Lista vicepreședinților Statelor Unite ale Americii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sigilul oficial al Vicepreședintelui Statelor Unite ale Americii

Acest articol este o listă a tuturor vicepreședinților Statelor Unite ale Americii.

Înainte de adoptarea celui de-al 20-lea amendament al Constituției Statelor Unite ale Americii, în 1933, mandatele prezidențiale și cele viceprezidențiale începeau la orele 00:00:00 ale zilei de 4 martie a anului următor alegerilor prezidențiale și se încheiau după patru ani, în ziua de 3 martie la orele 23:59:59.

Începând cu primele alegeri prezidențiale după adoptarea celui de-al 20-lea amendament al Constituției SUA, cele din noiembrie 1935, mandatele prezidențiale și cele viceprezidențiale încep exact la prânz în ziua de 20 ianuarie a anului următor (la orele 12:00:00) și se încheie peste exact patru ani, în aceeași zi de 20 ianuarie, cu o secundă înainte de miezul zilei (orele 11:59:59).

Înainte de ratificarea celui de-al 25-lea amendament al Constituției Statelor Unite ale Americii, în 1967, nu exista nici o dispoziție legală de a realege un vicepreședinte în cazul vacanței postului. Ca atare, poziția a rămas descoperită de 16 ori în decursul istoriei funcției până la următoarele alegeri și a ceremoniei de inaugurare a noilor aleși președinte și vicepreședinte.

După adoptarea celui de-al 25-lea amendament al Constituției Statelor Unite ale Americii, funcția a fost vacantă de două ori, termenul de așteptare fiind doar durata de timp dintre propunerea și confirmarea persoanei propuse de către cele două camere (Senate și House of Representatives) reunite ale parlamentului bicameral american, Congress-ul Statelor Unite ale Americii.

