Lactarius albocarneus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Lactarius albocarneus
Genul Lactarius, specia L. albocarneus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Lactarius
Specie: L. albocarneus
Nume binomial
Lactarius albocarneus
Britzelm. (1895)
Sinonime
  • Agaricus fascinans Fr. (1821), taxon neclar
  • Lactarius fascinans (Fr.) Fr. (1838), taxon neclar[1]
  • Lactifluus albocarneus (Britzelm.) O.Kuntze (1898)
  • Lactarius glutinopallens F.H.Møller & J.E.Lange (1940)
  • Lactarius glutinopallens var. glutinovirens J.Blum (1976)
  • Lactarius albocarneus var. glutinovirens (J.Blum) Bon (1985)
Modifică text Consultați documentația formatului

Lactarius albocarneus Max Britzelmayr, 1895) din încrengătura Basidiomycota, în familia Russulaceae și de genul Lactarius[2][3] este o specie de ciuperci necomestibile destul de răspândită care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri mai mari sau mai mici, pe sol calcaros și umed, în păduri de conifere, adesea pe mușchi, sub brazi argintii și molizi. Apare de la deal la munte, cu predilecție în regiuni montane, din (august) septembrie până în noiembrie.[4][5]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Max Britzelmayr

Poate deja renumitul savant Elias Magnus Fries a descoperit specia ca primul în 1821, denumind-o Agaricus fascinans,[6] dar descrierea lui este prea imprecisă și vagă și, de aceea, nu a fost acceptată, consecvent, de asemenea, și taxonul lui, Lactarius fascinans din 1838.[7]

Numele binomial Lactarius albocarneus, valabil până în prezent (2021), a fost determinat de micologul bavarez Max Britzelmayr în volumul 62 al jurnalului micologic Botanisches Centralblatt din 1895.[8]

În 1940, aceiași specie a fost determinată drept Lactarius glutinopallens de micologii danezi Frits Hansen Møller (1887–1962) și Jakob Emanuel Lange în volumul 5 al operei lui Lange Flora Agaricina Danica din 1940,[9] fiind astfel un homonim. Totuși taxonul se mai găsește în cărți micologice, de exemplu la Bruno Cetto (vezi sus). De asemenea, transferul speciei la genul Lactifluus sub păstrarea epitetului prin micologul german Otto Kuntze, de verificat în volumul 3 al operei sale Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum din 1898[10] a fost respins.

Toate celelalte încercări de redenumire nu sunt folosite, dar acceptate sinonim.

Epitetul specific este derivat din cuvintele latine (latină albus=alb)[11] și adjectivul substantivului (latină caro, genitiv carnis=carne),[12] datorită aspectului pe exterior.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Lactarius fascinans
  • Pălăria: are un diametru de 4–7 (9) cm, este nu prea cărnoasă, puțin elastică, pentru mult timp convexă cu marginea răsfrântă spre picior, apoi din ce în ce mai plată și chiar adâncită în centru, cu marginea atunci ondulată. Cuticula este netedă, pe vreme uscată cu aspect mătăsos și brumat argintiu, dar la umezeală forte vâscoasă, fără zone concentrice. Coloritul tinde între izabel sau palid gri, slab gri-ocru sau gri-liliaceu, carneu deschis până la gri-brun ori gri-violet. Când cuticula este apăsată, devine repede violet-negricioasă.
  • Lamelele: sunt dese, subțiri, și intercalate, orizontale sau slab arcuite, cu muchii ascuțite, fiind ori aderate larg la picior, ori scurt decurente de-a lungul lui. Coloritul este la început albicios, devenind cu vârsta slab ocru.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-7 cm și o grosime de 1-1,5 (2) cm, este mlădios-spongios, cilindric cu o bază păroasă, mai întâi împăiat, iar la bătrânețe gol pe dinăuntru. Suprafața netedă cu aspect slab longitudinal fibros, este lucioasă, iar la umezeală vâscoasă. Coloritul albicios până slab maroniu deschis este uneori pătat ocru. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: destul de elastică, și albicioasă ce se decolorează după tăiere gălbui, are un miros slab fructuos, dar un gust amar, astringent și foarte iute.
  • Laptele: care curge abundent la început, este alb și subțire. Deși nu se decolorează în contact cu aerul, devine, odată uscat, galben-sulfureu. Este și el amar, iute și astringent ca carnea.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori rotunjori, ușor amilozi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), hialini (translucizi), ornamentați pe suprafață cu crestături parțial reticulate precum presărați cu negi izolați de până la 1 µm cu o mărime de 9-13 x 9-12 microni. Pulberea lor este gălbuie. Basidiile cu (2)-4 sterigme fiecare sunt clavate și măsoară 50-55 x 10-12 microni. Cistidele (celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) sunt fusiforme și ascuțite cu o dimensiune de 70-80 x 5-15 microni.[13] Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) de 65-100 × 8-10 microni sunt numeroase, în formă de lanțetă și înălțate, fiind uneori colorate palid gălbui. Prezintă și multe cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor) îngust fusiforme sau în formă de sulă și nu rar vârfuri cu aspectul unui cordon perlat, măsurând 30-70 × 6,5-10 microni. Muchiile sunt eterogene. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) într-un trichoderm gros de 200-300 µm constau din hife translucide, ascendente și neregulat încolăcite, late de 2-3µm.[14]
  • Reacții chimice: cuticula se decolorează cu acid sulfuric slab gri-roșiatic, carnea și lamelele cu anilină de fenol peste roz, vinaceu în violet-negricios, cu fenol încet de la roșu de somon la brun închis, cu guaiacol după o jumătate de oră palid liliaceu, cu sulfat de fier după 5 minute carneu-măsliniu, și carnea cu tinctură de Guaiacum după ceva timp gri-verzui deschis.[15][16]
  • L. albocarneus, lamele și picior
    L. albocarneus, lamele și picior

