Julius Popper

Acest articol se referă la Julius Popper. Pentru filozoful englez, vedeți Karl Popper. Pentru oraș în Slovacia (care se pronunță Popper în germană), vedeți Poprad, Slovacia. Pentru râu în Slovacia și Polonia, vedeți Râul Poprad.

Julius Popper

Julius Popper (n. 15 decembrie 1857, București - d. 5 iunie 1893, Buenos Aires) a fost un inginer, explorator și cartograf român de etnie evreiască. Julius Popper a fost supranumit „Conchistadorul român al Patagoniei”.

Primii ani

Julius Popper s-a născut într-o familie de intelectuali evrei din București, originari din Polonia. Tatăl său, Naftalí C. Popper (1820-1891), ziarist și profesor de liceu cunoștea mai multe limbi străine și, printre altele, a înființat prima școală israelită din București, cu o programă avansată pentru acea epocă. Pentru a nu scandaliza majoritatea ortodoxă evreiască, nu se studia în limba ebraică, ci în idiș, română și germană. Ca ziarist, tatăl său a editat săptămânalul bilingv româno-idiș Timpul, de factură liberală și care a funcționat doar trei luni deoarece nu a fost acceptat de către sectorul iudaic conservator.

Popper a studiat la colegiul tatălui său, care a fost ulterior închis, pentru că Ministerul Educației din acea vreme i-a refuzat validarea studiilor, pe motiv că nu respectau programa școlară stabilită. Pe acest motiv Popper a fost respins la înscrierea la Universitatea Politehnică din București (numită atunci Școala de Poduri, Șosele și Mine).

La 17 ani pleacă în Franța pentru a studia ingineria la Școala Politehnică și, apoi, la Școala Națională de Poduri și Șosele din Paris, pe care a absolvit-o ca inginer de mine. Ca student a dat meditații pentru a-și plăti cursuri suplimentare la Sorbona în domeniul fizicii, chimiei, meteorologiei, geologiei, geografiei și etnografiei. Popper avea o afinitate deosebită pentru limbile străine, el vorbea fluent germana, româna, idiș și franceza și avea noțiuni de italiană, latină și greacă.

Călătorii

După absolvirea universității ajunge, în căutarea unei slujbe, la Constantinopol, poarta de intrare spre Orient. De aici, pleacă în Egipt, unde lucrează la întreținerea Canalului Suez. Călătorește apoi prin Orientul Mijlociu ajungând până în India, China și Japonia. Cu prilejul acestor călătorii, ca și în tot restul vieții, întreține o strânsă corespondență cu secția de geografie a Academiei Române. În anul 1881 revine în România, să-și viziteze familia, cu care nu s-a mai revăzut ulterior.

Începe un nou periplu care îl duce în Siberia, de acolo în Alaska, apoi în Canada și Statele Unite, unde rămâne o perioadă la New Orleans, participând la programul de canalizare și urbanizare a orașului.

În anul următor, proiectează sistematizarea orașului și portului Havana - Cuba (pe atunci o colonie spaniolă). Din Cuba pleacă în Mexic, unde face lucrări de cartografiere și debutează ca ziarist la publicația emigranților Diario de Los Forasteros.

În anul 1885, când Popper (în vârstă de 28 de ani) era în Brazilia, îi parvine știrea despre descoperirea de aur în Argentina, la Cabo Vírgenes (Capul Fecioarelor), provincia Santa Cruz. Fără să ezite, el pleacă la Buenos Aires. Asemenea conchistadorilor spanioli de altădată, Julius Popper visează să cucerească fabuloasele bogății ale acestui nou El Dorado .

Un conchistador român în Țara de Foc

Ţara de Foc, în sudul Americii de sud. Zona de vest aparține statului Chile, iar cea de est, Argentinei.

La sfârșitul anului 1885, în timpul perioadei cunoscute sub denumirea de „goana după aur”, sau „febra aurului”, Popper pleacă la Buenos Aires, unde intră în relații cu societatea politică și cu oamenii de afaceri din Argentina, cărora le expune planul său. Descoperirea aurului din Santa Cruz, într-o regiune pe drept numită de Popper „râpa dezolării” a adus îndepărtata și misterioasa Patagonie (Țară de Foc) în prim-planul exploatării aurului din Argentina.

