Lavră
O lavră (în greacă Λαύρα; chirilic: Лавра) este un tip de mănăstire constând dintr-un grup de chilii sau peșteri pentru pustnici, cu o biserică și, uneori, o sală de mese în centru. Lavrele aparțin tradiției ortoodoxe. Termenul este de asemenea folosit de către unele comunități romano-catolice.[1] În limba greacă, inițial, termenul însemna o pajiște sau o alee într-un oraș.[2][3]
Istorie[modificare | modificare sursă]
Începând cu secolul al V-lea, termenul grecesc de lavră s-ar putea referi în mod special la așezări monahale semi-eremitice din deșertul iudeu, unde lavrele erau foarte numeroase. Primele lavre din Palestina au fost fondate de Sfântul Hariton (născut în secolul al III-lea, decedat pe la anul 350): Lavra Pharan (la nord-est de Ierusalim), Lavra Douka (la vest de Ierihon) și Lavra Souka sau Lavra Veche în zona Văii Tekoa.[4][5]
Sfântul Eftimie cel Mare (377-473) a fondat una dintre primele lavre, în secolul al V-lea, în Palestina.[6] Lavra Sfântului Sabbas cel Sfințit (†532), în Valea Hedron (cunoscut în limba arabă ca Mar Saba), este una dintre cele mai vechi și aproape funcționând continuu mănăstiri ale Bisericii Creștine.
Sfântul Gherasim a stabilit un sistem similar în Valea Iordanului, la mijlocul secolului al V-lea, cu 70 de chilii în jurul unui cenobium și cu călugări care se întorc în chilii după timpul petrecut în cenobium. În timpul săptămânii stăteau în chilii, stând pe o rogojină aspră, având o cantitate mică de alimente și frunze de palmier din care să facă frânghii și coșuri. Sâmbăta călugării duceau rezultatul muncii lor la cenobium și asistau la liturghie împreună, apoi reveneau la chiliile lor duminică seara. Chiliile erau lăsate deschise, și cei în nevoie puteau lua ce doreau dintr-o o chiliile, dacă o găseau goală. Lavra avea un preot, care era contactul cu lumea exterioară, și cel puțin doi diaconi hirotoniți.
Marea Lavră întemeiată de Atanasie Athonitul în 963 este cea mai veche mănăstire de pe Muntele Athos din Grecia.
Cele mai mari și mai importante mănăstiri ortodoxe ruse au fost numite lavre și au fost subordonate direct patriarhului Moscovei. În 1721 au fost subordonate Sfântului Sinod.
Listă de lavre[modificare | modificare sursă]
- Patriarhia Ecumenică de Constantinopol:
- Lavra Megisti, Muntele Athos (secolul al X-lea): Marea Lavră
- Biserica Ortodoxă Georgiană:
- Lavra David Gareja (din 1505)
- Biserica Ortodoxă a Greciei:
- Lavra Agia
- Biserica Ortodoxă a Ierusalimului:
- Lavra Sf. Sabbas (Mar Saba) (532)
- Biserica Ortodoxă Poloneză:
- Lavra Supraśl (din 1505)
- Biserica Ortodoxă Română:
- Lavra din Neamț (Mănăstirea Neamț) (din secolul al XV-lea)
- Biserica Ortodoxă Rusă:
- Lavra Troița-Serghieva (din 1744) - Lavra „Sfânta Treime” - „Sfântul Serghie”.
- Lavra Alexandru Nevski (din 1797)
- Biserica Greco-Catolică Ucraineană:
- Univ Lavra (din 1898) Lavra Univ a Adormirii Maicii Domnului din Studite Rit
- Biserica Ortodoxă Ucraineană:
- Kiev Pechersk Lavra (din 1051) Kiev, Lavra Peșterilor
- Lavra Poceaiv a Adormirii Maicii Domnului (din 1833)
- Lavra Sfântul Munte (din 2004)
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ „Order of Carmelites: Hermitical Communities”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ λαύρα. Liddell, Henry George; Scott, Robert; A Greek–English Lexicon de la Perseus Project.
- ^ Kazhdan, Alexander P., ed. (). „Lavra”. The Oxford Dictionary of Byzantium. New York, Oxford: Oxford University Press.
- ^ Catholic Encyclopedia entry for Laura Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ Lewin (2005), p. 188.
- ^ Parry (1999), p. 294.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- The Blackwell Dictionary of Eastern Christianity
- The Archaeology of Ancient Judea and Palestine