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Ciuperca poate fi confundată preponderent cu specii înrudite, aproape toate necomestibile sau otrăvitoare, amare sau iute. Exemple sunt: Lactarius acris (necomestibil),[17] Lactarius aspideus sin. Lactarius flavidus (necomestibil),[18] Lactarius azonites (necomestibil),[19] Lactarius blennius (necomestibil),[20][21] Lactarius decipiens (necomestibil),[22] Lactarius flexuosus (necomestibil),[23] Lactarius fluens (necomestibil),[24] Lactarius glyciosmus (condiționat comestibil),[25] Lactarius pallidus (necomestibil),[26] Lactarius pubescens (otrăvitor),[27] Lactarius uvidus (necomestibil),[28] Lactarius vietus (necomestibil)[29] sau Lactarius violascens (necomestibil).[30]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • !Lactarius acris!
    !Lactarius acris!
  • !Lactarius aspideus! sin. !Lactarius flavidus!
    !Lactarius aspideus! sin. !Lactarius flavidus!
  • !Lactarius azonites!
    !Lactarius azonites!
  • !Lactarius blennius!
    !Lactarius blennius!
  • ! Lactarius decipiens!
    ! Lactarius decipiens!
  • !Lactarius flexuosus!
    !Lactarius flexuosus!
  • !Lactarius fluens!
    !Lactarius fluens!
  • Lactarius glyciosmus
    Lactarius glyciosmus
  • !!Lactarius pallidus!!
    !!Lactarius pallidus!!
  • !!Lactarius pubescens!!
    !!Lactarius pubescens!!
  • !Lactarius uvidus!
    !Lactarius uvidus!
  • !Lactarius vietus!
    !Lactarius vietus!
  • !Lactarius violascens!
    !Lactarius violascens!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Deși de miros plăcut, specia este necomestibilă din cauza gustului amar, astringent și foarte iute.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Taxon neclar
  2. ^ Index Fungorum
  3. ^ Mycobank
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 396-397, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 438-439, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Elias Fries: „Systema mycologicum”, vol. 1, Editura Ernest Mauritius, Greifswald, 1821, p. 64
  7. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 336 [1]
  8. ^ Max Britzelmayr: „Lactarius albocarneus”, în: „Botanisches Centralblatt”, nr. 62, nr. 10, München 1897, p. 309
  9. ^ Jakob Emanuel Lange: „Flora Agaricina Danica”, vol. 5, Editura Recato AS, Copenhaga 1940, p. 39
  10. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”, vol. 3, Editura Arthur Felix, Leipzig 1898, p. 489
  11. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 71
  12. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 170
  13. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. + tab. 900
  14. ^ Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 44, ISBN 3-85604-060-9
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 549, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 456
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 362-363, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 360-361, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 376-377 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12116-7
  21. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 336-337, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 384-385, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 376-377 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 304-305, ISBN 3-405-12124-8
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 380-381 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 390-391, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 364-365, ISBN 88-85013-25-2
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 370-371, ISBN 3-405-12116-7
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12124-8
  30. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 370-371, ISBN 88-85013-25-2

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928 (pentru cercetarea în total)
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4</ref>
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 3-8001-3531-0
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lactarius_albocarneus&oldid=15163216