Prin semnarea Tratatului Frontierelor cu statul vecin Chile, în anul 1881, Țara de Foc devenise pentru Argentina un important areal geopolitic. Ea a fost introdusă în programele naționale de colonizare începând din anul 1884, primul său guvernator, Felix M. Paz, stabilindu-și reședința la Ushuaia. Guvernul național argentinian și Administrația Guvernului Teritorial aveau în vedere stimularea colonizării regiunii, influențată negativ de „febra aurului”, care atrăgea și pe către căutătorii de aur chilieni de dincolo de frontieră, care acționau în regiune încă de pe la 1879, adică pe timpul expediției lui Ramon Serrano și Montaner, dar și mai târziu, după sosirea în regiune a căutătorilor de aur argentinieni în anul 1881.

Teritoriul neexplorat al Țării de Foc, Ushuaia, se bucura de o poziție geografică ideală pentru dezvoltarea unei localități, fiind situată pe țărmul unui port natural bine protejat și înconjurată de păduri bogate în esențe de interes industrial. Ea era însă izolată de partea cea mai bogată a teritoriului prin munți înalți. La începutul anului 1886, Compania Anonimă „El Dorado” (aflată în proces de înființare) îl trimite pe Popper pentru a inspecta exploatările lor miniere de la Cabo Vírgenes. Se reîntoarce în Argentina, cu ideea că exploatarea auriferă ar fi mai productivă în Țara de Foc decât la Santa Cruz. Din acest motiv, începe să strângă personal și materiale pentru organizarea unei explorări științifice în Țara de Foc.

Expediția lui Popper în Țara de Foc

Locul unde dorea Popper să-și organizeze expediția sa se afla în partea de nord a Insulei Mari a Țării de Foc. La 7 septembrie 1886, el s-a îmbarcat pe un vapor englez care venea de la Montevideo, către orașul Punta Arenas. Bagajul expediției lui Popper cuprindea instrumentar geologic, arme, aparate fotografice, o duzină de catâri, alimente, îmbrăcăminte de iarnă și câțiva cai. Grupul era format din: Julius Popper, în calitate de șef, inginer, căpitan, mineralog, cronicar al expediției și fotograf; Julius Carlson, inginer minier și metalurgist; câțiva colaboratori pe partea tehnică și un grup de salahori (peoni) recrutați din Punta Arenas, în total, 18 oameni. Popper ceruse autorizație pentru a transporta și oameni înarmați, ca o gardă personală.

Fișier:Vagonet.jpg

Vagonet pentru transportul nisipului aurifer la exploatarea El Paramo, 1887. Imagine din Muzeul de Științe Naturale și Istorie din orașul Rio Grande, Țara de Foc argentiniană.

Traversează Strâmtoarea Magellan și, după o scurtă oprire la Punta Arenas (Chile), debarcă în Golful Porvenir și traversează insula, ajungând în Golful Inútil a San Sebastián, stabilindu-se în nordul golfului aflat la Oceanul Atlantic în punctul unde începe peninsula care închide golful prin partea de est. Așa cum prevăzuse, plajele atlantice ale Țării de Foc conțineau aur, într-o cantitate mai mare decât în restul Patagoniei.

Studiile și observațiile pe care le întreprinde au fost de mare importanță. A fost primul care a acreditat descoperirea aurului în golful San Sebastián. Popper notează: „Aurul se găsește amestecat în nisipul adus de apă din munți, iar spălarea acestuia o realizează periodic valurile enorme de pe țărmul Oceanului”.

Presa argentineană: ziarele La Naciónși La Prensa, împreună cu alte periodice, anunță într-o formă extinsă că inginerul Julius Popper va organiza prima sa conferință publică sub auspiciile Institutului Argentinian de Geografie (Instituto Geográfico Argentino) . La 5 martie 1887, prin cuvinte simple și convingătoare, și ajutat de o colecție mare de fotografii, hărți, arme, ustensile indigene și mostre de nisip aurifer aduse din Țara de Foc, a trezit un interes nesperat de participare la subscripția publică de acțiuni pentru înființarea companiei anonime „Lavaderos de Oro del Sud”. Această societate era destinată strângerii fondurilor necesare exploatării metalului galben și la fondarea ei au participat personalitățile capitalei argentiniene.

În concluziile prezentate de el, Popper afirmă: „Ținând cont de caracterul general al țării (Țara de Foc), înclin să cred că viitorul său este reprezentat de două industrii importante. Prima dintre ele, cea mai productivă, constă în exploatarea zăcămintelor aurifere și va servi pentru introducerea celei de-a doua, mai pozitivă și fecundă, care este creșterea ovinelor” .

