Lactarius circellatus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Lactarius circellatus
Genul Lactarius, specia L. circellatus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Lactarius
Specie: L. circellatus
Nume binomial
Lactarius circellatus
Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus circellatus Battarra (1755)
  • Galorrheus circellatus (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Lactifluus circellatus (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Lactarius circellatus var. polyzonus Velen. (1920)
  • Lactarius circellatus var. alpicola Neuhoff (1956)
  • Lactarius circellatus f. distantifolius Hongo (1966)
  • Lactarius alpicola (Neuhoff) J.Blum (1976)
  • Lactarius circellatus var. borealis Hesler & A.H.Sm. (1979)
Modifică text Consultați documentația formatului

Lactarius circellatus (Elias Magnus Fries, 1838) este o specie de ciuperci necomestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactarius.[1][2] O denumire populară nu este cunoscută. Acest burete regional destul de răspândit coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește pe sol proaspăt și bogat în nutrienți, izolat sau în grupuri de mai multe exemplare în păduri de foioase și mixte, parcuri, grădini, chiar și prin cimitire, dar numai sub arini. Apare de la câmpie la munte, din iunie până în octombrie.[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Battarra

Specia a fost descrisă și desenată pentru prima dată de micologul italian Giovanni Antonio Battarra clasificată în comitetele de nomenclatură drept Agaricus circellatus (deși într-adevăr ca Omphalomyces circellatus) în opera sa Fungorum agri ariminensis historia din 1755.[5]

Dar s-a hotărât, că numele binomial are să fie Lactarius circellatus, determinat de marele savant suedez Elias Magnus Fries în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[6] fiind numele curent valabil (2020).

Taxonul lui Battarra (sub Agaricus) precum toate celelalte încercări de redenumire și variații descrise (vezi infocaseta) sunt acceptate sinonim, dar nefolosite.

Epitetul se trage de la (latină circellus, diminutivul cuvântului latin (latină circulus=cerc, circumferință, orbită, traiectorie),[7] datorită zonării pălăriei.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Cooke: Lactarius circellatus
  • Pălăria: are un diametru de 3-10 (12)cm, este cărnoasă, fragilă, higrofană, în tinerețe convexă cu marginea (pentru timp lung) răsfrântă spre picior, apoi din ce în ce mai aplatizată și mai mult sau mai puțin adâncită în centru. Cuticula netedă, spre margine fin solzoasă, la umezeală ceva unsuroasă, formează cu avansarea la marutitate zone clar mai închise, orânduite concentric. Coloritul, la exemplare tinere nu rar brumat alb, variază mult și poate fi gri, roz, gri-brun sau închis brun-ocru, adesea cu nuanțe portocalii, rozalii sau liliacee, pălind la bătrânețe din cauza higrofanității.
  • Lamelele: sunt subțiri, îndesate, ușor arcuite cu lameluțe intercalate, bifurcate și muchii netede, aderate scurt la picior, ocazional slab dințat decurente de-a lungul lui precum ondulate neregulat. Coloritul este în tinerețe albicios, apoi crem-gălbui până ocru-gălbui. După apăsare, lamelele devin brune sau gri-brun pătate.
  • Piciorul: destul de gros are o înălțime de 3-5,5 (7)cm și o lățime de 1,2-2,5 (3,5)cm, se simte ceros, este neted până fibros de-a lungul, cilindric precum adesea îngustat spre bază, tânăr plin, și la bătrânețe gol pe dinăuntru. Coloritul suprafeței, la început deschis crem, schimbă mai târziu în gri-ocru, gri-roz, gri-brun sau carneu în partea de sus, iar în cea de jos spre ocru-roșiatic, ocazional cu pete brun-portocalii. Dezvoltă uneori cavități superficiale de culoare mai închisă. Tija, care se decolorează sub presiune ocru-brun, nu prezintă un inel.
  • Carnea: este albă, fără a se decolora la leziune și destul de fragilă. Mirosul plăcut aromatic invită la culegere, însă gustul, în primul moment blând, devine după scurt timp amar și astringent.
  • Laptele: care curge în abundență este alb, amar și iute, colorându-se în contact cu aerul după câtva timp crem până verzui. Iuțirea provine de la alcaloidul unei rășini numită piperină.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori rotunjori de 6,6-7 x 5,3-5,8 microni cu apicol și pereți groși, fiind amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), hialini (translucizi) și acoperiți cu crestături proporționate de până la 1µm precum cu negi înalți, ascuțiți, și răsfirat reticulați. Pulberea lor este de un ocru palid. Basidiile cu în mod normal 4 sterigme fiecare sunt cilindrice sau clavate, măsurând 40-46 × 8-9 microni. Muchiile eterogene prezintă pe lângă basidii o mulțime de cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor) cilindrice până fusiforme sau formate ca o sticlă îngustă, uneori cu pereți puțin îngroșați, care măsoară 25-55 x 5-9 microni, și, de asemenea, o cantitate asemănătoare de pleurocistide (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) fusiforme până în formă de lanțetă de 45–70 × 8–9 microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) cu o grosime de 70-100µm numai puțin diferențiate și confuze au hife paralele, slab ascendente și parțial fragmentate, late de 2-6µm. Între împletiturile hifelor gelatinoase se pot găsi unele lactifere intercalate.[8][9]
  • L. circellatus, pălărie în vârstă avansată
    L. circellatus, pălărie în vârstă avansată
  • L. circellatus, lamelele din apropiere
    L. circellatus, lamelele din apropiere
  • L. circellatus, 2 tineri, 1 bătrân, lamele și picior
    L. circellatus, 2 tineri, 1 bătrân, lamele și picior
  • L. circellatus maturi
    L. circellatus maturi
  • L. circellatus gri-liliaceu
    L. circellatus gri-liliaceu

