Legislatura 2001-2005 (Republica Moldova)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XV-a a activat în perioada 2001-2005.

Mai jos este prezentată lista deputaților aleși la 25 februarie 2001 în Parlamentul Republicii Moldova, și fracțiunile constituite de ei.

Președinte al Parlamentului a fost aleasă Eugenia Ostapciuc. În funcția de șef al statului majoritatea parlamentară, care aparținea PCRM, l-a ales pe Vladimir Voronin.

În perioada activității acestui Parlament, a continuat elaborarea cadrului legal pentru realizarea obiectivelor economice și sociale, consolidarea instituțiilor statului. Parlamentul a adoptat și o serie de coduri: Codul civil și Codul de procedură civilă, Codul penal și Codul de procedură penală, Codul muncii ș.a. Parlamentul și-a exercitat atribuțiile pe întreaga durată a mandatului de 4 ani.[1]

Fracțiuni parlamentare[modificare | modificare sursă]

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (71 de mandate)

Blocul electoral „Alianța Braghiș” (19 mandate)

Partidul Popular Creștin Democrat (11 mandate)

Lista deputaților[modificare | modificare sursă]

Lista inițială[modificare | modificare sursă]

Nr. Nume Domiciliu Anul nașterii Apartenența politică Profesie / ocupație
1 Vladimir Voronin mun. Chișinău 1941 PCRM inginer-economist, politolog, jurist, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, prim-secretar al CC al PCRM
2 Andrei Neguța mun. Chișinău 1952 PCRM pedagog, politolog, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, secretar al CC al PCRM
3 Ilie Vancea mun. Chișinău 1949 PCRM pedagog, Ministrul Educației și Științei
4 Dumitru Braghiș mun. Chișinău 1957 - inginer-energetician, Prim-ministru al Republicii Moldova
5 Vadim Mișin mun. Chișinău 1945 PCRM jurist, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
6 Dimitrii Todoroglo mun. Chișinău 1944 PCRM agronom-savant, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
7 Vasile Iovv mun. Chișinău 1942 PCRM inginer-tehnolog, politolog, doctor în economie, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
8 Iurie Roșca mun. Chișinău 1961 PPCD jurnalist, președinte al Partidului Popular Creștin Democrat, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
9 Ivan Calin mun. Chișinău 1935 PCRM agronom-savant, politolog, diplomat, doctor în științe economice, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
10 Lidia Guțu mun. Chișinău 1954 - economist, viceprim-ministru al Republicii Moldova
11 Eugenia Ostapciuc mun. Soroca 1947 PCRM inginer-tehnolog, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
12 Vladimir Țurcan mun. Chișinău 1954 - jurist, Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova
13 Iurie Stoicov or. Călărași, județul Ungheni 1955 PCRM inginer-mecanic, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
14 Victor Stepaniuc com. Costești, județul Chișinău 1958 PCRM pedagog, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
15 Dumitru Zidu mun. Chișinău 1932 PSM pedagog, președinte al organizației veteranilor din Republica Moldova
16 Oleg Mantorov s. Unguri, județul Edineț 1947 PCRM pedagog, primarul comunei Calarașovca, județul Edineț
17 Nicolae Alexei mun. Chișinău 1948 - jurist, doctor în drept, șef al Departamentului Combaterii Crimei Organizate și Corupției (temporar suspendat)
18 Dumitru Prijmireanu mun. Chișinău 1951 PCRM pedagog, economist-organizator, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
19 Iulian Magaleas mun. Chișinău 1942 PCRM pedagog, politolog, președintele Companiei de Stat “Teleradio Moldova”
20 Eva Gudumac mun. Chișinău 1941 - medic pediatru, doctor habilitat în științe medicale, șef de catedră chirurgie, anestezie, reanimare pediatrică, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei
21 Alexandru Jdanov mun. Chișinău 1932 PCRM agronom-savant, doctor în științe economice, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
22 Valerian Cristea mun. Chișinău 1950 PCRM inginer energetician, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
23 Marc Tkaciuk mun. Chișinău 1966 - pedagog, doctor în științe istorice, rector al Școlii antropologice superioare din Republica Moldova
24 Nicolae Bondarciuc mun. Chișinău 1941 PCRM inginer-electrician, viceprimar general al mun. Chișinău
25 Vlad Cubreacov mun. Chișinău 1965 PPCD jurnalist, vicepreședinte al Partidului Popular Creștin Democrat, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
26 Nicolai Malachi s. Volintiri, județul Tighina 1952 - mecanic-agronom, președintele Consiliului județean Tighina
27 Vasile Pentelei mun. Chișinău 1947 - agronom-economist, președintele Curții de Conturi al Republicii Moldova