În acel timp, guvernul argentinian era interesat să populeze zonele îndepărtate ale țării. Înarmat cu actele de concesionare a terenurilor aurifere descoperite, românul debarcă, la sfârșitul anului 1887, în Golful San Sebastian. În această regiune foarte neprietenoasă, bătută de vânturi, în punctul aflat la 53° 1´20´´ sud și 68° 15´ vest, construiește instalații de spălare a aurului și locuințe pentru o comunitate numeroasă. El întemeiază astfel o colonie căreia îi dă un nume semnificativ: El Páramo (Pustiul) - astăzi Río Grande - cea mai importantă dintre așezările miniere pe care le-a avut Popper în Țara de Foc. Până în anul 1891 au fost angajate la El Páramo 540 persoane, iar după moartea sa încă vreo 750, unii dintre mineri stabilindu-se definitiv în acea regiune.

În jurul instalației de separare a aurului construiește o clădire administrativă, o baracă cu 80 de pături pentru lucrători, depozite, o bucătărie. Instalația de separare a aurului include: stația de pompare a apei marine, acționată de două motoare cu aburi, sistemul de jgheaburi și site, forja și o linie decovil pentru transportul vagonetelor cu nisip. Pentru a economisi forță de muncă inventează o instalație care valorifică forța valurilor. În câteva săptămâni, reușește să producă aproape un kilogram de aur pe zi.

Popper nu agrează invazia spre zona administrată de el a căutătorilor de aur din sudul Patagoniei. Spre El Páramo se îndreaptă un val de aventurieri, marinari, dezertori, pușcăriași evadați. Cei mai mulți vin din Punta Arenas, unde se ocupau cu creșterea vitelor sau căutau aur în nisipurile râurilor din apropiere. Pentru a-și proteja exploatările de asaltul acestei populații problematice, Popper organizează, în anul 1888, o armată ale cărei uniforme sunt copiate după cele prusace.

Fișier:TaradeFoc.jpg

Partea argentiniană a Ţării de Foc.

Revine la Buenos Aires pentru a obține garanții, primind aprobarea de a înființa primul comisariat de poliție la San Sebastián și-l numește pe fratele său, Maxim Popper, comisar de poliție, cu 12 jandarmi aflați sub ordinele sale. Dar când revine, Popper găsește așezarea El Páramo abandonată. Oamenii plecaseră luând cu ei 24 kilograme de aur. Popper recuperează aurul și îi urmărește pe fugari.

Reîncepe lucrările, extinzându-și activitatea și la alte colonii din Țara de Foc, cum ar fi Beta, Cullen și Carmen Sylva, unde înființează noi exploatări. Cum totul era sub controlul său, Popper achiziționează o ambarcațiune, "María López", și o dedică pasiunii sale, explorarea ținuturilor necunoscute. Navighează prin canalele din sudul insulei. Reîntors la El Páramo, au loc o serie de înfruntări cu un grup de căutători de aur, răufăcători veniți din zona chiliană a Țării de Foc. Aceștia se instalaseră în apropierea coloniei Beta. Românul, împreună cu doi camarazi, îi atacă din flanc, punându-i pe fugă cu focuri de armă.

Cei care reușesc să scape răspândesc în Punta Arenas zvonul că Popper ar fi un despot crud. Pe 9 august 1888 are loc o manifestație publică în piața orașului Punta Arenas, unde populația cere capul lui Popper. Semnarea acordului argentiniano-chilian din anul 1881, stabililește cu claritate limitele teritoriale ale insulei - coloniile lui Popper se aflau pe teritoriul argentinian. Căutătorii de aur din zona chiliană nu erau singurii dușmani ai lui Popper: autoritățile argentiniene își simțeau subminată autoritatea (Popper emițând propriile monede și timbre poștale), iar cele din Punta Arenas (aflat în zona chiliană) se temeau că el și-ar putea extinde controlul asupra întregii insule.

Minerii, simțindu-se sprijiniți de opinia publică, atacă colonia Carmen Sylva, distrugându-i instalațiile și dându-i foc. În ianuarie 1889, Popper reatacă, în conflictul care este cunoscut astăzi drept „lupta din colonia Beta”. Triumful lui Popper s-a datorat mai mult ingeniozității sale decât puterii militare: trimite în primul flanc cai pe care se aflau câteva manechine deghizate în soldați, procedând la fel ca regele dac Decebal în timpul războaielor cu romanii, în timp ce căutătorii de aur își irosesc muniția contra acestor manechine, Popper îi atacă și obține o mare victorie. Aceste succese militare îi conferă lui Popper un prestigiu ireal. Începând cu bătălia de la colonia Beta, nu a mai fost nimeni care să încerce să-i atace teritoriile.

Lui Popper i se acordă o serie de privilegii: dreptul de a dispune de o armată proprie, cu uniforme și armament, bate monede proprii din aur de 1 și 5 grame și, în anul 1891, își imprimă propriile timbre poștale de 10 centavos, care, purtând inițiala numelui său, îi creează, evident, probleme cu autoritățile locale.

