la menopauză din cauza reducerii nivelului de estrogen.[3][14] În studiul longitudinal SWAN, prevalența raportării oricărei uscăciuni vaginale a crescut de la 19,4% la începutul urmăririi la 34,0% după 13 vizite, pe măsură ce participantele au avansat prin tranziția menopauzală.[12] Tratamentul depinde de cauză și poate include lubrifianți, hidratante vaginale și, la persoanele aflate după menopauză, estrogen vaginal în doză mică sau alte terapii recomandate de medic.[7]

Strategii de tratament

[modificare | modificare sursă]

Tratamentul uscăciunii vaginale depinde de cauză, severitatea simptomelor și contextul clinic. La femeile aflate în peri- sau postmenopauză, recomandările încadrează simptomul frecvent în sindromul genitourinar al menopauzei (GSM), pentru care sunt disponibile opțiuni non-hormonale, terapii prescrise și modificări ale stilului de viață.[15][16]

Hormonale

[modificare | modificare sursă]

Terapia cu estrogen este considerată standardul de aur pentru tratamentul simptomelor moderate sau severe de GSM, inclusiv uscăciunea vaginală și durerea la contact sexual.[16] Este disponibilă sub forme sistemice și vaginale. Terapia sistemică adresează multiple probleme (cum ar fi simptomele vasomotorii și prevenirea osteoporozei), dar prezintă un profil de risc mai ridicat.[15] Estrogenul vaginal (creme, comprimate, capsule, ovule, geluri și inele vaginale) este cel mai frecvent prescris datorită absorbției sistemice reduse și a riscurilor mai mici.[15]

Alte opțiuni prescrise includ prasterona (DHEA⁠(d) intravaginal), o alternativă promițătoare care îmbunătățește sănătatea vaginală fără a modifica semnificativ nivelul hormonal sistemic, și ospemifenul⁠(d), un modulator selectiv al receptorului estrogenic (SERM) administrat oral, aprobat de FDA pentru tratarea uscăciunii și dispareuniei.[15][16] Terapia cu testosteron este o opțiune utilizată uneori „off-label”, deși lipsesc formulările aprobate de FDA și datele pe termen lung privind siguranța sa pentru uscăciune.[15][16]

Non-hormonale

[modificare | modificare sursă]

Lubrifianții utilizați înaintea activității sexuale și hidratantele vaginale folosite regulat sunt recomandate ca terapie de primă linie, în special pentru simptome ușoare sau pentru persoanele cu contraindicații la hormonoterapie.[16] Aceștia au efecte adverse minime, sunt ușor de obținut și au rolul de a imita condițiile naturale, oferind ameliorare temporară în timpul contactului sexual, în timp ce hidratantele mențin hidratarea tisulară pe termen lung.[15]

Tratamentele cu dispozitive energetice intravaginale, precum laserul vaginal și radiofrecvența/ultrasunetele, sunt terapii emergente. Cu toate că unele rezultate inițiale par promițătoare, dovezile privind eficacitatea și siguranța pe termen lung sunt limitate, iar FDA a emis avertismente privind lipsa aprobării formale a acestor dispozitive pentru atrofie sau uscăciune vaginală.[17]

Modificările stilului de viață pot ajuta, de asemenea, la atenuarea simptomelor: renunțarea la fumat, reducerea consumului de alcool și menținerea unei greutăți corporale sănătoase.[16] Măsurile suplimentare includ activitatea sexuală regulată (care îmbunătățește fluxul sanguin și sănătatea țesuturilor), utilizarea dilatatoarelor vaginale sau fizioterapia planșeului pelvin.[15][16]

Sex uscat

[modificare | modificare sursă]

Sexul uscat desemnează practici sexuale sau intravaginale menite să elimine sau să reducă umezeala vaginală înaintea contactului sexual, adesea prin introducerea unor substanțe sau materiale în vagin pentru a produce senzația de „uscăciune” sau „strâmtare”.[18] Practica a fost descrisă în mai multe contexte culturale, în special în unele regiuni din Africa subsahariană.[18]

Motivele raportate includ igiena, curățarea, conformarea la norme culturale și ideea de a crește plăcerea sexuală a partenerului penetrant. Pentru uscare, curățare sau strâmtare, pot fi folosite apă, săpun, plante, pulberi, hârtie, textile sau alți agenți iritanți.[19][18]

Pe lângă faptul că face contactul sexual extrem de dureros pentru femeie, din punct de vedere medical această practică este asociată cu iritație, inflamație, modificarea pH-ului vaginal și microleziuni/lacerații ale țesutului vaginal.[20] În consecință, sexul uscat crește semnificativ riscul de transmitere a infecțiilor cu transmitere sexuală pentru ambii parteneri, inclusiv a virusului HIV, prin distrugerea barierei mucoase naturale.[18][19][21]

