Sari la conținut

Kudu mic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Kudu mic
Mascul
Stare de conservare

Risc scăzut (NT)  (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Artiodactyla
Familie: Bovidae
Subfamilie: Bovinae
Trib: Tragelaphini
Gen: Tragelaphus
Specie: T. imberbis
Nume binomial
Tragelaphus imberbis
(Blyth, 1869)
Areal
Sinonime[2][3]
  • Ammelaphus strepsiceros (Heller, 1912)
  • Ammelaphus australis (Heller, 1913)
Modifică text Consultați documentația formatului

Kudu mic (Tragelaphus imberbis) este o antilopă de mărime medie, de tufișuri, întâlnită în Africa de Est. Specia face parte din genul de ungulate Tragelaphus (familia Bovidae), alături de alte câteva specii înrudite de bovide africane cu dungi și coarne spiralate, inclusiv kudu-ul mare înrudit, bongo-ul, antilopa de tufiș, elandul uriaș și cel comun, nyala și sitatunga.

Taxonomie și etimologie

[modificare | modificare sursă]
Relații filogenetice din analiza combinată a tuturor datelor moleculare (Willows-Munro și colab., 2005)[4]

Kudu mic poartă numele științific de Tragelaphus imberbis. Specia este clasificată în genul Tragelaphus, din familia Bovidae, și a fost descrisă pentru prima dată în anul 1869 de către zoologul englez Edward Blyth.[3] Numele generic (Tragelaphus) derivă din cuvintele grecești tragos (care înseamnă „țap” sau „mascul de capră”) și elaphos (care înseamnă „cerb”). Numele specific (imberbis) provine dintr-un termen latin care înseamnă „fără barbă”, făcând referire directă la absența coamei caracteristice de pe gâtul acestei antilope.[5] Numele popular („kudu”) își are cel mai probabil originea în termenul kudu din limba khoikhoi sau a pătruns în circulație prin intermediul cuvântului koedoe din limba afrikaans.[6] Atributul „mic” este utilizat pentru a evidenția dimensiunile reduse ale acestei antilope în comparație cu ruda sa mai mare, kudu mare (Tragelaphus sprepsiceros).[7]

Poziția taxonomică a speciei a fost subiectul mai multor revizuiri de-a lungul timpului. În anul 1912, zoologul american Edmund Heller a înființat genul independent Ammelaphus exclusiv pentru kudu mic, specia tip fiind desemnată A. strepsiceros.[2] Ulterior, specia a fost reinclusă în genul Tragelaphus.[3] În anul 2011, o publicație semnată de Colin Groves și Peter Grubb a adus argumente în favoarea revenirii speciei în genul Ammelaphus. Autorii au susținut că această antilopă face parte din cea mai timpurie linie evolutivă desprinsă din tribul său, separându-se de linia principală înainte ca aceasta din urmă să se dividă în Tragelaphus și Taurotragus.[8] Cu toate acestea, Societatea Americană de Mamalogie (American Society of Mammalogists) continuă să listeze oficial specia sub denumirea de Tragelaphus imberbis.[9]

În anul 2005, cercetătoarea Sandi Willows-Munro (de la Universitatea din KwaZulu-Natal), împreună cu echipa sa, a efectuat o analiză mitocondrială pe cele nouă specii ale genului Tragelaphus, comparând datele obținute din ADN-ul mitocondrial (mtDNA) cu cele din ADN-ul nuclear (nDNA). Rezultatele au demonstrat că tribul Tragelaphini este monifiletic, iar kudu mic ocupă o poziție bazală în arborele filogenetic, fiind urmat de antilopa nyala (T. angasii).[10][11] Conform acestor date, kudu mic s-a separat de clada sa soră în urmă cu aproximativ 13,7 milioane de ani. Spre deosebire de analiza mitocondrială, datele nucleare arată că antilopa kudu mic și nyala formează împreună o cladă distinctă, care s-a separat colectiv de clada soră în urmă cu aproximativ 13,8 - 14 milioane de ani.[12][13]

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Kudu mic, mascul

Kudu mic este o antilopă cu coarne spiralate care prezintă un dimorfism sexual clar, masculii fiind considerabil mai mari și mai grei decât femelele. Masculii au o înălțime la greabăn de aproximativ 95–105 cm și o greutate corporală cuprinsă între 92 și 108 kg iar femelele au o înălțime la greabăn de 90–100 cm și cântăresc între 56 și 70 kg.[14]

Lungimea corpului (de la cap la coadă) este de obicei între 110 și 140 cm. Coada stufoasă are o lungime de 24–40 cm, fiind complet albă pe partea inferioară și terminându-se cu un vârf negru.[15]

Speranța medie de viață a speciei este de 10 ani în sălbăticie și poate ajunge până la 15 ani în condiții de captivitate.[15]