În anul 1891, Popper își brevetează, cu nr. 830, „mașina de separare a aurului” („Cosechadora de Oro”) care, după el, este capabilă să spele 75 de tone de nisip pe zi, extrăgând 99,6% din aurul pe care-l conține nisipul extras. O instalație de acest tip poate fi văzută și astăzi în „Muzeul Capătului Lumii” din Ushuaia, alături de alte obiecte legate de viața și activitatea lui sa.

După afirmațiile sale consemnate în registrele oficiale din Buenos Aires și Punta Arenas, Popper ar fi extras din Țara de Foc 600 kilograme de aur.

Monede emise

Moneda de 1 gram Popper.

În anul 1889, în timpul șederii sale în Țara de Foc, Julius Popper a bătut propria sa monedă de aur, care a purtat denumirea de Popper. El a emis două tipuri de monede, de 1 gram și de 5 grame. Unele surse susțin că s-au emis 1.000 bucăți din piesa de 5 grame și circa 5.000 bucăți din piesa de 1 gram la monetăria din El Páramo (piese mai grosolan realizate). Alte surse susțin că s-au mai emis și la monetăria din Buenos Aires monede din circa 175 kg aur. Studenții și numismații care au cercetat această emisiune monetară neobișnuită și foarte rară astăzi n-au reușit să stabilească precis cantitatea de aur transformat în monede la exploatarea El Páramo, dar pe care o consideră semnificativă pentru monedele de 1 gram și mult mai mică pentru cele de 5 grame.

Moneda de 5 grame Popper.

Într-o scrisoare din iulie 1892 trimisă lui Don Bartolome Mitre y Vedia, fiul generalului Mitre, Popper afirma: „[...] Lipsa de comunicații regulate între Țara de Foc și capitala Republicii, precum și constantele fluctuații ale cursului hârtiei monedă [...] și necesitatea de evita inconvenientele care provin din manevrarea prafului și pepitelor din acest metal, a dat naștere la aceste bateri de monedă”. Aceste medalii aveau putere circulatorie în Țara de Foc. Câteva matrițe ale monedelor fabricate fie în exploatarea minieră din Țara de Foc, fie la monetăria din Buenos Aires sunt păstrate la Museo del Fin del Mundo și la Museo Numismatico del Banco de la Nacion din Buenos Aires.

„Asociacion HANIS” („Asociația pentru Istoria, Antropologia și Mediul Natural din Insulele de Sud și Antarctica”) în calitate de consilier și în cooperare cu Museo Fin del Mundo din Ushuaia, Argentina (Decretul Teritorial Nr. 621/79) a reușit în anul 1994 să construiască o matriță care să permită o emisiune limitată, simbolică, a unei replici a monedei de 1 gram bătută de Popper, încredințând realizarea ei companiei «Auro Sur». Aceasta interesantă replică a monedei emise de Popper se vinde în mod curent, în muzeu, înseriată și certificată pentru autenticitate.

În «Casa de la Moneda» s-au bătut două serii din monedele lui Popper. În cartea sa, Boleslao Lewin descrie tipurile de monede sau medalii:

„Juan Angel Farini afirmă că în una din casele din El Páramo, Popper «a improvizat și a adaptat mașinării, a confecționat prese de batere și prin intermediul acestor mecanisme atât de primitive, urmându-și voința sa de neînvins și temperamentul său impulsiv, s-au bătut, la adăpostul legii, primele monede de cinci și de un gram din aur pur obținut în Teritoriul Argentinian». Această primă batere de monede este caracterizată prin literele A și B. Cele care poartă literele C, D și E au fost bătute în Casa de la Moneda.”

„Pe monedele lui Julius Popper figurează greutatea lor și nu valoarea lor, ceea ce ne duce la concluzia că aceste monede pot fi considerate ca medalii. Acest lucru i-a servit, de asemenea, pentru ca faptele sale să nu fie considerate un delict, deoarece valoarea monedelor se reducea la greutatea lor și la prețul metalului pe care îl reprezenta, prin aceasta extinzându-și aria de circulație nu numai în Țara de Foc.”

Prima monedă de un gram (12,5 - 13 mm) avea o inscripție pe avers circular: „Tierra del Fuego - 1889” și în mijloc, peste un cerc simbolizând o grămada granule de aur, „POPPER”; pe revers: „El Paramo - Un gramo”, iar într-un cerc interior, care imită granulele de nisip aurifer, sunt reprezentate, încrucișat, un ciocan și un târnăcop. Sub acestea sunt inscripționate, cu litere mici : „AU.864-AG 132” reprezentând titlul aurului (864 părți aur și 132 argint).