28 Ludmila Borgula mun. Chișinău 1940 PCRM inginer-tehnolog, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, secretar al CC al PCRM
29 Anton Miron mun. Chișinău 1941 PCRM agronom-savant, vicepreședintele Consiliului județean Chișinău
30 Afanasie Smochin mun. Chișinău 1945 - inginer-mecanic auto, Ministrul Transporturilor și Comunicațiilor
31 Valeriu Cosarciuc mun. Chișinău 1955 - economist, viceprim-ministru al Republicii Moldova
32 Victor Ciobanu mun. Chișinău 1956 - economist, doctor în sociologie, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
33 Ion Filimon com. Năpădeni, județul Ungheni 1955 PCRM agronom-savant, temporar neangajat în cîmpul muncii
34 Valentin Chilat s. Bîrnova, județul Edineț 1959 PPCD pedagog, președinte al filialei județene Edineț a Partidului Popular Creștin Democrat
35 Gheorghe Anton or. Strășeni, județul Chișinău 1937 PCRM zootehnician-savant, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
36 Gheorghii Dmitrii Tabunșcic mun. Chișinău 1939 - agronom-savant, doctor în filozofie, consultant la ACB “Banca Socială”
37 Mihail Sidorov mun. Chișinău 1946 - jurist, avocat parlamentar
38 Boris Hotniciuc mun. Bălți 1941 PCRM economist, șef al Direcției administrative al procedurii de reorganizare și lichidare la combinatul de mobilă din mun. Bălți
39 Victoria Novic mun. Chișinău 1952 PCRM tehnician-tehnolog, economist, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
40 Boris Cojuhari mun. Chișinău 1944 PCRM specialist în finanțe și credit, politolog, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
41 Vladimir Cociorvă com. Brăviceni, județul Orhei 1958 PDSF zootehnician, primarul comunei Brăviceni, județul Orhei
42 Iacob Timciuc mun. Chișinău 1954 PCRM inginer-electronist, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
43 Viorel Prisacari mun. Chișinău 1946 - epidemiolog, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, prorector în probleme de știință al Universității de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu”
44 Mihail Chițul mun. Chișinău 1937 PCRM jurist, vicepreședinte al Societății orășenești de veterani a municipiului Chișinău
45 Tatiana Necoară mun. Chișinău 1978 PCRM psiholog-manager, prim-secretar al CC al UTCM din Republica Moldova
46 Vladimir Doronin mun. Chișinău 1941 PCRM inginer-mecanic, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, secretar al CC al PCRM
47 Vitalie Mrug mun. Bălți 1956 MPSN inginer-constructor, director general, SA “Magistrala”
48 Maria Postoico mun. Chișinău 1950 PCRM jurist, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
49 Iurie Eriomin mun. Chișinău 1949 PCRM inginer-tehnolog, consultant superior al fracțiunii PCRM în aparatul Parlamentului Republicii Moldova
50 Anatolii Stîngaci com. Trinca, județul Edineț 1953 PCRM zooinginer, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
51 Eugeniu Gîrlă mun. Chișinău 1953 PPCD informatician, economist, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
52 Victor Zlacevschi mun. Chișinău 1944 PCRM pedagog, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
53 Leonid Culiuc mun. Chișinău 1950 - profesor universitar, doctor habilitat, director al Institutului Fizicii Aplicate al Academiei de Științe a Moldovei
54 Natalia Gavriliuc mun. Chișinău 1950 PCRM pedagog, director al Casei lucrătorilor din învățămînt
55 Victor Andrușciac mun. Chișinău 1934 PCRM pedagog, doctor în științe istorice, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
56 Ivan Cîlcic mun. Comrat, UTA Găgăuzia 1951 PCRM inginer-economist, șeful Direcției Statisticii din mun. Comrat, UTA Găgăuzia
57 Vladimir Panfilov mun. Chișinău 1956 PCRM inginer-constructor, director adjunct al SA “Luiza-Farm”
58 Ion Guțu mun. Chișinău 1943 PDSF economist, doctor habilitat în economie, vicepreședinte al Consiliului BCA “Unibanc”
59 Mihail Rusu mun. Chișinău 1941 PCRM tehnolog în coacerea pîinii, agronom, politolog, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
60 Riorita Paterău mun. Bălți 1962 PPCD pedagog, șefă de catedră la colegiul de muzică și pedagogie din mun. Bălți
61 Ivan Grec mun. Chișinău 1939 - bibliotecar și bibliograf, doctor în științe istori-ce, colaborator științific principal la Institutul interetnic al Academiei de Științe a Moldovei
62 Valentin Dragan or. Briceni,jud. Edineț 1952 PCRM inginer-mecanic, politolog, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
63 Ion Morei mun. Chișinău 1955 UCM deputat în Parlamentul Republicii Moldova
64 Iosif Chetraru or. Cimișlia, județul Lăpușna 1945 PCRM zootehnician, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