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Specia poate fi confundată de exemplu cu: Lactarius acris,[12] Lactarius azonites (necomestibil),[13] Lactarius blennius,[14][15] Lactarius decipiens (necomestibil),[16] Lactarius flexuosus (necomestibil),[17] Lactarius fluens,[18] Lactarius glyciosmus (condiționat comestibil),[19] Lactarius ilicis (necomestibil, trăiește în păduri de foioase mai călduroase, iute) + imagini: [3],[20] Lactarius mammosus sin. Lactarius fuscus (necomestibil),[21] Lactarius pyrogalus (necomestibil),[22] Lactarius scrobiculatus (otrăvitor),[23] Lactarius trivialis sin. Lactarius bertillonii var. queletii,[24] Lactarius turpis (posibil letal),[25] Lactarius vietus (necomestibil)[26] sau Lactarius zonarius (necomestibil).[27] Mai departe, o confuzie ar fi posibilă chiar și cu delicioșii Lactarius aurantiacus sin. Lactarius mitissimus[28] și Lactarius volemus.[29]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • !Lactarius acris!
    !Lactarius acris!
  • !Lactarius azonites!
    !Lactarius azonites!
  • Lactarius aurantiacus sin. mitissimus
    Lactarius aurantiacus sin. mitissimus
  • !Lactarius blennius!
    !Lactarius blennius!
  • ! Lactarius decipiens!
    ! Lactarius decipiens!
  • !Lactarius flexuosus!
    !Lactarius flexuosus!
  • !Lactarius fluens!
    !Lactarius fluens!
  • Lactarius glyciosmus
    Lactarius glyciosmus
  • !Lactarius ilicis!
    !Lactarius ilicis!
  • !Lactarius mammosus!
    !Lactarius mammosus!
  • !Lactarius pyrogalus!
    !Lactarius pyrogalus!
  • !!Lactarius scrobiculatus!!
    !!Lactarius scrobiculatus!!
  • !Lactarius trivialis!
    !Lactarius trivialis!
  • !!!Lactarius turpis!!!
    !!!Lactarius turpis!!!
  • !Lactarius vietus!
    !Lactarius vietus!
  • Lactarius volemus
    Lactarius volemus
  • !Lactarius trivialis!
    !Lactarius trivialis!
  • !Lactarius zonarius!
    !Lactarius zonarius!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Deși de miros plăcut, ciuperca este absolut necomestibilă din cauza gustului amar, iute și astringent.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank 1
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 84-85, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 370-371, ISBN 88-85013-37-6
  5. ^ Giovanni Antonio Battarra: „Fungorum agri ariminensis historia”, Editura Ballantianis, Faventiae 1755, p. 37, tab. 13 [1]
  6. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 338 [2]
  7. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 192, ISBN 3-468-07202-3
  8. ^ Jacob Heilmann-Clausen și colaboratori: „The genus Lactarius - Fungi of Northern Europe”, vol. 2, Editura Danish Mycological Society, Copenhaga 1998, p. 50, ISBN 978-8-79835-814-5
  9. ^ Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 54, ISBN 3-85604-060-9
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 544, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 455
  12. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 362-363, ISBN 88-85013-37-6
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 376-377 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 336-337, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 384-385, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 376-377 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 304-305, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 380-381 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Mauro Sarnari: „Lactarius ilicis”, în: „Bollettino dell'Associazione Micologica ed Ecologica Romana”, vol. 29, 1993, p. 22
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 312-313 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 370-371, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 368-369, ISBN 3-405-12116-7
  24. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 356-357, ISBN 88-85013-37-6
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 466-467, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12124-8
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 368-369, ISBN 88-85013-37-6
  28. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 446-447, ISBN 978-3-440-14530-2
  29. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 177-180, ISBN 3-426-00312-0

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Egon Horak: „Röhrlinge und Blätterpilze in Europa“, ed. a 6-a complet revizuită, Elsevier - Spektrum Akademischer Verlag, München 2005, ISBN 978-3-8274-1478-6
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, p. 403, ISBN 3-8001-3531-0
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lactarius_circellatus&oldid=13664313