Moneda de 5 grame (17,5-18 mm) are pe avers o inscripție circulară „Tierra del Fuego - 1889” și în mijloc, peste ciocanul încrucișat cu târnăcopul, situate într-un cerc interior, este scris „Popper”. Pe revers scrie, circular, „Lavaderos de oro-Del sud” („Compania pentru spălarea aurului din sud”, denumirea unei societăți destinate strângerii fondurilor necesare exploatării aurului din sud și care reunea personalitățile capitalei Argentinei). În centrul monedei, într-un cerc cu aceeași simbolistică, este cifra 5, iar peste acesta este inscripționat „Gramos”. În partea de jos a cercului este inscripționat titlul „AU.864-AG 132”.

În catalogul Krause aceste monede sunt evaluate pentru starea VF la 650 dolari piesa de 1 gram, și 3.000 dolari piesa de 5 grame.

Timbre poștale

Fișier:Timbrupopper.jpg

Timbru poştal emis de Julius Popper.

„Marca poștală”, „ștampila” sau „timbrul local”, emis de Popper, a fost desenat de către Rodolfo Soukup (litograf argentinian) și imprimat de către «J. H. Kidd y Cía. de Buenos Aires», care erau cei care imprimau timbrele poștale argentiniene din acea epocă.

„Timbrul”, de culoarea roșu carmin, reprezenta simbolul activității de minerit, ciocanul și târnăcopul, peste care este desenat un soare care are în centru litera „P” (Popper); acest ansamblu de imagini este înconjurat de o bandă cu titlul „TIERRA DEL FUEGO”. Ca supliment, în partea de stânga sus se află o stea cu cinci colțuri și în partea din dreapta jos o scrisoare. Timbrul poartă înscris pe el „DIEZ CENTAVOS ORO LOCAL” și cifra „10” în fiecare din cele patru colțuri.

Emisiunea primului timbru de 10 centavos, echivalent cu 10 centigrame de aur pur, s-a realizat în anul 1891. Aceasta a reprezentat un impuls pentru mesagerii care transportau scrisori între diferitele așezări ale Companiei (El Páramo en San Sebastián, Carmen Sylva, mai la sud și Río Grande -Colonia Popper-) și un Centru Poștal care funcționa la San Sebastián.

Scrisorile care circulau între diferitele așezări ale companiei erau francate numai cu timbre Popper. Acest timbru local sau „marcă de control” al mijlocului de transport local a circulat de la începutul anului 1891 până în luna august a aceluiași an.

În localitatea Bahía de San Sebastián funcționa un oficiu poștal, cu un administrator sau șef. Era vorba de Ramón L. Cortés, comisar al poliției din San Sebastián, care îndeplinea această funcție onorific. Într-o scrisoare adresată Directorului General al Poștei și Telegrafului, acesta l-a denunțat în iulie 1891 pe Julius Popper că utiliza o emisiune de timbre de o legalitate îndoielnică. Directorul General al Poștei și Telegrafului a înaintat mai departe denunțul către Ministerul de Interne al Argentinei, care la rândul său a solicitat opinia Procuratorului General al Republicii cu privire la procedurile legale ce ar urma să fie adoptate în această circumstanță. În cele din urmă cauza a fost trimisă către Judecătoria Teritoriului Țara de Foc, în conformitate cu legea nr. 1532 din 18 octombrie 1884 de înființare a Teritoriilor Naționale.

Timbre poştale emise de Julius Popper ştampilate în diferite colonii ale Ţării de Foc.

Julius Popper, într-o scrisoare adresată Ministerului de Interne, preciza motivul emiterii acestor timbre poștale: „Așezările mele din Țara de Foc se află deseori fără nici o legătură de comunicare cu restul continentului pentru perioade mai mari de șase luni. Acolo muncitorii nu lucrează ca salariați, ci primesc o casă, unelte și mașini de lucru gratis, precum și o parte din aurul pe care îl extrag din sol, praf de aur, care în timpul intemperiilor, în câmp deschis, este imposibil de manipulat sau fracționat, fără pierderi considerabile. Pentru a evita aceste inconveniente, am început să batem aurul în Casa de la Moneda din Buenos Aires, sub formă de medalii, indicând greutatea lor și titlul pe care îl reprezintă, și nu reprezintă valoare monetară. Dar este dificil de a bate medalii pentru fracțiuni inferioare de 1 gram și ținând cont de faptul că de multe ori există diferențe de centigrame de aur, a trebuit să emitem valori sub formă de timbre, care reprezintă conform inscripției 10 centavos sau centigrame de aur local din Țara de Foc, adică a zecea parte dintr-o medalie”

