Juxtapunere

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În lingvistică, juxtapunerea sau parataxa este alăturarea a două entități (cuvinte, propoziții, fraze) fără vreun cuvânt intermediar[1].

Juxtapunerea poate fi un procedeu sintactic, prin alăturarea unor entități ca:

  • două cuvinte într-o enumerare: en She bought tea, coffee, eggs, milk „(Ea) a cumpărat ceai, cafea, ouă, lapte” (coordonare prin juxtapunere)[2];
  • un cuvânt regent și un cuvânt subordonat primului, de exemplu un substantiv și atributul său: carte frumoasă, data sosirii (subordonare prin juxtapunere)[3];
  • un cuvânt și o propoziție atributivă subordonată acestuia: en the bus I caught „autobusul pe care l-am luat” (subordonare prin juxtapunere)[4];
  • două propoziții într-o frază: Copilul e cuminte, învață bine, scrie poezii[5], I came; I saw; I conquered „Am venit; am văzut; am învins”[2] (coordonare prin juxtapunere);

Juxtapunerea sintactică poate fi nemarcată (carte frumoasă, the bus I caught) ori marcată cu virgulă, punct și virgulă sau două puncte.

Pot fi juxtapuse și două fraze: Aș vrea să știu: – Vii cu mine sau rămâi acasă?

Juxtapunerea este nu numai un procedeu sintactic, ci și de formare a cuvintelor prin compunere. Exemple de cuvinte compuse prin juxtapunere sunt locotenent-colonel, franco-român, București-Nord[6].

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ După Constantinescu-Dobridor 1980, p. 258, în afara informațiilor din surse indicate separat.
  2. ^ a b Crystal 2008, p. 350.
  3. ^ Avram 1997, p. 349.
  4. ^ Crystal 2008, p. 411.
  5. ^ Avram 1997, p. 410.
  6. ^ Constantinescu-Dobridor 1980, p. 89.

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]