Coloritul și detaliile blănii diferă în funcție de sex și vârstă, oferind în același timp un tipar complex de camuflaj. Femelele și puii au o blană roșcată. Masculii, în schimb, își schimbă coloritul după vârsta de 2 ani, devenind gri-gălbui sau chiar mai închiși la culoare. O dungi albă lungă se întinde de-a lungul coloanei vertebrale, de unde se ramifică între 11 și 14 dungi albe verticale spre flancuri.[15] Pe piept există o dungă centrală neagră, însă speciei îi lipsește barba de pe gât. Masculii au, de asemenea, o creastă proeminentă din păr negru pe ceafă/gât, o trăsătură care nu este bine dezvoltată la femele.[7] O dungă neagră pornește de la fiecare ochi spre nas, iar o linie albă face legătura între ochi și centrul feței întunecate. Între ochi este prezent un marcaj în formă de șevron. Zona din jurul buzelor este albă, pe gât prezintă pete albe, iar pe fiecare parte a maxilarului inferior apar câte două puncte albe.[15]

Partea ventrală (subțuorile și abdomenul) este complet albă. Picioarele zvelte au o nuanță gălbuie-cafenie și sunt decorate cu pete alb-negre. Kudu mic se caracterizează prin urechi mari și rotunjite, iar urmele lăsate de copitele sale sunt foarte asemănătoare cu cele ale antilopei kudu mari.[16]

Coarnele sunt prezente exclusiv la masculi. Acestea au o structură zveltă, o lungime de 50–70 cm și prezintă între două și două spire și jumătate.[14] Circumferința coarnelor la bază măsoară în jur de 156–171 mm.[15] Coarnele au o culoare maro închis, iar vârfurile lor sunt albe.[7] La masculii tineri, coarnele încep să se dezvolte după vârsta de 6–8 luni și ating lungimea maximă abia după 3 ani.[15]

Comportament

[modificare | modificare sursă]
Turma de kudu mai mic în grădina zoologică Dvůr Králové

Kudu mic este un animal timid și precaut, fiind activ preponderent în timpul nopții și la ivirea zorilor.[15] Imediat după răsăritul soarelui, acesta caută adăpost în desișurile dense. În vegetația atât de deasă, animalul se camuflează atât de bine încât uneori doar mișcarea urechilor și a cozii îi trădează prezența.[17] Perioada din mijlocul zilei este dedicată odihnei și rumegării, în zone umbrite.[7][18] În general, își împarte timpul în mod egal între hrănire, staționare (în picioare sau culcat) și deplasare.[14] Datorită conformației sale zvelte, specifice tragelafinelor, se poate mișca cu o ușurință remarcabilă prin vegetația densă.

Atunci când este alarmat, animalul rămâne nemișcat. Dacă detectează apropierea unui prădător, scoate un lătrat scurt și ascuțit (similar cu cel al antilopei de tufiș), după care efectuează o serie de salturi succesive de până la 2 metri înălțime, ținându-și coada ridicată. În cazul în care este capturat de un prădător, emite un behăit puternic.[14]

Antilopele kudu mic au o natură gregară, trăsătură observată în special la femele. În structura lor socială nu există un lider definit sau o ierarhie clară; neavând un comportament teritorial, confruntările sunt rare. Atunci când se luptă, masculii își încrucișează coarnele și încearcă să se împingă reciproc. Toaletarea reciprocă este un fenomen rar întâlnit.[7]

Spre deosebire de majoritatea tragelafinelor, femelele pot menține legături strânse timp de mai mulți ani. Un grup este format, de regulă, din una până la trei femele însoțite de puii lor. Tinerii masculi își părăsesc mamele la vârsta de un an și jumătate și pot forma perechi temporare. Totuși, în jurul vârstei de 4-5 ani, masculii încep să prefere un stil de viață solitar și se紐evită unii pe alții, deși patru sau cinci tauri pot împărți aceeași arie de activitate. În general, kudu mic nu interacționează cu alte specii de animale, cu excepția situațiilor în care se hrănesc în aceeași zonă.[14][17]

Hrană

[modificare | modificare sursă]
Femelă și pui hrănindu-se

Fiind un erbivor exclusiv de consumator de frunziș, kudu mic se hrănește cu frunzele arbuștilor și copacilor (lăstari, crenguțe), precum și cu plante ierboase.[15] De asemenea, consumă flori și fructe atunci când sunt disponibile, și doar în proporții foarte mici iarbă, de regulă în timpul sezonului ploios. În ciuda variațiilor sezoniere și locale, frunzișul arborilor și arbuștilor constituie între 60% și 80% din dieta sa pe parcursul întregului an.

Plantele agățătoare și lianele, cum ar fi Thunbergia guerkeana și anumite specii de Cucurbitaceae și Convolvulaceae) reprezintă 15-25% din alimentație în sezonul ploios. Fructele sunt consumate în principal în sezonul uscat. Pentru a găsi fructele căzute pe sol (precum cele de Melia volkensii și Acacia tortilis), antilopa folosește căutarea olfactivă, adoptând aceeași postură ca la păscut, în timp ce fructele mici (cum sunt cele din genul Commiphora) sunt culese direct din copaci. Dimensiunea și structura stomacului său confirmă din punct de vedere anatomic dependența sa primară de frunziș și lăstari.[7]