# Nume Stat de origine Început mandat Terminat mandat Partid Președinte (ți)
1 John Adams Massachusetts 21 aprilie 1789 [a] 3 martie 1797 Federalist George Washington
2 Thomas Jefferson Virginia 4 martie 1797 3 martie 1801 Democrat-Republican John Adams
3 Aaron Burr New York 4 martie 1801 3 martie 1805 Democrat-Republican Thomas Jefferson
4 George Clinton New York 4 martie 1805 20 aprilie 1812 [b] Democrat-Republican Thomas Jefferson
James Madison
Vacant 20 aprilie 1812 3 martie 1813 James Madison
5 Elbridge Gerry Massachusetts 4 martie 1813 23 noiembrie 1814 [b] Democrat-Republican James Madison
Vacant 23 noiembrie 1814 3 martie 1817 James Madison
6 Daniel Tompkins New York 4 martie 1817 3 martie 1825 Democrat-Republican James Monroe
7 John Calhoun Carolina de Sud 4 martie 1825 28 decembrie 1832 [c] Democrat-Republican John Q. Adams
Andrew Jackson
Vacant 28 decembrie 1832 3 martie 1833 Andrew Jackson
8 Martin Van Buren New York 4 martie 1833 3 martie 1837 Democrat Andrew Jackson
9 Richard Johnson Kentucky 4 martie 1837 3 martie 1841 Democrat Martin Van Buren
10 John Tyler Virginia 4 martie 1841 4 aprilie 1841 [d] Whig William H. Harrison
Vacant 4 aprilie 1841 3 martie 1845 John Tyler
11 George Dallas Pennsylvania 4 martie 1845 3 martie 1849 Democrat James K. Polk
12 Millard Fillmore New York 4 martie 1849 9 iulie 1850 [d] Whig Zachary Taylor
Vacant 9 iulie 1850 3 martie 1853 Millard Fillmore
13 William King Alabama 4 martie 1853 [e] 18 aprilie 1853 [b] Democrat Franklin Pierce
Vacant 18 aprilie 1853 3 martie 1857 Franklin Pierce
14 John Breckinridge Kentucky 4 martie 1857 3 martie 1861 Democrat James Buchanan
15 Hannibal Hamlin Maine 4 martie 1861 3 martie 1865 Republican Abraham Lincoln
16 Andrew Johnson Tennessee 4 martie 1865 15 aprilie 1865 [d] Democrat Abraham Lincoln
Vacant 15 aprilie 1865 3 martie 1869 Andrew Johnson
17 Schuyler Colfax Indiana 4 martie 1869 3 martie 1873 Republican Ulysses S. Grant
18 Henry Wilson Massachusetts 4 martie 1873 22 noiembrie 1875 [b] Republican Ulysses S. Grant
Vacant 22 noiembrie 1875 3 martie 1877 Ulysses S. Grant
19 William Wheeler New York 4 martie 1877 3 martie 1881 Republican Rutherford Hayes
20 Chester A. Arthur New York 4 martie 1881 19 septembrie 1881 [d] Republican James Garfield
Vacant 19 septembrie 1881 3 martie 1885 Chester Arthur
21 Thomas A. Hendricks Indiana 4 martie 1885 25 noiembrie 1885 [b] Democrat Grover Cleveland
Vacant 25 noiembrie 1885 3 martie 1889 Grover Cleveland
22 Levi P. Morton New York 4 martie 1889 3 martie 1893 Republican Benjamin Harrison
23 Adlai E. Stevenson I Illinois 4 martie 1893 3 martie 1897 Democrat Grover Cleveland
24 Garret Hobart New Jersey 4 martie 1897 21 noiembrie 1899 [b] Republican William McKinley
Vacant 21 noiembrie 1899 3 martie 1901 William McKinley
25 Theodore Roosevelt New York 4 martie 1901 14 septembrie 1901 [d] Republican William McKinley
Vacant 14 septembrie 1901 3 martie 1905 Theodore Roosevelt
26 Charles W. Fairbanks Indiana 4 martie 1905 3 martie 1909 Republican Theodore Roosevelt
27 James S. Sherman New York 4 martie 1909 30 octombrie 1912 [b] Republican William H. Taft
Vacant 30 octombrie 1912 3 martie 1913 William H. Taft
28 Thomas R. Marshall Indiana 4 martie 1913 3 martie Democrat Woodrow Wilson
29 J. Calvin Coolidge Massachusetts 4 martie 1921 2 august 1923 [d] Republican Warren G. Harding
Vacant 2 august 1923 3 martie 1925 Calvin Coolidge
30 Charles G. Dawes Illinois 4 martie 1925 3 martie 1929 Republican Calvin Coolidge
31 Charles Curtis Kansas 4 martie 1929 3 martie 1933 Republican Herbert Hoover
32 John N. Garner Texas 4 martie 1933 20 ianuarie 1941 Democrat Franklin D. Roosevelt
33 Henry A. Wallace Iowa 20 ianuarie 1941 20 ianuarie 1945 Democrat Franklin D. Roosevelt
34 Harry S. Truman Missouri 20 ianuarie 1945 12 aprilie 1945 [d] Democrat Franklin D. Roosevelt
Vacant 12 aprilie 1945 20 ianuarie 1949 Harry S. Truman
35 Alben W. Barkley Kentucky 20 ianuarie 1949 20 ianuarie 1953 Democrat Harry S. Truman
36 Richard M. Nixon California 20 ianuarie 1953 20 ianuarie 1961 Republican Dwight Eisenhower
37 Lyndon B. Johnson Texas 20 ianuarie 1961 22 noiembrie 1963 [d] Democrat John F. Kennedy
Vacant 22 noiembrie 1963 20 ianuarie 1965 Lyndon B. Johnson
38 Hubert H. Humphrey Minnesota 20 ianuarie 1965 20 ianuarie 1969 Democrat Lyndon B. Johnson
39 Spiro T. Agnew Maryland 20 ianuarie 1969 10 octombrie 1973 [c] Republican Richard Nixon
Vacant 10 octombrie 1973 6 decembrie 1973 Richard Nixon
40 Gerald R. Ford Jr. Michigan 6 decembrie 1973 [f] 9 august 1974 [d] Republican Richard Nixon
Vacant 9 august 1974 19 decembrie 1974 Gerald Ford
41 Nelson A. Rockefeller New York 19 decembrie 1974 [f] 20 ianuarie 1977 Republican Gerald Ford
42 Walter F. Mondale Minnesota 20 ianuarie 1977 20 ianuarie 1981 Democrat Jimmy Carter
43 George H. W. Bush Texas 20 ianuarie 1981 [g] 20 ianuarie 1989 Republican Ronald Reagan
44 J. Danforth Quayle Indiana 20 ianuarie 1989 20 ianuarie 1993 Republican George H. W. Bush
45 Albert A. Gore Jr. Tennessee 20 ianuarie 1993 20 ianuarie 2001 Democrat Bill Clinton
46 Richard B. Cheney Wyoming 20 ianuarie 2001 [g] 20 ianuarie 2009 Republican George W. Bush
47 Joe Biden Pennsylvania 20 ianuarie 2009 20 ianuarie 2017 Democrat Barack Obama
48 Mike Pence Indiana 20 ianuarie 2017 20 ianuarie 2021 Republican Donald Trump
49 Kamala Harris California 20 ianuarie 2021 În funcție Democrat Joe Biden

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ajungând în New York City înaintea președintelui ales, George Washington, Adams a depus jurământul ca vicepreședinte nouă zile înaintea președintelui.
  2. ^ a b c d e f g A decedat în funcție.
  3. ^ a b A demisionat din funcție.
  4. ^ a b c d e f g h i A succedat în funcție datorită decesului sau demisionării președintelui.
  5. ^ A fost singurul vicepreședinte care a depus jurământul de credință în afara Statelor Unite ale Americii (în Havana, Cuba), având aprobarea specială a Congress-ului.
  6. ^ a b A devenit vicepreședinte conform celui de-al 25-lea amendament.
  7. ^ a b A funcționat ca un președinte, fără să fi devenit, conform celui de-al 25-lea amendament.
În afara celor nouă vicepreședinți care au succedat în funcția de președinte, alți șase dintre cei 49 de vicepreședinți au devenit președinți, fiind aleși ulterior.