65 Nicolae Pamujac mun. Chișinău 1948 - agronom, doctor habilitat în științe agrare, profesor universitar la Universitatea Agrară de Stat din Moldova
66 Petru Palamarciuc mun. Chișinău 1947 PCRM economist-organizator teatral, director general al SA “Cortina”, mun. Chișinău
67 Vladimir Dragomir or. Ștefan Vodă, județul Tighina 1944 PCRM pedagog, director general al Direcției generale județene pentru învățămînt, tineret și sport a Consiliului județean Tighina
68 Ștefan Secăreanu mun. Chișinău 1959 PPCD jurnalist, director al publicației periodice “Țara”, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
69 Mihail Plămădeală mun. Chișinău 1945 - jurist, copreședinte coordonator, organizația obștească “Republica”
70 Djumberi Todua or. Șoldănești, județul Orhei 1937 PCRM inginer-miner, directorul uzinei de beton armat din or. Șoldănești, județul Orhei
71 Grigorii Gorodinschii or. Fălești, județul Bălți 1941 PCRM jurist, primarul orașului Fălești, județul Bălți
72 Ivan Pismac mun. Chișinău 1930 PCRM pedagog, prim-secretar al comitetului teritorial de partid, sect. Buiucani, mun. Chișinău
73 Iurie Zabunov mun. Chișinău 1947 PCRM inginer-mecanic, șef de birou, SA “Tracom”
74 Mihail Camerzan mun. Chișinău 1952 - pedagog, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
75 Ivan Semeniuc s. Corjova, județul Chișinău 1945 PCRM agronom, director SRL “Corjoveanca”
76 Vasile Rusu mun. Chișinău 1952 - jurist, membru al Uniunii avocaților din Republica Moldova, mun. Chișinău
77 Iulian Glavan mun. Chișinău 1953 PPCD neurochirurg, doctor în medicină, asistent la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu”
78 Vladimir Iuzvenco mun. Chișinău 1950 - inginer al căilor de comunicații, adjunct al șefului aparatului de revizori pentru securitatea traficului
79 Alexei Ivanov mun. Orhei 1952 PCRM economist, politolog, șeful Inspectoratului Fiscal de Stat, județul Orhei
80 Gheorghe Sima mun. Chișinău 1952 UM pedagog, neangajat în cîmpul muncii
81 Afanasii Mandaji or. Vulcănești, UTA Găgăuzia 1942 PCRM zootehnician-savant, președintele SA “Avicola-Vulcănești”
82 Alexandru Ciugurean mun. Chișinău 1948 - jurist, director general al Asociației Naționale a producătorilor de marfă din Republica Moldova
83 Vladimir Eremciuc or. Ocnița, județul Edineț 1951 PCRM doctor-sanitar, primarul orașului Ocnița, județul Edineț
84 Valeriu Pleșca mun. Chișinău 1958 MFN jurist, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
85 Nicolae Zara mun. Chișinău 1943 - jurist, avocat la Uniunea avocaților din mun. Chișinău
86 Andrei Conișescu mun. Chișinău 1952 PPCD economist, consultant în Comisia parlamentară pentru economie, industrie și privatizare
87 Ion Șpac or. Nisporeni, județul Ungheni 1952 PCRM agronom, politolog, temporar neangajat în cîmpul muncii
88 Petru Silivestru com. Cotiujenii Mari, județul Soroca 1947 PCRM agronom, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
89 Gheorghe Haralampie Tabunșcic mun. Căușeni, județul Tighina 1942 PCRM ziarist, vicepreședinte al Consiliului județean Tighina
90 Ion Untu mun. Chișinău 1954 - inginer, director al Cancelariei de Stat
91 Valeriu Calmațui mun. Ungheni 1950 PCRM inginer-electrician, șeful rețelei electrice din mun. Ungheni
92 Antonina Baldovici or. Leova, județul Lăpușna 1937 PCRM bibliotecară, prim-secretar al comitetului teritorial de partid, sect. Leova
93 Spiridon Martîniuc or. Sîngerei, județul Bălți 1950 PCRM electrician și mecanizator în agricultură, director general la IM “ROUA-Univers”
94 Efim Zubcu mun. Soroca 1943 PPCD merceolog, președinte al filialei județene Soroca a Partidului Popular Creștin Democrat, vicepreședinte al societății pe acțiuni “Concordia-Soroca”
95 Ion Ursu mun. Chișinău 1945 PCRM jurist, șofer la Curtea de Conturi din Republica Moldova
96 Victor Morev mun. Bălți 1944 PSM inginer, primarul municipiului Bălți
97 Iurie Cicinov mun. Chișinău 1942 - agronom al gospodăriei forestiere, președintele prezidiului Asociației republicane a vînătorilor și pescarilor
98 Efim Agachi mun. Soroca 1942 PCRM inginer-constructor, președintele Consiliului județean Sorocad
99 Oleg Morii mun. Chișinău 1939 PCRM agronom-savant, președintele Asociației Naționale a producătorilor “Alimpromagro” din Republica Moldova
100 Raisa Morarenco mun. Chișinău 1945 PCRM pedagog, prim-secretar al comitetului teritorial al PCRM, sect. Centru, mun. Chișinău
101 Alexandru Oleinic mun. Chișinău 1959 PDSF inginer-mecanic, director general al Agenției naționale pentru atragerea investițiilor

Schimbări[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]