Kudu mic se hrănește în special la amurg, în zori sau pe timp de noapte, fiind uneori observat în asociere cu gazela gerenuk și antilopa impala.[7] În sezonul uscat, kudu mic și gerenuk pot intra în competiție pentru speciile de plante sempervirescente (veșnic verzi).ref name=kingdon/> Cu toate acestea, spre deosebire de gerenuk (care are gâtul extrem de lung), kudu mic consumă extrem de rar specii de Acacia și nu se ridică niciodată pe picioarele din spate pentru a ajunge la hrană.[14]

Specia nu are o necesitate mare de apă și poate prospera în medii aride, deoarece este capabilă să își extragă umiditatea necesară din plante suculente. Printre acestea se numără frunzele de sisal sălbatic, speciile de Sansevieria (plantele din genul Dracaena) și anumite specii din familia toxică Euphorbiaceae. Totuși, atunci când apar ploile sau când sursele de apă sunt ușor accesibile, animalul bea apă fără ezitare.[7][14]

Galerie

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ IUCN SSC Antelope Specialist Group (). „Tragelaphus imberbis”. IUCN Red List of Threatened Species. 2016. doi:10.2305/IUCN.UK.2016-3.RLTS.T22053A50196563.en Accesibil gratuit. Accesat în .
  2. 1 2 Heller, E. (). New Genera and Races of African Ungulates (PDF). Washington D. C.: Smithsonian Institution. p. 15.
  3. 1 2 3 „Mammal Species of the World - Browse: imberbis”, Departments.bucknell.edu/biology/resources/msw3/browse.asp?id=14200730, accesat în
  4. ↑ Willows-Munro, S.; Robinson, T.J.; Matthee, C.A. (). „Utility of nuclear DNA intron markers at lower taxonomic levels: Phylogenetic resolution among nine Tragelaphus spp”. Molecular Phylogenetics and Evolution. 35 (3): 624–636. doi:10.1016/j.ympev.2005.01.018. PMID 15878131.
  5. ↑ „Definition of TRAGELAPHUS”, Merriam-webster.com, accesat în
  6. ↑ „Definition of KUDU”, Merriam-webster.com, accesat în
  7. 1 2 3 4 5 6 7 8 Kingdon, J.; Butynski, T.; Happold, D. (). Mammals of Africa. London: Bloomsbury Publishing. pp. 142–7. ISBN 978-1-4081-8996-2.
  8. ↑ Groves, C.; Grubb, P. (). Ungulate Taxonomy. Baltimore, US: Johns Hopkins University Press. p. 139. ISBN 978-1-4214-0093-8.
  9. ↑ Mammal Diversity Database
  10. ↑ Willows-Munro, S.; Robinson, T. J.; Matthee, C. A. (iunie 2005). „Utility of nuclear DNA intron markers at lower taxonomic levels: Phylogenetic resolution among nine Tragelaphus spp”. Molecular Phylogenetics and Evolution. 35 (3): 624–36. Bibcode:2005MolPE..35..624W. doi:10.1016/j.ympev.2005.01.018. PMID 15878131.
  11. ↑ Groves, C. (). „Current taxonomy and diversity of crown ruminants above the species level” (PDF). Zitteliana. 32 (B): 5–14. ISSN 1612-4138. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  12. ↑ Ropiquet, A. (). „Etude des radiations adaptatives au sein des Antilopinae (Mammalia, Bovidae)”. Ph.D. Thesis, Université Paris. 6 (1–247).
  13. ↑ Hassanin, A.; Delsuc, F.; Ropiquet, A.; Hammer, C.; Jansen van Vuuren, B.; Matthee, C.; Ruiz-Garcia, M.; Catzeflis, F.; Areskoug, V.; Nguyen, T.T.; Couloux, A. (). „Pattern and timing of diversification of Cetartiodactyla (Mammalia, Laurasiatheria), as revealed by a comprehensive analysis of mitochondrial genomes”. Comptes Rendus Biologies. 335 (1): 32–50. doi:10.1016/j.crvi.2011.11.002 Accesibil gratuit. PMID 22226162.
  14. 1 2 3 4 5 6 7 Estes, R. D. (). The Behavior Guide to African Mammals: Including Hoofed Mammals, Carnivores, Primates (ed. 4th). Berkeley: University of California Press. pp. 180–2. ISBN 0-520-08085-8.
  15. 1 2 3 4 5 6 7 8 Paschka, N. „Tragelaphus imberbis (lesser kudu)”. University of Michigan Museum of Zoology. Animal Diversity Web. Accesat în .
  16. ↑ Chris, S.; Stuart, T. (). A Field Guide to the Tracks and Signs of Southern and East African Wildlife (ed. 3rd). Cape Town: Struik. ISBN 1-86872-558-8.
  17. 1 2 „Lesser kudu”. Wildscreen. ARKive. Arhivat din original la . Accesat în .
  18. ↑ Mitchell, A. W. (septembrie 1977). „Preliminary observations on the daytime activity patterns of lesser kudu in Tsavo National Park, Kenya”. African Journal of Ecology. 15 (3): 199–206. Bibcode:1977AfJEc..15..199M. doi:10.1111/j.1365-2028.1977.tb00398.x.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Kudu_mic&oldid=17900677