În aceeași scrisoare, s-au făcut referiri la deficiențele administrative existente în acele timpuri în Țara de Foc: „[...] și când acum patru luni a existat un oficiu poștal la San Sebastián, a fost prima și ultima dată într-o perioadă de șase ani, domnule Ministru, când corespondența a fost francată de către această poștă solitară, care mi-a adus un prejudiciu de câteva mii de pesos, datorate gravelor neglijențe în birourile sale... Mesagerii mei merg pe cale terestră, traversând deșertul călare între localități lipsite de vreun mijloc de comunicație. Acești mesageri, pe lângă salariul pe care îl plătesc, primesc ca stimulent pentru a evita pierderea corespondenței, pentru fiecare scrisoare pe care o aduc la destinație, un timbru de 10 centavos, pe care îl utilizează sau îl schimbă primind în locul lui aur efectiv” .

Sfârșitul expediției

În urma repetatelor lovituri, la sfârșitul anului 1889 Compania Anonimă „Lavaderos de Oro del Sur” dă faliment și își încetează existența. „Descoperirea zăcămintelor de aur se află la originea creării unor întreprinderi pentru exploatarea lor, cea mai importantă fiind condusă de inginerul Julius Popper. Dar lucrările lui Popper au trebuit să fie întrerupte din cauza incursiunilor bandelor de aventurieri venite din Punta Arenas să distrugă locurile de exploatare” - scria, pe 13 decembrie 1889, publicația argentiniană La Prensa.

Guvernatorul Félix Paz, care-și avea reședința la Ushuaia, preia administrarea teritoriului. El acordă permise de exploatare a aurului și căutătorilor de aur chilieni, ceea ce atrage imediat proteste din partea lui Popper. Românul se instalează în golful Slogget sub adăpostul autorizației care îi era acordată de către guvernul argentinian, dar guvernatorul teritoriului Țării de Foc îl consideră intrus și dispune arestări.

La începutul anului 1890, la Buenos Aires, Popper se disculpă publicând în ziarele din capitală multe denunțuri ale abuzului guvernatorului. Paz se simte amenințat și îl dă în judecată pe Popper pentru calomnii și injurii la adresa sa. Dar Popper se bucură de renume și prestigiu. El publică nu mai puțin de 20 de scrisori în ziarul La Prensa, scrise cu un spirit caustic. Își anunță intențiile de a căuta zăcămintele de aur ale incașilor. În El Diario publică șase articole despre călătoria sa la Humahuaca, despre indieni și aurul de la Puna.

Popper este invitat să conferențieze în cadrul Institutului Geografic Argentinian. Într-o a doua conferință, prezintă harta limitelor internaționale ale Țării de Foc. Cu această ocazie, el nu îi prezintă pe băștinași ca pe o rasă inferioară, contrazicând imaginea indigenilor războinici care era prezentată în presă. Lansează ideea că creșterea oilor ar fi în viitor o afacere mai profitabilă decât exploatarea aurului. Pentru a reveni în Țara de Foc, i se oferă lui Popper goeletele Julieta sau Toro de către guvernatorul Strâmtorii Magellan, ambele fiind nave aflate sub drapel chilian. Harta limitrofă a teritoriului este considerată a fi unul dintre cele mai valoroase pentru stăpânirea argentiniană asupra Canalului Beagle.

În cele din urmă, guvernatorul Paz este destituit. Îl înlocuiește ca guvernator doctorul Mario Cornero, care nu are o soartă mai bună decât predecesorul său: Popper obține revocarea sa din funcție.

Popper prezintă Congresului un proiect de colonizare pentru indigeni. Guvernul argentinian îi acordă românului 80.000 hectare în Țara de Foc pentru a-și realiza proiectul. Popper repartizează loturi de 100 hectare la 250 familii de băștinași, adică 55.000 hectare îi rămân lui Popper. Acesta începe să construiască locuințe, biserici, să aducă alimente pe care le vinde locuitorilor, aflați în număr de vreo 2.000.

Dar Popper nu se oprește aici. Cere să i se acorde în concesiune 375.000 hectare în Țara de Foc pentru a aduce 100 familii din Europa și 40.000 de oi, oferindu-se să execute diferite lucrări, cum ar fi canalizarea Râului Grande, un chei la San Sebastián, un far, 100 km de șosele, locuințe pentru cele 100 familii. Realizează un proiect pentru facilitarea navigației prin Strâmtoarea Magellan prin intermediul remorcherelor; un alt proiect pentru a extinde linia de telegraf de la Viedma până la Cabo Vírgenes și de la Capul Espíritu Santo la Strâmtoarea Le Maire.