Educația medicală și organizațiile de sănătate sexuală recomandă evitarea acestor practici dăunătoare și introducerea de produse iritante în vagin, promovând măsuri de protecție a țesuturilor mucoase.[19]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. 1 2 3 4 5 Woodard, Terri L.; Diamond, Michael P. (). „Physiologic Measures of Sexual Function in Women: A Review”. Fertility and Sterility. 92 (1): 19–34. doi:10.1016/j.fertnstert.2008.04.041. PMC 2771367 Accesibil gratuit. PMID 19046582.
  2. 1 2 Physiology, Vaginal. StatPearls. StatPearls Publishing. .
  3. 1 2 3 4 Pastor, Zlatko (). „Female Ejaculation Orgasm vs. Coital Incontinence: A Systematic Review”. The Journal of Sexual Medicine (în engleză). 10 (7): 1682–1691. doi:10.1111/jsm.12166. PMID 23634659.
  4. ↑ Omidvar, Sara; Begum, Khyrunnisa (). „Clinical Pathology of Bartholin's Glands: A Review of the Literature”. Journal of Obstetrics and Gynaecology Canada. 38 (1): 64–69. doi:10.1016/j.jogc.2015.10.001. PMID 26195958.
  5. 1 2 3 „Vaginal dryness Causes”. Mayo Clinic. . Accesat în .
  6. 1 2 3 „Vaginal Dryness: Causes, Symptoms & Treatment”. Cleveland Clinic. . Accesat în .
  7. 1 2 3 „Vaginal dryness after menopause: How to treat it?”. Mayo Clinic. . Accesat în .
  8. 1 2 3 4 5 6 7 Handy, Ariel B.; McMahon, Leah N.; Meston, Cindy M. (). „Local Responses to Genital Arousal — Mechanisms of Lubrication”. Current Sexual Health Reports. 14: 247–253. doi:10.1007/s11930-022-00350-x.
  9. ↑ „Getting wet: cervical fluid vs. arousal fluid vs. discharge”. helloclue.com (în engleză). Accesat în .
  10. ↑ Ottesen, B.; Pedersen, B.; Nielsen, J.; Dalgaard, D.; Wagner, G.; Fahrenkrug, J. (). „Vasoactive intestinal polypeptide (VIP) provokes vaginal lubrication in normal women”. Peptides. 8 (5): 797–800. doi:10.1016/0196-9781(87)90061-1. PMID 3432128.
  11. ↑ Levin, Roy J (noiembrie 2003). „The ins and outs of vaginal lubrication”. Sexual and Relationship Therapy. 18 (4): 509–513. doi:10.1080/14681990310001609859.
  12. 1 2 3 Waetjen, L. Elaine; Crawford, Sybil L.; Chang, Po-Yin; Reed, Barbara D.; Hess, Rachel; Avis, Nancy E.; Harlow, Sioban D.; Greendale, Gail A.; Dugan, Sheila A.; Gold, Ellen B. (). „Factors associated with developing vaginal dryness symptoms in women transitioning through menopause: a longitudinal study”. Menopause. 25 (10): 1094–1104. doi:10.1097/GME.0000000000001130. PMC 6136974 Accesibil gratuit. PMID 29916947.
  13. ↑ „Sjögren's syndrome”. NHS. . Accesat în .
  14. ↑ „SEXUALITY IN OLDER WOMEN AND THEIR PARTNERS”. sexualityandu.ca. .
  15. 1 2 3 4 5 6 7 Simon, James A.; Nappi, Rossella E.; Chedraui, Peter; Clark, Amanda L.; Gompel, Anne; Nasreen, Shaikh Zinnat Ara; Palacios, Santiago; Wolfman, Wendy (). „Genitourinary syndrome of menopause (GSM): recommendations from the Fifth International Consultation on Sexual Medicine (ICSM 2024)”. Sexual Medicine Reviews. 14 (1): qeaf055. doi:10.1093/sxmrev/qeaf055.
  16. 1 2 3 4 5 6 7 Mark, J. K. K. (). „Vaginal dryness: a review of current understanding and management strategies”. Climacteric. 27 (3): 236–244. doi:10.1080/13697137.2024.2306892.
  17. ↑ Kaunitz, Andrew M.; Pinkerton, JoAnn V.; Manson, JoAnn E. (). „Women harmed by vaginal laser for treatment of GSM—the latest casualties of fear and confusion surrounding hormone therapy”. Menopause. 26 (4): 338–340. doi:10.1097/GME.0000000000001313. PMC 6435398 Accesibil gratuit. PMID 30789455.
  18. 1 2 3 4 Kun, Karen E. (). „Vaginal Drying Agents and HIV Transmission”. International Family Planning Perspectives. 24 (2): 93–94.
  19. 1 2 3 Alcaide, Maria L.; Rodriguez, Violeta J. (). „Addressing intravaginal practices in women with HIV and at-risk for HIV infection”. International Journal of Women's Health. 9: 123–132. doi:10.2147/IJWH.S125883.
  20. ↑ „Concern voiced over "dry sex" practices in South Africa”. www.cirp.org.
  21. ↑ Hyena, Hank (). „"Dry sex" worsens AIDS numbers in southern Africa”. Salon.

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lubrifiere_vaginală&oldid=17967960