Alcătuiește noi denunțuri la adresa guvernatorului Cornero, pe care îl acuză că minte în rapoartele sale și că are interese în limitarea afacerilor lui Popper. Cornero își exprimase opoziția față de concesionarea celor 357.000 hectare în favoarea lui Popper, afirmând că nu ar fi de dorit concesionarea întregului teritoriu populabil către o singura persoană. Cornero îl acuză pe Popper de fraudă și de evaziune fiscală prin intermediul propriei emisiuni de timbre poștale. La rândul său, Popper îl critică pe guvernator în cele mai înalte sfere politice, unde are relații importante. El propune uniunea instituțională a teritoriilor Santa Cruz și Tierra del Fuego sub o guvernare unică. În cele din urmă, Mario Corner este revocat din funcție în anul 1893.

Un alt proiect de-al lui Popper viza înființarea unui oraș maritim și pescăresc în Țara de Foc care să se numească Atlanta, în opoziție cu puterea comercială a orașului Punta Arenas.

Julius Popper, alături de alţi membri ai echipei sale, cu arma în mână, în prim-plan aflându-se trupul unui indian onas mort.

Spirit vizionar, a dotat Țara de Foc cu instrumentele esențiale funcționării unei societăți: a elaborat legi și regulamente, i-a pedepsit pe cei care le încălcau, a înființat o poliție locală, a organizat un serviciu poștal pentru care a tipărit timbre cu inițiala numelui său, a emis bani. De asemenea, a creat o flotă care făcea curse periodice între El Páramo și Punta Arenas. Se poate spune chiar mai mult: a revoluționat întreaga societate argentiniană, creând germenii capitalismului într-o lume de agricultori și crescători de vite.

Ucigaș de indigeni?

Activitatea lui Julius Popper în Patagonia s-a desfășurat într-o regiune geografică deosebit de periferică, nedezvoltată, departe de vreo administrație statală organizată, în toiul „goanei după aur”, când aventurierii căutători de aur nu se jenau să caute metalul prețios și în tașca celor care l-au găsit. Popper a fost obligat să-și apere kilogramele de aur cu arma în mână, în lupte sângeroase și folosind metode de intimidare.

În campania de denigrare la care a fost supus, i s-a creionat imaginea de „ucigaș de indieni”, susținută de mulții săi adversari și care este păstrată și astăzi în unele lucrări . Originea acestei teze se află într-o fotografie, posibil trucată, făcută pentru a ilustra dificultățile primei expediții în Țara de Foc, care îl înfățișează pe Popper, alături de alți membri ai echipei, cu arma în mână, în prim-plan aflându-se trupul unui indian onas mort.

În afara exploatărilor aurifere, românul s-a considerat un colonizator al acestei țări nedezvoltate. Deși a făcut demersuri repetate pe lângă autoritățile argentiniene pentru a i se încredința protecția băștinașilor din Țara de Foc există posibilitatea - nedemonstrată și greu de demonstrat - că poziția sa față de indienii locali, onas, a fost asemânătoare cu cea a nord-americanilor din acele timpuri, față de indienii din Statele Unite.

Urme românești în Țara de Foc

Popper efectuând măsurători cu teodolitul în Ţara de Foc în 1888.

Pentru turistul care merge în Țara de Foc, denumirile sunt ciudate. Majoritatea denumirilor sunt atribuite indienilor, dar, de fapt, multe din denumirile geografice din Țara de Foc sunt românești.

Aceasta se datorează faptului că, precum Hernan Cortes sau Francisco Pizarro, în Țara de Foc, inginerul român Julius Popper și-a testat la sfârșitul secolului trecut calitățile de conchistador. El a dat reliefului sud-american numele pe care le respecta mai mult, nume din țara sa de origine. Și astăzi, Popper este considerat de argentinieni ca fiind de origine română, foarte rar pomenindu-se de faptul că era evreu.

După ce călătorește prin Asia și străbate Americile din Alaska până în Patagonia, se apucă de prospectare și de explorări geografice, chiar sub egida guvernului argentinian. Împreună cu alți pasionați de geografie lasă adesea exploatarea de aur în grija fratelui său, Maxim Popper, și pleacă să descopere locuri noi pe insulă, alcătuind o hartă detaliată a acesteia.

Navigând cu goeleta Maria Lopez, a plecat de pe Insula Mare, a descoperit stânca Le Maire și a vizitat insulele Picton și Nueva. În anul 1891 a întocmit harta zonei sudice a Țării de Foc, destinată alcătuirii unui atlas, în care pentru, prima dată, apele care scaldă acest țărm au primit numele sub care sunt cunoscute și astăzi: Marea Argentinei.

Tot astfel au primit denumiri românești unele elemente ale reliefului din Țara de Foc cum ar fi: râul Ureche, munții Lahovary, Manu și Rosetti, scriitorul pașoptist fiind imortalizat în plus și printr-un Rio Rosetti. Regina în numele căreia a declarat că a „cucerit” Țara de Foc a fost și ea imortalizată pe insulă prin Munții Carmen Sylva (numele de scriitoare al Reginei Elisabeta I a României), munți aflați la vest de golful San Sebastian; tot în acești munți unul din vârfuri se numește Punta Sinaia, după orașul omonim din România.

Decesul

Șase ani de la începuturile expediției în Țara de Foc, în anul 1893, Julius Popper plănuia să efectueze o călătorie la Polul Sud. Acest aventurier genial, întemeietor de țări noi și promotor al marilor proiecte cum ar fi telegraful din Patagonia, moare inexplicabil la 6 iunie 1893 în casa sa din Buenos Aires, la vârsta de 36 ani. Deși medicul care a făcut autopsia a stabilit drept cauză a decesului o criză de inimă, dispariția lui prematură a stârnit comentarii: s-a vorbit de sinucidere și de asasinat comandat de mafia aurului sau de puterea politică deranjată de proiectele lui.

Corpul său este înmormântat în mausoleul familiei Ayerza; ulterior fiind mutat într-un alt loc din cimitirul La Recoleta. Există zvonuri că sarcofagul său ar fi dispărut. Institutul Argentinian de Geografie emite o rezoluție autorizând transportarea corpului neînsuflețit al lui Popper în Țara de Foc, dar niciodată nu s-a concretizat. În București, în cursul anului 1947, o soră de a lui Julius Popper este asasinată. Ucigașii ei credeau că păstra niște pepite de aur.

Moștenirea lui Julius Popper

În afară de planificarea și sistematizarea orașului și portului Havana, capitala Cubei, participarea la programul de canalizare și urbanizare a orașului New Orleans din Statele Unite și a altor activități și ctitorii în toată lumea, Popper rămâne - atât pentru Argentina, cât și pentru toată lumea, colonizatorul Patagoniei. Au rămas după el orașele ale căror baze le-a pus, monezile, timbrele, mașina de spălat aur inventată de el și noianul de amintiri care i-au asigurat un loc notabil în istoria și în folclorul patagonian și argentinean.

Călătoriile lui Popper și descoperirile sale au fost comunicate Institutului geografic Argentinean (Instituto Geográfico Argentino) de la Buenos Aires, unde prezintă la 5 martie 1887 o comunicare, publicată în broșură în spaniolă, franceză și română. Julius Popper a fost și membru corespondent al Societății Regale de Geografie de la București, în al cărei Buletin a publicat mai multe scrisori despre cercetările sale din Țara de Foc (1889, 1892) și căreia i-a trimis un album cu fotografii. Într-una din aceste scrisori, Popper își exprimă regretul că n-a mai putut reveni în țară de mulți ani declarând, „M-am născut român, sunt român și voi muri român, deși mă găsesc în mările antarctice.” Mai multe relatări despre aceste călătorii, despre locurile pustii si inospitaliere și despre frumusețile lor înfricoșătoare au apărut, în românește, în ziarul „Românul”, în 1891, texte care revelă și un scriitor de gen cu mari posibilități. Popper a fost și eroul unui roman scris de un descendent care îi poartă numele: Iacob Popper, Estrellita și regele Țării de Foc, publicat în România în 1996.

Filme

S-au creat câteva fime cu, și despre el, ultimul fiind «Tierra del Fuego (2 000)» - Chile, sub regia lui Miguel Littin, cu Jorge Perugorria, Ornella Muti, Nelson Villagra, Claudio Santamaria, care nu îi flatează amintirea, permanentizând imaginea ucigașului de indieni .

Bibliografie

• Iacob Popper: Estrellita și regele Țării de Foc, Sibiu, 1996.
• en European Adventurer in Tierra del Fuego: Julio Popper, Bernard D. Ansel, Hispanic American Historical Review, Vol. 50, No. 1 (Feb., 1970), pp. 89-110
• en Pictures from an album presented by Popper in 1887 to the president Miguel Juárez Celman.

Legături externe

• Un român la capătul lumii
• Cei mai bogați români din lume, Jurnalul Național, 26 iulie 2004
• es Popper el magnífico
• es Popper, el dictador fueguino, Dr. Armando Braun Menéndez
• en From Argentina's Glaciers to Tierra del Fuego, Cherie and Walter Glaser.
• es Julio Popper Hebreos.net
• en [2]
• es Julius Popper[3]